Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

iarnă și lumină

Citate despre iarnă și lumină, pagina 3

Costel Zăgan

Colind spre absolut

Lerui-ler ninsoare mută
Dumnezeu așa sărută
lerui-ler cu flori de măr
iarna vine azi din cer

Lerui-ler pe câte-un fulg
din nemărginire-l smulg
lerui-ler ce dulce vină
să vă dea la toți lumină

Lerui-ler dragostea mea
a desprins din cer o stea
lerui-ler colindă frigul
de la singur la mai singur

Lerui-ler cu flori de măr
dragostea vine din cer

poezie de din Cezeisme II (12 decembrie 2012)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e șase luni de-asupra ecuatorului ceresc și șase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înțelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mișcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numește ecliptică și cam acest drum îl au toate planetele, cum și Luna care se învârtește în jurul Pământului. Constelațiile prin cari trec Soarele, Luna și planetele se numesc constelații zodiacale.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Glezne fragile

Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poți schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te țin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiți fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniți pe forțele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Măzăriche pe licheni. Îți place cum sună?
"Sună a iarnă". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpirația

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Falsul prieten te urmează ca umbra atât timp cât ești în plină lumină a soarelui. Când ai intrat în umbr㠖 ferească Dumnezeu în noaptea de la solstițiul unei ierni (noaptea mea durează de... o jumătate de secol!), devine orb și te părăsește.

aforism de din Sesam, deschide-te!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Marius Robu

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viața mea
Și-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, și parcă n-aș mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat și berzele și cucii
Și m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mișună haiducii
Și-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt așa de frunză și de ram
Încât mă rup de mine și rămân
O frunză doar din cel care eram
Și-un ram din cea ce m-a ținut la sân.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Vis de iarna

Licurici să cadă
peste trupul meu,
noaptea când se-aprind
stelele, noian,
Eu să sap fântâni
dincolo de ele
și privind prin lună
ca printr-un ochean,
Să mă-nalț o clipă
până-n poarta zării
îmbrăcată toată
în al iernii voal,
Iar când mă voi strânge-n
gheme de lumină
să încep a ninge
lacrimi de cristal.
Și de le-ating ramul,
albul viscolind,
să roșească pomii
când zăpezi voi cerne,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spre primăvară

De-atâtea nopti, sub nouri prelungi, posomorâti,
Mai dorm păunii iernii, pe câmpuri coborâti,

Si-abia-abia din somnul de marmură mai ies
Când Crivătul cu goarna îi sperie ades

Dar mâine-au să pornească, pe-al cerurilor drum,
Păunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Si s-or zări departe cum strălucesc avan
Peneturi cu lumină de soare african,

S-or auzi cocorii ajunsi la Helespont,
Cu pliscuri de mătase bătând în orizont.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria Lui Ibrahim" de Eusebiu Camilar este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -6.50- 4.99 lei.

Spre primăvară

De-atâtea nopti, sub nouri prelungi, posomorâti,
Mai dorm păunii iernii, pe câmpuri coborâti,

Si-abia-abia din somnul de marmură mai ies
Când Crivătul cu goarna îi sperie ades

Dar mâine-au să pornească, pe-al cerurilor drum,
Păunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Si s-or zări departe cum strălucesc avan
Peneturi cu lumină de soare african,

S-or auzi cocorii ajunsi la Helespont,
Cu pliscuri de mătase bătând în orizont.

poezie celebră de din Poezii, 1964
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Psalmul iubirii nebune

Să-ngenunchezi la cedri, să vezi în prund - safire,
În trepte doar urcușul și-n ce-ai pierdut - tărâmul...
Să nu aduci Iubirii nedreapta înjosire
C-ai ști pe unde iarna ți-a înflorit salcâmul.

Trăsură nebuniei, cu pescăruși în hamuri,
Dă foc la răsărituri mânându-le pe creste.
Ce-ți pasă, violetul că-ți flaută prin ramuri,
Când marea te răsfață-n festinuri de tempeste.

Ne-au invadat lumina și neamul de chitare,
Nu-i prăbușirea cântec? Beți vinu-n gust de a-ii!
Ce mai contează timpul pentru-mbătatul soare,
Când inimile noastre îi galopează caii!

Râzând îmi sari în brațe: Ne caută,-i la ușă!
- Zi-i: Moarteo, mai așteaptă, până vom fi cenușă!

sonet de (8 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tu stii ca te iubesc" de Dumitru Ichim este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 15.99 lei.
Ileana-Nana Filip

Fântâna

Vreau să fiu fântâna gurii tale, desprinsă din salcia mamă
Cu lacrimi mă-mbii la Peștera Muierii
Ce mă-ndeamnă la vis,
Din coastele mele vei gusta fructul oprit
Nedeslușitei iubiri, îi va risipi moartea tot arsenalul din dotare. În iarna de argint, aurul s-a risipit în pământ
Cu toate zilele mele, cu freamătul codrului și cu visele spulberate de zei
O cămașă de mătase mă va acoperi în gândul opac
Am să scurtez ritualul devenind lumină lină.

poezie de din Primăveri în amurguri (2017)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alina Florica

Fulgi

Vals de fulgi mă farmecă
În vetusta iarnă gri,
Sting din iarna galbenă
Doruri și-ntrebări pustii.

