lactate şi viaţă

Femeie, tu...

Dedicaţie pentru toate prietenele mele de pretutindeni

Femeie, răsărit de soare,
Femeie, fir de busuioc,
Privirile-ţi fermecătoare,
Opresc planetele în loc.
Femeie, eşti o Dumnezee,
Căci Dumnezeu e tatăl tău
Şi mândru-ţi corp de orhidee,
Emană dragoste mereu.
Femeia pentru toţi o taină,
Femeia-i vers înălţător,
Femeia-i mână angelină
Pe fruntea unui visător.
Tu ştii descântec despre noapte,
Ai alt descântec pentru zi,
Tu pruncii îi hrăneşti cu lapte
Şi-i ocroteşti pân' s-or trezi.
Te-admiră codrul şi izvorul
Şi orice adieri de vânt -

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă sobei mele

Păstrând intactă adormita spuză
În colţul tău, stai rece şi ursuză.
O, inutilă mobilă, pesemne
Te-ai supărat că nu-ţi mai cumpăr lemne?

Tu nu-ţi dai seama că, deşi regret,
Nu te-am putut prevede în buget.
Dar hai să facem amândoi bilanţul,
Să vezi şi tu cât valorează şfanţul:

Sunt 40 la birt,
30 chiria,
sunt 7 şi 80 spălătoria,
5 franci e vinul (fără amănunte),
3 gazul,
4 cheltuieli mărunte,
sunt 10 franci şi 20 tutunu',
1 franc pomana -
fac 101,
plus 6 franci pe lună şvarţ cu lapte -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima să-ţi fie înţeleaptă, fiecare decizie - dreaptă, vorba să-ţi fie dulce ca de lapte zi şi noapte, drumul vieţii să fie plin de flori, iar gândurile - pictate în ale jovialităţii şi prosperităţii culori!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să ard

Îmi pare rău dar nu e primăvară
îmi pare rău aceasta nu-i părere
cu brazde scriem viaţa pe la ţară
şi grâul se coace prin cădere

Îmi pare rău aceasta nu-i părere
îmi pare rău indiferenţa e chiar ură
când trântorii îşi fac averi de miere
tăcerii un căluş îi pun în gură

Îmi pare rău indiferenţa e chiar ură
cu brazde scriem viaţa pe la ţară
s-au intergrat şi arta şi ţăranul în natură
cu ce cuvinte totuşi nu se ară

Îmi pare rău mi-asum părerea
că-n brazdă-i laptele şi mierea

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o calitate foarte mare să ai activă răbdare atunci când afară plouă şi e răcoare! Curând răsare împărătescul soare ce răspândeşte calde raze de lumină, iar viaţa ta de pace sublimă, lapte şi miere fină devine plină.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XI

Ne duşmăneam, când nu-ncepuse-adâncul
bătut să fie cu nămeţi de drugă.
Să calce-abia-ndrăznind, scălda-adâncul –
de după cruci, minciuna... Şi pe fugă.
Darmite-acum, sub umbrele ori botul
singurătăţii mari vâslind pe-afară?
Când încă hanţa care-mbracă totul
putea să cadă, a putut să piară;

când încă mai puteam – chirnogi pe steaguri –
măcar din mers, măcar din şiretlicuri,
că-i dăm simţiri cârpele-n vileaguri,
ne-am gâlcevit în viaţă pe nimicuri...

Pe cine, bleg, mai mult să-l preocupe,
ce-a vrut să-nsemne-ntoarcerea din noapte,
de-aici încolo? Răsturnate-n lupe,
veninuri noi dau vremurilor lapte.

Vorbesc doar unii... Bulgării ascultă...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surda n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, babă Leană!
‒ Ia, mănânc un pic de slană.
‒ Mătuşico, bre, eşti surdă?
‒ Nu doar slană, ci şi urdă.

‒ Câţi ani ai, cât ai etatea?
‒ O duc greu cu sănătatea.
‒ Ai trecut de nouăzeci?
‒ Mi-am făcut şi loc de veci.

‒ Te-ai grijit, te-ai spovedit?
‒ Mă dor şalele cumplit.
‒ Mergi la doctor, iei pastile?
‒ Cât vrea Domnul să-mi dea zile.

‒ Mai ai vin în damigeană?
‒ Îi fac moşului pomană.
‒ Babă Leano,-ţi place ţuica?
‒ Să trăieşti, mânca-te-ar muica!

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţi irosite

ai hotărât: nu ştii cum să creşti foarte bine
acei sâni uriaşi – laptele să nu mai albească
auditorii
unele tricouri unele femei să reziste în ploaie
cu urechile simetric lipite de inimă (?!) să
nu se sfâ
şie între ele nici cârpele toate moi nici
vieţile irosite – cu noi, cât de tineri aşa dintr-o dată
bine se s
caldă meşe de păr în oglinda aproape de stereo
tipul scutului-vâlvătaie

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul mamelor

Multe mame-îndurerate
Strigă-n stradă disperate:
Ne-aţi adus lacrimi pe faţă,
Ne luaţi dreptul la viaţă.

Voi v-aţi ridicat palate.
Copiii noştri nu au lapte.
Aveţi maşini, aveţi de toate.
La gură ne-aţi pus lăcate.

Noi n-avem dreptul să vorbim.
Avem doar dreptul să murim.
Voi în desfrâu vă lăfăiţi,
Din munca noastră huzuriţi.

