lumina lunii şi noapte

Catifelate coapse

Lumina lunii flutură stindarde,
Glorificând iluzii despletite
Ce detonează magice petarde
În trupul ca o mare de ispite.

Tăcerile zvâcnesc şi ard pe buze,
În palme sânii se topesc nebuni,
Retorice priviri cerându-şi scuze
Luceferilor, absolut imuni,

Aş traversa o noapte de păcate
Reînvăţând iertările fireşti
Când răsăritul în fereastră bate
Şi ireală, tu, mă-ncolăceşti.

Catifelate coapse mă provoacă
Unduitoare ca un foc rebel,
Pătruns adânc în inima săracă
Sfinţind fiorii sacrului inel.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit cunoscut

În zare mă uit noaptea şi văd ce gândeşti,
Doar gânduri despre moarte şi triste poveşti.

Privesc către mare şi-ţi văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-şi laudă urletul.

Admir toţi pomii, ce visează tăcuţi,
Sunt toţi anii tăi, de vreme abătuţi.

Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ţi luminează gândul.

Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toţi cei dragi, de departe strigând.

Păşesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Se cern uşor, prin noapte, iluzii de lumină
şi-n risipirea fină a fulgilor de nea,
coboară-a lor regină în straie de hermină
şi flacăra privirii începe-a-mi căuta.

Mi-e teamă şi m-atrage cu strania-i făptură,
cu frumuseţea rece din roiul de sclipiri
al celei care pare,-n lumina Lunii, pură,
dar înfăşoară visuri în lanţ de rătăciri.

Închid cu cer de pleoape privirile-mi hulpave
şi-mi făuresc zăbrele din genele prelinse
pe flăcările care mai pâlpâie, firave,
închise-n ochi de iarnă, în gânduri calde, ninse.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda

Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ţine
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.

Zefirul se răsfaţă printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aş adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aş simţi cum se iubesc lăstunii.

Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-ameninţări de ploaie şi furtună,
Aş adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Şi pe sub gene lacrimi se adună.

Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aş adormi în cântec de piane,
De n-ar ţipa atât de trist lăstunii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile purtau o semnătură

ne regăsim doar în război, la început smeriţi şi goi
dar valuri răscolesc tăcutele câmpii
şi-n aşternuturi ne ascundem
desenând tranşee

tumultul luptelor încinge orizontul
buzele susură uitatul armistiţiu
arsura calcinează ultima dorinţă
şi trupele-ostenite se retrag în noapte

lumina lunii ne îmbracă în tăceri
şi suspinând culegem răni şi amintiri
am vrea să ridicăm un monument al păcii
dar din tranşee murmur nou se naşte

ne aruncăm cu voluptate-n luptă
dar răsturnări de situaţie apar mereu
doar răsăritul mai surprinde cu penel de cearcăn
scrumitul armistiţiu, tăcere şi uitări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit grabnic

Sfârşit grabnic
Alin Ojog

Când arme vor urla la uşa noastră
Oferindu-ne bilete către rai
V-om uita culoarea florilor din glastră
V-om blestema frumosul nostru grai.

Lumina lunii ne va conduce în noapte
Spre crucea marelui stăpân
Ne v-or privi cei morţi prin geamurile sparte
Sau de dupa umbra căpiţelor de fân.

Pământul va urla în ploaia de gloanţe
Rănit fiind de nemilosul foc
Iar păsările noptii cânta-vor iar romanţe
De parc-ar fi să vină, un mare proooroc.

