genetică şi moarte

Ego sum

dumneata ce hram porţi?
care va să zică crezi că eşti om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoşti?
cum dovedeşti că tu eşti om, dar Dumnezeu nu există?

şi de unde ştiu eu că nu eşti robot?
de ce înoţi în apă dacă nu eşti peşte?
de ce zbori dacă nu eşti vultur?
ori unde-ţi zboară mintea de te caţeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puţin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ţi-a dat pofte şi sentimente?
ori poate viaţa altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia şi să-ţi aperi femeia şi copiii

spui că îţi plac mai mult fluturii, berzele, lupii şi chiar şi viermii
că te încîntă mult iarba şi florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simţi ceva mai mult,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergeam în pustiu

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, am scos inima, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, aşa cum eram, fără inimă,
am trăit o viaţă, aceasta era partea superioară a machetei.
Duioşia este un act de agresiune, viclean,
Urăşte-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu acelaşi, neîmblânzit ca lupul,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al şarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea fiinţă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-aţi recunoscut?
Privirea lui este blândă şi adâncă.
Pleoapele lui însoţesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, a venit o hienă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatură

Iniţial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă ştiu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simţ pentru nou, de o săgetătoare dorinţă,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenţii de ştiinţă.

Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenţii de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
şi mai grav; o violenţă penală, o însuşire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.

Mai curând, aş fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minţi înlănţuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanţ nesfârşit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.

Tot în neştiinţă totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulţesc maşinal, în rotirea indusă de "spin"
şi ca în mixer, într-o efervescenţă de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În domeniul gândirii aplicate la fenomenele vieţii şi morţii, datele ştiinţifice au dus la înfrângerea definitivă a animismului, la victorii decisive împotriva vitalismului, la afirmarea ideii după care "maşina vie" a organismului funcţionează, se autoreglează şi se autoreproduce nu ca urmare a comenzilor unui ipotetic "spirit vital", ci datorită unor calităţi intrinsece ale materiei vii. Rezultat al evoluţiei de la inferior la superior, de la simplu la complex, aceste calităţi ale materiei vii sunt cognoscibile cu ajutorul unor ramuri ştiinţifice moderne ca teoria sistemelor, biocibernetica, biotermodinamica, genetica celulară şi moleculară, biochimia etc.

Radu Iftimovici în Jocul de-a celule izolate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!