marină şi vânt

Înainte de a ţi se încredinţa cârma corăbiei, trebuie să fi fost vâslaş; să fi vegheat la proră şi să fi urmărit vânturile, dacă vrei să conduci tu însuţi corabia.

citat din Aristofan
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi las aceste versuri...

Îţi las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la ţărmuri viitoare,
Însufleţind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ţi fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche şi ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălţându-se-mpreună,
În tainice inele frăţeşte-ncătuşată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ţi audă strigarea decât eu.
Iar tu, uşoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proştii care te-au socotit amară,
Dispreţuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri şi inimă de piatră!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul epavei

I
Vântul era dezlănţuit, apele-n delir,
O navă a eşuat pe ţărmul dinspre sud,
O sută de oameni, evadaţi din tristul cimitir,
Au îngenuncheat pe nisipul ud.
Şaizeci s-au înecat, şaizeci şi trei
S-au izbit de stâncile negre ca un păcat,
Şi-apoi, undeva, de unul singur printre ei,
Au dat de-un copilaş neajutorat.

II
Un tip aspru s-a îndepărtat încetişor
De lângă de ceilalţi marinari
Şi cu blândeţe a pus neştiutorul căpuşor
Pe pieptul lui onest, cu muşchii tari.
Călătorind peste pustiul larg
Era o bucurie solemnă să-i vezi
Mereu alături, velă şi catarg,
Marinarul şi băieţelul cu ochi verzi.

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dickens, 1812-1870, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!...
Îţi mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ţi fragmenta imensitatea
Într-un caiet de versuri şchioape
Şi-ţi profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeaşi rece-mbrăţişare de-albastru, violet şi verde,
Aceeaşi mută întrebare "de ce", "de unde", şi "de când",
Şi-aceeaşi inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circumflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeaşi mare, cu-aceeaşi tragică poveste,
Cu-aceleaşi vânturi vagabonde,
Cu-aceeaşi lună cap de mort
Şi-acelaşi glas care mă cheamă, -
Deşi mi-ascunde cine este:
"Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 1 (10 decembrie 1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Ce este timpul? Scurgerea tăcută a unor fire de nisip... Ocolul pe care-l face Luna în jurul Pământului şi ocolul Pământului în jurul Soarelui... Primul rid al omului matur şi primul strigăt al noului născut. Un velier care dispare în larg. Într-un vechi cimitir de ţară, sub un chiparos întunecat, un nume necunoscut, săpat pe un mormânt, un nume pe jumătate şters de vânt şi de ploaie. Natura care moare în fiecare iarnă şi renaşte în fiecare primăvară. Vaporul care intră în port, după o lungă călătorie, soldatul care se întoarce din război.

definiţie clasică de Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepe corăbii

I

Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burţi de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.

N-o să-şi scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-ţeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul şi nechează.

Auziţi? E grebla de-asfinţit
Ţesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu braţe smulse de vâslit,
V-aţi pornit spre ţările promise.
Da, plutiţi, sfârşiţi-vă suişul!
Glas de ciori vărsaţi din curcubeu.
În curând şi-o scutura frunzişul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi cenuşie [A gray day]

Nu-s pescăruşi, căci ziua-i cenuşie,
Iar ceaţa-i peste soare draperie.
Parâma geme, pânza e vioaie,
Puntea-i udată bine de o ploaie,
Valuri lovesc necruţătoare-n chilă,
Corabia se zbate, instabilă.
Dar marinarii strigă-n ceaţa deasă
Şi cântă veseli, fiindcă nu le pasă
Că vântul suflă cu sălbăticie
Şi că pe mare ziua-i cenuşie.

poezie de Ruby Archer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap compas stabil, vânt din pupa şi stea clară

Cap compas stabil, vânt bun din pupa şi stea clară,
drumul, deşi nebătut, să-ţi fie voios şi bine-ales,
port prielnic, încăpător şi sigur, promiţând succes,
în care să-acosteze nava-ţi, comoară unică şi rară.

Evită Scylla şi Caribda, schimbă spre larg cursul,
n-o călăfătui pe-o mare răscolită de furtună,
alege din multe oportunităţi pe cea mai bună
pentru a-i înlesni corabiei în adevăr parcursul.

Când n-ai speranţă c-o s-ajungi în portul de dincolo de zare,
măiestria în ridicarea velelor nu-ţi va aduce vreun folos –
tu trebuie să-înţelegi, să-ţi fie-aceste lucruri clare.

Să-i fii prieten apropiat şi să-îndrăgeşti schimbarea,
ştiind că – la fel ca în iubire – nu va avea succes, ci doar ponos,
acel care n-are muşchii fermi când strânge-n braţe marea.

sonet de Miguel de Cervantes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CORĂBII ALBE TREC SUB SOARE ÎNŞIRATE-Rubaiat-
Corăbii albe trec sub soare înşirate,
De vânturile reci de vară sunt purtate
Pe un ocean întins ş-adânc de cer albastru,
Apoi la margine de lume-s ancorate.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epava

Arsă până la os de soare zace-aruncată de furtună
Pe plaja goală, dusă pe gânduri, aplecată pe-o parte;
Ea care-odată înnoda-ndepărtate ţărmuri împreună
Şi vântura Estul şi Vestul cu velele-n vânt umflate...

