mişcare şi suflet

Fereastra

Sprijinit de pervazul ferestrei
aud chiar mişcarea pe calea lactee,
scârţâitul unei sănii de sticlă prin satul nordic,
aud cum întunericul se cerne pe emisfera cealaltă,
aud cum alături,
în casa toamnei însorite,
sufletul se scurge din trupul bătrânei femei.

Ştiu că din cele auzite,
din aceste fire lăptoase
s-ar putea desprinde un vers,
fluture negru,
prins cu acul de fila cărţii.

Dar această fereastră este adevărată
şi adevărată este această noapte
prin lâna vie a zăpezii,
şi adevărat este scrâşnetul axei pământului
când alunecă pe ea
cuţitul combinei în mina din apropiere.

poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorbona

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok.
Imensitatea culege catrenul uitat de Ahmatova
Pe malul fără emigraţie al Senei.
Odinioară aici trecuse Alain Bosque
şi pe loc
Zâmbise virgulei vesele,
Ce vâslea prin înghesuiala acelor
Femei europene ale anilor ce se întorc
s-asculte la Sorbona
Ultimul vis al lui Blok.
Strofa zilei părăsise amurgul mişcărilor.
Ploile înflorise într-o firească întâmplare,
Fiecare vizuină din repaosul cântărilor
Ascultă ultimul vis al lui Blok, în care
Au existat răsfrângeri, spaţii şi unii oameni
Care aleargă şi azi
Ca vii prelungiri
Ale sufletului nostru, înserat...

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok:

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1 ianuarie 1981)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de revizuirea sistemului de valori, omul poate stimula acumularea de iubire în suflet prin schimbarea ritmului de gândire, de respiraţie, de mişcare, de alimentaţie.

Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul este deformat de privirea noastră, suntem înfierbântaţi de fugacitatea faptelor noastre. Nu vedem liniile de forţă decât mai târziu şi, mai ales, vedem ivindu-se atunci destine singulare. Istoricii nu au chemarea asta. Vorbesc despre Stalin, despre Churchill, despre Roosevelt, dar nu zăbovesc asupra unui soldat anonim, a unui om necunoscut. Evocă marile mişcări de trupe, situaţia fronturilor, dar destinul unui suflet singular le scapă printre degete. Doar scriitorii sunt bine înzestraţi pentru a salva sufletele îngropate sub cenuşa Istoriei. Doar noi le putem redescoperi, le putem scoate la iveală unicitatea.

Andrei Makine în Viaţa unui bărbat necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulterul este o infracţiune care, privită din punct de vedere politic, îşi extrage forţa şi modalitatea (de înfăptuire) din două cauze: legile schimbătoare ale oamenilor şi acea atracţie deosebit de puternică care împinge un sex către celălalt; în multe cazuri ea se aseamănă cu forţa de gravitaţie care este motorul universului, căci asemeni gravitaţiei se reduce pe măsură ce distanţele cresc; şi dacă prima modifică toate mişcările corpurilor, la fel şi atracţia dintre sexe modifică toate mişcările sufletului, cât timp durează ciclul ei; un lucru le deosebeşte însă: gravitaţia realizează un echilibru când întâlneşte obstacole, în timp ce atracţia îşi trage forţa şi vigoarea chiar din obstacolele întâlnite.

Cesare Beccaria în Despre infracţiuni şi pedepse, Infracțiuni greu de dovedit prin probe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un copil pribeag

E fericirea vieţii ca şi-un copil pribeag,
Rătăcitor prin lume, ce-aleargă neîntrerupt,
Din când în când la oameni se mai opreşte-n prag,
Cu nemurirea clipei din care ea s-a rupt.

În vremea călătoare e doar un scurt popas,
Mereu tulburătoare în dulcea ei visare,
E împletit cu timpul şi el tot de pripas,
Dând vieţii noastre sens, continuă mişcare.

Născută din speranţe, o vrem cât mai aproape,
În sufletele noastre şi-n inimi cu dorinţi,
Eternă duioşie ce tremură sub pleoape,
Întruchiparea vieţii şi-a slabei noastre fiinţi.