Sub pumnul ca de fier al liniei duşmane
V-om sta captivi decenii, sfârşindu-ne

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog (18 februarie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 5

mi-a încărunţit surâsul
obrajii îmi par cămile şezând
lângă două oaze nu cine ştie ce bogate
mâinile scormonesc uscate vântul
printre norii iuţi astăzi ori
peticul de geam o fi cu vina
întredeschiderea lui vremelnică

în noaptea aceasta m-am rugat şi
rugăciunea în loc să aducă uşurinţă
m-a istovit
o fi cu vina înjumătăţirea cu frică
a cuvintelor, hei… nu vedeţi
cât de hilară
este umbra mea jucând ţonţoroiul
în jurul zidurilor – o fi cu vina
lumina lunii filtrată de un nor pieziş
rămas în urmă
ca un cocor beteag

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, stelele si luna

Paradoxal e ceva firesc
Pentru cei ce nu citesc.
Iar in jur lumina lunii
Se abate asupra lumii.

Lumea-i plina de necazuri
Iar alti fac si nazuri,
In timp cei ce stiu mereu
Ca acesta-i darul meu.

Pentru a le arata voios
Stelele ce stralucesc frumos,
Iar ingerii ce cant la harpe
Arata ca am fost aproape.

Lacrima e izvorul ghetii
In curand vezi cursul vietii,
Stelele-n jur se aduna
Spunand Noapte Buna.

poezie de Ana-Carmen Cotfas (13 mai 2014)
Adăugat de Ana-Carmen Cotfas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără stres...

Stresul e confuz şi bine încurcat,
iar dacă vrei un indiciu pe nisip,
nu e bine că vine valul şi sterge tot.
Eu zic să nu lăsaţi lumina aprinsă ziua când sunt nori
ca soarele să poată veni din nou
şi chiar nici noaptea nu trebuie lumină,
ca să poată veni lumina lunii,
iar voi îndrăgostiţii să puteţi pluti în melancolie.
Scăpaţi de stres plimbându-vă-n natura dezlănţuită,
iar cei puternici se strâng la pieptul unul altuia,
rătăcind printre copacii bătrâni,
ascunzându-se de ochii celor curioşi,
zâmbind şi sorbind lacrimile de bucurie.
Aşa necazurile noastre înşelate şi întristate,
vor plânge şi apar bucuriile coapte,
care atât de mult sunt căutate
şi care uneori fug de lângă noi.

poezie de Eugenia Calancea (21 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încreţitură şi haină de catifea vişinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El o aşeza în el ca un etern anotimp

nimeni nu intuia cu adevărat
simfonia verdelui crud
şi dantelat aruncat ca un arc
peste sufletul lui şi peste universul înalt
fecundat de cuvântul divin
şi visul hieratic şi euforia pasiunii lui
ce-i înflorea ei în nopţi singurătatea
făcând-o să rămână trează
şi să suspine prelung
ca un clopot tânguindu-se în amurg
el o visa şi ea îi aducea mirosul mării,
mirosul lunaticei ieşită să caute luna
în cămaşa de borangic
mirosind a albăstrele revene
şi a miros de lună şi de stele
pe ţărm o uda cu lumină
de la tălpi în sus şi îi căra luceferi
cu cearşaful umed şi-i aureola umerii
din care zburau îngerii
în picioarele goale şi aurite

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa deschisă norocului

Îmi împrospătam de fiecare dată memoria
dezordonată de atâtea informaţii
pe care nu le mai puteam clasa
separate-n sertare.

Pe undeva îmi căutam un loc de înnoptat
mai retras de privirile lumii
dar împins cu picioarele înainte ca un mort
rămas fără moarte în condiţii vitrege
urcam pe întuneric de mânie
şi mă scufundam sub lumina lunii
în cuvintele care deschid porţile zăvorâte
să intru-n cetatea cu pereţii de piatră
între care mă simt mai mic decât sunt.

Îmi găsesc cărarea şi lumina călăuză
la uşa deschisă norocului
şi nu-mi venea să intru în camera răcoroasă
cu paturi de fier
şi pleduri albe ca la bunica la ţară,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între apus şi răsărit (movie on)

De supărare...
m-am dat de trei ori peste cap,
mutându-mi traiul într-un broscoi bătrân,
cu picioare crăcănate, articulaţii umflate,
gura lungă, holbat, şi cu multe dungi pe spate.
Nicio sirenă nu se mai ferea de mine.
Apoi m-a deranjat cântecul lor târziu
şi m-am mutat între prăpăstii abrupte,
lângă un tău neştiut, întunecat şi liniştit.
De bine ce-mi era, uitasem de unde-am venit.
Într-o zi...
o femeie tare frumoasă, a dorit să vadă,
ce e liniştea absolută,
alunecând,
lăsându-se să cadă!?
I-am adus repede apă şi-am rugat-o frumos!
Cu ultimele puteri,
s-a dat de trei ori peste cap.
Îşi revenea! Rănile i se-nchideau.
Atunci m-a sărutat şi vraja s-a schimbat!

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abou Ben Adhem şi îngerul

Abou Ben Adhem (sporească-i tribul an de an)
s-a trezit dintr-un vis armonios de pace, nepământean,
şi-n lumina lunii din încăpere, nu fără mirare,
a văzut un înger mai alb decât e crinu-n floare,
scriind într-o carte aurită pe fiecare coală.

În serafica pace Ben Adhem, cu îndrăzneală,
adresându-se prezenţei luminoase,-a spus:
"Ce scrii în acea carte-atât de-asiduu?"
Vedenia a ridicat capul şi-a răspuns,
însenindu-i inima cu un surâs dulce nespus,
"Numele celor care-L iubesc pe Isus."
"E şi numele meu trecut în ea?" a întrebat Abou.
"Nu, din păcate, nu."

Abou, cu voce-un pic mai joasă, dar încă vesel:
"Te implor, de dragul sfintei milostenii,
Trece-mi numele, eu sunt cel care îşi iubeşte semenii."

Mesagerul ceresc a notat şi-apoi a dispărut.

[...] Citeşte tot

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul îngerilor minţii

Iubite! e noaptea singurătăţii sufletului de anemonă
tu eşti eroul visărilor autumnale
rătăcite în liziera pădurii de insomnii,
de dureri şi amăgiri obeze
e târziu,
iar eu veghez două suflete de copii
pierdute prin universul unui balon de heliu
ce le sufocă respiraţia dragostei.

Muzica cerului le însoţeşte paşii
pe aleile cetăţii ascunse, prin negurile oraşului roşu
ea are menirea de-a le curma tăcerea
de a spune cuvinte şoptite într-o limba uitată
a zânelor basmelor tale cu iz de lavandă şi maci
ochii le contemplă lacrimile îngheţate din deşertul alb
invocând moartea şi viaţa de dincolo
de pe malul opus al oceanului negru de fumul trăirilor

Luna se stinge prin cerurile uitate deschise
de castelanul ce-şi pierduse lujerul cheilor albastre

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina în lumina lunii

O pisică neagră printre trandafiri,
Brumărele, liliac sub secera lunii noi,
Mirosul dulce de heliotrop şi toate miresmele nopţii.

Grădina stă nemişcată,
Beată sub lumina lunii.
Întru totul supusă parfumurilor,

Rătăcind printre visele de opium din faldurile macilor.
Felinarile licuricilor se-aprind şi dispar
Sus, deasupra prospeţimii aurii a bobocilor,
Jos, printre florile de ciucuşoară de la picioarele mele.
Licărul lunii pe frunze şi pe garduri de merişor,
Lănciile lunii pătrunzând printre tufanii bulgărilor de zăpadă.

Numai micuţele feţe ale panseluţelor sunt alerte şi curioase,
Numai pisica, torcând printre trandafiri,
Scutură o ramură şi întrerupe simetria modelului,
În vreme ce apa se frânge şi se prelinge de pe o frunză.

[...] Citeşte tot

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile

[...] Citeşte tot

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

O piatră, care se rostogoleşte de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieţii. Ea sfârşeşte prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar şi picăturile de ploaie. O piatră de râu
străluceşte veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii şi visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrăţişează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existenţe. Ea este aceeaşi piatră
care se crapă, aceeaşi, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau aşezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!