Stoluri de pescăruşi aromesc pe copastie şi pe etravă
Extenuate de mareea care tot urcă şi tot coboară...
Dar, se spune, c-atunci când e lună plină, bătrâna epavă
(Şi toate clopotele-anunţă miezul nopţilor de vară)

Înalţă velele şi se-avântă departe de vederea noastră:
Despică oceanul iarăşi şi la prova ard flăcările spumei,
Şi ea valsează pe apa mării unde cerul e singura fereastră,
Retrăieşte nişte vise frumoase de demult, vii în somnul ei.

Fremătând, în vreme ce pluteşte-nclinată-n vântul nopţii,
Voioasă că velele-i cântă-n briza tare şi-o îndrumă,
Ea simte că marinarii o iubesc şi-au grijă de ea cu toţii –
Iar porturile-i cad, unul câte unul, ca nişte stele-n urmă.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbarcarea ultimului marinar

Nu vei mai sta de Veghe noaptea, Bătrâne Marinar.
Mareea la reflux te poartă-acum spre o minune mare.
A bătut gongul de opt ori, a luat sfârşit ultimul Cart.
Te-aşteaptă, dincolo, o dană pentru acostare.

Nava-i la ancoră-n Rada primitoare-a Domnului.
Coechipierii tăi sunt bravii marinari ai lui Isus.
În uniformă de gală, ei te-aşteaptă pe covertă.
Îţi vor da onorul cu sifleea când vei ajunge acolo, sus.

Sub presiune, aburul fierbe-n cazanele încinse,
Marfa-i stivuită, Cambuza plină,-ntreg curajul.
Nava-i gata de plecare. Mai trebuie doar un Om
Să se îmbarce şi va fi la bord tot echipajul.

Fii pregătit, acel Om eşti tu, Bătrâne Marinar.
Curând vei naviga pe nemărginirea Mărilor Cereşti.
Facă-ţi-se să ai vântul din pupa-ntotdeauna
Şi vreme bună, iar viteză să-ţi dea-alizeele dumnezeişti!

poezie de Richard John Scarr, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

PE-NALTE PROMONTORII VALURI SFĂRÂMATE (Rubayat)
Pe-nalte promontorii valuri sfărâmate,
Corăbii ce dansează-n porturi ancorate
Pe muzica furtunilor din negrele abisuri,
Iar dirijor e vântul cel sărat ce bate.

rubaiat de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zbura pe stradă un rinocer

înainte de roată a fost câine
a trăit s-a gudurat a lătrat
şi a muşcat ca un maidanez
a mers cu coada în vânt
fudul cum nu a mai fost nimeni
până într-o zi
când a vrut să muşte
o roată de la o super maşină

pe deasupra străzii zbura
nu ştiu de unde un rinocer
avea o eşarfă albă şi pantofi sport
iar vântul se lovea monoton
de bătrânele porţi

s-a trezit dis-de-dimineaţă
tristă şi mahmură
roată la o roabă plină
de zgură
puţin cam descentrată

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpostul ţărmului

Lapoviţă! Şi grindină! Şi trăsnete!
Şi delirul vânturilor turbate,
Şi-n depărtare nisipul falezei cu tente
Vinete, ca cele ale valurilor umflate –

Diavoli împieliţaţi, vânturile-apar
De nicăieri, furioase, urlând îngrozitor
Jur-împrejurul urgisitului marinar
Făcut ghem în barcă, lipsit de ajutor –

Împins de valuri departe de coliba lui,
De ţărmul pietros şi înfrigurat,
Unde se strecoară umezi şerpii vântului
Căutând un frunziş în care să îşi facă pat.

Departe de femeia care plânge,
Invocând cu rugăminţi disperate
Mila divină, oferind lacrimi de sânge
Unui cer zborşit, cu sprâncenele-ncruntate –

[...] Citeşte tot

poezie de Thomas Hood, 1799 – 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur

De m-ai lăsa o clipă în ochii tăi
Prin care apa se întoarce în nori,
Abur ca zeii din Olimp
Eu m-aş întoarce zece ani în timp.

Fără şarpe, fără păcat
Floare din pomul lăudat
Sunt o cireaşă neagră, coaptă
şi înăuntru o zeiţă aşteaptă.

De m-ai lăsa o noapte în braţe
Ar curge apă din speranţe
Vei naviga în lumea mea de dor
Ca un pirat ce atacă un vapor.

Nu e vin în pahar, e lacrima mea
Străinule, cu ce drept bei din ea?
Cât de mult te iubesc în vânt
Învaţă-mă să te uit!

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea celor 1001 de stele

Astăzi mă nasc din nou
mai tânără decât ieri
am închis ferestrele nopţii
mă tăvălesc în lumina patului
în căutare de versuri nescrise
cu toate stelele adunate în mine
simţi? viaţa ne caută, ne atinge
o altă dimineaţă ne vorbeşte în tăcere
aerul e plin de urmele noastre
la capăt de taină
măinile tale îmi sărută poezia

o plajă nesfârşită e iubirea noastră
cafea sorbită între soare şi vânt
risipă de frumuseţe
adunată în cochilii
ce ne cântă vechile corăbii
şi ţărmurile cu nume de legendă

Dumnezeu ne trimite o clipă de paradis

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Beatrice Chesca (17 septembrie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!