Mărturisesc sfios, că port în pieptul meu
Dorinţa mea ce arde cu flacără plăpândă
Şi vă întreb pe voi, deşi îmi este greu,
Cine-are fericire, să poată ca să-mi vândă?!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut din nou

o lacrimă de diamant
pe buze îmi răsare,
din orizontul meu pedant
tăcut şi în mişcare.

cuget nestins dintr-o căinţă,
am fost la ei zidar...
şi mi-am zidit a mea fiinţă
topindu-mă-n amar.

ce nu pot ei a înţelege,
e mintea mea avută
cu mii de taine dintr-o Lege,
rămasă neştiută.

n-am să opresc pe orişicare
să spun ce e nescris...
ci îi îndemn la o chemare
asemeni unui vis.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cum să evităm să omorâm muşte, purici? Prin fiecare mişcare pe care o facem, distrugem fără să vrem vieţile unor fiinţe pe care nici nu le observăm. Asta spune mereu lumea, încercând să justifice în acest fel cruzimea faţă de animale. Dar cei care pun problema astfel uită că scopul omului nu este de a fi perfect în vreo privinţă. Sarcina care ne revine este numai de a încerca să ne apropiem de perfecţiune. Acelaşi lucru e adevărat şi în cazul compasiunii faţă de animale. Noi, oamenii, nu putem trăi fără să provocăm moartea altor fiinţe. Dar putem să acţionam cu un grad mai mic sau mai mare de compasiune. Cu cât mai multă compasiune aratăm faţă de toate animalele, cu atât mai bine este pentru sufletele noastre.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmurile naturii sunt la fel ca ritmurile inimii noastre şi simţim că ne integrăm prin ele în universul ce vibrează. Iubim tot ce este frumos pe acest pământ, de la mişcarea ramurilor înflorite pe cerul albastru, la verdele ierbii, la munţii albaştri cu cupole de zăpadă, la norii sidefii pe cerul verii, la strălucirea mării în veşnică mişcare, la scânteierea cerului împodobit de stele, de la adierea vântului, la cascade înspumate, de la mişcările fluturilor, la mişcările sufletului nostru fascinat de frumos.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se urcară şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe dasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit...

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La piesele lui Caragiale, repetiţile nu se făceau în modul cel obişnuit. În adevăr, eu însemnam poziţiunea fiecărui personaj, trecerile de la un loc la altul, după importanţa mişcărilor sufleteşti, însă toată lucrarea mea de punere pe scenă, de regizor, era făcută în mod provizoriu, pentru că de îndată ce Caragiale venea între noi, repetiţia lua alt aspect. Autorul începea să arate actorilor jocul în felul lui. Nu se mulţumea, de pildă, să dea o intonaţie sau să fixeze anumite gesturi sau mişcări de fizionomie. Se aşeza alături de actorul care repeta şi repeta şi el cu actorul, adică antrena şi călăuzea pe actor pe linia personajului conceput de dânsul, cu glasul, pentru că el ţinea ca la anume roluri actorul să-şi schimbe şi glasul, cu intonaţiile, cu accentul, cu mintea, cu gesturile, în fine cu tot aparatul trebuincios unei interpretări. În momentul acela, era interpretat acelaşi rol de doi actori. Această manevră o reîncepea cu toţi actorii în parte şi nu contenea până ce nu se ajungea la realizarea desăvârşită a interpretării.

citat clasic din Constantin Nottara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă medităm mai adânc, toate chestiunile privind sufletul şi nemurirea sufletului (precum şi cele ce privesc paradisul şi infernul) nu sunt în fond decât un mod de a vedea acest simplu fapt: că orice acţiune a noastră se transmite altora după valoarea ei, – bună sau rea, – trece din tată în fiu, de la o generaţie la alta, într-o continuă mişcare.

citat din Antonio Gramsci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ramas doar...

