Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

idealuri și suflet

Citate despre idealuri și suflet, pagina 3

David Boia

Ieșirea

Și a ieșit omul din neant
Ca dintr-un vârtej de tornadă
Umbră translucidă și difuză
Înfășurat în scutece de haos
Delegat cu sarcini tainice
Ca dintr-un plan providențial
Înzestrat cu suflet și imaginație
Dotat aievea cromozomi și gene
Conștiință infantilă minte puerilă
Începutul multor tentații
Făuritor de obiecțiuni
Purtător de idealuri angelice
Sau aspirații în forme inedite
Subiect subiectiv de existență
Jonglând între supoziții și abțineri
Și s-a contaminat de cutume
În decursul vremurilor incerte
Pe neamuri culori și paliere
Caracter schimbător și sensibil
Îndreptățit să poarte speranțe

[...] Citește tot

poezie de (17 octombrie 2017)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sufletul pereche de azi se poate să nu mai fie sufletul pereche de mâine. Oamenii se schimbă, și odată cu ei, se schimbă și ce înseamnă partenerul ideal. Sufletul pereche nu este un suflet sau un om, ci este un sentiment: sentimentul compatibilității, al potrivelii cât mai aproape de perfecțiune.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea e un sentiment viabil, copleșitor și superior prin complexitatea lui. Conferă libertate, în măsura înălțării sufletești, recunoaștere și motivație interioară spre a defini idealurile propuse. Împreună e întotdeauna mai ușor. Iubirea e sinonimul vieții și elogiul mut atribuit prețuirii ei. De aceea întreg parcursul drumurilor anevoiase, petrecut în lipsa acestor trăiri nu-l putem numi decât supraviețuire.

(9 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Om simplu

în fine nu sunt omul ideal
sunt omul cu idee
și-n mine nu-i chiar totul infernal
mai sunt și căi lactee
mai am și suflet, uneori chiar vise
și lacrime sub gene
și deseori țin ușile deschise
în nopți cu sânziene
în rest-nu sunt eu omul ideal
nici prinț nu sunt să vin așa, călăre
și să te iau cu mine în astral
în viața asta. Poate-n viitoarea..

poezie de (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Drum în iarnă

Decembre, ca un paradis
De marmuri și scântei,
Hlamida și-a deschis,
Și dintre tei,
Un vaiet lin de clopoței
Suspină-abia, ca-n vis.

Deasupra nopților s-a-ntins
Legendă ideală,
Și nu e suflet neatins,
Oricât de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.

E feerie de argint
Cristalizat în țurțuri lungi
Și pe cît ochii ți-i alungi,
Pe cât ajungi,
E marmur alb, neprihănit,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Liviu Rebreanu

Teofil Drugeanu: Nu trebuie să silim pe nimeni, să violentăm! Răsturnările nu știu unde pot ajunge. Violența provoacă violență.
Barbu Dolinescu: Preocupările ideale numai cei tineri le îmbrățișează și le trăiesc aievea. Numai ei sunt în stare să viseze și să trăiască în sufletul lor lumea de mâine. Ei sunt capabili să moară pentru înfăptuirea ei, ținându-se de mână și cântând imnul biruinței. Pentru ei comandamentele naționale, imperativele totalitare nu sunt vorbe goale, ca pentru eseiștii de azi, ci trăiri efective... Numai atunci neamul românesc va respira în sfârșit scăpat din îmbrățiășarea monstruoasă a gorilei politice!

replici celebre din romanul Gorila de (1938)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ion" de Liviu Rebreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 7.99 lei.

Nimeni nu îmbătrânește prin simpla acumulare a unui număr de ani. Devenim bătrâni prin părăsirea idealurilor noastre. Anii pot rida pielea, dar renunțarea la entuziasm ne ridează sufletul.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Idealul în viața socială, întocmai ca și conștiința clară în sufletul individului, are o lumină intermitentă, și fixarea lui este totdeauna laborioasă. El constituie, în genere, sămânța pentru cultura unei societăți; dar cu condiția ca terenul în care se sădește să fie prielnic. Pe un teren neprielnic, sămânța idealului rămâne fără rod.

în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Puterea Sufleteasca. Editia definitiva" de Constantin Rădulescu-Motru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.14- 19.99 lei.

Nu există conflict între idealul religiei și idealul științei, dar știința se opune dogmelor teologice pentru că știința se bazează pe adevăr. Pentru mine, universul este pur și simplu o mașină uriașă care nu a fost creată niciodată și nu se va termina niciodată. Ființa umană nu face excepție de la această ordine naturală. Omul, la fel ca și universul, este o mașină. Nimic nu intră în mințile noastre sau ne determină acțiunile care să nu fie direct sau indirect un răspuns la stimulii care bat pe organele noastre de simț din exterior. Ca urmare a similitudinii construcției noastre și a similitudinii mediului înconjurător, noi răspundem într-o manieră similară la stimuli similari, și din concordanța dintre reacțiile noastre, se naște înțelegerea. Pe parcursul veacurilor, mecanisme de o infinită complexitate au fost dezvoltate, dar ceea ce numim noi suflet sau spirit nu este nimic mai mult decât suma funcționărilor corpului. Când aceste funcționări încetează, sufletul sau spiritul dispare de asemenea.

citat celebru din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tesla. Inventiile mele" de Nikola Tesla este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Ionel Arădoaie

Visător

Mi-a plecat gândul cu un vapor de vise,
Pe valul alb al unei mări cu amăgiri,
Purtând cu el parfumul de caise
Pe care-l port mereu în amintiri.

Tălăzuiesc la mine-n suflet, iar, dorințe,
Din depărtări ce nu pot să le-ajung,
Neputincios ca-n fața ultimei sentințe,
Pe cele triste de-aș putea să le alung.

