moarte şi uitare

În capcană

nu-mi dezveli dragostea,
ai putea afla un manechin;
nu dezveli manechinul,
mi-ai putea afla
dragostea.
ea m-a uitat
demult.
ea probează o pălărie
nouă
şi arată mai
cochetă
ca niciodată.

ea-i un
copil
şi-un manechin
şi moartea.
nu pot urî
asta.
ea nu face nimic

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este un mister pentru mine, încă şi astăzi. La noi se vorbeşte doar despre căsătorie, nu despre dragoste. Despre ascultare şi supunere totală, nu de relaţii de iubire între un bărbat şi o femeie. Doar despre o relaţie sexuală obligatorie între o fecioară şi soţul ei care a cumpărat-o. Dacă nu – uitarea sau moartea. Atunci unde este iubirea?

Suad în Arsa de vie
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Vreau să fac un sărut ascendent. Aceea nu e artă, dacă nu vă înalţă sufletul măcar cu un deget. Îmi trebuie o bucată de marmură. Ehei! N-a adormit încă muza lui Brâncuşi... Dar eu am obosit... Mă lasă puterile... Şi somnul mă cheamă în noaptea lui. Somnul... Margine a uitării... Un început de moarte...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui scriitor notoriu

Citind pe piatră anul
De când a decedat,
Exclam: Cum trece timpul
De când a fost uitat!

epitaf epigramatic de Eugeniu Petrovanu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de moarte

Într-o zi Bird i-a pus tatălui său o întrebare; avea şase ani:
Tată, unde eram acum o sută de ani, înainte de-a mă naşte?
Unde voi fi o sută de ani după ce voi muri?
Tată, ce se va întâmpla cu mine după ce voi muri?
Fără să scoată un cuvânt, tatăl său l-a lovit peste gură,
i-a rupt doi dinţi şi i-a umplut faţa de sânge,
iar Bird a uitat frica de moarte.

poezie de Kenzaburō Ōe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)

Mama mea, nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Iubito, cu faţa de mort,
Fecioară uitată în turn,
Plângând în balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn -
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
Mireasă pe tron,
Cu grai monoton
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
De geniu trăsnită,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită -
În visul meu te port...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din inima mea

Visele din inima şi din mintea mea trec,
Nimic nu stă cu mine-ndelung, toate poartă-aripă;
Dar de la un copil mi-a rămas mângâierea
Unui cântec profund, prezent în fiecare clipă.

Dacă acesta ar trebui să mă părăsescă,
Prefer să mor ca-n toamnă frunzele, fără dureri,
Cu lucruri ale căror melodii s-au cântat cândva
Şi au fost apoi uitate – ca ploaia de mai ieri.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns... 07

Ei, iubita, de unde o scoţi
c-ar fi uitat reamintit printre nopţi,
Ea-i o veşnică floare,.. la butonieră,
cu-ascunse reţele, lipit de ele tu-noţi!

Cât încerca-vei nu reuşi-vei
să laşi lumii lumea-ntre voi, ca gunoi, în toţi...
şi problema-i aceeaşi,
femeia bărbatul, sluţiţi de jenă,
de jena TOTULUI NEAPARENT,
ce se creează-n ori ce moment între noi,
prea ades şi-ntre voi!

E o gândire, nevoie profundă
În care trupul, doar aparent,
cheamă tot trupul, a-ngemănare
Dar VIITORUL privind atent.
Gândul la fiii, continuatorii
Crezi că-ţi sunt morţii, constituent
Dar alungând-o, barem prin dânşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducele: De moarte fii sigur; aşa îţi vor fi mai dulci
Şi viaţa şi moartea. Tu spune vieţii:
Dacă te pierd, eu pierd un lucru pe care
Doar nebunii şi l-ar dori: o respirare eşti,
Supus puterilor stelare pe care le-nduri
În orice loc al hălăduirii tale
Oră de oră: eşti măscăriciul morţii;
Îţi dai şi sufletul fugind de moarte
Dar mereu către ea alergi. Nobil nu eşti,
Când bunurile vieţii tale în lume
Se hrănesc din josnicie. Nu eşti viteaz,
Când ţi-e frică de furca moale, fragedă
A unui biet vierme. Somnul e odihnitor,
Şi-l cauţi de-atâtea ori; dar te sperie
Moartea care este acelaşi lucru.
Nu eşti tu însuţi; mii de boabe ale ţărânii
Te-au alcătuit. Fericit nu eşti; tânjind
După ceea ce nu ai, tu mereu dai uitării
Cele ce ai. Statornic nu eşti;
Starea ta se schimbă curios după lună,

[...] Citeşte tot

replici celebre din piesa de teatru Măsură pentru măsură, scenariu de William Shakespeare, traducere de I. Ieronim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seva sangerie

Orizontul frant in bucati inghetate,
Cioburi de sticla, smoala curgand,
Topindu-se huma se mistuie-n ape,
Si plaga se-ntinde sub cerul plangand...

Se spanzura vantu-ntre ramuri
Pe cand in mal se zbate uitarea,
Suflarea e moarta, si neamuri...
N-genunchi isi cersesc indurarea...

O floare alba gusta din seva sangerie...

poezie de Roxana Breazu
Adăugat de Ana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare nu ar trebui lăsate, nedezgropate, lucrurile uitate, aşa cum nu e bine să dezgropi nici morţii?

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Mă îmbrac mereu în
culoarea toamnei
şi, culmea, mă prefac, tot mereu,
că iubesc primăvara.

Nu ştiu de ce simt
că trăiesc un timp
străin şi încerc zadarnic
să-l schimb pe sentimente,
pe frunze moarte
sau pe mîngîieri
uitate...

Culorile mă atrag, viclene,
şi tot ele mi se oferă,
gratuite,
în cuvinte,
în şoapte,
în abecedare ale uitării...

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Butnariu
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şi de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margine a uitării

Eşti atât de impersonală
în unele nopţi
încât mă mir
că nu începi să ningi

mi-e teamă
de ochiul perfect
care vede tot
fără să se vadă pe sine

de pasărea
ce se naşte
şi moare în zbor

cimitirul
oare nu e o secţie
a unui studiou de înregistrări
la care natura ne cheamă
pe rând
să ne şteargă banda memoriei.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi răsăritul şi apusul soarelui ca pe un spectacol al efemerului, ca pe o scenă pe care oamenii urcă zgomotos şi trec tăcuţi în uitare, un spectacol în care culorile se nasc şi mor în freamătul soarelui.
Priviţi răsăritul şi apusul soarelui ca pe un spectacol al cerului atâta vreme cât sunteţi înăuntrul timpului, combinaţi frumuseţea din interiorul vostru cu o sinceritate perfectă în relaţia cu Dumnezeu.

Camelia Opriţa în Răscolim trecutul pentru a inventa viitorul ( din cartea Zidul gândurilor ) (2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Pe plopii ninşi
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb linţoliu,
Şi, trişti, de foame par învinşi...

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare şi zăpadă
S-ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi-n suflet plânsul îl înec;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!