Citate despre iubire și stânci, pagina 3
Ulise
Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât și Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe șesurile din jurul Troiei.
Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci și cum,
într-o isterie-a eșecului, cădeau în apele verzi.
Și cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit și reușit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-și atribuie reputația de om care-și iubește căminul?
Să lași în urma ta un siaj de inimi frânte
și, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinți posterității
drept soțul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?
poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdere de dragoste
Depărtări... Promisiune fastuoasă și banală.
În speranța de renume te-au gonit în altă țară.
Cețuri stranii - vrăji și vise ți-au înlănțuit privirea...
Nu ai mai crezut în mine! Ți-ai pierdut de-acum iubirea.
Altor umbre dedicată, pleaoapa-nchisă ai lăsat
Și iubirii noastre pure numai eu m-am dedicat.
Te întreb de știi cum doare toată viața asta care
Ai pierdut-o fiind orbită de o mână de parale.
Eu eram supus tăcerii și te așteptam acasă.
Credeam încă în iubire... Mai credeam în viața noastră.
Mi-ai lăsat în piept o rană, tu, o inimă de stâncă...
Știi cât lacrima mă doare?! Cât mi-i rana de adâncă?!
Oh, rămâi! Rămâi cu bine! Cum să te mai pot iubi
Când în așternuturi fine altui trup vei oferi
Dragostea firesc de simplă și neînțeles de pură...
Cum să-ți dau sărut de roză, cum, iubita mea nebună?!
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ai cuibărit
Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit și stânca unde-s pusă.
Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Și, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ți-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând strivește fulgerele-n cer.
poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o barcă în derivă
Ca o barcă în derivă
Navighez pe marea vieții,
Dup-o dragoste fictivă,
Dus de valurile sorții.
Și e marea învolburată,
Mă izbește rău de stânci,
Mi-este viața tulburată
Și plină de răni adânci.
Nu am leac pentru durerea
Ce sufletul meu o simte,
Am pierdut toată puterea
De-a mai merge înainte.
Navighez cu disperare,
Printre valuri de speranță,
Poate la capăt de mare
Cineva-mi dă importanță.
[...] Citește tot
poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pânze pe catarg
când inima în piept se zbate larg
și soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă
și să plutim în doi prin mari adânci
și hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s ghețari și stânci
și unde plâng doar florile albastre...
să ancorăm în porturi de granit
în nopți cu claritate carnivoră
și iar să ne iubim la infinit
și valuri albe spumege la proră...
poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încins
Aș sta încins la șoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sânii tăi, iubită.
Acoperit de răni adânci
te-aș fi-nvățat pământul cum e.
Matriță, trupul meu fu pentru stânci
și limba mea vorbire pentru lume.
Mai bine sabie la șoldul tău
ca iute la mânie doamnă,
tu între bine și-ntre rău
la mijloc să mă-nfigi sudalmă.
Rană să fiu, durere, sânge,
și-al echilibrului când plânge,
lacrimă lungă, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul trecutei iubiri
Când trec pe straduța cea veche
Mă încearcă regrete adânci,
Un ecou îmi sună-n ureche:
"Sunt două decenii de-atunci".
Noi doi, ce frumoasă pereche,
Iubirea mișca din loc stânci,
Când trec pe străduța cea veche
Mă încearcă regrete adânci.
De-acum e-o poveste străveche
Câteodat' îmi dă inima brânci,
Parcă sunt de-un secol in zeghe
Și tânjesc o privire s-arunci,
Când trec pe străduța cea veche.
rondel de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când marea... Nichita Stănescu
pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)
Când marea își varsă din sine
amarul și peștele
cresc valuri și-atâta, iubită...
de vrei izgonește-le.
Când piscul văiugii își plânge
în fulger fărâmele
Cad așchii de stâncă, iubită...
de-ți place sfărâmă-le.
... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...
Și-n om din cuvinte, iubită...
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primele iubiri
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.
Brazii mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunții tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâna mea
fântâna mea e adâncă
dulce și rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul și cu dorul.
fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
și cerul îi țese cununa.
lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată și carul mare
cade în apă stea după stea.
înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele și paradis.
