imperfecţiune şi timp

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,

[...] Citeşte tot

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adormit în tăcere la răscruce de amintiri. Forma lutului trecător, cu plăcute imperfecţiuni se contopea în tăcerea nopţii sărutând lumina blândă, firavă, alipită cu măiestrie de un suflet mic. Dumnezeu avea Mâinile calde şi frământa timpul cu iubire şi drag. Lăsa să-i curgă din adâncul bunătăţii, fărâme de gând şi speranţă. Depărtarea de esenţa vie, nevoia de libertăţi compromise ne apropia de păcat molcom, fără sesizări şi suferinţe pertinente. Era mai curând o alegere proprie împletită cu ispite şi ruină consimţită a identităţii sinelui. O cădere voită în macabru întuneric şi o cale facilă, subtil sugerată în contextul acestei vieţi dezordonate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi nume

Ploaia a şters numele tău,
Norii sunt magazine sălbatice de vise,
Privesc nelămurit bucăţile de gheaţă
Ce mi le faci cadou....
Mâna ta nu era alunecoasă,
Era lipsită de inele trecătoare,
Doar degetele căutau
O mână pereche.
Am învăţat să scriu ce simt
Atunci când ţi am luat inima
Ca pe un cadou primit de Crăciun
Şi deschis de Anul Nou.
De atunci nu am încetat
Să folosesc literele
Pentru a te descrie.
Oricâte combinaţii de litere aş fi făcut
Tu deveneai un cuvânt imperfect,
Ce nu putea să iubească.
Azi am scos afară
Tot ce am scris despre tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventar pierdut

Născut s-acumulez
m-am luat pe bucăţele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.

Nu aveam încă dinţi,
păşind... nu aveam păr;
mă copii din părinţi,
scrutez spre adevăr.

Nimic nu cunoşteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.

Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăţ din alţi percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în ţara mai mult ca perfectului

nu pe un picior de plai
nici pe o gură de rai
ci chiar în mijlocul veşniciei reflexive
acolo unde până şi pefectul este simplu
întotdeauna la timpul trecut
ca în lumea poveştilor nemuritoare
din vârful limbii olteneşti
iar viitorul are nevoie de un ajutor imperfect să existe
şi e mai degrabă apropiat
ca şi cum s-ar vrea rapid trecut la mai mult ca perfect
ca să nu cumva să am vreme să mă rătăcesc idiot în acum
am să plec dincolo behăind
ca o mioară căpiată lovită de streche
iar în lână vor căuta îndelung rădăcinile unui măr
pe când lupii vor cânta cu limbile ascuţite
un fel de trei iezi cucuieţi
ce seamănă atât de mult
cu imnul somnoroşilor
din atlantida

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul e parte din noi. Ne construieşte, ne ridică la fileul hazardului cu imperfecţiunile aferente, definindu-ne. Suntem esenţă şi Har, mici miracole, robi şi împăraţi într-o biată inimă ponosită. Ne naştem iubind şi pierdem lupte detaşat, cinic, pentru orgolii, visuri frânte, lungi şi aproape interminabile agonii asumate.
Lasă o fereastră deschisă! În spatele ei sunt oameni frumoşi, sluţi, curajoşi, integrii sau laşi. Puţin din tine. Se reinventează, plantează flori pe Cer, zboară din sine, se detaşează de rău şi dansează în ploaia vieţii în picioarele goale. Unii sunt piatră de temelie, alţii altar, alţii o flămândă şi surdă înfrângere. Dau cu tine de toţi pereţii timpului, te strivesc doar, doar să prinzi elan şi să-ţi desfaci aripile de visuri. Câteodată e esenţial să te frângi pentru că n-ai suficientă determinare pentru recompunere. O să fie bine!

Andreea Palasescu (26 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cădere în abis, o nebunie forţată

Strălucirea copacilor aduce imperfecţiune în insule
găsesc acest pământ pe o hartă cu alte morminte
iar perioadele sale lente de noapte – somn, continuu scad
în paharele de lapte pe care le-am lăsat pe masă.
Aş vrea să vă spun că noaptea doare în buzunarele îndoielii
Dar o moarte mai puţin este o moarte de neconceput
Aş dori să visez prin unghiurile laterale ale locuinţei
Să creez legături între punctele uitate ale casei
Îmi amintesc porturile traversate de memoria mea
În momentul când luna leagă delicat o ureche
Şi apa pătrunde prin găuri.

