frică şi spaimă

Bărbatul (disperat): Ajutaţi-mă, domnule ofiţer! Vă implor! Ajutaţi-mă!...
Ofiţerul (sare de pe scaun, apropiindu-se de Bărbat): Liniştiţi-vă, domnule! Ce s-a întâmplat?
Bărbatul: Trei femei aleargă pe urmele mele! Spaima, Groaza şi Teroarea!
Ofiţerul: Vă rog să vă calmaţi! Păreţi un bărbat echilibrat.
Bărbatul: Nu pot! Frica a devenit pentru mine un mod de viaţă!
Ofiţerul: Tremuraţi în mod nejustificat, stimate domn!
Bărbatul: Tremur independent de voinţa mea!
Ofiţerul: Nu trebuie să vă temeţi! Trăiţi într-o republică parlamentară!

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună –
Să-l încălzească mama, să adoarmă –
Noapte bună!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!...
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!...
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar

Furaţi-mi voi lucirea din orbite,
Împleticita teamă să m-atingă,
Stârniţi furtuna ca în piept să-mi stingă
Nădejdile şi împlântaţi cuţite;

Întindeţi ura, să mă prindă-n chingă,
Ochiţi un zbor cu gloanţe ruginite
Şi sloboziţi din văgăuni termite
Să rupă fibre, spaima să mă-nvingă;

În temniţi reci zvârliţi rânjind dreptatea
Ca să rămână doar un searbăd drog,
Cu străji de corbi înconjuraţi cetatea,

Pe tron suiţi un cerşetor olog;
Luaţi-mi voi cu silă libertatea!
Îmi va rămâne-n suflet, când mă rog.

poezie de Adrian Munteanu (16 mai 2012)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am îndrăgostit de foarte tânără, când eram foarte mică, şi consider că, pe cât de mult iubeşti, pe atât de bogat sufleteşte, frumos, liber şi puternic eşti. Iubirea poate să implice şi o dulce suferinţă. Iubirea nu se închide ca robinetul. Dar atunci când iubeşti, sufletul tău este ca un diamant care se şlefuieşte. O fată îndrăgostită este frumoasă, puternică şi fermecătoare, iar fetele trebuie să fie conştiente de asta. Iubirea nu are nimic de-a face cu teama, cu spaima de-a nu se afla.

citat din Maia Morgenstern
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce plâng

Nu mai am lacrimi, mamă, să te plâng
am fost secat de spaima dinainte
când presimţeam în mine cum se frâng
secundele cu gust de oseminte

Când mă înfricoşa şi gândul chiar
că te voi pierde într-o zi amară
când adormeam pe evangheliar
visând să mai trăieşti până la vară

Atunci plângeam, eram într-un extaz
al disperării pentru ce-o să vină
înlănţuit pe stânci din Caucaz
mă sfârtecau mari vulturi de lumină

Acum e pace pe pământ şi-n cer
ce-a fost să fie s-a-ntâmplat odată
iar trupul meu cu lacăte de fier
are fântâna plânsului secată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica noastră cea mai mare nu este că suntem inadecvaţi. Frica noastră cea mai profundă este că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul, este cea care ne înspăimântă.

citat din Alexandra Burke
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Vai, ce urât mă regăsesc uneori,
crestând hârtia, ca pe-un crin bolnav,
cu unghiile lungi, cuprins de teamă...
Par în chiliile cu lespezi roase
uitatul alchimist târându-şi ghebul
şi barba de sub mucede arcade,
cerşindu-şi sieşi blestematul aur.
Cu strâmbe degete zvâcnind sub lampă,
şi proiectând peste perete umbra
cuvântului abia ivit pe filă,
duhul ţigării-l izgonesc, de-o clipă,
spre cărţi ce se subţie în tartaje...
Râzând, urlând, schimonosit aproape,
cu fiecare literă scurtez
a vârstei cale, şi-nnoptând îmi pare
că-mbătrânesc c-o literă mai mult,
că-s palid, şters şi, dureros, acelaşi.
Dar i-aţi privit pe-ndrăgostiţi? Sărutul
le schimbă, straniu, liniile feţei
şi-i face albi de spaime

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este străbătută de impulsul antropofagic. Toţi îndrăgostiţii vor să înăbuşe, să extirpeze, să elimine alteritatea supărătoare şi iritantă care îi separă de iubiţii lor; separarea de cel iubit este cea mai înspăimântătoare teamă a îndrăgostitului, şi mulţi îndrăgostiţi ar face absolut orice pentru a înlătura definitiv fantasma despărţirii. Care este cea mai bună modalitate pentru îndrăgostit de a-şi atinge acest scop, dacă nu aceea de a-l face pe iubit o parte organică a sa? Oriunde merg eu, mergi şi tu; orice fac eu, faci şi tu; orice accept eu, accepţi şi tu; orice mă contrariază pe mine, te contrariază şi pe tine. Dacă nu eşti şi nu poţi fi fratele meu siamez, fii clona mea!

Zygmunt Bauman în Iubirea lichidă. Despre fragilitatea relaţiilor umane
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vin

La ultima petrecere, poete!
Mi-e chipul pe jumate îmbrăcat,
Iar muzica din mine a secat,
De neumblat, picioarele-mi sunt bete!

Mi-e teamă de o spaimă repetată,
Seamană cu rugăciunea sfântă
Când heruvimi te nalţă şi te cântă
În drumul către zarea luminată!

E nebunesc! Aş vrea să-ţi cer, poete,
Să faci întoarsă calea spre 'napoi,
Să opreşti dangătul ce bate-n noi
Ca ticăitul de ceas din perete!

Nu vin la ultima ta sărbătoare,
Trimit vraja pădurii mele-n dar,
Să-ţi fie-alean când vei umbla hoinar,
Trimit şi nard, din locul un' se moare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticii ştiau să moară. Cu ei a apărut în lume dispreţul pentru moarte. Dar un dispreţ din cunoaştere. A te ridica interior la un nivel superior morţii a fost idealul constant al înţelepciunii lor. Pentru noi moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul. Nici un antic n-a fost surprins de ea, şi astfel şi-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinşi de inevitabilul morţii în aşa măsură încât şi-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaşte-o, nu ne poate fi de nici un folos.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am zorii desenaţi pe piept
roşu în dreptul inimii
ângele îşsi cere scuze
palpită-n pustiu

spaima mea spaima spaimelor
de ar mai vedea-o cineva
i-ar spune năluca
fricilor din neam în neam

noi nâand ea muribundă
lăsa cu limbă de iarbă
nişte descântece bune

din vreme în vreme
trece pe aici cineva
ca să ne asculte
la lecţie

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Întrebare
Vino,
să-mi dai
sărutarea din urmă
râncedul vis
al morţii să-nceapă
blândul luntraş
să mă treacă o apă
spre liniştita umbrelor turmă
nu ştiu de ce
nu mi-e teamă de moarte
parc-o aştept
ca pe-o eliberare
plin de tăceri
obosit de păcate
sper să găsesc
răspuns la-ntrebare
nu mă jeli
nu mă duc spre pieire
umbrele reci

[...] Citeşte tot

poezie de Kosta Vianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine eşti tu ca să nu fii? Eşti un copil al lui Dumnezeu şi faptul că joci la scară mică nu serveşte lumea. Nu este nimic grandios în a te micşora pe tine însuţi astfel încât ceilalţi să nu se simtă în nesiguranţă alături de tine. Cu toţii suntem meniţi să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înşine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Şi când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm şi celorlalţi permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om care nu s-a implicat, care nu face tot ce-i stă în putinţă, care nu joacă pe miză mare şi nu trăieşte la un standard de excelenţă este la un nivel profund un om cu spaime care trebuie vindecate. Acum, trebuie să fiu clar: nu există niciun suflet pe planetă care să nu aibă o frică, ceva care-l împiedică să trăiască la adevăratul lui potenţial. Repet, însăşi condiţia de fiinţă umană este una a imperfecţiunii şi o mare parte din această imperfecţiune apare din cauza spaimelor pe care le-am acumulat atunci când am părăsit perfecţiunea naturii noastre originare şi am intrat în lume.

Robin Sharma în Descoperă-ţi destinul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mare e oroarea noastră de moarte, încât atunci când ea ni se prezintă indiferent sub ce formă, în afara celei cu care omul s-a străduit să-şi liniştească imaginaţia, ea dezvoltă, şi din cauza prea vlăguitului său curaj, spaime noi. Când însă la această teamă naturală se mai adaugă şi ameninţarea superstiţiei, nu-i de mirare că ea îi secătuieşte pe oameni de orice putere asupra propriei lor vieţi.

David Hume în Eseu despre sinucidere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă gândurile vă sunt pline de teamă, de griji şi mereu sunteţi deprimat, neîncrezător şi cinic, atunci textura materialului pe care-l proiectaţi în minte va fi neuniformă, impregnată de spaimă, de tensiuni şi de limitări de tot felul.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!