moarte şi speologie

Lucian: Ascultă-mă, te rog... Noi nu ne aflăm aici pentru a explora munţii, peşterile, sau alte zone necunoscute ale acestei planete. Nu suntem exploratori.
Lia: Nu zău?! Atunci ce suntem? Eu credeam că exact exploratori, doar în asta constă misiunea noastră, nu?! Să explorăm necunoscutul...
Lucian: Nu chiar. Nu în totalitate...
Lia: Ba da. E destul de clar. Suntem aici pentru a descoperi lucruri noi, necunoscute. Asta-i menirea noastră.
Lucian: Bine. Poate ai dreptate în privinţa asta. Dar în cazul acesta, hai să plecăm acum. Vom veni altădată şi vom explora peştera aceasta şi alte zone necunoscute, dacă asta-ţi doreşti, dar nu acum; altădată! Mâine. Ziua. În alte zile. Oricând... Împreună cu ceilalţi, nu doar noi doi, singuri.
Lia: De ce altădată şi nu acum? Dacă tot suntem aici...
Lucian: Lia, n-am mâncat absolut nimic, de azi dimineaţă, nici tu, nici eu...
Lia: Şi... Nu mai poţi rezista puţin? Crezi că o să mori de foame, domnule comandant?
Lucian: Nu, sigur că nu, însă... Sunt şi obosit, după atâta urcuş. Nu mă crezi? Mi-a ajuns pe ziua de azi. Tu n-ai cărat deloc rucsacul ăsta; e destul de greu, să ştii.
Lia: Lasă, o să te odihneşti destul după aceea. Mâine, toată ziua, dacă vrei şi o să-ţi revii.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea abătut

omul de grotă cu ochii undeva
la marginea timpului
relaxat pe o piatră neşlefuită
se gândea să-şi cumpere
un fierăstrău electric
şi-un ciocan din epoca fierului

stătea gânditor cu ochii la tehnologia 5G
în peştera unde s-a retras
după evacuarea forţată
din grota centrală

a plâns aceeaşi lacrimă
după ce şi-a prins gândurile
într-o capcană a timpului

recapitula tristeţea de moarte

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunse peşteri

Poate că timpul se condensează
Speranţele se mişcă spre a ne vinde inimile
Vom ascunde arterele principale în locuri nemarcate
Şi vom zădărnici în a calcula zâmbetul luminii
Nu mai e umbră fără încruntare
Nu mai e sânge printre valuri de vibraţii nestingherite
De mâine voi cânta, de mâine voi aprofunda
Un o ocean fără bariere, fără mărire şi speranţă.
Biserici se ridică, printre neguri se ascund ziduri
Printre ziduri se ascund stafii, moartea chiar îi prăduieşte
Zidurile se schimbă, ele te îndeamnă să crezi, să speri,
Să luminezi cu ochii desprinşi de frumos
Este singurul luminos arbore al stingerii înaripatelor arcade
Poate că am să schimb lumina
Şi prin lumina cutreier ascunsele peşteri.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea mării

În liniştea nopţii de toamnă
Aud vocea mării în lagună,
În liniştea nopţii de toamnă
Parc-ar vrea să-mi spună:
Ale mele-s vânturile de deasupra,
Ale mele-s peşterile de dedesupt
Ai mei sunt morţii de ieri
Şi morţii de demult!

Şi mă gândesc la flota** care-a plecat
Din Gloucester pe-o vreme minunată,
Mă gândesc la flota care-a plecat
Şi care nu s-a mai întors niciodată!
Ai mei sunt ochii plini de lacrimi,
Iar sufletu,-mi împietrit de jale,-i mut:
Parcă toate s-au întâmplat mai ieri,
Dar s-au întâmplat demult, demult!

[...] Citeşte tot

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiduc modern

Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu şi-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
şi cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.

Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger şi c-un papuc de sfânt
şi-arunc răvaş în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minţii o pală grea de vânt.

Mai strangulează viaţa vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorţii şi-apoi închid frenetic,
mizând pe toţi cocorii ce fug spre cald înot.