Nici măcar norii nu-mi alină suferința,
Când dospesc furtuni la orizont,
Dar idealul mi-e iubirea și credința
Și cu viața mea-i plătesc acont.

Călătorind într-o lume nefirească,
Fără să mă bage corbii-n seamă,
Eu vreau doar aripi inimii să-i crească
Într-o poveste ce dorul meu o cheamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nașterea Domnului și a Creștinătății

NAȘTEREA DOMNULUI ȘI A CREȘTINĂTĂȚII

Când vezi că vine iarna cu viscol și ninsoare
Iar viața din natură o trece-n hibernare,
Fii om bun și omenos la sfântă sărbătoare,
A Nașterii lui Hristos și-a lumii creștinare!

Când obicei te-ndeamnă la veselie mare,
Din cornul abundenței dă și celui ce n-are,
De întâlnești prin viața scurtă și trecătoare,
Destin nefast la oameni supuși la îndurare!

Și străduiește-te să faci din fiecare zi
Trăirea ideală, neștiind cât îți va fi
Pe cale, firul vieții cu visul nemuririi!
În rugăciuni cinstește praznicul veșnicirii!

Tradiția revine în anotimp de iarnă,
Cu destine umane, uitarea o să cearnă
Țărâna pe morminte sau cenușa în urnă,

[...] Citește tot

poezie de din Tradiții creștine și ritualuri românești (2008)
Adăugat de Maria FilipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din străinătate

Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncântă,
Când toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători

Și inima aceea ce geme de durere
Și sufletul acela, ce cântă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibile din vale,
Dorminde cu un aer de pace; liniștiri
Ce respirau în taină plăceri mai naturale
Visări misterioase, poetice șoptiri.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1866)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Mândria și lingușirea nu pot sta alături în sufletul care se măsoară pe sine după norma unui ideal, dar în sufletul care este lipsit de ideal, și care caută numai o satisfacție imediată, aceste sentimente merg perfect de bine laolaltă.

în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nori...

Desenăm
cu gândul
norii în
formă de curcubeu...

Pe stânca
idealului etern
scrijelim cu
unghia
mirifica trăire
a zorilor...

La hotarul sufletului
zămislim comoara
ce-o ascundem
printre aripi de îngeri,
prin nori...

poezie de (7 februarie 2016)
Adăugat de VivSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Întunericul și poetul

Întunericul

Tu, care treci prin lume străin și efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt,
Ce cânți ca o stafie ieșiții din mormânt,
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră
Căci lumea este piatră și ea nu te admiră.
Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă și valu-i trecător.

Poetul

Și te crezi, geniu negru, că fără scop și țintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele?
Voiu să ridic palatul la două dulci sorori,

[...] Citește tot

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

Copleșită de bunuri, răsfățată după cântarul lumii acesteia, părea totuși desprinsă de toate, în pragul unei cerșetorii ideale, sortită să-și murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede și să rostească, de vreme ce tăcerea îi ținea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbește Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puțin înclinat s-o judeci după gusturile și vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuși farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări și într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în cețuri și dezolare, alături de surorile Brönte.

în Exerciții de admirație, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Vivian Ryan Danielescu

Vis de noapte

În fie care noapte mă porți
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului bați la porți
Zbori între vis și realitate

Ești sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoțea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Șoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Și lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Rondelul sufletului zbuciumat

Dacă un suflet este zbuciumat
Și nu-și găsește loc printre ai săi,
Simte că-i un erou abandonat,
Privind cu demnitate spre călăi.

Își vede idealul perimat,
Trăind printre ratoni și popândăi,
Un suflet care-i veșnic zbuciumat
Și nu-și găsește loc printre ai săi.

Dar ce îl doare cu adevărat
Și-i trece prin destin poteci și căi?
Adulmecat, trădat și sfârtecat
De propriii prieteni, ca dulăi,

Se simte un erou abandonat.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la idealuri și suflet, dar cu o relevanță mică.

Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Trăiește într-o permanentă tensiune remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun...

Va veni o zi când omul se va lepăda de Dumnezeul său, când Biserica se va îndoi așa cum s-a îndoit Petru. Lumea va fi atunci ispitită să creadă că omul a devenit Dumnezeu. În bisericile noastre, creștinii vor căuta în zadar lumânarea aprinsă unde Dumnezeu îi așteaptă. Asemenea Mariei Magdalena, în lacrimi înaintea mormântului gol, se vor întreba: Unde L-au dus?

Se poate ca într-o zi ușile lăcașurilor de cult să rămână închise pentru totdeauna credincioșilor, devenind muzee. Oamenii își vor pierde credința: biserica virtuală ar fi un destin tragic pentru sufletul omului.

Omul e rău, nu-L caută pe Dumnezeu să-L cunoască pentru că nu e suficient de pregătit pentru asemenea lucru măreț, dar ar fi în stare să-I ia locul, să fie el dumnezeul Domnului.

în Cerșetori de existență
Adăugat de Liviu Filip DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Catrene improvizate

Ca o cometă fără coadă
Ai apărut pe firmament
Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, -
Dar n-ai talent.

Ai tot ce-ți trebuie: hârtie,
Cerneală, public indulgent,
Parale și tipografie, -
Dar n-ai talent.

Te-ai instalat în Capitală
Ca să creezi și tu curent.
Vrei să te-afirmi ca cap de școală, -
Dar n-ai talent.

La cafenea când vii alene
Îți iei un aer grav, absent...
Satisfăcut te umfli-n pene, -
Dar n-ai talent.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre idealuri și suflet, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Alte subiecte tematice cu citate despre obiective

Fani pe Facebook