gânduri şi sfârşit

Mi-e atât de frică

De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul şi-acolo sfârşitul se ridică.

Mi-e frică şi de gândul lor şi de badjocură mereu
ei ştiu tot ce va fi şi tot ce-a fost;
şi orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui şi-al răului vecină e cu Dumnezeu.

Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsaţi-le ştiute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeţi: ele sunt nemişcate şi mute.
Voi omorâţi întreaga vrajă sfântă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei faţă de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume modernă are un nou tip de gândire. Femeile profită de asta, pentru a se afirma, în sfârşit. E ca o intuiţie, o chemare, o nevoie.

Roselyne Febvre în 50 de femei celebre ale secolului al XX-lea
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind în taină

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Găsind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii - vin la sânu-mi.

sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac; şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aparţinem locurilor unde ne naştem, altfel gândurile nu ne-ar atrage mereu atenţia că trebuie să ne întoarcem, spre final, unde am cresut.

Raul Berinde (8 ianuarie 2014)
Adăugat de Raul Berinde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac;
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi va fi dragoste

Stau pe genunchi şi- i
spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp şi mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi şti unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi şti sensul multor lucruri
pe care cu bună ştiinţă
le-am ignorat
voi împărţi sfârşitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitrega simţi, însă, ce e şi cum. Îşi puse de gând ca, cu orice preţ, să stârpească paltinii. Era greu, dar minţile muiereşti storc din piatră zăr. Vicleşugul muierilor dezbracă voinicii: ce puterea nu poate, poate dulceaţa vorbelor, şi ce nici asta nu poate, pot lacrimile mincinoase. Într-o dimineaţă împărăteasa se puse pe de marginea patului soţului ei şi începu să-l ademenească cu dezmierdări şi vorbe de dragoste. Mult a ţinut până la ruptul firului, dar în sfârşit... şi împăraţii sunt tot oameni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sa fie

Înserarea din noi nu are nume.

Sfârşit de gând,
singurătate impusă,
calendar cu amintiri rupte
la timp,
album cu imagini din zâmbetul nostru.

Cândva, nu demult,
această clipă
avea numele tău,
numele meu,
avea identitate
în timp.

Vom fi din nou
o zi nerostită încă.

În numele tău, în numele meu,
e să fie.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Viaţa fără gând e cea mai sacră biserică, iar inima devine cel mai sfânt altar! Aceasta este Libertatea de la începutul şi sfârşitul Totului.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este esenţial ca atât soţul, cât şi soţia să pornească în cursa matrimonială cu gândul de a o parcurge în întregime şi de a o duce la bun sfârşit.

Mark Merrill în Liste de iubire pentru soţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)

RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)

La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Şi nicicând la viaţă nu va fi trezit.

Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Şi-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranţa-n Univers galactic.

De sfârşit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veşnicia luminată.

Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Când cerul se acoperă cu nori,
Şi aştepţi ploaia, dar ea nu vine.
Deja ţi se pare că soarele s-a ascuns undeva
Pentru totdeauna, iar ploaie nu mai este.

Când copiii se joacă îndelung în stradă
Şi tu îi aştepţi să se întoarcă,
Îţi trec prin cap cele mai diverse gânduri,
Unul mai rău decât altul.
I-a călcat o maşină,
I-au răpit ţiganii
Au căzut într-o gură de canal neacoperită.

Şi când în sfârşit
Se aude într-un târziu telefonul sunând,
Ţi-e frică să răspunzi
Şi întârzii, întârzii.

Ce multe lucruri trezesc teamă.
Şi mă mir că mai reuşesc încă

[...] Citeşte tot

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care are câtuşi de puţină stimă faţă de el însuşi, duce întotdeauna la bun sfârşit ceea ce şi-a pus în gând să facă, oricât de scump l-ar costa.

citat din Henrik Pontoppidan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scârba, ce te invadează la spectacolul devenirii omeneşti, te obligă să renunţi şi să te purifici de "sentimente". Ele sunt sursa aderenţelor stupide, a acelui "da!" pe care îl strigă inima realităţii împotriva tuturor evidenţelor. Furia îţi dă "accese" de sfinţenie laică. Adică o inaderenţă totală, fără "ieşirea" lui Dumnezeu. Şi în astfel de "accese" spiritul nu-ţi pare decât strădania de a-ţi concepe propriul epitaf, început prin întâiul act de gândire şi sfârşit prin ultimul suspin. Să trăieşti adică toată viaţa ca o variaţiune pe motivul "aici zace"...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă consolează adesea în nopţi gri şi fără sfârşit gândul că lumea asta e atât de împuţită, diformă şi imbecilă încât, oricât de adânc m-aş afunda în mizerie, oricât aş slăbi strânsoarea şi aş ceda iubitei mele, vrăjitoarea neagră care îmi smulge carnea, îmi sângerează organele şi îmi ucide încet, perfid şi cu precizie neuronii, voi fi oricum, întotdeauna când îmi voi privi reflexia în apă sau oglindă, cea mai minunată fiinţă care a existat vreodată pe pământ.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţ de o secundă...

Preţ de o secundă, totul stă pe loc,
Labirint de vise ninge peste timp,
Crâmpeie de ceaţă nu mai sunt deloc,
Lunatice zboruri trec prin anotimp.

Frunze, pomi dansează într-un film final,
O descătuşare încearcă în zori
Simfonii de aripi, dar sunt bieţi actori
În decorul galben, tandru şi banal.

Umbrele din suflet se pliază-n nori,
Clipe agitate – păsări fâlfâind –
Colorează-n doliu, gândul, uneori,
Când, spre universuri, ochii şi-i întind.

Petale de Soare se răsfrâng pe cer,
Lăcrimează-n rouă şi cad pe pământ,
Făcând loc zăpezii, cumplitului ger,
File din povestea Cuvântului Sfânt.

poezie de Daniela Tiger din Împăcare - Pricesne şi poezie ortodox-religioasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara lui "n-ai cu cine", iar asta e mai mult decât de-ajuns pentru a nu putea fi mai presus de această vorbă.
Bineînţeles, toate acestea în cazul în care îţi doreşti să fii mai presus.
În schimb, aici, pentru a fi mai presus, trebuie să nu îţi doreşti acest lucru, ci, din contră, să fii dispus să tragi pe oricine în jos. Astfel arată "oamenii mari" pe la noi pe aici. Ori ajungi ca "ăla", pentru a putea să îţi meargă bine, ori tânjeşti după respectul de sine al celor civilizaţi de prin ţări civilizate şi ajungi să te stingi în mizerie în propria ta ţară, agăţat fiind de acest vis.
Nu-i de mirare că, cei cu cea din urmă gândire şi cele din urmă principii, au ajuns să părăsească ţara. Şi, adevărul, acesta este: trebuie să fii prea idiot să sfârşeşti într-un asemenea coşmar, agăţat fiind de un asemenea vis, care, până la urmă, nu are ca esenţă decât normalitatea.
Într-un final, aici vor rămâne doar "şobolanii" şi cei care, neavând alte variante, vor avea ca unică scurtătură, în ceea ce priveşte sfârşitul suferinţelor, a se lăsa pradă "şobolanilor".

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!