infinit şi lumină

Dreptul puşcăriaşului

Jugul anilor pe care i-am petrecut în puşcărie
Nu ne acordă drepturi: nu ni se cuvine nimic.
Nici loc în amvoane. Nici în strane. Nici glorie.
Nici putere. Nici aură de sfinţi.
Nici drept la memorialistică, astfel se evită oboseala pricinuită
De plângerile noastre decolorate, sâcâitoare ca o durere de dinţi,
Şi pentru ca armatele de tineri să poată călări acum viaţa
Pe calea bătătorită de noi pentru ei.
Toate vor merge cum vor merge. N-are rost
Să trasezi urma roţii în avans.

Un grăunte interior iluminat şi suferind:
Ar putea, pentru orice situaţie, fi singura noastră recompensă,
Cea mai preţioasă nestemată dintre nestematele pământului.
Şi, atunci, pentru a o duce neîntinată acasă,
Permite-le drepturilor noastre fantomatice să fie cel puţin:
Dreptul nemărturisit la o revanşă echitabilă.
Există un număr. Infinit de lung,
Comprehensibil numai chinezilor şi ruşilor,
Toţi cei căzuţi, exterminaţi, fără vină şi fără probe:

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Soljeniţîn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm

Să învăţăm de la îngeri
Iubirea de oameni
Puritatea şi sacralitatea
Pacea şi lumina
Entuziasmul şi extazul
Adevărul şi dreptatea
Zborul şi speranţa
Nemărginirea şi viaţa
Infinitul şi nemurirea
Imensitatea şi veşnicia.

poezie de David Boia (30 noiembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi cei îl au pe Bunul Dumnezeu şi Iisus Hristos în sufletele lor.
Fericiţi cei iubesc natura.
Fericiţi cei ce iubesc lumina.
Fericiţi cei ce te îndruma spre înţelepciune.
Fericiţi cei ce te fac sa conştientizezi adevărul.

Fericiţi cei ce iubesc florile.
Fericiţi cei ce iubesc animalele.
Fericiţi cei ce iubesc cerul.
Fericiţi cei ce iubesc iarba.
Fericiţi cei ce iubesc soarele.
Fericiţi cei ce îşi iubesc familia.
Fericiţi cei ce îşi iubesc copiii.
Fericiţi cei ce iubesc muzica.
Fericiţi cei ce iubesc arta.
Fericiţi cei ce iubesc literatura.
Fericiţi cei ce iubesc înţelepciunea.
Fericiţi cei ce iubesc viaţa.
Fericiţi ce ce iubesc universul.
Fericiţi cei ce iubesc planetele şi stelele.

[...] Citeşte tot

Cînepă Ştefan în Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un preţ pentru fiecare lucru bun pe care îl primim în viaţă. Dincolo de toate bunurile, spirituale sau materiale, pe care ni le aduce viaţa (şi pentru care trebuie să fim infinit recunoscători), un om adevărat nu poate să nu simtă o fundamentală nefericire de fond. În miezul vieţii noastre, chiar şi al uneia luminoase şi de succes, există un sâmbure fundamental de nefericire metafizică. El ţine de soarta noastră, de condiţia noastră umană.

Mircea Cărtărescu în interviu (23 iunie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.

Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.

La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.

Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (24 aprilie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Nani, nani...
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani...
Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Şi-acum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase,
Şi parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor
Nani, nani...
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani...
Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte
Ce pătrund printre perdele
Şi te-ndeamnă:
Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina -
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai frumos

Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viaţa mea,
paşii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
mă atragi
spre zenit...

Tot mai măreţ,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinţ glorios
care-ai dai viaţa Ta,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liturghia liniştirii

Două lumini înaripate
cu vocile de ceară
cântă liturghia liniştirii
le mângâi penele
pe autostrada
unde toate maşinile au un far spart
câinii se dau la miezul nopţii
transformat în cufăr cu strigoi
lătrându-şi acatistele în roşu şi lumină
pe banda de avarii
morţii dansează
în mişcarea tatuată de infinit în mine
împart măruntaile mele
îi rog să-ţi lase inima ţie
şi intru în hora lor pe sârma ghimpată
tu
sărută-mi cicatricea ombilicului
desprins de trecut
spune-le tuturor
că am fost un autostopist

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ales

Erai pe undeva... şi eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...

În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.

În adieri de vânt, mereu te căutam
Şi din adânc de timp, IUBIRE-ţi trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
Să nu mai rătăcesc, că tu eşti lângă mine.

Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în aşternut şi răvăşeşte-mi patul!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt univers

În prezent sunt blazat
De acest univers incert
Presărat cu găuri negre
Acum caut un nou univers
Al iubirilor exhaustive
Cu suflet duios şi tandru
Semnificativ şi efervescent
Un univers în paralel
Poate fi şi perpendicular
Dar cu găuri albe să fie
De bun augur şi infinit
Cu lumini eminamente vii
Maşină imensă a timpului
Care să ne ducă instant
Prin trecut şi prin viitor
La prezentul continuu
Care să deschidă trasee
Spre edenul timpuriu.

poezie de David Boia (22 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pipăind infinitul

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.
Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatra i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.
Din ascunzis, luminile iubirii

poezie de Zorica Latcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul...

E lumina-n întuneric

Minunat luceafăr-veşnic
Infinitul vede-n vreme.
Harul inimii vremelnic
Are darul de a cerne
Izvorul nesecat de apă cristalină.

El, curge-n suflete prin vreme,
Maestuos prin unda de lumină
Inimi spre iubire ca să cheme
Nemărginita-i strălucire
E-n univers încătuşată
Sub norii ce mai zăbovesc
Căutând lumina să-i abată
Urma Luceafărului nu piere niciodată.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitiul vede

E-n înălţimi de neînvins
Minunat luceafăr veşnic
Infinitul vede-n vreme
Harul inimii vremelnic
Are darul de a cerne
Izvorul nesecat de apă cristalină.

El curge-n suflete prin vreme
Măreţia-i unda de lumină
Inimi spre iubire ca să cheme.
Nemărginita-i strălucire
E-n Univers încătuşată
Sub norii ce mai zăbovesc
Căutând lumina să-i abată.
Urma Luceafărului nu piere niciodată!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concepţia creştină şi concepţia curentă a suferinţei sunt fundamental false. După ele, suferinţa este un drum spre iubire, când nu este calea esenţială a iubirii. Dar oare creştinismul numai în această problemă ar trebui corectat? A vorbi de drumul suferinţei ca drum al iubirii este a nu cunoaşte nimic din esenţa satanică a suferinţei. Pe treptele suferinţei nu urci, ci cobori. Ele nu formează scări înspre cer, ci înspre infern. Şi întunericul în care ajungi pe scările durerii nu este mai puţin infinit şi etern decât lumina ce te orbeşte pe scările bucuriei. Suferinţa este o cale de separare, de disociere, este o forţă centrifugală ce te detaşează de sâmburele vieţii, de centrul de atracţie al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire şi intimitate. Dacă principiul divin se caracterizează printr-un efort de sinteză cosmică şi de participare metafizică la esenţa totului, atunci suferinţa este la antipodul acestui principiu.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?

Emil Cioran în Monopolul suferinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă luna pare că stă singură pe bolta albastră cerească al cerului de opal, este percepută ca fiind singuratică, dar nu este, fiindcă toate astrele care strălucesc o mângâie cu lumina lor din cele mai distante locaţii din univers, de lumina soarelui, care îi oferă din abundenţă iubire, culori care o mângâie oferindu-i fire de lumină din distantul neant al universului care este veşnic infinit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fiecare pas al vieţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de vânt pe pereţi nu-s

în oraşul colorat
cu lumini şi cu vitrine
toate străzile se bat
să te prindă azi pe tine

să te prindă în vizor
surâzând pe trotuar
şi tu să fii un de-ai lor
cu zâmbetu-n buzunar

în balcoane de omăt
cu atâtea-nchipuiri
să pui drumului tău capăt
strălucind doar de opriri

căci crăciunul s-a mai dus
e aproape isprăvit
flori de vânt pe pereţi nu-s
şi nici paşi în infinit

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni se cam rupe filmul cu văzutul luminii

ca după un chef cu prea multă băutură ingerată
poate cumva cam aiurea sau doar în ciuda ficaţilor
o tot ducem dintr-o uitare-ntr-alta
ca şi cum lumea s-ar naşte în fiecare trezire
iar lumina ne vine iar şi iar
ca un botez de fluturi
pe un curcubeu
megaparty
apoi ne trimitem simţurile
încă amorţite
la cules de dovezi
ba despre dumnezeu
ba despre cine să mai ştie ce alt infinit
numai bun de contestat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!