&
Eşti o mică asasină, îmi zici
Îţi folosesc corpul drept scut şi strâng trăgaciul
uzura şi dezamăgirile se supun propriei lor raţiuni de a fi
la o modalitate de a fi sută la sută fericit
fericirea distruge oamenii
vorbeşti cu mine în timp ce denigrezi ultima verigă
într-un lanţ ciudat de evenimente.

[...] Citeşte tot

poezie de Claudia Isabel Vila Molina din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul profund

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Şi asculta prin timp şi loc, mişcat,
Al veşniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veşniciei cânt îndurerat,
De când eu veşnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.

Comentarii

Acest text timpuriu din "Colecţia 1909" are o importanţă redusă din punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic şi istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich Nietzsche1 şi importanţa confesiunilor mistico-religioase de la începutul mileniului.
Zarathustra2 lui Nietzsche cunoaşte "Cântecul beat". Atât imaginile, cât şi stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche despre reîntoarcerea pentru "al veşniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul, ci şi primul vers al scurtului text al lui Trakl: "Din noaptea-adâncă am fost eliberat" (citează aproape literal "Cântecul reîntoarcerii" din "Cântecul beat" al Zarathustrei. Acolo şi Nietsche spune: "dintr-un vis profund sunt treaz".
La Nietzsche, "chef" şi "înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este "chef şi îndurerare". Dar la Nietzsche, "dorinţa doreşte" "eternitate", în timp ce Trakl stabileşte experienţa veşniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche - dincolo de plăcere şi de suferinţă.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat intens teoriile şi practicile parapsihologice, mistice, teosofice şi alchimice este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, "Misterele transfigurării" şi "Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbeşte despre "sentimentul momentului morţii ca înfiinţare". El spune: "Toţi oamenii sunt vrednici de iubire, trezindu-te simţi amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră nerezolvată; poemul tău e o ispăşire imperfectă". În el găseşte o formulă matură a ceea ce este deja menţionat în "Cântecul profund", experienţa unui "unio mystica" într-o stare de a fi înţeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, "Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea practică a suferinţei, iar în poezia tinereţii trezirea, dacă înţelegem eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziţie către o stare epuizată şi neconvingătoare.

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caz... medical

Etiologiile-s complexe;
Reies din bună anamneză
Cu situări în antiteză
Şi multe bănuieli, diverse.

Deci cauzele-s multitudini
Ce doar din interogatoriu
Discern neutru de notoriu
Şi inuit... dau certitudini.

Totu-i simptomatologie
Care-ţi oferă diagnostic,
Putând prefigura prognostic;
Semn demi-cert, de ce-o să fie.

În fond, e doar manifestare
Ce-ţi dă, de te pricepi, motivul
Ce-i diferit cu individul;
Răspunsu-i... grav, sau vindecare.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al nimănui

Auzi, mama mea,
Eşti tu, de mă mângâi,
Ca pe-un pui, pe creştet
Si-ţi pui moi de buze,
În gust de catifea
Şi încet îmi gângui
Despre-un timp veşted,
Fără pomi şi gâze...?!

Şi mă strângi la piept
Oh, moale şi cald
Şi-mi spui "Dragul mamei
Eşti sufletul meu,
Eşti un înţelept,
Al meu esmerald...
Eşti mândria mamei!"

