Citate despre greutate și religie, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la greutate și religie, dar cu o relevanță mică.
William Fluke
Soția și-a pierdut sănătatea,
A început să slăbească până a ajuns la patruzeci de kilograme.
Apoi, a apărut acea femeie, cu chipul după care bărbații
Și-o imaginează pe Cleopatra.
Și noi noi cei căsătoriți
Ne-am încălcat cu toții jurămintele, iar eu printre ei.
Anii au trecut și toți, unul câte unul,
Au fost revendicați de moarte în varii forme hidoase.
Iar eu, închipuindu-mi că sunt protejat
De o grijă specială a lui Dumnezeu,
Am început să scriu, să scriu, să scriu, tomuri peste tomuri,
Despre a doua venire a lui Christos.
Apoi, Christos a venit la mine și mi-a spus
"Mergi în biserică și în fața congregației
Mărturisește-ți păcatul".
Dar, cum mă ridicasem și începusem să vorbesc,
Mi-am văzut fetița care stătea în fața scaunelor
Fetița mea care se născuse oarbă!
După aceea s-a lăsat întunericul.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rețetă de umor
împrospătez gânduri cu picanterii
câteodată sunt un un bizar reper
pun peste cuvinte sare și piper
rețetă de umor cu pedanterii.
îmi reproșez mereu că mă grăbesc
să ajung la suflete cu romantismul
crezând c-am dezlegat iluminismul
strângând în ființă miracolul lumesc.
mă confesez mereu cu ușurință
și nu știu dacă înțelegere găsesc
poate de la Dumnezeu să mai primesc
cumpătarea ce mi-ar fi de trebuință.
am cumpărat fantezie gram cu gram
să o împart frățește pe Instagram.
|
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Halleluyah
Mistică
a necuprinsului
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creația lui,
coloana vertebrală a vieții suind.
Cine poate sta înaintea măreției
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?
Între
real și utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniții se strâng
într-un fragment
de eternitate.
Viața nu-i decât levitație
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpescu (caută prin sertar, scoate un dosar, din care citește, cu oarecare greutate): Rugul aprins... Grupare... religioasă... intelectuală... de orientare... mis-ti-că... (Pauză.)... mistică... (Mirat). Mistică? (Pune accentul greșit, pe silaba a doua).
Lupoi (mirat): Mistică?
Vulpescu: Mistică, să trăiți!
Lupoi (autoritar): Cine-i acest Mistică, Vulpescule?
Vulpescu: Tovarășe căpitan! Habar n-am! Nu mă pricep la intelectuali. Părinții mei au fost proletari. Mama, cu secera, tata, cu ciocanul...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suprema-Ți Jertfă
Cu tâmplele în mâini, înzăpezită de gânduri
M-afund în meditare, poleind câteva rânduri,
Îmi cațăr pașii pe calea spre sfânt mister,
Străbat mărăcinii, îngenunchind la porți de cer,
Alunec pe stâncile cu fruntea-n azurul celest,
Zidesc faptele pe fiecare treaptă, ca pe Everest;
S-aprinde pământul cu Lumina Cea Adevărată,
Cugetul licăre din Duhul Sfânt, prin zale aerată,
Iau de la Dumnezeu Slava, Răsăritul și Apusul,
Glasul-Izvorul de început, Darul și Ipostasul,
Îmi rezem pe pieptul Său, cu tremur, rugăciunea
Privindu-I fața ca fulgerul și veșmântul de nea;
De pe Cruce, prin dar și adevăr, văd pe Fiu,
Propovăduind Împărăția Lui Dumnezeu;
Prin bogatul har, prin sfântul sânge care a curs
Am aflat valoarea Greutății Jertfei Lui Iisus;
Las cu bucurie, să crească-n mine pe Mântuitor,
O dragoste desăvârșită aprinde al veșniciei fior;
Precum un păstor își poartă mieii pe brațe
Domnul ne leagă de inima Sa, cu oțelite ațe,
[...] Citește tot
poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acalmie
A trecut mai mult de-o oră de la ultima explozie
Adică un mic răgaz pentru-o scurtă poezie,
Dar gândul ferecat devreme rămâne intenție
Pentru că-n el nu coboară nici-o inspirație.
Și câte n-ar putea să fie imortalizate-n vers
Însă starea de război impune exact invers.
A... dar iată-n fundul groapei dintr-o crăpătură mică
Mirător de precaută cum apară o furnică.
