imposibilitate şi visare

In loc de taceri

între pereţii mei
împart pâine prăjită
cu un cărăbuş rătăcit
şi-o inatenţie mică

de frig
mi se lipesc genele
pe sticla de gin
şi buzele pe gâtul păpuşii
de porţelan

o uram în copilărie pentru sânul ei rotund
şi ochii blegi de regina tâmpită
a raftului trei

acum mi-e milă s-o sfărâm în pumn
e şi ea un cocoloş de caolin pictat manual
aşteptându-ţi trecerea
să-i cutremure fustele învolburate
şi să-i încarce ochii

[...] Citeşte tot

poezie de Cristiana Popp
Adăugat de Alexandra Dolhescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sta pe nisipul mării sumbră şi tăcută cu ochii plecaţi, obosiţi.
Avea un aer rătăcit, nu se ferea să ascundă un suflet chinuit.
Visa la o dragoste imposibilă. Apa îi înghiţise marea pasiune.
O linişteau glasul furtunii dezlănţuite şi valurile sinistre înspumate.

poezie de Florica Ghigeanu
Adăugat de Florica Ghigeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea seamănă cu un tren deraiat

iar călătorii
cu gurile pline de ţărână
îşi mestecă din plin neputinţele
sub grămada de materie sfărâmată
dorm visele absurde
cai ce zboară deasupra stâlpilor de telegraf
şi iubiri imposibile devenite realităţi
mai departe de vise
sunt străzile înguste
pe unde se plimbă
presupuşii fericiţi ai acestei lumi

poezia mea e o mare dezamăgire
vine dintr-un trecut războinic
şi se împotmoleşte
în aceleaşi false obiceiuri
are răni nevindecate
şi strigăte lungi
cât o noapte de iarnă
unde zăpezile cresc nepermis de mult

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanităţii din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăieşte cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viaţa individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înşiră ca mărgele pe aţa vieţii, clipă lângă clipă. Totuşi, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existenţial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconştient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesităţi care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanţa de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădată!...

se înseninase între privirile tale
la graniţa nopţii penumbra zilei înălţa
caii de ciocolată din visul amorţit
între sâni alături de vise paralele
învelite cu inocenţă

speriată că nu vom mai şti drumul înapoi
ora 10 ne aştepta pe treptele iluziei
singuratatea se simţea trădată deşi
ştia că nimic nu mai este imposibil
mai presus de cuvinte

mascată cu abţibilduri şi înţelesuri stufoase
învăţ armonia lucrurilor matinale
încurcate inexplicabil la capătul de început
al drumului liber de orice tentaţii
resemnate prea devreme în bătălia sorţii

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire imposibilă

O iubire imposibilă
A ajuns iubirea dintre noi,
Cine ne-o fi blestemat
Cu acest final ratat pe amandoi?

o iubire imposibila
Ca o frunza-albastra de pe cer
Cine ne-o fi pus grabit
Doar otrava-n ce-am iubit
Ce banal sfarsit

O iubire imposibila...
Ne-a schimbat destinul intr-un ceas
Cine s-o fi razbunat
Ne-a luat totul si ne-a dat
O iubire imposibila

O iubire imposibila
A ajuns iubirea dintre noi
Cine ne-o fi blestemat

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Elena Cârstea, versuri de Elena Cârstea
Adăugat de Cristiana C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irealul din mâinile ei

Singur printre rătăcirile tale,
dincolo de marginea lumii,
un fragment prin care reuşeşti
să te strecori, pas cu pas,
prin dimensiunile abstracte
străpunse de realităţi paralele.
Prin fiecare ciob presărat
nostalgia se reflectă
în lumina acestor gânduri.
Ceva te sfârtecă, un dor,
o intensă durere,
fiinţa ţi s-a estompat,
ţi-au rămas frânturi, amprentele ei
au miresme stranii, de flori sălbatice.

O revezi, zâmbind diafan, trecând
prin nuanţele pădurii de întrebări imposibile,
în liniştea eterică de care uitase,
adormind câteva clipe,
destul cât să viseze anterioarele vieţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte propoziţii

Trebuie să ştii că nu-s multe de căutat pe lumea asta,
că nu-i nevoie să fii aşa lacom, la sfârşit tot ce vei fi adunat
sunt amintirile, ceţoase, intangibile amintiri,
asemănătoare unor vise imposibil de articulat.