Aduceţi mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
şi-ntârzie pe şine, la gară, însăşi moartea,
şi popii disperării devin tot mai impuri!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

din regatul lunii avea
părul alb în marţea
artelor marţiale dintr-un februarie
pandemic încât să te sperie
corupţia de la curtea împăratului
spre sfârşitul dinastiei ming
manciuria vânează un imperiu sfârşit
unde dragostea este otrava
care omoară scrie în manuscris
trebuie să renunţi la iubire
la iubit să ajungi vrăjitoare
cu puteri supranaturale
în stare să se lupte
în stare să învingă
în stare
să oprească armata invadatoare
pluteşti peste munţii prinşi
în ceaţă şi zăpadă
renunţi
renunţi

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu pandemie

În codru, e o mare anarhie,
Căci a sosit un zvon îngrozitor:
Se-apropie o mare pandemie,
Că urşii-s agitaţi şi spun că mor.

S-au interzis comerţul, contrabanda,
Iar fiarele-s blocate-n vizuină,
Căci virusul lansat de ursul Panda,
Din China, le-a băgat în carantină!

Cum atmosfera a-nceput să fiarbă
Şi drumurile toate s-au închis,
S-a ordonat să se mănânce iarbă,
Fiindcă şi vânatu-i interzis.

E în vigoare starea de urgenţă
Şi pe pancarte mari s-a afişat,
Că vinovaţii nu mai au clemenţă
Şi cel ce va fi prins, va fi mâncat!

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul peste moarte

Pentru Chieko Watanabe

Şi iată-aud acuma glasul celor
trecuţi prin flăcări
cum se-mpleteşte într-un singur glas,
un singur glas sunând cum sună fierul,
cum sună stolurile de oţel fierbinte,
şi fiecare glas acum e-o sabie
încovoiată care se-nvârteşte
deasupra ucigaşilor sclipind ---
şi toate împreună se înalţă
peste cenuşă ca un nimb al vieţii...
Şi iată-le ( o, vulturi mari şi-albaştri,
suiţi, suiţi! ) cum prind să se rotească,
cum se rotesc crescând fără-ncetare,
cum se răsfrâng în ocean, săpând-i
mari guri rotunde, veşnic rotitoare,
ce dau porunci talazului să crească,
să suie stâlpi de trombe pân la stele,
ca să măsoare înălţimea Crimei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt făcuţi să aleagă calea cea mai rapidă. Procesul psihologic se numeşte "recompensă imediată" şi se datorează evoluţiei speciei umane. Când strămoşii noştri trăiau în peşteri, să ai rezultate imediate făcea diferenţa între viaţă şi moarte. Dacă vânătoarea avea succes, familia era prosperă. Dacă dura mai mult de câteva zile în care nu aveau rezultate, întreaga comunitate era în pericol. Nu era timp de planuri elaborate întinse pe ani de zile. Tribul trebuia să se hrănească, să aibă lemne pentru foc, să aibă cu ce să se acopere când e frig. Recompensa trebuia să fie IMEDIATĂ. Azi, deşi suntem la mii şi zeci de mii de ani de acele vremuri, acelaşi mecanism psihologic care odată era aliatul nostru, s-a transformat în inamicul nostru. Pentru că astăzi, orice om are puterea şi acces la cunoştinţele necesare pentru a deveni o persoană fericită, împlinită, prosperă. Şi totuşi atât de puţini reuşesc. Pentru că deşi au atâtea posibilităţi în jur, oamenii încă se lasă ghidaţi de acel instict ancestral. Recompensa imediată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara lui Mărchidan

ai vrut să mă vezi,
pierzând pentru asta zile, săptămâni şi ani,
ai urcat şi ai coborât şi ai coborât,
hainele tale hrană ploilor şi fulgerelor
şi drumurilor găunoase,
inima ai lăsat-o durerilor,
peşteră de lei şi de tâlhari,
ai zdrobit corăbii de stâncile-aşteptării –
n-ai vrut să-ţi astupi urechile, n-ai vrut,
deşi nu te-ai legat de catarg
(acum hienele mării se bucură
văzându-ţi alergarea).
ai vrut să mă vezi
ca să pui în mişcare o moară uriaşă
ascunsă, nevăzută, zdrobitoare
unde grâul nădejdilor
trebuia să devină făina bucuriei.
ai vrut să mă vezi
şi ce-ai gândit că vei afla:
timp nou fără de timp? dimineţi albe?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece lilieci

mititei stăteau în mina peşteră
aşteptând umbra să-i elibereze
de vrajă
cu vraja izbăvitoare
îngerul negru de covid
nu le dă
pace după trecerea luminilor
lămpilor electrice în aerul împins
de ventilatoarele descântate
de sfânta varvara cea din mină
un pui mic de liliac a căzut
şi în canal s-a înecat
nouă mici lilieci stăteau agă
ţaţi de un cablu electric
perfect izolat
soarele bate afară în poarta minei
cere un liliac pui să-l bronzeze să-l prăjească
sfânta minei cedează unul plin
ochi de covid
şi-au rămas doar opt

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yoda: Luke! Trebuie să-ţi termini antrenamentul!
Luke Skywalker: Nu pot să-mi scot viziunea din cap. Sunt prietenii mei, trebuie să-i ajut.
Yoda: Nu trebuie să pleci!
Luke Skywalker: Dar Han şi Leia vor muri dacă nu plec.
Obi-Wan Kenobi: Nu ştii asta. Nici Yoda nu le poate vedea soarta.
Luke Skywalker: Dar îi pot ajuta! Simt Forţa!
Obi-Wan Kenobi: Dar nu o poţi controla. Este un moment periculos pentru tine, când vei fi tentat de către partea Întunecată a Forţei.
Yoda: Da, da. Ascultă de Obi-Wan. Peştera. Adu-ţi aminte de eşecul din peşteră!
Luke Skywalker: Dar am învăţat aşa de mult de atunci. Maestre Yoda, promit să mă întorc să termin ce am început. Ai cuvântul meu.
Obi-Wan Kenobi: Pe tine şi abilităţile tale le vrea Împăratul. De asta suferă prietenii tăi.
Luke Skywalker: Şi de asta trebuie să mă duc!
Obi-Wan Kenobi: Luke, nu vreau să te pierd Împăratului cum l-am pierdut pe Vader.
Luke Skywalker: Nu mă vei pierde.
Yoda: Opriţi trebuie să fie. De asta depinde totul. Numai un Cavaler Jedi complet antrenat cu Forţa ca aliat îi va cuceri pe Vader şi Împăratul său. Dacă îţi închei antrenamentul acum, dacă alegi calea rapidă şi uşoară, ca Vader, vei deveni un agent al răului.
Obi-Wan Kenobi: Răbdare!
Luke Skywalker: Şi să-i sacrific pe Han şi Leia?
Yoda: Dacă crezi în ceea ce luptă ei... da!
Obi-Wan Kenobi: Dacă alegi să-l înfrunţi pe Vader, o vei face singur. Eu nu pot interveni.
Luke Skywalker: Înţeleg. R2, porneşte convertoarele.
Obi-Wan Kenobi: Luke, nu ceda urii, asta conduce la partea Întunecată.

[...] Citeşte tot

replici din filmul artistic Războiul stelelor - Episodul V: Imperiul contraatacă
Adăugat de Oana Cusai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, numai Tu (Psalm 139)

O, Doamne numai Tu mă cercetezi
Şi de departe gândul mi-l pătrunzi
Şi când stau jos şi când mă scol Tu vezi
De ochii Tăi nimic nu poţi să-ascunzi.
Şi nu-mi ajunge bine un cuvânt
Pe buze, că deja l-ai auzit,
Tu, Doamne Dumnezeul meu cel sfânt
Din faţă şi din spate m-ai păzit.

Şi tot ce faci e-atât de minunat
Că de puterea mea e mai presus
Şi-atâtea ştii că m-am înspăimântat
Şi-o tainică dorinţă-n gând mi-am pus.

De Duhul Tău departe unde pot
Ca să mă duc şi unde voi fugi
De faţa Ta? - În cer dacă socot
Că pot să fug şi-acolo Tu vei fi.

Şi printre morţi să fug de-aş încerca

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vazduh de inima

De strajă-n apa duhului, toiag izvor, Scriptura
În stâncile de rând
Loveşte Moise-n secetă, e Cruce şi e nour
Sion în avalanşă, Duh Adevăr Mângâietor
Ostaşii Domnului peste văzduhul inimii, din « stema cea cu bour ».

Crengi – rugăciune, timp, mugurind
Pe inimă văzduh din sevă de păduri
Tărâm, seism tectonic suflet, alt tărâm,
Liane, cruci latine, şi braţele de rouă
Pe lacrimă, spre ceruri, pământ, rai nouă.

Cereştii mesageri, în iarna inimii sosesc
Pe scara mântuirii, colindul cerului, cu cetini
Trup Sfânt – Pământ, Prea Sfintei Născătoare…
Din iesle-n cină, cu Steaua de Lumină
Păstori şi magi în peştera din Viflaim, se întâlnesc.

Altarele-n iertari, pe-mbrăţişări de pietre
Zidit din jertfa spinilor - cunună

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXIV

– "Stindardul regelui din Iad e-n drum
spre noi"; aşa-ncepu Virgil cuvântul,
"priveşte, deci, de poţi să-l vezi de-acum."

Cum pare seara, când e sur pământul,
sau când o ceaţă dă să se răsfire,
departe-o moară ce-o-nvârteşte vântul,

aşa-mi păru că văd ceva clădire.
Şi-atunci după Virgil eu mă dădui,
neavând de vânt alt loc de-adăpostire.

Eram şi unde, şi cu groaz-o spui,
stau umbre-n gheaţ-adânc acoperite
şi-aşa se văd ca-n geam un nod al lui,

o seamă drepte şi-altele trântite,
şi multe-n creştet, sau cu chipul feţei
la tălpi adus, ca arcu-ncolăcite.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicul

I
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă şade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte
neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decât mişcarea
pământului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-aştept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atârnau în aer mă-nţepau pe frunte.

Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul de stele - după o poveste de Mihaela Mereuţă

Undeva, într-o lume, departe...
Un bătrân prin oceane trăia.
Perinda printre valuri de noapte,
De pe cer stele-n barcă strângea!

Îngeraşii-i cântau peste seară
Cântecele uitate, din vechimi,
Şi în glas ştrengaresc timpul zboară,
Pescuind frumuseţi din nălţimi.

În mirare pe chipu-i cu fler,
Luminosul cel mic îl întreabă:
-De ce strângi stele ninse de cer,
Ce au bucle-arămii, fără nalbă?

-Prea bolnave-s, uitate să moară,
Din speranţe s-au ivit în neant,
Le păstrez ca o sfântă comoară,
Patimi multe-s, din visul vibrant!

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul tău

Dacă ne referim la energiile care ne domină
La mine e ceva de pomină
Forţele nevăzute ale cristalelor solide
Mă dau cu tâmplele de piramide
Mesajele secrete din Manuscrisele de la Marea Moartă
La Porţile de Porţelan mă poartă
Soldaţii de teracotă şi Marele Zid Chinezesc
De spirite vecine mă păzesc
Stratigrafia perfectă a Defileului Olduvai
Îmi schimbă viziunea despre Rai
Vânătorii de elefanţi adunaţi în Tabăra din TerraAmata
I-au lăsat o urmă de urmaş lui tata
Blestemul vânătorii, pe tavanul peşterii din Altamira pictat
Mă face să mă simt bizon vânat
Sufletul meu, atârnat între Machu Pichu şi Huayna Pichu
Dă zborului din vise un indiciu
Iar despre daci nu m-aş opri din gând şi povestit
De n-aş avea o viaţă de trăit
În care totul, de la stele şi până la vorbe, mă doare.
Destinul stă-n a ochilor culoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (18 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!