Spune-ţi voi: asta-i dreptate?
Binele, aşa se-împarte?
Voi adunaţi miliarde,
Nouă sufletul ne arde.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (10 iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lodebar

ascunsă în placentă,
văd cum oamenii îmbătrânesc
pentru că se depărtează de mamele lor,
uitând gustul laptelui, iar laptele devine
albastru-deschis, apoi albastru-închis.
închis în sânii femeilor adormite;

mama mea doarme aşa de frumos,
că eu mă ridic să îi dezvelesc ochii şi coapsele,
să îi mângâi surâsul şi drumurile picioarelor;
cândva, ea va trebui să mă nască şi să mă uite.
va deveni şi ea o femeie adormită
cu lapte albastru-închis.

ascunsă
în femeia ce în curând îşi va da seama
că-mi este mamă, încerc să uit că exist,
ca să nu mai simt ascuţit singurătatea vieţii
dinăuntrul ei. deschid ochiul să-mi caut fraţii.
nu sunt; ei vor veni mai târziu; vor veni

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Varvara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul vieţii

important e să ai aer. apoi muşti până la sânge
şi din sfârc picură lapte altoit, alb şi roşu
ca în şnurul primăvăratic

alungă Doamne gustul cărnii
şi lasă-mă în crugul vieţii cu amintirea sânului
către care cad, miluind pământul cu lacrima mătăniilor

departe, unde nu e durere şi jale
la loc cu verdeaţă. la loc umbrit. de viaţă dorit
acolo, cerul coboară şi sărută tâmplă pământului, descoperindu-se

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă am poruncă

De la viaţă am poruncă:
Dacă vreau să trăiesc încă,
Să beau vin, să mănânc şuncă,
Să mai pot cosi pe luncă,
Că nu se moare de muncă.

Eu sunt protejat de muncă.
Viaţa-n moarte nu m-aruncă.
Cu zer şi brânză mă hrănesc,
Cu pastramă şi cu şuncă,
De-aceea nu îmbătrânesc.

Mă simt încă-odată tânăr,
Şi tot mai îmi place încă,
Anii trecuţi să mi-i număr
Mergând la coasă în luncă,
Cât este vara de lungă.

Ba mai mult decât atât,
Am o poftă mai adâncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (7 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată ca niciodată,
Dar cred că n-o să mai fie.
Pe când bunica era fată,
Nu se ştia de bogăţie.

N-avea nici haine fel de fel.
N-avea palat, nici termopane.
Nici bani n-avea, nici mobilier...
Doar o căsuţă cu obloane!

Avea o casă bătrânească
De la străbunii ei rămasă.
Că singurei cu truda lor
Şi-au făurit un cuibuşor.

Desigur, tot satul i-a ajutat.
C-aşa era pe acea vreme.
Vecini, cumetri şi cumnaţi,
Moşnegi şi babe, şi vădane.

[...] Citeşte tot

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moisescu (Formează crispat un număr de telefon): Alo! Fondul Monetar Internaţional? Bună ziua, la telefon Moisescu, şef de stat în Absurdistan. Unde este republica Absurdistan? Nu, nu e chiar în Vest. E la vest de Est. Avem nevoie de un împrumut de un miliard de piaştri. Cum să nu aveţi? (Pauză.) Dar aţi dat la toată lumea... Ce-aţi spus? Nu prezentăm garanţii constituţionale? Suntem neguvernabili? Care mineri, domnule? Respectăm drepturile omului, veniţi să vedeţi... Na, că a închis! (Moisescu formează alt număr. Toţi ceilalţi îl privesc în linişte.) Alo! Banca Mondială? Să trăiţi! Moisescu la telefon. Ce mai facem? Da, mai trăim. Într-adevăr, e un miracol că mai trăim. Suntem în plin deşert. Nu mai avem nici materii prime, nici combustibil. Da, da! Fireşte că am rupt-o cu trecutul. Fireşte că vrem să ne retehnologizăm. Deocamdată, vrem să supravieţuim. Vrem urgent un miliard de piaştri. Nu, nu-i vom face praf. Vrem să cumpărăm lapte praf. E jale mare. Da, aveţi dreptate, avem şi noi vaci. Ale noastre, după Revoluţie nu se mai lasă mulse. Da, da, un miliard de piaştri, rambursabil şi cu dobândă. Cum? Nu-mi puteţi da decât un milion? Ce să facem cu un milion? Cum să ne retehnologizăm cu un milion de piaştri? Alo! Alo! Na, că a închis! (Moisescu formează un alt număr de telefon.) Alo, cu amiralul Noe, vă rog! Noroc! Moisescu la telefon. Ascultă Noe, trebuie să apară un petrolier încărcat, din Mesopotamia. Exact. Dacă nu vine la timp, va fi potop. Nu ştii unde este? Păi ce amiral eşti dumneata, Noe? Cum? Pe muntele Ararat? Aţi înnebunit? Ce să caute un tanc petrolier în vârful unui munte? Dirijaţi-l spre Tomis! Poftim? N-ai auzit de Tomis? Spre Constanţa, nătărăule! (Moisescu pune receptorul jos. E abătut. Grupul pare înţelegător.) Nu mai pot. Aşa nu se mai poate. Asta nu mai e tranziţie. Asta e batjocură. Ce-aţi face voi în situaţia mea?

replică din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!