Mă pețesc ninsori mirate
Și te simt neprihănit,
Fură-mi inima din carte
Și-ai să fii veșnic iubit.

Oh, zăpada mea cernută,
Saltă-mi gânduri străvezii
Și-n lumina ta durută,
Scaldă-mi visuri albăstrii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când cerul se ascunde

Când cerul se ascunde în ochii tăi și nu-i
Nici noapte nici lumină de zi, ci violete
Dreptunghiuri de velur ca un erete
Care-a scăpat din ghiare prada lui,

Când părul tău e cerul întors într-o lucarnă
Ca pe pământ furtunile lunare,
Când fulgerul e-o simplă lumânare
Și vinul din pahar miroase-a iarnă -

Te mai aștept în încăperea goală
(De câte ori ar trebui s-o spun)
Să intri pe ferești ca un lăstun,
Să intri-n piept ca ultima rafală.

poezie clasică de (1976)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Steaua Polux este o stea simplă (prima pe care o întâlnim în hexagonul de iarnă), o gigantă portocalie aflată la 34 de ani lumină depărtare de Soare. Este de 8 ori mai mare decât Soarele și în jurul sau orbitează o planetă de două ori mai mare decât Jupiter.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluțe albe
se aștern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece și ușoară
privește spre mine din neant
ridicând brațele spre cer
poartă parfumul dimineții
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicatețea sa magică
și îmbrățișarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopții
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stea tristă

Cazand din cer, lucefcrii-n cascada trecura peste trupul tau, iar tu curata ai ramas ca o zapada prin care umbra doar un cantec fu.
Atunci o stea de aur stralucea deasupra, pentru anotimpul care curand, curand avea sa ni se dea cu masti de zgurp si cu fruetc-amare.
Acum, ca mai demult, cu tac infrant.
Si ce-as putea, sub steaua asta, spune?
Din tot ce este, tot ce mi-i minune e fara de folos pe-acest pamant.
Chiar chipul tau sculptat in alabastru, cules cu spiciune din inalt, e numai val: un val usor, albastru venind spre tarm din tarmul celalalt.
Ah! totul este de prisos
Hoteste, o stea cumplita privegheaza sus.
Lumina ei de veacuri profeteste aceste destramari, acest apus.
Sarutul, neastampar sfant al carnii, s-a desfacut, si cade, si-l auzi, asa cum cade-n pragul nalt al iernii zapada cruda prin copacii uzi.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Sunt trecătorul

Sunt trecătorul ce merge pe podul suspinelor
brăzdând drumurile sorții
cu pași apăsați
și urma luminată de iubire,
când mă rătăcesc stau acoperit de lacrimi
chemând un porumbel
să îmi curețe cerul de umbrele gri și
perfide.
Sunt trecătorul legat de anotimpurile vieții
devenit uneori pasăre
captivă-n colivia iernii,
o iarnă prematură anunțată de viscolul gândurilor viclene,
însă conștiința nu-i vrăjită de efemer,
se luptă cu egoul
ca sufletul să fie copil, să scape
de povara pașilor,
fără urmă.
Sunt trecătorul cu palmele rănite de biciuirea vorbelor farisee,
dar mă oblojesc murmurând o rugăciune-flacără
care să lumineze în noaptea minții,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pârâul în februarie

O cărare-nzăpezită bătută de veverițe și de vulpi
Se-ncolăcește printre brazi – iarnă mare.
Pietrele-s înăbușite de nea până sus pe culmi,
Încremenite-s toate, niciun fior, nicio mișcare.

Dar dedesupt, apleacă-te și-ascultă îndeaproape!
Sub profunda mantie-a tăcerii atotstăpânitoare, albe,
Vei auzi murmurul catifelat al unor firave șoapte –
De păsări și de lumină, de muguri și de floricele – salbe.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Hai, vino!

Rămâi și alege iubirea,
De pleci, voi visa numai iarnă,
Închide fereastra și vino
Și lasă doar visul să cearnă.

Închide fereastra și vino,
Afară doar ploaia lipsește,
Mi-e chiar întuneric în suflet
Lumina din gânduri citește.

Închide fereastra și vino
Și pune-mi sub cap doar tăcerea,
E toamnă, nu vreau s-aud vântul
Împinge afară durerea.

Închide fereastra și vino
Și uită să pleci dimineață,
Se-adună pe cer numai stele
Și ploaia ne pleacă din viață.

poezie de (2017)
Adăugat de soarecorinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Tu...

iarna plânge șuvoi de sus
e seară...
un răzleț mănunchi de picuri
îndrăznește
în geam doar bate
în rânduri mici ca soldăței
în mantii albe curg
de sus...

alunecă lumina cerului
în plete fulguite,
aer suflat din norduri
de gheață
spațiul rarefiat în sărutări de pleaope
depune închis spre pământ
flori de suflete ce îngheață
tu, iubire,
alergi în alb văzduh
tresari în vânt de bucurii
așterni chipul tău

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iarnă și lumină, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook