moarte şi sat

La gura soacrei

Spunea, când stam de vorbă-n doi,
Soţia într-o seară:
Când unul va muri din noi,
Eu mă retrag la ţară.

epigramă de Gheorghe Păun-Ulmu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freză cu ulei de cânepă

Uleiul de-argan îl las
Pentru cel de cânepioară
Şi-apoi prin sat trec la pas...
Să fac fetele să moară!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emancipare

Şade badea de la ţară
Zi de zi pe chat cu ora;
Iar leliţa stă să moară
Că l-a prins cu ''Diaspora''.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui leneş

Sub această piatră mare
Doarme-aci-n continuare,
Fiindcă moartea şi cu satul
Îi schimbară numai... patul.

epitaf epigramatic de Gockingk din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emancipare

Şade badea de la ţară
Zi de zi pe chat cu ora;
Iar leliţa mai să moară
Căci l-a prins cu ''Diaspora''.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

A fost ca boul, consecvent,
Forţat la munca colectivă;
Acuma este-un mort latent,
Că n-are bani nici de colivă!

epigramă de Dumitru Râpanu
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Stepa mea! În depărtarea de zăpadă
Vântul îşi doineşte viaţa lui nomadă.

A-noptat adânc. Câmpia pare moartă
Numai dragii mei salcâmi oftează-n poartă.

I-auzi lupii! Satul în mormane tace.
Bolta neagră-şi sparge găuri prin găoace.

I-auzi lupii! Urcă-n ceruri luna plină,
Umbre gârbove se-alungă după mine...

poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleţ o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăţiei, ştiind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ţinea de câra împăratului ca să se însoare, şi mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu şi văzu că scăpare nu este, se lăsă şi el după sfatul mai-marilor împărăţiei. Dete condurul răposatei împărătese şi doi trimişi ai Sfatului împărătesc răzbătu ţări şi cetăţi, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult şi se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o ţărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele mă fac mereu să mă cufund în visare, la fel cum, poate, şi punctele negre care reprezintă pe hartă oraşele şi satele mă fac să gândesc. Mă întreb: de ce punctele luminoase trebuie să fie mai puţin accesibile decât punctele negre de pe harta Franţei? Dacă mergem cu trenul în Tarascon sau poate în Rouen, am putea la fel de bine, prin moarte, să ajungem pe o stea.

Vincent Van Gogh în scrisoare către fratele său
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tranziţia spre consumism, ţăranul român moare de foame pe un pământ care se încăpăţînează să rămână nelucrat ca lumea.

aforism de Vasile Ghica din Surâsul lui Icar (2015)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăznuirea eroilor

PRĂZNUIREA EROILOR

În cimitirul satului,
la Înălţarea Domnului,
eroii sunt comemoraţi
într-un pomelnic adunaţi.

Clopotele dau trezire,
de-a Înălţării vestire.
Spre a morţilor odihnă
cântă sobor fără tihnă.

La slujba de pomenire,
rânduită-i prăznuire
în tradiţie creştină,
cu merinde şi lumină.

De la urmaşi ce i-au iubit,
spre cei morţi se-nalţă spirit,
cu lacrimă arzătoare

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Ecouri străbune (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

Deşi la ţară şcoala-i "moartă",
Menirea lui e încă sfântă
Şi mult respect ţăranii-i poartă,
Căci dascălul... cu popa cântă.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2010)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţi paralele

Pentru noi, cei de la ţară
viaţa-i tristă şi amară.
Ne aşteaptă vremuri grele,
nu putem scăpa de ele.
Vine iarna viscoloasă,
căldură n-avem în casă.
Pe masă n-avem ce pune,
boala cruntă ne răpune.
Vara-n arşiţa de soare
trudim din greu pe ogoare.
Voi, în desfrâu şi lux trăiţi.
La cei săraci, nu vă gândiţi.
Pentru voi, noi existăm
doar atunci când vă votăm.
Atunci v-aduceţi aminte
şi de morţii din morminte.
Ne cereţi votul insistent
s-ajungeţi în parlament.
De-acolo, nu vă daţi plecaţi
decât când sunteţi legaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răspântia neagră

La răspântia neagră
S-au oprit trei care.
Cei care le mână
Scapără-n amnare.

Unul din ei zice:
- Fost-am la oraş
Să mă judec iară:
Tot eu păgubaş.

Altul: - O făclie
Şi-un coşciug am luat:
Mi-a ucis vechilul
Unicul băiat.

Cel din urmă: - Uite,
Mai aveam doi boi;
Pentru bir mi-i vinde
Mâine pe-amândoi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La oraş poţi trăi numai din pomeni, căci în fiecare zi moare câte unul, pe când la ţară poţi răbda de foame chiar şi o jumătate de an.

aforism de Iulian Bostan din suplimentul de umor "Buzunar"
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!