generozitate şi moarte

Inima ta

Un miracol unic inima ta
are propria ei viaţă tainică
sălbatică
nestăpânită
bate în ritmul ei puternic
de bărbat vanitos
stârneşte vii şi morţi
îi seduce
cu generozitatea ei
se plictiseşte de toţi
şi fuge
se ascunde sub o stea de mare
să nu poată fi găsită
apoi se aruncă în toate braţele
nu ascultă respiraţia universului
nu ascultă de nimeni
inima ta respiră prin mine.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să fii o floare

De-ar fi să nu fii om, ci doar o floare
Ce-n cupă-i toarnă zorii, dimineaţa,
Izvoarele luminilor stelare
Prin care Cerul iar aduce viaţa,

Ai da şi tu lumina mai departe,
La fel de generos precum e Cerul,
Când chiar şi de pe Cruce-a pus în Carte
Cuvântul ce dezvăluie misterul

Întoarcerii din moarte la-nviere,
Precum ea, îngropată sub răzoare,
Lumina rupe-a morţilor tăcere,
Când Cerul iar o trece într-o floare?

De n-ai fi om, ci floare pentru-o clipă,
Ai fi în stare lumii să-i dai zorii
Precum o face-această floare-n pripă,
Să şteargă de pe inimă toţi norii?

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexei Mateevici (17 iulie 1917)
Adăugat de A. V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate am trăi mai cu folos,
Ţelul de ne-ar fi doar fericirea,
Şi avutul cel mai valoros,
De pe lume, de ne-ar fi iubirea...

Viaţa noastră poate-ar înflori,
De-am putea răpune lăcomia,
Şi tezaur luminos ne-ar fi,
In această lume, omenia,

Zilnic dacă nu ne-am implica,
În cumplit răzbel pentru putere,
Şi-n străfund de suflet de-am avea,
Dărnicia, maximă avere...

Poate am muri mai liniştiţi,
Lumea asta dac-ar fi mai bună,
Dac-am fi cu toţii mai cinstiţi,
Hărnicia de ne-ar fi cunună...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece de pâine nouă legănau acest pământ...

Era un drum care urca în cer de pe câmpia coaptă,
Umblat de-o fată c-un paner şi-avea ulcior cu apă.
N-a mai rămas nimic din toate ce-am avut;
De-aseară stau pe câmp sub un stejar mărunt.

Ne-am născut să stăm pe aur, dar rămânem tot săraci
Şi pământul sângerează, e spinos şi plin de maci.
El a fost pământ rotund şi era ocean de grâne,
Iar în coarnele de brazi atârnau colaci şi pâine.

Ce fântâni erau pe câmp!... Stelele cădeau în ape
Şi văpaia se-nchina spicelor de grâne coapte.
De aramă era câmpul, grânele urcau în cer...
E târziu şi-i lună plină - o fată vine c-un paner.

Vino cu mine să vezi unde este pâinea – îmi zice -
E între ape; aici e gras pământul. Şi dă să se ridice.
Sunt rănită... Ţi-aduci aminte grâul cum urca în cer?
Îşi şterse ochii, dar altele curgeau şiroaie din paner.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism, revista Boema, mai 2021, nr.147
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este ca un mascul îndrăgostit

nebună şi totuşi calmă
îşi iubeşte ţărmul ca şi cum s-ar termina
apoi îmbrăţişează până la plutire oamenii
şi chiar până la moarte uneori
îşi dansează toate partenerele
pe muzica cerului
ca şi cum le-ar urca pe mese
şi le sărută mai bine decât vântul
le poartă între agonie şi extaz
când pe un pisc de val
când pe cine ştie care constelaţie ultimativă
apoi le duce-n lună şi le urcă-n soare
le promite scoici absolute
şi delfini jucăuşi

chiar şi afrodita s-a născut aşa
din spumele sale
şi generoasa deschiderea a uscatului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pe roata olarului

îi voi plăti morţii tributul generos
am să-i las trupul să-l îngroape în lut
dar sufletul meu liber va pluti-n absolut
în universul cuvântului melodios.

în viitor să fiu cântec pe roata olarului
regretele să putrezească în ţărâna
să nu mă simt niciodată străină
să înviez scânteie din chipul amnarului.

ploaia să îmi spele şi ultimul păcat
căci am iubit intens cu fantezie
pe alei de vis plămădind poezie
nicicând nu am ajuns pe un drum înfundat.

să crească flori din mine cu parfum minunat
să mă mângâie fluturi cu mare frenezie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul primăverii

Izbucneşte primăvara prin toţi porii-ntregii firi –
Iarna-i o monedă calpă, azvârlită-n amintiri;
Despre berze, rândunele – despre ce vreţi să vă cânt? –
Raiul printre noi coboară – când e verde pe Pământ.

Râde soarele în barbă, găsind brume-n zori de zi –
Doar c-o singură privire, dintr-o dat', le va topi!
Uriaş talger de aur, de sub culmi când se ridică,
Palid, speriat de moarte, frigul tremură de frică.

Muguri, vesel, liliacul, să-şi deschidă-i pregătit -
Şi când va-nflori, e vremea, să fiu iar îndrăgostit.
Verdele trezeşte-n mine – şi-n oricine - dulce dor
Şi-nfloresc iubiri, năprasnic, cu învăpăiat fior.

În amiază, din albastrul mării cerului înalt,
Soarele-şi veghează servii - rege generos, galant.
Veşnic gureşele vrăbii, chicotesc sub raza sa,
Visând clipa, mult dorită, când în praf se vor scălda.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat pentru speranţă

La fiecare oază în pustiu
Îmi încarc desaga cu iluzii
Ca să-ntreacă dărnicia muzii
Pomenită într-un interviu

Şi bucuria mi-i puţină
Că supralicitează preţul
Şi nici dispreţul, nici judeţul
Nu au puterea s-o susţină

Eu nu sunt vânător de dividende
Ci numai vinovat pentru-o speranţă
Care-o comut din stanţă-n stanţă
Şi cu scadenţa la calende

E mult mai greu un jug de dus
Decât Sisif cu bolovanul
Sperând că mâine sau la anul
Vei spune tot ce ai de spus!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către martirii români din 1848-1849

Dormiţi în pace, umbre, martirii românimei,
Ce-aţi îngrăşat pământul cu sânge de eroi!
Bătrâni cărunţi cu vază, voi floarea tinerimei,
Ce-n lupte sângeroase căzând, v-aţi rupt de noi!

Pământul ne desparte, iar cerul ne uneşte
În patria cea sfântă, egală pentru toţi,
Acolo nedreptatea şi ura nu răzbeşte,
Nu cumperi cu vieaţa pământul de trei coţi.

Voi v-ati plinit chemarea şi sânta datorinţă,
Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-aţi luptat!
Păstrând viitorimei modelul de credinţă,
Ce Patria ni-l cere ş-augustul împărat!

A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,
Iar dulcea suvenire în inimi de roman!
Mihalţul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie,
Că nu e laş românul, nu fuge de duşman!

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Mureşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kenosis

nu este nicio demnitate în a muri
să ajung la etatea asta
m-a costat viaţa

multora am dat motive să mă urască
fiindcă iubirea este rezervată numai naivilor

astăzi am ajuns profundamente străin
bietele mele oase au stricat destui dinţi
şi a venit vremea să-mi las macra
gingiilor betege
ca semn
de pură generozitate -
muşcaţi-mă...

senzaţia de vierme în tabloul ăsta
o creionează aglomeraţia
fapt pentru care mă dau afară
unui măr apocaliptic revendicat
de şerpi galactic de impetuoşi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om bun

I

Un om bun nu moare niciodată –
Cu o rugăciune şi o vorbă bună,
Cu braţe-ajutătoare şi inimă curată,
E unde trebuie, fie cer senin, fie furtună:

Trăieşte pentru tine şi pentru mine –
Pentr-o lume de nevoi împovărată,
E reazem şi lumină, har graţiei divine.
Un om bun nu moare niciodată.

II

E cel care-acceptă să ia-n spate, generos,
Partea ce-i revine de trudă şi de stres,
Iar pentru alinarea omului căzut jos
Se-apleacă şi-i uşurează povara, în exces.

[...] Citeşte tot

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ni sunt visătorii?

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

Iubiţi colegi purtând acelaşi hram!
Sunt patruzeci de ani - o veşnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neştiutori de bici şi ham.
Eram frumoşi: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - şi mai frumoşi;
De frumuseţe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioşi,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aştrilor puternici şi geloşi,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei şi!? Înţelepciunea unei vieţi
E s-o trăieşti, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveţi
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneţi
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul 1840

Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să aşteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine ştie oare, şi cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua şi anul viitor?

Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Şi o zâmbire dulce dup-un amar suspin.

Aşa zice tot omul ce-n viitor trăieşte,
Aşa zicea odată copilăria mea;
Şi un an vine, trece, ş-alt an îl moşteneşte,
Şi ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.

Puţine-aş vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie şi-iau repedele zbor;
Puţine suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost, eşti şi vei fi...

Din teiul tău, Emine, mi-am fabricat condeiul,
Frunzele de pe ram ca pergament le-am folosit,
Darnice muze ai trimis să-mi zidească temeiul
În arta scrierii unde cu paşi timizi am poposit.

Cu crengile-mâini la pieptu-ţi m-ai îmbrăţişat
În sângele prelins pe scoarţă tocul mi-l înmoi,
Slovele dansează romantic într-un stil încrucişat
Apoi se depun pe hârtie supuse, cu pasul greoi.

Eşti mentorul meu şi-al multor muritori de rând
Ce-ţi interpretează urletul durerii în feluri diferite,
Spiritul tău va dăinui în cer şi pe pământ oricând
Căci urmaşii-ţi calcă sfios pe cărările bătătorite.

Eşti soare, eşti lună, eşti stea, dragoste şi cuvânt,
Eşti codru, eşti plop, eşti tei şi salcie plângătoare,
Ai fost, eşti, vei fi ce-a avut românul mai sfânt
Luceafăr-candelă ce te-aprinzi când lumea moare.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţii

colţul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceaşcă rozalie cu aburi

lumina îşi depăşea complexul depărtării
umilă se aşeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă

ne tot adunam
veşmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului

parc-am fi fost fraţi
şi moartea...

spectacolul se derula diafan
pe îndelete se aşeza bruma
tot aşa se desprindeau frunze

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!