moarte şi trădare

Ţepeş Vodă zis Dracula

Ţepeş, zis Dracula
mulţi a speriat,
i-a-nţepat cu "sula"
şi i-a spânzurat.

Căci, doi soli porniră
la împărăţime,
şi-ndată vestiră
despre boierime.

Boierime care
moarte au jurat,
Ţepeş, să-l omoare
astăzi, spânzurat.

Ţepeş auzind
iute s-a sculat,
şi viteaz fiind
el a cuvântat:

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache, după Dimitrie Bolintineanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

România.fin de siecle

cunosc în sfârşit ticăloşia oamenilor blânzi
cunosc aceşti oameni cu mâini umede şi
rotunde, gata să mângîie pe fiecare

sunt zile în care
oricare dintre noi
poate fi consecvent şi meschin
hotărârea de a nu miri
de a rezista
am luat-o şi noi
copiii mizeriei
vinovaţi de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
şi una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuţi zob în direct
am crescut în burta câinelui
care în noaptea aia

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Vlădăreanu din Ce pot distinge în întunericul sălii, Europa. Zece cântece funerare (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infectat cu iubire

un om, alţi oameni
şi umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanţele
ce ne separă
desăvârşind absenţa

o durere, alte dureri
şi piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se caţără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morţi
şi toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie şi una
de măşti părăsite
de speranţe şi vise

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi

Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ţi rolul într-o dramă.

Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.

Apoi sărutu-l nu-ţi mai place,
Doar a durat un anotimp.
Şi vin trădări, şi trece-un timp,
Şi-amorul singur se desface.

Arzi flori, scrisori, şi vine rândul
Să-ţi dai şi ţie însuţi foc.
Rămâi - când scapi, când ai noroc -
Doar cu sughiţul, cu absintul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfidarea morţii

Detest, din tot ce-i detestabil
Trădarea, minciuna şi frica
Iubesc tot ce-i bun, veritabil,
O pită, slănina, horinca...

Îmi plac oamenii buni, carismatici,
Descuiaţi şi modeşti, cordiali,
Săritori, eleganţi şi pragmatici,
Amuzanţi, hotărâţi şi loiali...

Cu aceştia pot merge oriunde
Mă arunc şi în foc ca să-i scap,
Nu îmi ia decât zece secunde
Şi moartea... am călcat-o pe cap!

poezie de Petrică Conceatu (26 octombrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă, români, sau veţi pieri!

Ne-am adunat la căpătâiul ţării
să o vedem cum moare de frumos,
bolnavă grav de molima trădării
cuţitul scârbei i-a ajuns la os.

Au hărtănit-o ca pe-o căprioară
şi lupi, şi corbi, şi câini fără stăpâni
trag toţi de ea, o rup în colţ de fiară
ţigani, maghiari, arabi, evrei, români.

Aşa-i democraţia, ni se zice,
sub masca ei se jefuieşte tot,
Consiliul Europei ne dă bice,
Suntem paralizaţi de-un vast complot.

A fi român e-o vorbă de ocară,
a-ţi apăra hotarul - e stupid -
prin puşcării trag generali să moară
iar bişniţarii şi-au deschis partid.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1993)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădarea

S-a dus o dragoste... şi alta a venit,
I-am auzit bătaia-n poartă,
Dar inima n-a desluşit
Că visarea-mi era moartă.

Apoi, a ei trădare
Niciodată n- am să o uit,
Am suferit şi am iubit
În străfundul firii;
Nu pot să uit trădarea iubirii.

Visul amintirilor permise
Mă-ntristează-n suflet
Şi-n adâncul firii,

Dar cu acestea toate
Nu voi uita întreagă viaţa mea,
Unica iubire, cu luciri de stea.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare evreu trebuie să rezerve în fiinţa lui o zonă aparte pentru ură - o ură sănătoasă, bărbătească - pentru tot ceea ce este personificat în nemţi şi pentru ce supravieţuieşte la nemţi. Dacă ar face altfel i-ar trăda pe cei morţi.

Elie Wiesel în Legends of Our Time (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frig şi azi e ziua mea

E frig şi azi e ziua mea,
Dar ce contează pentru o vecie?
Simt că prietenii-s aproape,
Eu încă pot să cred în prietenie.

