lumină şi marină

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca un zbor de pasăre marină

tu n-ai mai fost cu mine de foarte multă vreme
de când nu mă aşteaptă talazuri de atlaz
sunt ţintuit pe maluri
şi însemnat de soartă
cu vina care-mi curge stingheră pe obraz

o lacrimă de lună ce stăruie
pătrunde
în plusul de lumină şi-n luciul din oglinzi
m-au sfârtecat neliniştiti
m-au spulberat săruturi
atât cât amintirea te lasă s-o cuprinzi

plecat din tinereţea eternei năzuinţe
şi-mpins de bănuiala ce stăruie în noi
un zăbovit
o clipă
o sete solitară
întoarce
câteodată

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea divină

Ne pierdem chipurile prin iarbă şi ne sfinţim cu lumânări
Adâncă-i marea şi pădurea şi ochii tăi în ceasul serii
Hai, spune-mi de putem privi sau vom lumina
Până la stele cu sărutarea dintr-o zi
Sunt nopţile de liliac şi verile tot mai încete
Şi plouă cu frânturi de veac,
Crescând petale violete din trupul tău
Şi trupul meu s-a cuibărit în foc, în lumină
Ajungem undeva la zei să cerem liniştea divină
E totul zare zaruri, ploaie la răsărit ne îmbrăţişăm
Corabia a ars în zare şi noi ne sărutăm
Şi stăm în aşternutul de zăpadă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri

1

mâine este duminică
o zi fără mimică
o aparenţă
fără esenţă

2

rămâi cu mine, stai
nu pleca
soarele a răsărit
deja
noaptea a fost grea
rea
zorile au ars
bun rămas

3

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina Lila (11 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru Basarabia

Copil, mă uimea peste Prut o biserică

în care intra o căruţă cu cai,

grămada de grâu - o cocoaşă himerică -

vărsa un miros de făină de rai.

Nici cruce spre nori, nici odăjdii pe-afară,

doar saci şi-armăsari şi lumină de roţi

şi îngerii puberi zburând să nu moară

spre mine, prin valuri, prin flori în saboţi.

O rugă-am şoptit, un descântec de clipe

spre malul de ceaţă cu-armonici plângând,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmură glasul mării

Murmură glasul mării stins şi molcom
Încunjurând a Italiei insulă mândră ­
O, luminaţi, a cerului stelele albe,
Câmpilor noştri.

Vă vărsaţi icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviţi pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreţie a nopţii, a mării, a lumei
Împle Italia.

Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele goale ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
Vinuri şi smirnă.

Ah, trimiteţi popoare vulturii voştri
Cei de lemn să zboare pe marea măreaţă;
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul liniştii

În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...

Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor -
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară şi artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina călăuzitoare

Noaptea, prin pădurea deasă,
Călătorul solitar
Îşi croieşte drum spre casă
În mână c-un felinar.

Vaporul când navighează
Şi prin beznă rătăceşte,
Iar busola îl trădează,
Farul îl călăuzeşte.

Aşa e la tinereţe,
Ca să nu rămâi în urmă
Unii vor să te înveţe
Şi de-aproape te îndrumă.

Însă, pe de altă parte,
Şi-alţii vor să reuşeşti
Şi veghează de departe
Ca să nu te rătăceşti.

poezie de Octavian Cocoş (3 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi convalescenţi

eram atunci doi convalescenţi
ne reveneam după lunga boală a dragostei,
norii treceu pe lângă noi
ca nişte draperii fantastice,
falduri de plumb
care cădeau
ca o cortină
peste despărţirea noastră.
vântul ne aducea miros de stropi irizaţi
şi ne amintea de miresmele depărtării
iar eu îţi priveam ochii,
acei ochi luminaţi de o aură
plină de tristeţe.
... şi ziua aceea de toamnă
când eu aveam în mână doi trandafiri
şi ne plimbam tăcuţi pe străzile oraşului
n-are să mai fie niciodată.
oraşul acela părea o corabie
care se pregătea să plece departe
şi tu mergeai alături de mine

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 august 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea eşti tu

În ochii tăi văd strălucirea soarelui
în primele ore ale dimineţii,
chiar dacă afară e viscol şi ninge, totul e-ngheţat.
Găsesc căldura ta şi o adiere de vânt uşoară ca o briză marină,
iar în părul tău simt răcoarea valurilor înspumate,
şi trupul tău emană un miros plăcut de flori...
Lumina puternică vine de la tine
şi se propagă peste tot către apus
ca şi cum ai creea un univers în jurul tău
ca şi cum tu eşti toată lumea mea.

poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VI

Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.

Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.

Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.

Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.

poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O varianta f. putin diferita: Imi amintesc de tine, in acea ultima toamna. Erai bereta gri si sufletul in pace. [...] | Citeşte tot comentariul

La braţ cu primăvara

Corăbii de sticlă, pătate de vin,
Spre soare-răsare alunecă lin.
Bătrân reumatic, un vânt trece iute,
Pe umerii-i poartă tăceri şi secunde.

La cumpăna nopţii cu ziua-ngânată,
Lumina, în dansuri de umbre aşteaptă.
Se sting felinarele nopţii şi lampa
În suflet şi-n casă, vezi, arde degeaba.

Trec îngeri în zboruri de păsări-comete,
Un suflet se naşte, un altul se pierde,
Tu treci, primăvară – secundă de vis,
Cu aripi de ceară, lumina-ai atins.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarul firii mele

Vei sta închisă într-un semn al meu –
pe când lumina însăşi, ostenită,
mă va striga, tânjind, ca o iubită
nemaiputând fugi din curcubeu;
vei sta alături de cuvinte sparte,
gândindu-mă învins şi-ndurerat
(oh! germinândă sete de păcat
pe care şoldu-ţi s-a decis s-o poarte);
vei urmări fantastica secundă
purtata de corăbii pe ocean,
sau orologiul vechi, subpământean,
ce creşte munţii mari până-i scufundă...
Vei urmări cântarul firii mele –
dar eu, pe talgere, voi fi chiar ele!

poezie de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzi în lumi paralele

Iubirea mea va scrie lumina
Sunt o corabie în derivă
Ce se-ntoarce la iubirea ta.
Acordă-mi mâna să privim în lume
Iubeşte-mă cu ochii plini de flori
Adu-mi lumina, în căuşul palmei
Spune-mi sub felinarul nopţii " te iubesc".
Visez că sunt un trandafir pe pietu-ţi
Iubind lumina şi magia nopţii
Permite-mi să visez,
Până ce zorii ne vor mângâia
Iubirea să ne scrie în vibraţie aleasă:
Trăire, magie, frumos şi destin.
Se mişcă podul de deasupra apei
Şi eu rămân cu tine, a nimănui.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina zilei

Mi-e dor de tine, mare, de valurile largi,
De soarele năvalnic pe care îl îmbraci,
În lungi sclipiri pe ape ce unduie uşor,
Acoperindu-mi pasul în vreme trecător...

Castele de nisip mi-am făurit ades,
Dorind vieţii mele să-i pot a da un sens.
Corăbiile albe imi apăreau în vis,
Ducându-mă departe spre orizont deschis.

Cu albatroşi în zare, cu perle din ocean,
Zburam fără de grijă, trecând din an în an.
Acum în vântul rece aştept cu nostalgie,
Lumina unei zile, prietenă să-mi fie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare a nimănui

marea e a nimănui
şi a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandreţe
singurătatea unor ţărmuri
şi nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeţilor
în lumina pustie a lunii
şi urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deşertului

cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor

şi pescăruşii aceştia albi
care despică orizontul
care sfâşie stâncile
şi sarea valurilor
şi insulele din oameni

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!