iubire şi întuneric

lumină

Lumina e dragostea pe care întunericul nu şi-o mai poate ascunde.

definiţie aforistică de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Unde eşti, iubire interzisă?...
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

Scrisă-i dragostea de tine-n suflet,
Arde litere de dor şi fericire,
Simt ce n-am ştiut nicicând că pot,
Simt că timpul se opreşte-n loc...

Unde eşti, iubirea mea secretă?
-n lumea largă,
Unde te-ai ascunde?
Zâmbetu-ţi de nedescris iubit
Sufletu-mi şi inima-mi pătrunde...

Ochii tăi întunecaţi îi simt flăcări,
diamante negre, brute,
peste mare şi ocean ştiute...

[...] Citeşte tot

rondel de Elena Vlădescu (6 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care se schimbă într-o singură noapte, iubesc întunericul.

aforism de Aleksandar Cotric din Cartea neagră, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele îţi va zâmbi

Omule,
fiecare încercare te face mai puternic.
Te înalţă, ajungi mare, te fereşte de întuneric.
Pe cei dragi tu să-i iubeşti, dulce să-i îmbrăţişezi.
Arătând că-i preţuieşti, sufletul tu îţi păstrezi.
La rândul tău primeşti iubire, primeşti stimă şi respect,
În viaţă trăieşti mai bine şi totul va fi perfect.
Soarele îţi va zâmbi mai puternic, ca oricând.
Mâine iar tu vei iubi, răul din trecut uitând.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dragoste nebună

Să ne atingem mâinile,
Să ne închinăm luminii absolute
Nu este întuneric de nepătruns,
Ci lipsă de curaj şi iubire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest pentru atunci...

mi-e dor de o toamnă lungă
în care voi intra ca lumina
peste întuneric şi
când va fi să plec
cu o foame nebună de iubire
mi-aş dezosa durerea
pe o stâncă umedă
şi-n inima ei
aş scrijeli
ultimul bilet

să nu-l citeşti
gestul tău ar putea
ucide ultima lacrimă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte genială

Întunericul n-aşteaptă
noaptea însă e a mea
te iubesc este o treaptă
mă iubeşti este o stea

Noaptea însă e a mea
hai s-o dăm de-a dura
Dacă vrei eu aş putea
luna s-o probez cu gura

Hai s-o dăm de-a dura
te iubesc este o treaptă
şi-o să dăm altora ura
întunericul n-aşteaptă

Noaptea însă e a noastră
eu maestru tu măiastră

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 septembrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este lumina şi tot ea poate fi întunericul.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de soarele
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Atunci) când temerile ţi se potolesc
Şi până mai sunt încă umbre
Ştiu că poţi să mă iubeşti.
Când nu mai e nimeni de vină
Întunericul nu mai contează
Mai putem găsi o cale
Pentru că nimic nu durează o veşnicie
Nici măcar ploaia rece de noiembrie.

citat din Guns n' Roses, November Rain, 1991
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin

Să ne oprim, să ne-amintim,
Odată ne plăcea să fim,
Numai noi doi... să ne iubim,
Dar ce păcat, nu preţuim,
în urma noastră nu privim,
Credem că veşnici o să fim,
Noi care-aşa puţin trăim.

Din întuneric nu ieşim,
Şi din iubire suferim,
E vina noastră şi o ştim,
Dar chiar şi-aşa nu preţuim,
Ce puri obişnuiam să fim,
Dar am uitat să mai iubim,
Noi care-aşa puţin trăim.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când iubirea este prezentă, întunericul se dizolvă în lumina ei.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet trubadur

Ca o prinţesă în curţi împărăteşti,
Tu n-ai să ştii nicicând cât îmi lipseşti,
Eu sunt un trubadur în Univers,
Sortit să-mi spun iubirea doar în vers
Şi care pentru tine nu-i de ajuns,
Căci timpul scurs nu mi-a adus răspuns,
Întunecate zidur te-nconjoară,
Ca temerile care mă-nfioară.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

– Să crezi în dragoste, chiar dacă-i izvor nesecat de durere. Nu-ţi încătuşa nicicând viaţa inimii tale.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric şi nu le pot pricepe.

– Iubita mea, sufletul nu este făcut decât să trăiască între lacrimă şi cântec.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric şi nu le pot pricepe.

– Bucuria are viaţa scurtă ca picătura de rouă. Atunci când surâde, moare. Durerea este puternică şi de neînfrânt. Lasă fiorii dragostei să-şi trezească din nou lacrimile durerii în ochii tăi.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric şi nu le pot pricepe.

– Floarea de lotus voieşte mai bine să se răsfeţe o clipă doară în lucirea soarelui, ca apoi să moară, decât să trăiască veşnicia iernii într-un biet mugur.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric şi nu le pot pricepe.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 147

Iubirea mea-i ca febra care ţine,
Făcând ca boala să se prelungească;
Înghite numai răul ce-o menţine,
Stricata poftă vrând s-o mulţumească.
Vraciul iubirii, dreapta judecată,
Văzând că nu-i ascult recomandarea,
M-a părăsit şi-am înţeles pe dată,
Dorinţa-i moarte, leac e evitarea.
Cum să mă vindec fără Raţiune?
Sunt mai nebun, căci trupul meu vibrează;
Sunt răvăşit, vorbesc cu pasiune,
Ca un smintit ce întruna delirează.

Căci jur că tu eşti albă, luminoasă,
Când neagră eşti ca noaptea întunecoasă.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsător

Şi visele mai mor din când în când,
Speranţele se duc adesea în mormânt,
Şi-ajung să-şi sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Aşa de tristă-i viaţa ce-o ducem pe pământ,
Şi se mai miră unii de ce iubim lumina...
Şi cum să n-o iubim după aşa tristeţe,
Şi cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O linişte soseşte cu blânda bătrâneţe,
Si-n faţă ni se-arată spre ceruri o cărare,
Aşa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândeşti la visul pierdut din tinereţe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci fiinţa rea e omul, nu ştie să înveţe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!