instinct şi timp

Lapidarium

ce ne-a rămas?
pământul pe care călcăm în vârful picioarelor
de teamă să nu trezim vârcolacii adâncurilor
cu ochi de lavă
aerul pe care îl respirăm din instinct
deşi ne preface în cenuşii stalagmite
zi după zi în timp ce tăcem
ici colo câte o inimă scăpată vie
din măcelul în paşi de vals.
încălziţi-vă la lumânările de paşti
inocenţilor vinovaţi
amintiţi-vă ziua de mâine
imaginaţi-vă ziua de ieri
ridicaţi din colb piatra lunii
apoi aruncaţi-o înspre fruntea
cerbului fermecat şi nemuritor
orbilor.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erijat în instanţă de judecată

Pe globul ocular
al creierului minţii,
într-o agonie celestă –
din răsputeri alergau elementele firii
într-un exerciţiu de zbor ireversibil,
asemenea gândului celulele mele
din trupul iubirii comprehensibil,
într-o alegare nebună spre viitor
se-nghesuiau să răsară-n decor
cum însăşi ideea de zbor, particule grele –
prin vămile-albastre se sfâşiau între ele
cu buzele, cu limba, cu dinţii.

Într-un limbaj universal
se-ngemănau între ele,
devenind nebuloase de stele
cuvintele tale – cuvintele mele,
graţioase tăceri sau iluzii sonore,
exacerbare de cântec pus în surdină –
într-un echilibru fragil: oglinzi incolore,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Însemnele materiei (august 2013)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când brusc gândeşti că viaţa-i precum mersul pe sârmă, ştiind instinctiv că nu-i o întâmplare ce-ţi bântuie orizontul sufletului, n-ai decât să şii cât poţi de bine prăjina de echilibru. Nimic din ce-a rămas de povestit la o cafea nu poate înlocui senzaţia de déjà vu. Precum nimeni nu-ţi poate ţine locul cât timp vrei să pleci puţin într-o vacanţă. Şi e frumos să ştii că fiecare dimineaţă e un dar ce nu-l poţi păstra pentru mai târziu! Viaţa continuă, cu larma ei trezindu-ţi instinctul de supravieţuire... keep walking!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean-Luc Picard: Cum să le cer să se sacrifice, bazându-mă numai pe intuiţia ta?
Guinan: Nu ştiu. Dar stiu că e o greşeală. Fiecare fibră din fiinţa mea spune că e o greşeală. Nu îmi pot explica mie însămi, deci nu îţi pot explica nici ţie. Ştiu doar că am dreptate.
Jean-Luc Picard: Cine e în măsură să decidă că această variantă a istoriei e mai puţin bună decât cealaltă?
Guinan: Cred că eu sunt.
Jean-Luc Picard: Nu e destul, la naiba, nu e destul! Nu le voi cere să moară!
Guinan: Au murit deja 40 de miliarde de oameni. Războiul acesta nu trebuia să aibă loc. Trebuie să îi trimiţi pe oamenii aceia înapoi pentru a corecta asta.
Jean-Luc Picard: Şi ce îmi garantează că, dacă se întorc, vor reuşi? Instinctele îmi spun că e greşit, periculos, în zadar!
Guinan: Ne ştim de mult timp. Nu mi-am impus niciodată părerea asupra nimănui, nu am luat o poziţie bazându-mă pe raţiuni banale sau capricii. Nu trebuie să lăsăm acest continuu temporal să meargă mai departe. Acum, ţi-am spus ce trebuie să faci. Lasă încrederea în mine să te ajute să iei decizia să o faci.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aş elibera din frâiele raţiunii, lăsându-te pradă dorinţelor? Ţi-ar sfâşia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul şubred amestecând instincte, fericire şi agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aş lăsa să-mi domini fricile, încercările eşuate, şoaptele latente, până dincolo de compromis. Şi dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte şi efemer ţi-aş pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară şi valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp omul se va identifica cu corpul său fizic, el va rămâne vulnerabil, slab, muritor ca şi corpul fizic, şi va fi atins de orice i se întâmplă corpului său. Dar dacă el încetează să se identifice cu corpul său fizic şi cu impulsurile sale instinctive pentru a se identifica cu centrul universului, cu sursa vieţii, cu Creatorul, el se va îndepărta din ce în ce mai mult de slăbiciune, de bătrâneţe, de boală şi de moarte, el se va apropia de Cel ce este nemuritor, omniscient, omniprezent.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice moment al vieţii noastre ştim dacă acţionăm bine sau rău. Am putea spune că ziua de apoi se întâmplă tot timpul, că în fiecare clipă a vieţii noastre facem bine sau rău. Ziua de apoi nu este ceva ce vine la sfârşit. Se întâmplă tot timpul. Iar noi ştim, printr-un fel de instinct, când am acţionat bine sau rău.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă şi-mi induc nefiinţa

închid în cerc patimile şi suferinţele
teama mă face să rămân în afară
şi nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forţat timpul prin sânge
fulgere de viaţă

neliniştea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime şi nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nepăsării

Boală grea e nepăsarea,
Din instinct sau ignoranţă,
Pune peste rană sarea,
Mama ei de Cotoroanţă!

Peste ani aşterni uitarea
Ca pe ultima speranţă,
Boală grea e nepăsarea
Din instinct sau ignoranţă.

Te macină-ncrâncenarea
Dorului de-a fi isteţ,
După-un ideal măreţ
Sub povară-ndoi spinarea,

Boală grea e nepăsarea!

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lup singuratic

Sunt hăituit de singura teamă,
foamea din iernile geroase.
Pădurea-i din ce în mai rară şi mai potrivnică,
urletul este nemângâiat de lună,
în gură, frigul clănţăne-ntre dinţi bătrâni,
din instinct adulmec miros de pradă
şi nu văd nicio urmă.

Mă mişc singuratic şi slăbit
de nopţile pierdute pe cărări întunecoase
fără niciun obol,
fără noroc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fizic,
sunt sănătoasă tun.
am 5 degete la fiecare mână
şi la fiecare picior.
şi tot felul de chestii care funcţionează
simultan şi uns.

ar trebui să îmi inventez
o maladie,
ceva,
un spleen al realului.

nu.
nu sunt reală
precum altele nu şi tu da.
uneori mă pipăi ca să simt
că sunt totuşi bolnavă de "sunt".

zilnic,
descopăr un organism nou-intens.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nici o urmă de sarcasm, putem afirma că am admirat întotdeauna, în perioada "războiului rece", determinarea şi implicarea curajoasă a majorităţii ataşaţilor militari ai ţărilor NATO acreditaţi în ţara noastră, pentru obţinerea de informaţii privind puterea noastră armată. Au existat desigur şi printre ei unii cu instinctul de conservare mai dezvoltat, care preferau să nu rişte ieşind pe "terenul de vânătoare" pentru obţinerea de informaţii militare şi se mulţumeau cu fărâmiturile ce le picau de la alţi ataşaţi militari în şedinţele care se ţineau săptămânal la ambasada S. U. A. şi unde se făceau schimburi de informaţii obţinute pe parcursul săptămânii.

Hagop Hairabetian în revista “Vitralii – Lumini şi umbre”
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natural

într-un mod derizoriu
eram un troglodit al sistemului
îmi lăsam conştiinţa să odihnească acasă
când mă forţam să descopăr realitatea din afară
mă pierdeam în lucruri puerile

natural
trăiam într-o lume fictivă
cu senzaţia de moarte spirituală

atâta timp cât nu interesează pe nimeni
nici pe mine nu mă interesează
şi viaţa curge din instinct
ca o apă între maluri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul timpului, oameni din toate popoarele au înţeles în mod instinctiv, că există o misterioasă putere care este capabilă să restabilească funcţionarea normală a organismului. Ei credeau în această forţă stranie, care putea fi invocată în anumite condiţii şi care uşura imediat orice suferinţă. În istoria tuturor civilizaţiilor, apar numeroase dovezi ale acestei convingeri.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim, de pildă, despre roiul de meşteri bucătari care de mai multe veacuri încoace părăsesc Franţa, an de an, pentru a cerceta gurmanderiile străine. Cei mai mulţi dintre ei izbândesc şi, ascultând apoi de un instinct ce nu moare niciodată în inima francezilor, aduc în patrie rodul iscusinţei lor. Lucrul e mai însemnat decât pare şi aceşti oameni vor avea, ca şi alţii, un arbore genealogic.

Anthelme Brillat-Savarin în Fiziologia gustului (1825)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariciul

Aseară, prin grădina amorţită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici -
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mişca domol pe sub gutui,
Şi toţi au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare -
Ca o perniţă sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Băteau copiii din vătrai şi cleşte,
Dar el tăcea, săracul, ca un peşte,
Şi doar fiori de groază, când şi când,
Treceau pe trupuşorul lui plăpând...
Am alungat copiii să se culce
Şi-n înserarea limpede şi dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo, singură cu el.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinii vin din toate colţurile Europei pentru a reînnoi, pe timp de pace, plăcutele obiceiuri căpătate în război; ei trebuie să vină la Paris, iar când au sosit, trebuie să se ospăteze cu orice preţ. Si dacă vistieria se alege cu ceva de aici, asta se datorează mai puţin profiturilor în sine, cât încrederii instinctive pe care nu se poate să n-o aibă cineva într-un popor unde gurmanzii sunt fericiţi.

Anthelme Brillat-Savarin în Fiziologia gustului (1825)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!