Când încerci să le povesteşti, devin doar nişte propoziţii,
reziduuri rămase de la filtrul structurilor lingvistice.

poezie de Gao Xingjian, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Al-Kindi a voit să-i dea o existenţă în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolenţă fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanţă ca să le transporte pe lumea aceasta. Aşa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta şi scorpionul verde, doar un vis sonor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de fum

Aici nu există nici un loc sigur în care copilăria să-şi lege încălţările.
Pe trotuare strălucesc doar floarea desculţă a asfaltului şi unghiile murdare
ale sărăciei, coruri de urină blestemând hainele uzate ale prezentului,
cu mâinile pe steagul atroce care nu există.
În umbra oarbă a mesei, această demenţă bucăţită, fără de care uitate sunt
catastrofele, acele pietre din inima geografiei.
Fum dens, de uleiuri îmbătătoare şi altare cu rugăciuni de foc.
Calendarul arde cu un strigăt de fulgi strălucitori.
Pulsează nevinovăţia imposibilă, cu ochii larg deschişi, precum o uşă.
Cine are de fapt timp să viseze sub streaşina acoperişului?
Cel care vrea să se salvezee tot timpul în trecere.(Rana este demenţială
ca un deşert de ţipete. Nu există şine curate sub trenuri de urlete întunecate,
nici atât de multe traverse pentru a susţine bezna.)
Cineva trebuie să cultive lipitori pentru a-şi vindeca propriul delir.
Din copilăria mea am văzut exilul şi pini de îmbrăţişări înnegrite.
Ţara a fost întotdeauna un foc de pulsaţii sinistre. (Este o dulceaţă intangibilă din cauza prea multului delir, totuşi, mulţi întind mâna spre farfurie.)
Unii suferă tremurături orgasmice.
Unii spun poveşti amuzante despre cadavre.
Unii lasă să se ivească zorii în cumpăna roşie.
În prezenţa mea, un copil se agaţă de pantofii lui, doar în caz că...

poezie de Andre Cruchaga, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi scriitor – e greu, uşor... E o minune! Jocul cu cuvintele – e greu, uşor... E o minune! De câtva timp, m-am străduit să fac parte din această minune; nu ştiu în ce măsură am reuşit. Dar nu renunţ! Voi continua să încerc. Şi sper ca într-o bună zi să reuşesc, totuşi... Desigur, e un vis. Dar nu imposibil! Cu ajutorul cuvintelor scrise, este realizabil.

Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva mi-ar fi spus în 1980, când tocmai terminam şcoala, că voi locui în Berlin, că voi fi regizor de film şi că voi călători la Cannes şi în toată lumea, ba că va trebui să învăţ şi engleza! – aş fi spus că e nebun. Când locuiam la Kiev, nu aveam nici un vis, nici un gând că voi putea trece într-o zi graniţa, pentru că ştiam precis că era imposibil.

citat din Serghei Loznitsa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La rang de artă

Te-ai născut pentru-a fi muză, pentru-a da lumii culoare şi-a o face să vibreze ca un copil ce se-amuză că-şi permite să sfideze culmile nemărginirii.
Mă jur pe toţi trandafirii c-aş muri oricând cu drag, doar să-i fac în ciudă firii că n-am pus picioru'-n prag, contra fiind iubirii, când e nebunească.
M-ai făcut să atrag ura fiecărui gură cască ce visează să trăiască, având al meu loc...
Mă faci să cred în noroc, fiind a mea şi, totodată, să dau cu bâta în baltă, fiindcă mi-ai dat foc.
Zău c-aş vrea s-o iau din loc, când te simt cât eşti de coaptă... – tocmai bună de cules! Şi, tot aceasta m-ar face, să mă-ntorc din mers.
Eşti blestem pentru raţiune, când îi pui în braţe raiul, arătându-i altă lume, astfel luându-i graiul.
Nimic nu e imposibil când eşti tu la cârmă. Când te simte se îndreaptă, chiar şi gura ce se strâmbă fără încetare.
Parcă ai fi un mic soare, astfel laşi impresii. Doar priveşte-n jurul tău, cum clădeşti expresii, care, până s-apari tu, exprimau doar moarte, le lipseau de tot lumina, transmiteau doar noapte.
Oricine-ar putea să jure că le ştii pe toate! Numai să nu fie orb, sau făcut din piatră, altfel n-ar putea nega că nu eşti o artă.
Nu ştiu ce vrajă ciudată ai făcut asupra lumii, dacă-au început să creadă în tine pân' şi păgânii.
Iar, dacă privesc la mine... M-ai pus în rând cu nebunii, de când m-ai făcut să-ţi pun la picioare ce-am mai bun, inclusiv raţiunea...
Tocmai aici e minunea, căci nu m-aşteptam vreodată să pot fi, la rândul meu, transformat în artă.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (1 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit

Mi-aş fi dorit astăzi
să-mi fii alături
să-ţi pot simţi izul matern
în a patruzecişişasea respiraţie a vieţii mele
să-ţi recit poezii
despre mame
despre sacrificii
şi iubiri imposibile

mi-aş fi dorit astăzi
să-mi stai lângă inimă
accept chiar o mică revelaţie
dar mamele sunt mame
nu pot fi holograme
ele sunt fiinţe sublime
care nasc plozi
şi-apoi fără de voie îi părăsesc
lăsându-i acestei lumi
pradă destiului
şi-un imens gol de iubire în suflet

[...] Citeşte tot

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă iarnă

Invoc sunetele căutând liniştea.
Inima-i surdă.
Insist a trăi iluzia.
Mintea-mi e năucită.
Vreau absurdul imposibil.
Sper inexplicabil,
un sfert de clipă,
poate de viaţă,
timp volatil, implacabil.

Cronos râde superior!
Tăcerea cântă jazz...
Dorinţa e spirală'n dans!
... am obosit.

Şi iarăşi ninge...
Liniştea a ingheţat!
Felinarele plâng ţurţuri?

Visez... a câta oară?

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o vrajă - oferindu-ne iluzia de a avea când nu avem, de a fi ceea ce nu suntem, de a accede la acea imposibilă existenţă în care aidoma zeilor păgâni, ne simţim muritori şi nemuritori în acelaşi timp, literatura ne sădeşte în spirit nonconformismul şi revolta... De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim şi să scriem: e cea mai bună cale de a ne alina condiţia trecătoare, de a opri scurgerea timpului şi de a face imposibilul posibil.

citat din Mario Vargas Llosa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iridiu

Ai ratat zbaterea cireşei
Care creşte.
Ca de fiecare dată,
ţi-ai întors privirea
Doar spre visele tale.
Visele şantier - uitate mereu
Sub var stins
Ca sub o zăpadă pietrificată.

Concavitatea oglinzii
Scapără o reflexie acuzatoare
O îndepartare ascuţită
Mă seceră cu privirea din alt timp
Mă ascund, din nou, în acelaşi
Căuş al santierului îngheţat.
Mi. e imposibilă fluiditatea prezentului,
Liniştea prelungirii
Naşterii
Mişcarii...

poezie de Simina Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunşi aici

Am făcut ceea ce am dorit.
Am renunţat la vise în favoarea industriei grele
oferite de unul celuilalt – şi-am salutat durerea
şi-am numit ruină imposibilitatea de-a accepta despărţirea.

Şi-acum suntem aici.
Cina este gata şi noi nu putem mânca.
Carnea-i aşezată pe iezerul alb al farfuriei.
Vinul aşteaptă.

Ajunşi aici,
există recompense: nimic nu-i promis, nimic nu-i luat.
Nu avem inimă sau bunăvoinţă salvatoare,
nici loc unde să ne ducem, nici motiv să rămânem.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată inimă

poate cub
mai degrabă sferă
absolutul dintre două întrebări
şi un răspuns imposibil
dansul norilor născător de fulgere
calea dintre cer şi pământ
precum o pedeapsă
un fel de sărut pătimaş
dintre energie şi potenţial
calea dintre albastrul gândului
şi cenuşiul vieţii
din când în când curcubeu
cum visează veşnicia
sufletul meu
prin inimă fierbinte
niciodată perfectă
în mod cert
dincolo de înţelegere
licărirea aceea
care-mi face ochii minunaţi

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!