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te întreb
A fost al tău vreodată vântul
Sau Universul nesfârșit?
Ori soarele din cer luându-l
L-ai dus în mâini la asfințit?
Ai ascultat în floare merii
Cum înalțau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii
În brațe fulgerul purtând?
Ai născocit cu ochiul minții
Cât pot fi toamnele de-adânci?
Ți-ai dăltuit din iarna vieții
Poteci de soare peste stânci?
poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cenușa vie
Când ani și secoli or să se strumute
ștergând din amintire pe poet
și-aceste versuri, licărind discret,
vor sta-n răscrucea graiurilor mute;
când alte stele-n cer, peste făget,
își vor aprinde tânăra virtute
și dragostea va înflori mai iute,
și vârstele vor trece mai încet;
când fiecare clipă, nendurată,
va pune peste lucruri o durată
de patimă și vis, sub zmalțu-i mat:
cenușa mea, în urna de pe stâncă,
fidelă ție, tresări-va încă
în flăcările ce m-au consumat.
sonet de Ștefan Augustin Doinaș din Ovidiu la Tomis (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Seara
Cu făpturi de eroi dispăruți
Umpli, tu, lună
Pădurile tăcute,
Secera lunii -
Cu suava îmbrățișare
A îndrăgostiților,
Umbrele glorioaselor vremi
De jur împrejurul putregăioaselor stânci;
Atât de albăstriu lucește
Înspre orașul în care
Ticăloșită și rece
Locuiește o generație în putrezire
Care pregătește nepotului alb
Viitor întunecat.
Voi, umbre înghițite de lună
Adânc suspinând în cristalul gol
Al lacului de munte.
poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimile noastre pietroase au fost legate de dragoste, deoarece tu ești inabordabilă ca o stâncă, iar eu sunt mai răbdător decât ea.
citat din Avicenna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
Magia gândului sosit din ceruri, de departe,
m-a apăsat când am zărit făptura ta în noapte.
Și-a coborât atât de adânc, pân-mi-a pătruns în suflet,
acolo unde ești mereu - în eul meu de stâncă.
Găsind iubirea cea trecut, de dor, suspine, șoapte,
în prospețimea visului apus din fiecare noapte.
Minunea ce s-a întâmplat, aș vrea să se repete,
cât mai aproape de real, în nemurirea-mi eve.
poezie de Silviu Petrache (30 august 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste profundă...
Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprințară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Își are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumusețea rocilor,
Ale acestor minuni
Obișnuite ale pământului,
Mă fac mereu și intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forță,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte și alte probleme,
Mereu îți ridică,
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța stâncii de bazalt
Să nu mă întrebați nicicând
Cum am trăit
Căci n-am să spun,
Nu veți afla
Trăirea mea
Și, neștiind, nu veți putea trăi așa
O viață-ntreagă
De trăit
Și fericit.
Cum am iubit?
Nu spun și nimeni nu va ști
Că am iubit neîncetat
Și am privit, în nopți senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun și nimeni
Nu va ști.
Nu cred că ați putea și voi,
Ca stânca-n apele puhoi,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul stăpân pe sine și ascultător de poruncile divine trăiește cel mai bine. În iubire excelează și cu răbdare stâncile vieții escaladează.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar rămâne decât el, eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea ființă.
Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Faur Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Sonetul LXV
Când pietre nu, nici bronz, nici sol, nici mare,
Ci duhul morții-n lume e stăpân,
Cum poate frumusețea ca o floare
Să-nfrunte-atare uragan hapsân?
Cum să reziste-al verii iz ca mierea
Sub șocul unui aprig anotimp,
Când nemișcate stânci își simt căderea,
Și porți de fier se prăbușesc sub timp?
O, gând cumplit! Unde s-ascundem clipa
De preț, de timpul care-o face praf?
Ce mâini puternice-i vor frânge-aripa?
Frumsețea cine-o va feri de jaf?
O, nimeni! Doar iubirea, prin minune,
Din negrele-mi cerneli nu va apune.
Și-n adânc aruncă nesfârșite ploi.
poezie celebră de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iubire și stânci, adresa este: