moarte şi nefericire

Mărioara

"Dragul dulce-al vieţei mele
La oaste s-a dus,
Şi de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Şi-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."

Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Şi pe faţă-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.

Însă iată că soseşte
Mândrul ei amor
Şi în noaptea ce domneşte
Spune al său dor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele ale căror logodnici mor nu sunt atât de compătimit pe cât îţi închipui tu. Ele au o mare consolare. După luni şi ani, când rămân singure într-o odaie întunecoasă şi rece dintr-un ţintu străin, ele au posibilitatea să vadă cu ochii minţii chipul logodnicului iubit. Au dreptul să spună: "Ultima privire a acestor ochi nefericiţi, pentru mine a fost."

Reşat Nuri Guntekin în Pitulicea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesemne toţi soţii se iubesc, chiar şi cei mai nefericiţi, în amurgul deplorabil al vieţii lor, când tot ce-a fost exterior păleşte treptat, devine abia vizibil. Abia se observau şi abia se atingeau, dar totdeauna se simţeau unul lângă celălalt, poate unul într-altul, ca într-un pântec ce se răceşte înainte de moarte. Doar moartea poate să-i despartă sau să-i facă să piară. Dar ea îi poate învia la o viaţă nouă, amăgitoare.

Pavel Vejinov în Noaptea cu cai albi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu mai bun

Şi păsările îi mâncau din palmă,
Iar el era nefericit,
Din slăvi se auzi o salvă,
Iubita lui l-apărăsit.
Ce ştiu despre iubiri colunii?
Nevinovaţi, tăcuţi, firavi,
Ei sunt exemplu pentru unii,
Nu-ntreabă, ei nu sunt prea gravi.
Firească-i şi nefericirea,
Firesc e şi poemul meu,
Trăieşti o clipă nemurirea,
ţi-o dăruieşte Dumnezeu.

PS. Moartea e singurul subiect de care se râde mai puţin.
Îngâmfarea nu aparţine numai autorului, uneori cititorul îl întrece.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia umbrelor

Ah, calea robilor...
... calea robilor aparţine
acelora născuţi în zodia umbrelor;
sclavilor înscrişi voluntari la zeificare,
ei, care urcă muntele suferinţei,
ca şi când muntele bucuriei l-ar urca,
ei, pe chipurile cărora sudoarea,
lumină se face. Dragoste şi
îngăduinţă se fac cutele adâncite
în obrajii lor îndârjiţi în luptă
cu însăşi zodia nefericirii lor.
Urcă şi cântă ei spre coama
muntelui Deznădejdii,
cu îngerul morţii pe umărul stâng.
Şi iată, urc de unul singur!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mă strânge ca un coşciug prost croit

din nefericire tâmplarul meu nu este messia
grija lui este economia de material
şi un strop de profit
cu eternităţile nu are nimic de comentat
oricum are atâtea guri de hrănit
încât nu are timp şi pentru măsurarea clipelor
dar eu sunt poet
până şi în geluitul molidului caut metafore
ca şi cum fiecare foroaşcă de talaş are identitate
ca şi cum ar mai conta cum se bat la final cuiele în cruce

când viaţa mă închide pur şi simplu în mine
poate ca un paradox al egocentrismului
într-un anume fel doar moartea
îmi poate reda speranţa
în nemărginire

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lung îi drumul artistului

Pe un cuib de flori, ciocârlia moartă
Lume, lume adunată-n hoardă!
Plâng şi vulturii cu-nmărmurite
Sunete,.. ce acum sunt împietrite.

Pe discuri negre-n ochii morţii
Când coasa-ţi taie aţa sorţii..
Să zbori de aici din colivie
Spre altă lume ce-o să-ţi fie

Scena stelelor de mult apuse
Cu actori artişti şi poeţii!
Ce-au cântat, pictat şi în stropi scrise
Şi-au lăsat sufletul cu toţii

Să încânte din a lor sărăcie
Lumea c-un strop de fericire
Nestiind din câtă nefericire
Ne-au dăruit cu patos bucurie

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Blues

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fără temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente, având gustul şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne şteargă paşii ca un duşman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrăţişarea ei nu e de ajuns.

m-ai învăţat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine moare

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;

[...] Citeşte tot

poezie de Martha Medeiros
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry îl văzu pe Ron ţinând-o în braţe pe Hermione şi mângâind-o pe păr, în timp ce ea plângea pe umărul lui. Şi lui Ron i se scurgeau lacrimi de pe vâful nasului lung. Harry se ridică, nefericit, le întoarse spatele lui Ginny şi mormântului lui Dumbledore şi se îndepărtă, mergând pe malul lacului. Se simţea mult mai bine dacă se mişca, în loc să stea locului, la fel cum avea să se simtă mult mai bine dacă avea să pornească cât mai curând posibil în căutarea Horcruxurilor, pentru a-l ucide pe Cap-de Mort, în loc să aştepte.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atmajihadul minţii sau "fugi că îţi spală mintea". Vino la mintea mea să te învăţ nefericirea la preţ de "fericire". Oare în faţa morţii mintea ta "nespălată vreodată şi îmbâcsită de putreziciune" îţi va oferi altceva decât frică şi deşertăciune sau renunţând chiar acum la mintea ta vei cunoaşte pacea, viaţa veşnică a inimii? Reflectează!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De maine nici ca-mi va fi dor

Un singur dor mai am,
De se numeste "dor",
Să nu mai fie mâine,
Să mă trezesc că mor...

Scârbita sunt de Dumnezei si Sfinţi
De mâine, ca de ieri, de-o zi şi înc-o zi...

Am obosit visând, am plâns, şi-am aşteptat
Întrezărind o zi cu-n soare mult sperat...

Dar, din nefericire, cu cât eu am sperat,
El a ajuns să-mi fie cu-atât mai departat...

Indiferent mi-e visul şi tot ce am sperat
Că-n viata mea pustie, nu simt ce-am realizat...

Un singur dor mai am,
De se numeste "dor",
Să nu mai fie mâine,

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Firea (8 februarie 2009)
Adăugat de Carmen Firea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Am coborât în întuneric, gândind că te găsesc.
Cu gândul îndoielnic, spre lumină mă grăbesc.
Te caut în raza de soare, o zi întreagă, pe lumină.
Dar şi-aici, speranţa moare, viaţa îmi este haină.
Întreb vântul, poate-mi spune că te-a văzut alergând,
Răspunsul lui mă răpune şi mă lasă tot oftând.
Ma opresc pe malul mării, poate marea te ascunde,
Dau strigăt în largul zării, însă marea nu-mi răspunde.
Obosit de căutare închid ochii şi visez
că-n adâncurile mării, lângă tine mă aşez.
Spre nefericirea noastră, visul meu s-a împlinit,
În imensa mare-albastră, amândoi ne-am întâlnit.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaime

iubite,
fug ca o laşă de viaţă,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de braţele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie şi de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ţi fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine şi apă
şi apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmăreşti lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură şi mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc vieţile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!