Ai crezut
că viaţa a uitat,
pe colţul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospăţul
indiferenţei...
L-ai modelat rotund,
uitând
de fineţea mişcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este folosinţa pasiunilor şi cum pot fi ele numărate. Observ, în afară de aceasta, că obiectele care mişcă simţurile, nu provoacă în noi pasiuni diferite pentru toate diferitele lucruri ce sunt în ele, ci numai prin felurile deosebite în care ne pot face rău, sau ne pot folosi, sau în general pot să ne intereseze şi că folosinţa tuturor pasiunilor constă în aceea că fac sufletul să voiască lucrurile pe care natura le dictează a ne fi folositoare şi să persiste în această voinţă;şi că, aceeaşi tulburare a spiritelor, care de obicei pricinuieşte pasiunile, dispune corpul pentru mişcările care servesc la executarea acelor lucruri. De aceea, spre a le număra, trebuie numai să examinăm în ordine, în câte feluri deosebite - şi care să ne intereseze - pot să fie mişcate simţurile noastre de obiectele lor.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu

Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să înalţ castele,
Un Paradis de trandafiri solari.

Să-mi fie sfera nopţii simfonie
De rodnice mişcări şi armonii,
Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,
Un labirint gingaş de melodii.

Şi toate împerună să îngâne,
Un trup imens de om Dumnezeiesc,
Ce-a semănat la început de lume,
Un Paradis de stele ce plutesc.

Visez să fiu semănător de stele,
Sentinţa verbului să întrupeze iar
Din cosmosul de suflete rebele
Un Paradis de haruri pentru har.

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2008)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tema acestei Săptămâni de rugăciune se referă tocmai la iubire: "Rămâneţi în iubirea mea ca să aduceţi mult rod" (cf. In 15,5-9). Rădăcina comuniunii este iubirea lui Cristos, care ne face să depăşim prejudecăţile pentru a vedea în celălalt un frate şi o soră care trebuie iubiţi mereu. Atunci descoperim că şi creştinii de alte confesiuni, cu tradiţiile lor, cu istoria lor, sunt daruri ale lui Dumnezeu, sunt daruri prezente în teritoriile comunităţilor noastre diecezane şi parohiale. Să începem să ne rugăm pentru ei şi, când este posibil, cu ei. Astfel vom învăţa să-i iubim şi să-i apreciem. Rugăciunea, aminteşte Conciliul, este sufletul întregii mişcări ecumenice (cf. Unitatis redintegratio, 8). De aceea, rugăciunea să fie punctul de plecare pentru a-l ajuta pe Isus să realizeze visul său: ca toţi să fie una.

Papa Francisc

citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu pleci oricum

hai să le fim oglindă cuvintelor
(toamna vine oricum învăţându-mă plecarea)
am să mă las răscolită de tine
şi am să pipăi doar vorbele şovăitoare
aruncate în podul minţii mele

n-am să te urmăresc
(toamna vine oricum şi mă descojeşte de culori)
cum îmi spinteci sufletul printr-o mişcare nefirească
doar atât cât să te pui în libertate
după ce vei fi aflat că exist

hai să păstrăm ziua asta legată la capete
(toamna vine oricum şi-mi lungeşte nopţile)
pe sub visurile atârnânde din cearşafuri
zorile deja îmi încolţesc
desculţe de tine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Ada Apostol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio se răspunde-n zare,
Adio este şi pe loc...
Pătruns cu raza cea de foc
După ultima mişcare.

Nimic nu poate fi puternic
Prin existenţă să ditrugă,
Cuvântul trebuit să fugă
Dispărând din vorbă veşnic.

Sacra libertate-ntr-însul
Oprită e, adevărat,
Izgonind din suflet plânsul
Pe care el l-a provocat.

Emană doar în jur tristeţea,
Lacrimi doar în jur emană,
De tot te depărtează-n goană
Şi-ţi distruge tinereţea.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Enachii (1 mai 2008)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim viaţă capacitatea de hrănire prin sine, de creştere şi, în fine, de micşorare de la sine. Aşadar, fiecare corp natural care participă la viaţă, se poate considera drept substanţă, şi anume o substanţă compusă, organizată. Sufletul este deci, cu necesitate, o substanţă în sensul de specie a unui corp natural care are viaţă ca potenţă şi de defineşte prin acestea: hrănire, simţire, gândire, mişcare. Aşadar sufletul constituie acea entitate prin care trăim, simţim şi gândim, ca atare se poate spune că el este raţiunea de a fi şi forma, iar nu materia şi subiectul ei.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!