moarte şi negru

Nevroza de iarnă

Alb argintiu izvorăşte din cer
Se reflecta atât de negru în mine
E rece, pustiu, mort şi efemer
Ca nevroza ce zace în tine.

Iubito, urăşte-mă înainte de a mă îngropa,
Căci acum ma duc din iubire...
Inexorabil destin avut-am îndupleca,
Zâmbesc, murind pentru ce am ştiut sa fac mai bine.

Tu, demon angelic, sfântă profanată,
Organic te-ai acostat de eul meu,
Am edificat drumul inimii pentru Afrodita-ntruchipată
Şi ai coborât-o pe Artemis de la cel mai puternic Zeu...

Decor mortuar se-aşterne afară
Surdina si vuiet de morţi dezgropaţi
Şi ninge, iar ninge şi ninge-ntr-o doară,
Voi, suflete calde va văitaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, când vei dormi...

Târziu, când vei dormi sub trandafirul
Din cimitirul
Unde te vor duce,
Ca să rămâi, un nume pe o cruce,
S-o veşteji în ochii tăi safirul
Ce-ţi lumina privirea nenţeleasă,
Iubita mea mireasă!
Eu voi fi mort cu mult mai înainte.
Şi mă-nfior, gândind că n-o să fie
Măcar un gând, un gând în lumea vie,
Să spuie iar, cu-a florilor cuvinte
Din poezii, divina-ţi frumuseţe,
Căci vai, uitarea neagră o să-ngheţe,
Când voi dormi în tristul meu sicriu,
Chiar amintirea strofelor ce-ţi scriu!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celule canceroase

"Celule canceroase-s acele celule care au uitat cum să moară" – infirmieră, spitalul Royal Marsden

Ele-au uitat cum să moară
Şi-astfel şi-au extins viaţa lor ucigaşă.
Eu şi tumoarea mea ducem o luptă pasionată.
Să sperăm că nu va fi o moarte dublă.
Trebuie să-mi văd tumoarea moartă,
O tumoare care a uitat să moară,
Dar care,-n schimb, face planuri să mă omoare pe mine.
Dar eu îmi amintesc cum să mor,
Deşi toţi martorii mei sunt morţi.
Însă-mi amintesc ce mi-au spus
despre tumori, despre ceea le face
tot atât de oarbe şi de tâmpe cum au fost
Înainte de naşterea acestor afecţiuni
Care au introdus tumoarea-n scenă.
Celulele negre se vor usca şi vor muri
Sau vor cânta vesel şi-şi vor face treaba.
Se înmulţesc atât de repede, zi şi noapte,
Iar tu nu ştii asta niciodată, şi ele niciodată nu-ţi spun.

poezie de Harold Pinter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul

Când simţi că moartea e aproape
Să stingă-n veşnicu-i repaos
Viaţa ta — cum într-o clipă
Se stinge-o stea pierdută-n haos;

Priveliştile depărtate,
De peste lanurile vieţii,
Ţi-apar ca nişte zări albastre,
Sub strălucirea dimineţii;

Convoiurile de iluzii
Revin din negrul lor apus,
Şi trec din nou pe dinainte-ţi
C-un farmec dureros, nespus...

Păreri de rău se-ngână-atuncea
Cu ultimele-adânci suspine,
Că pentru totdeauna moare
Şi lumea care-o porţi în tine...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Eliade

Tăceţi! Cearta amuţească - E-o oră grea şi mare
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuţeşte la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuţeşte, vulcane când s-aprind,
Când prin a vieţii visuri - oştiri de nori - apare
A morţii umbră slabă cu coasa de argint.
Tăceti! Cum tace-n spaimă a Nordului popor,
Când evul asfinţeşte şi dumnezeii mor.

Aducaţi-vă aminte de-acele nalte poze
De frunţile-n lumină a vechilor profeţi,
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur şi roze
Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreţ
Şi-n fruntea unui popol pierdut în chin - e Moze,
Şi sufletul lui mare, adâne şi îndrăzneţ,
Prevede că din sânul pierdutului popor
E viitorul lumii şi-al ei mântuitor.