Bătrân naiv, sentimental
Am dăruit poeme
Mai limpezi decât un cristal,
mi-aţi fost şi-mi sunteţi gemeni.
Am întâlnit în drum iubiri,
Dar n-am trădat Iubirea,
Unii au fost fraţi, alţii vampiri,
Să-i judec, nu mi-e firea.
Poetul moare nescriind
şi necitit el moare,
ca orice om privesc cu jind
la tot ce mă-nconjoară,
milioane scriu, milioane mor,
din ceruri cad şi stele,
m-am dăruit poemelor,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăii

Mi-am dat viaţa pe mîna călăilor.
Au aşteptat după ce s-au înfruptat
Din bogăţiile vieţii ca slugi.
Le-am încredinţat viaţa unor călăi,
ce cu uşurinţă taie cu satârul
Gîtul orişicui, fără milă.
Călăi mei sunt şi ai tăi.
Ei doboară premiul marelui călău,
Sînt diabolici, mici, meschini şi şantajisti!
Lovesc în dreapta, lovesc în stînga
Cu speranţa că vor primi un milion de dolari
Cu care sa se destrăbăleze, în pustiul vieţii lor.
Aleargă călăii pe banii voştri
Făcînd doar escrocherii terestre,
Storcând alai de prostime
Ce ar crede că sunt doar cu ei.

Staţi cuminţi călăi că muriţi de satâr
Cum trădătorii mor de trădare!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandonat de lume, găsit de Dumnezeu

Am simţit cum e să fii uitat,
Abandonat în apus de Soare cenuşiu.
Pus la spate, chiar trădat,
Lăsat mort şi găsit viu.
"Eram acolo, când inima-ţi striga,
În neputinţa văilor de lacrimi,
Eram prezent în lupta-ţi grea,
Să te scot din al lacrimilor patimi."

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (6 iulie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorindu-mi să mor

Deoarece mă întrebi, cele mai multe zile mi-au dispărut din memorie.
Merg în hainele mele, nemarcată de realitatea plimbării.
Apoi, acea de nerostit dorinţa carnală se întoarce.

Chiar şi astfel, nu am ceva împotriva vieţii.
Ştiu bine săbiile ierbii despre care faci vorbire,
textura pe care ai plasat-o sub soare.

Dar sinucigaşii au un limbaj propriu,
asemeni tâmplarilor, ei vor să ştie ce unelte vor folosi.
Ei nu întreaba niciodată de ce construieşti.

Atât de simplu am recunoscut de două ori,
am posedat inamicul, am mâncat inamicul,
i-am confiscat arta, magia lui.

În acest mod, densă şi gânditoare,
mai caldă decât uleiul sau apa,
mi-am tras sufletul, salivând cu gura deschisă.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohodul războinicului

Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Şi-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunţi vânători de zimbri urlând i-au înălţat
O schelă uriaşă de prăzi şi de odoare.

Şi trupuri răstignite, şi tigve rânjitoare,
Şi prunci zdrobiţi, şi roabe cu sânul spintecat
Se zbat în gheara morţii pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leşul înţepenit călare.

În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare, urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,

Şi, ne'mpăcaţi în juru-i, cu suliţele-ntinse
I-arată către zare pletoşii luptători
Cum ard îngenuncheate cetăţile învinse.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet singur

Ştii că nu mai ai strălucire
pentru c-ai rămas fără iubire,
deşi ai minţit şi ai rănit
sufletul tău singur s-a vestejit.
Visul tău rătăceşte-n noapte,
deşi cauţi clipe calde,
ochii tăi s-au înecat în sange
şi viaţa uşor se stinge.
Totul e trist şi îngheţat
pentru că tu-n viaţă ai trădat
şi peste tine uneori cad petale,
că se mai scutură cate-o floare.
Îngerii să te pedepsească,
nimeni să nu te iubească,
ştiu c-ai să strigi rugător
c-ai fost rănit în al tău amor.
În noapte gândul tău nu vrea s-adoarmă,
cred că plânge a ei dramă,
că ea seară de seară scrie
timpul bun n-o să mai vie.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (9 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!