Ai degete scurte
Şi mă-nalţi..."Ia-l tată!..."
Şi-ai zâmbet de floare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert. Decis şi asumat, după lungi şi controversate monologuri interioare. La apus de reminescenţe, cu amintirile în remise îmi golesc buzunarele de trecut. Aşa cuminte, fără izbucniri inutile, fără ocolişuri şi emoţii oarbe. Te iert pentru ce s-a spus într-o doară, fără glas de raţiune, străinilor lacomi. Şi mai cu seamă pentru ce nu s-a spus niciodată. Mă accept în totalitate, omul de astăzi, imperfect şi dornic să înflorească un grăunte de bunătate în colţuri de suflet ostenit. N-am nici un regret. Am mai spus asta printre rânduri mute de expresie, dincolo de tăceri care sorb molcom frăgezimea acestei lumi trecătoare. Într-o zi o să plecăm. Brusc, năucitor fără prea mari isprave, lăsându-ne bogăţiile dobândite cu trudă şi compromis. Viaţa e o călătorie şi recunosc, vreau cu disperare, din toată inima mea săracă de Har să ne fie frumos. De aceea te iert. În fiecare seară, când încă strângem în pumni asfinţitul zilei plăpânde, mă rog pentru tine. De la distanţă, în liniştea gândurilor amestecate caut să te asemăn unui bob de soare blând. Hoinar, găsesc lumina în altă parte.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portal

când pietrele depăşesc rezistenţa picioarelor
de sunetul vocii mele
atipic
meridional
mă bucur
cu izbucniri guturale ca în preajma unei femei
ce-mi aduce croasantul la pat
frica de timp - rezultat al reflecţiei şi al studiului
împreună cu boabele din arabia împiedică
normalul să devină de nesuportat

precum oamenii şi realizările lor
pervers de neruşinate
un pic de mândrie îmi face bine
sub acoperişul călcat de tâlhari
ţintesc punctul unde va coborî soarele
pe frânghia iubitei rahav
astfel încât lumina să nu pricinuiască vreo pagubă
memoriei noastre de celuloid

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am zis că din albastru nestins al ochilor tăi răsare soarele? Nu al tuturor, ci numai raza mea plăpândă de veşnicie închipuită. Sunt egoist, lacom şi fericit, întotdeauna frământat de neînţelesul pierdut în gândurile tale. Adorm în moartea timpului, doar când genele mângâie dorul, stingând razant, in amurg tăcut, licăriri de vară târzie. Mă naşti şi mă smulgi din adâncuri de sine, cu ispite, agonie şi un fel de linişte tandră cu gust de regăsire. La tine în braţe e acasă. E unde sufletul meu se odihneşte, îmbătrânit de amarul vremurilor, flămând de emoţie pură, neîntinată, vesel. Îti miroase firul de păr subţire, curgând pe umeri goi de lut numai a valuri spumegând si a şoapte îngânate la umbra ramurilor de salcâm. Mă imbăt cu bătăi de inimă bună, inocentă, cuminte şi când te ţin de mână, lumea se face mică, stingheră, şi într-o doară comprimându-se în fior, încape în căuşul palmei tale.
Nu sunt îndrăgostit. Doar te iubesc. Sincer, cu orgolii prosteşti adesea, stângaci dar neîntrerupt. Găsind în imperfecţiuni o stranie completare, care mă vindecă întotdeauna de mine cel posac şi întinat cu nelinişte şi păcate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

ziua care începe
în dreptul paginii proaspăt tipărite
face înconjurul meu... mâna asta de culori
umplută cu fluturi hormonali speriaţi vii

ignor sentimentul flatării
acea împingere perfidă din realitate
asemenea unor mici invazii
susceptibile să vindece
păstrez emoţiile în palmă

domestic mă întreb
dacă nu am lăsat
uşa descuiată
ceva pe foc
vreo lumină stinsă

acopăr problematica feminină
cu rochie amplă-n semiobscuritate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar, la rând... unică

Un clipocit de gălăgie
Stă-nfipt pe-un cablu de curent
În frac cu pana-n furculiţă;
Roşu-grena pe sub bărbie
Cu glas nestăpânit, strident
Şi pieptul alb ca o igliţă.

E-n cercetare de lăcaş
Sub streaşină, de-un loc să-ncuibă,
Tot schimbând tonuri muzicale
C-o altă, alt stilat părtaş,
Se-oprind după ce-n zbor se-mbuibă,
Tot se chemând alert, agale.

În echilibru imperfect,
Cu ciocul ascuţit ca acul
Îşi tot înţeapă puf, penaj,
Sub aripioare, în dos, pe piept
Şi cântă iar, umflând ca sacul
Guşa, ce-i tremură-n tapaj.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!