El n-a văzut pământul promisiei divine,
Viaţa lui se stinse în munţii slabi şi suri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siberia

album de izbucniri neroade, ce rod noroade-n izba lor, un dar
gândit în spuma minţii, popor al bărbii îngheţate, Siberii sipet de amor,
mă-ndeamnă iute spre izbavă, spre zecile de milioane, căzute-n lava sfinţilor,
odor cântat printre suspine, coline rupte-n valea lor, idolul scump durerilor,

m-alung forţat spre frumuseţe, semeţe torţele mă ung, cu focul lor
duhovnicesc, ei toţi ce-au fost încă trăiesc, arhivele nicicând nu mor
şi gustul lor de sfiiciune, putreziciune înteţesc şi morţii dragi ne cer în cor
Siberii ample să trăim, noi ce trăim, să cerem morţii ca să vină -napoi în for,

taigaua sfântă vă-ncunune cu fagi, stejari mesteceni albi, pădurii stor,
voi osândiţi fără osândă, veniţi Siberia să smulgeţi, acelor
îngeri ce rimează cu rima neagră ce vă-nghite: voi ştiţi o coasă are spor,
atunci când firul ierbii însuşi, se pleacă şi moartea însăşi e-un fior

poezie de Plopeanu Petrache
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucuvea de vuvuzea

La Iliescu sub fereastră
Stă moartă revolta noastră
Şi vreo o mie de cucuvele
A morţii negre vuvuzele

Moarte de la atâta cântat
Lui, nemuritorul comunist
De care moartea sa săturat
Să-i trimită lui,.. sfânt terorist

Cucuvele,.. ce fug rebele
De aud că sunt trimise
Să-i cânte balade mortale
Cucuvelei comuniste

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trandafirii albi... (Omagiu lui George Bacovia la 50 de ani de la moarte)

Din trandafirii albi cădeau petale
Valsând încet, în cercuri violete
O neagră umbră pe un alb perete
Alunecă felin, la ore matinale.

Din trandafirii albi cădeau petale
Trecute roze-agonizând de sete
Iar rime din albumul tău, poete
Se-aştern pe soclul nemuririi tale.

poezie de Mihail Mataringa (20 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Gaura neagră" – cimitirul stelelor moarte şi casa de naştere a noilor luceferi.

aforism de Mihai Cucereavii (25 iulie 2014)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Marea Neagră înghite averi de când e lumea lume şi de la român, şi de la bulgar, şi de la rus, şi de la turc. Da numa-n noaptea de Sfântă Măria Mică le arată. După aia, poţi să umbli cu capul la fund până crapă splina-n tine, nu găseşti nimic, pentru că morţii iau totul înapoi pe corăbii, ca să amăgească si pe alţii la anul.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna în negru

Moartea este o doamnă atât de nemiloasă
Fără persoanele pe care le iubim ne lasă.

distih de Alina-Georgiana Drosu (28 februarie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din iarnă

Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb şi rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără faţă,
Fără nori şi fără soare greu atârnă alba ceaţă.

Şerpueşte-n aer fumul şi se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ţi cată negre benghiuri în albeaţă:
Pan'şi umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiaţă.

Însă iată, că şiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe şes cobor
Şi de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agaţă...
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viaţă.

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baronii locali

Au furat în legea lor,
Dar rămân integri,
Că mătuşile, când mor,
Spală banii negri!

epigramă de Valentin Groza din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus,
Totu-i alb şi rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus.
Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără faţă
Fără nori şi fără soare, greu atârnă alba ceaţă.

Şerpuieşte-n aer fumul şi se-ntinde alburiu
Din colibe, troienite, ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea cată negre benghiuri în albeaţă;
Pân' şi umbrele sunt albe pe cea marmură de gheaţă

Însă iată, ca şiraguri de călugări în sobor.
Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe şes cobor
Şi de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agaţă...
Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără viaţă!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorii Negre

În orice zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii, viermuit...

Ca nişte fluvii clocotim,
înspumegaţi, triumfători –
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.

Cu pieptu-n platoşă-ncleştat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor mori de vânt

O, straşini cu-aripi negre pe discul alb al lumii,
Care-şi aduc aminte, aşa bătrâne sunt,
De Don Quijote-n luptă cu morile de vânt
Zărite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii!

Sub şiţa învechită îşi întocmesc lăstunii
În primăvară cuiburi de paie şi pământ,
Şi fiecare toamnă vă sapă un mormânt în stâncă,
Pe ţărână, sau prin nisipul dunii.

Deşi vă paşte moartea cumplită an de an,
Tot mai păstraţi trufie de nobil castilian;
Subţire, braţul vostru înalţă parcă-o spadă...

Şi cum staţi nemişcate — pricep: pândiţi grămadă
Să vie-n licărire de zale ce răsun'
Hidalgo de la Mancha şi visul lui nebun.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie postumă

Cine m-a pus să mor acum?
Vin mulţi prieteni după mine,
Nevastă-mea-i cu ei pe drum
Şi e în negru. Şi-i stă bine!

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!