limite şi suflet

Dacă veţi arunca o bucăţică de plumb într-un recipient care conţine mercur, ea va fi repede dizolvată. Tot astfel, sufletul individual îşi pierde existenţa sa limitată când se scufundă în oceanul lui Brahman (Dumnezeu).

citat din Sri Ramakrishna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul din vis

Ai zburat odată,
demult,
atunci când
puritatea
aripilor tale
lumina cerul.

Ţi-ai umplut sufletul
cu licărul aştrilor,
iar plutirea ta
a devenit
cântecul cometei.

Mai poţi zbura,
uneori,
la limita
visurilor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne poate sufletul nostru ajuta, dacă, în timp ce el ne duce în infinit, noi ne limităm să ne analizăm simţurile şi trupul, întrebându-ne cum se va sfârşi? Infinitul nu se sfârşeşte, doar eul nostru coboară totul în banal.

citat din Raffaele Morelli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erica: Sufletul are voinţa lui proprie. Ne împinge să facem ceva atunci când suntem nesiguri, ne ajută să întrecem orice limită, dar în orice caz, ne duce acolo unde mintea nu ar ajunge.

replică din filmul serial În mintea Ericăi
Adăugat de Corina Onofrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mediocră, cenuşie, îl interesează pe Cehov, viaţa de aventură epică pe Gogol, viaţa de senzaţii pe Tolstoi. Dostoievski depăşeşte epicul exterior şi psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esenţa vieţii nu stă în fenomene. Ele sunt apariţii secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice şi se revarsă în afară şi faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu, şi până pe culmile vecinătăţii cu Dumnezeu. Descoperirea acestui spirit acuns, focar central din care se împroaşcă în afară amestecatele aspecte ale vieţii, e tema fundamentală a operei lui Dostoievski. (...) Protagoniştii operei sale întrupează moduri de existenţă concepute la extrema limită a naturii umane, adică acolo unde spiritul nostru fuzionează, posedat, cu puterile diabolice sau, iluminat, cu puterile dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un fulg, sunt chiar lumina

Deşi tu ai plecat in negura pustie,
Eu am cuprins lumina sufletului tău
Şi am descifrat taina împletirii artelor
Nu caut sa respir prin porii pielii tale
Ci voi atinge sufletul in dansul fără ritm,
Ma simt ca un voal in senzaţii multicolore
Ce va cuprinde timpul şi mintea uneori.

Să ne atingem ochii prin calde îmbrăţişări
In care timpul nu e limitat de tine, nici de zei
De astăzi voi fi regina propriei vieţi,
Voi lumina precum un felinar in noapte
Şi voi cuprinde nemărginirea in lumea fără sens.
Prin somn voi cuceri ţărmul, fără limite
Fără reguli şi desprinse zări.
De astăzi îngerii nu se vor ascunde...
Vor domina lumina şi vor atinge zarea...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două rele care trebuie în special evitate într-o acţiune bună: întristarea şi acapararea. Întristarea produce amărăciunea. Acapararea cauzează risipirea. Prin acaparare seninătatea se împrăştie. Întristarea apare când ne neliniştim prin nerăbdarea faţă de lucrurile de care nu suntem capabili. Acapararea are loc când acţionăm nemăsurat în vederea a ceea ce putem face. Astfel, ca să nu fie cuprins de rea întristare, sufletul trebuie să-şi accepte cu răbdare neputinţele;iar ca să nu fie acaparat de rău, trebuie să nu-şi extindă posibilităţile dincolo de propriile limite.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limite. Mersul pe sârmă

greu de crezut că de multe ori suntem încercaţi,
puşi să verificăm limitele dincolo de care sufletul nostru dispare?
şi de fiecare dată ne regăsim în oglindă. întregi.
viaţa e ca mersul pe sârmă. obositoare şi incitantă.

relaţionare. aparent e doar un cuvânt
în spatele căruia se ascund munţi întregi de trăiri.
plăcute sau mai puţin plăcute
dar care povestesc despre noi şi reacţiile noastre

credinţă. este modul nostru de a ne închipui că putem
că suntem, că trăim, că iubim, că ştim
chiar dacă de cele mai multe ori realizăm că
adevăratul Dumnezeu e chiar miracolul ascuns în noi

iubire. primăvara este un mod de a iubi
iar iubirea este un mod de împrimăvărare continuă
ştim că nu suntem eterni, dar prin iubire chiar putem deveni
însămânţându-ne părţi din suflet în sufletul, în cugetul şi-n amintirile altora

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bioenergia nu se potriveşte la orice, are şi ea limitele ei. Apoi depinde şi de persoană, la unele merge, la altele nu. Reacţia organismului se vede din prima şedinţă. Tratamentul depinde şi de starea sufletească a omului, asta mă ajută sau mă încurcă, tot de la caz la caz.

citat din Lidia Fecioru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

am căutat într-o noapte limita universului
am găsit femeia
am căutat ochii, am găsit privirea
am căutat buzele, am învăţat sărutul
am căutat mâinile, am cioplit cuvântul
cu privirea ta
cu buzele trupului
cu mâinile gândului
am aşternut pe scoarţa sufletului
povestea noastră

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ziua Sufletului
Sufletul
a îmbrăcat albul
din cea mai bătrână ie românească,
dezgropată din muzeul timpului,
a sfinţit gândul cu rugăciunea cea de toate zilele,
a lustruit cuvântul cu agheazma dimineţii,
întru înălţarea de azi:
Mulţumim, MARIE,
pentru chinul ce te-a încăput peste limite
la zidirea urmei eterne,
lăsată, ca mântuire,
nouă, necredincioşilor,
pe lunga cale a revenirii
la credinţă –
izvorul sfânt al înţelepciunii.
Onorată a-ţi purta numele şi... fărâma de sufletul tău!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptare...

Din prea multă durere, cântă agonia...
Unei poveşti de viaţă, de cruce grea, apus,
Este un destin, precum si pribegia
Lozului astral cel prea mult ascuns...

Nu recunosc culoarea ce dă bucurie...
Nici stele de pe cer, nu văd a străluci,
Caut în zadar, demult o alifie...
Să ung sufletul, a se împlini...

Nu-mi spune tu străine, ce-mi face rău sau bine!
Nu vei şti vreodată nemărginirea mea...
Nu sunt tipar banal, cu limite ruine,
Sunt calapod atipic, într-un trup de EA...

Colindă o văpaie a dragostei trădate!
O inima ce plânge... mai speră a iubi...
Colţuri şi fragmente urmelor uitate,
Trăiesc întru mine... a exista, a fi!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că adevăratul eu nu îl găsim în viaţa de zi cu zi, între lucrurile care ne condiţionează şi ne impun limite. Poate trebuie să ne îndepărtăm, măcar o vreme, de tot ceea ce ne ţine legaţi. Şi, la final de drum, ne simţim redaţi nouă înşine. Ne dăm seama de ce sau de cine ne-a fost atât de dor. Ca şi când sufletul nu mai trebuie să se întoarcă pe dos în căutarea unei fărâme de trăire prin căptuşeală, pentru că a primit deja un înveliş strălucitor (numai bun de prezentat la ceas de destăinuire), din pricina sau, mai bine zis, datorită mai multor ani scurşi în direcţia potrivită.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libera alegere...

tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu uşa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerşind un strop de ape din abis

tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliaşi încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva

mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
şi paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor

în mimica, în poze şi în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoţii fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De credinţă să ai sufletul plin, să priveşti cerul te îndemna Charlie Chaplin, să admiri porumbeii în zborul lin luând blândeţea lor ca exemplu sublim, pe pământul înverzit să te bucuri înmiit chiar şi de un trandafir îmbobocit sau de un mac înflorit pe un câmp pustiit, iar când te simţi iubit, să iubeşti necondiţionat cu limită la... infinit!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele spuse la furie eventual se iartă, dar nu se uită. Gândeşte-te bine ce scoţi pe gură în astfel de momente. Ele rănesc mai mult decât crezi, iar simplul fapt că îţi ceri scuze s-ar putea să nu rezolve mare lucru. Nu te aştepta ca persoana de lângă tine să-ţi accepte la nesfârşit pornirile necontrolate. Există o limită chiar şi pentru cele mai răbdătoare suflete.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita ţipătului

Labirintul tăcerii

mă grăbeam să prind din urmă
trenul ultimei priviri
aruncată la voia întâmplării
printre gândurile mele chinuite
în iarba visului

Lanţul de lacrimi

doruri înnodate în acelaşi ADN
chipul umbrei descifrat
în raza sufletului
cu roua sărată
scobind obraz după obraz
chipurile mele
de tăcere

salcia cu lacrimile verzi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!