După ce-ncet tatonează numai cu antenele
Marginile crăpăturii și împrejurimile
Spre mai multă siguranță și convingere deplină
Iese-ncet pe jumătate într-a soarelui lumină,
Privește interiorul, dezolant, precar și mic
Dar cu toată-amănunțimea nu descoperă nimic.
Pentru că-n colțul opus fără altă preocupare,
Urmăresc incursiunea nefăcând altă mișcare.
În sfârșit, asigurată că nu e nici un pericol
Pornește-n mare viteză vrând să dea groapei ocol.
Însă se oprește brusc și privește cu mirare
Umbra mea ce îi provoacă oarecare-ngrijorare.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Și când nu mai puteam îndura greutatea rușinii, ne spovedeam în sine cu smerenie și se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe șcenă mai buni, dădeau totul și plecau cu mâinile goale și inima plină de liniștea iubirii. Alții aveau brațele încă pline cu flori, ovații și recunoaștere nesfârșită. Însă tot nu-i cunoștea nimeni, dincolo de mășți. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac și de singur. Îi găseam pe toți flămânzi de iubire. Dar oare câți dintre ei întâlniseră deja fericirea?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singură împreună
Spune-mi că algele inimii aduc blândețe
Că răvașul extras spune "până la batrânețe"
Că mareea și amintirile sale se întorc la Dumnezeu
Că Nomadul urmărește vântul mereu
Că mâine dimineața-mi vei spune "ești frumoasă"
Că o vei face doar cât să nu mai fiu întoarsă
Că oglinzile nu au nimic, sunt lac de sare
Că ard ochii și fac doar umbre pe trotuare
Că omida când moare formează Crisalida
Că piatra brută șlefuită formează piramida
Că omul își caută consistența, nu fericirea
Că neghiobia jocului de zaruri dă știrea
Că întregul nostru trecut e doar naștere
Că greutatea sacului înălțat ca o rugă-i cunoaștere
... Că topiți în timp și schimbați în nisip
Eu nu mai am nimic să-ți zic.
[...] Citește tot
poezie de Cezara Fantu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Menirii de a poezi-i plătesc un bir în orice zi...
Am răni la mâini și la picioare, de când tot scormonesc prin lut
Să aflu de-s pământ sau mare, ori doar o mască de-mprumut...
Nu mă cunosc, prin ce minune, în poezie-am apărut
Și cum și unde-a plâns vocala, într-un sfârșit sau început?
Sau poate sunt întruchiparea unui răspuns la întrebări,
Când se năștea nemărginirea în frământarea unei mări.
Eram cu fruntea aplecată spre primul val ce m-a durut,
Când m-a atins c-un pic de-albastru și-apoi subit a dispărut...
Eram un embrion de vină în care viața-și făcea loc
Însămânțat din întâmplare în nebunia unui joc.
Era și dragoste prin preajmă, într-un ghioc pentru ghicit,
Destinul impregnat în genă de ursitori mi-a fost sortit...
Eu mă găsesc doar în poeme, tăcerile îmi sunt altar
În rest, alerg printre dileme călcând pe spuza unui jar,
Ce mă trezește din visare, la porți de iad unde aștept
Pedeapsa lipsei de candoare... îngenunchez și o accept...
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dramul de fericire
Bea fericirea din stropul de roua,
Firul de iarba abia rasarit...
Ce simte sub cer un om fericit..?
Traieste eternul, o clipa sau doua.
Si fiara flamanda cu prada in gheare,
Iubire traieste, hranindu-si urmasii.
Si tot fericire se-aduna in pasii,
Facuti in credinta si pace sub soare.
Desertul sub ploaie, traind se rasfata...
In miez de ocean se nasc energii...
In suflet de mama, in ochi de copii....
Citesc fericire si sete de viata.
Din lutul primar ne nastem mereu,
Aici e pamantul, si hrana, si vatra..
Ne zbatem un timp urmandu-ne soarta
Asa cum ni-i data de la Dumnezeu
[...] Citește tot
poezie de Cătălina Mihăiță
Adăugat de Cătălina Mihăiță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imparțialul discipol al diavolului și al bunului Dumnezeu
Bună dimineața Singurătate
ziceam să-ți zic că ți-aș mai zice
că sunt un om cu greutate
mai penetrant ca falsele alice
Ziceam că-ți zic că ți-aș mai zice
că după ce se-aude-mpușcătura
mă face mai puternic Nietzsche
că tot nu știu să-nchid tăcerii gura
Și după ce se-aude-mpușcătura
și fiind un om cu greutate
nu pot să-mi eludez natura
la revedere Singurătate
Ziceam că zic o n-aș mai zice
tot ce-mi șoptește ăla micu Nietzsche
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
La întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Daniel la Palatul Patriarhal din București, azi, 31.05.2019, m-a izbit contrastul dintre modestia și smerenia papei și trufia patriarhului nostru. Papa Francisc a purtat la gât o cruce modestă de argint, subțire, agățată cu un lanț tot de argint, doar atât de gros cât să nu se rupă sub greutatea crucii, pe când patriarhul Daniel a purtat un pandantiv de aur cu o mulțime de diamante, mare cât un cap de copil, agățat la gâtul lui cu un lanț de aur atât de gros încât ai putea priponi cu el un armăsar, la păscut, fără să-ți fie teamă că-l va rupe. Patriarhul Daniel a fost atât de vanitos încât și-a aranjat de numeroase ori pandantivul, ca să arate bine în fața camerelor de filmat și în poze, pandantiv care aluneca într-o parte sau alta a burtoiului lui ghiftuit cu fazani și vin bisericesc, în timp ce papei nu i-a păsat câtuși de puțin că modesta lui cruce de argint alunecase sub faldurile veșmintelor sale albe și abia se mai zărea. Gândurile patriarhului Daniel au fost mai mult la pandantivul lui decât la Dumnezeu. Vorbind despre sărăcie, cuvântul papei vibra și te cutremura. Vorbind despre sărăcie, cuvântul patriarhului Daniel suna fals, contrastând cu marea bogăție pe care o purta la gât.
George Budoi în Vanitatea și Modestia în aforisme, epigrame, pamflete și satire (31 mai 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ardealu' meu de pe cer
de unde vin eu călătorule
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alții pe când
își mai exercita facultățile vitale și când era beat
de îndrăgibil
dincolo de munți și păduri
dincolo de dracule noctambule
și de certuri pe nația
lu' mama lu' Dumnezeu
de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudățenii cu fițe turistice
sunt eu și tu și toți care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie
de unde vin singura viță nobilă
care ne adeverește e pâinea
și sarea pământului
[...] Citește tot
poezie de George Asztaloș din Zoon poetikon (2009)
Adăugat de George Asztaloș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit previzibil...
Soarele răsărise la apus într-un dans bizar de abandoanare a răsăritului...
Umbrele amurgului se dispersau într-un zbor cu viteze astronomice și lumina căzu pe pământ cu o greutate neînțeleasă și insuportabilă...
Lumea, îngrozită, într-un exod fantasmagoric se retrăgea spre păduri într-o degringoladă greu de oprit...
Țipete, groază, scâncete de noi născuți, o mulțime dezorganizată și surprinsă de cataclismul schimbării mișcării solare...
Cu puțin în urmă o bombă nucleară zdrențuise scoarța pământului în Siberia... Valul de fum radioactiv se împrăștiase cu viteza taifunului asupra lumii...
Un ocean de fum, un deșert în foc și fum, ca o reptilă flămândă șerpuia printre ultimile secunde ale vieții...
Aripi de înger pluteau prin labirinturile fumegânde ale aerului intoxicat cu otravă...
Undeva, un pui de căprioară, rătăcit de ciută își dădea ultima suflare...
Valul morții scormonea în măruntaiele Terrei, carbonizând pulsul interior al planetei...
Luna se apropie de soare, și într-un zgomot infernal își amestecară trupurile... bucâți de foc și piatră, într-un dans demonic se prăbușeau peste anotimpuri...
Dumnezeu, nemișcat, cu ultimile cuvinte: Iartă-i, că nu știu ce fac, își dădu ultima suflare, vărsând peste pământ lacrimi de sânge...
Un ocean însângerat își întindea aripile în univers...
Omul-neom își mai strigă o dată nebunia, declanșând iadul pe pământ...
Poate, un fir de iarbă, de sub cenușa Satanei, va fi un nou început...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii
să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aș începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aș desena grafice fiecărui mac
și nu aș mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor crește din inițiativa deșertului
iar orice munte va învăța perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea mușuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împărați
fără revoluții și execuții publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziție
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
și un singur dumnezeu
de neîmpărțit cu nimeni
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă neîmpărțită
Niciodată nu privește și spre glie și spre Slavă
Inima neîmpărțită nu va deveni epavă
Ținta ei nu e tenebra ce se-așterne-n locuri joase
Ci în zări nemărginite din ținuturi luminoase.
Nu ia apă din izvoare tulburate de noroaie
Și nu se adăpostește într-un cort clădit din paie
Iar când vine vreun necaz nu se duce-n altă parte
Unde-ar fi manifestarea, grea, a stărilor deșarte.
La propunerea lansată să mai guste elixirul
(Când cu multă eleganță i s-a arătat potirul)
Fermitatea nu-i slăbește, nu se lasă înșelată,
De la lume nu acceptă niciun sfat și nicio plată.
Ființa-n care locuiește credincioasă se numește
Inima neîmpărțită și-n necazuri mulțumește
Iar când sare-n ajutor o face cu pasiune
Nu se trage înapoi de la cânt și rugăciune.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuget târziu I
Mi-am înțeles părinții cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme și încă nu am reușit să le mulțumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai prețios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simțit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinți.
Am observat că și iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viața, chiar dacă e greu.
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susținători rătăciți.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărțite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.
Am dedus că experiențele vieții rumegate în timp nasc boabe de înțelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.
Am înțeles că numai diferența dintre caracterele omenești stimulează progresul.
Am observat că bolovanii vieții nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.
Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunțele înțelepciunii mele au intrat în faza de coacere.
Am simțit că iubirea are puteri magice și dincolo de viață.
Am dedus că pentru a escalada piramida vieții cu bine trebuie să mă hrănesc cu pâinea înțeleptului.
Am urât fără să vreau oamenii fără norme morale sănătoase, dar mi-am dat seama că și eu fac parte din turma Domnului.
Am invidiat oamenii bogați spiritual și pacea inimii lor, dar nu și renunțările lor lumești.
Admir plângând bucuriile performanțelor omenești și sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.
Am observat că darurile caracterelor omenești sunt diferite ca să ne înțelepțim unii pe alții.
Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult dând lumii viața cu miracolele ei surprinzătoare.
Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simțit.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (21 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dorul nesecat
Se îmbrățișează tăcuți nori
În marea galaxie a cerului cernit
Astept ca să răsară astăzi zori
Nici suflul vântului nu a venit
Tu te-ai îndepărtat de noi
Ca într o trecere în anotimp
Ai împărțit întregul în doi
Simt rodul plin din sterpul câmp
Par inimi ce nu s-au mai văzut
Iubirea ta stă sus într-o Lună
Să fi distanță nici nu am crezut
Să te privesc ca pe o lumină
Prin raza de la curcubeu
Tu îmi transmiți că îti este bine
Mă rog la bunul Dumnezeu
Să-ti fie drumurile cu iubire pline
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imnul României - Ce-aștepți, popor român?
Cât să fie ceasul când țara încă doarme,
Când intră hămesiții și-nghit bucăți de hartă?
Destul cu lâncezirea de acum treceți LA ARME,
Destul cu mâna întinsă la Euro-Poartă.
Noi minciuni suporți și vise europenizate,
Cerșești umil continuu pensii de ocară.
Ascute-ți coasa iar, ca la Bobâlna, fă-ți dreptate,
Spintecă tâlharii ce țara îți amputară!
Ei ʼnalță catedrale, priponindu-te-n scriptură,
Iar popii-ți pregătesc drumul fără pașapoarte,
Docil și blând să fii trăind inert în impostură,
Tot smerit să pupi oase uitate într-o moarte.
Ruga ți-este elixirul cu care te îmbată,
Ori globalismu-n care copiii nu știu carte,
Țara blestemată să-naibă lege ori armată,
Iar viața vi se scurge-n cuvintele deșarte.
[...] Citește tot
cântec, versuri de Stelian Platon din Negrele poteci (12 decembrie 2016)
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despărțindu-ne
macii mei și-au venit în fire
părintește mi-au iertat surghiunul
iubirea-cu-lămâie-și-sare
ca pe câmpii mi-au încredințat latențe
așteptând rodul imaginației bune
! și eu
desculță am alergat [un vechi obicei de-al meu!]
altfel invadată de roșu/ simțeam că frumusețea este
cu totul altceva decât prefabricatul anost de iluzie
o corabie și-a potrivit pânzele dincolo de naufragiu
întoarsă în mine nu s-a gândit copacul să mă acuze
de egoism... nici măcar de naivitate
rămâneau în urmă
inflorescențe strangulate în jurul eului meu
de nu cumva vor fi fost brațele tale... cândva
obsesiile.... boala de moarte... disoluția
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre greutate și religie, adresa este: