ochi şi viziune

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii pierdute

Mă gândesc uneri la poeziile pe care le-am pierdut –
Poate pierderea lor a fost ceea ce a salvat lumea – totuşi,
Ele rămân pierdute. Iar eu îmi mai amintesc de ele doar
Când un fragment levitează în spatele
Unor facturi vechi, a unei notiţe-n chenar negru
De adio, de naştere, a unei invitaţii la nuntă
Şi a altor borne de hotar de mai mică relevanţă.

Momentul este chinuitor – de ce? Dincolo
De o emoţie trecătoare, carne dubioasă –
Satori* într-un bar, taxi sau restaurant sau sală de aşteptare
Într-un aeroport – ce naştere mâzgălită
Pe un şerveţel pătat, care odată ce-a rezonat
Se dezice de oră, iar în dimineaţa următoare
Respinge mintea? Toate aceste supravieţuiri

Amintesc de o petală încreţită, presată
Între paginile unor cărţi demult aruncate.
O frunză-n cădere este surprinsă de razele soarelui,
Sclipeşte, un ciob al memoriei

[...] Citeşte tot

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul tău

Dacă ne referim la energiile care ne domină
La mine e ceva de pomină
Forţele nevăzute ale cristalelor solide
Mă dau cu tâmplele de piramide
Mesajele secrete din Manuscrisele de la Marea Moartă
La Porţile de Porţelan mă poartă
Soldaţii de teracotă şi Marele Zid Chinezesc
De spirite vecine mă păzesc
Stratigrafia perfectă a Defileului Olduvai
Îmi schimbă viziunea despre Rai
Vânătorii de elefanţi adunaţi în Tabăra din TerraAmata
I-au lăsat o urmă de urmaş lui tata
Blestemul vânătorii, pe tavanul peşterii din Altamira pictat
Mă face să mă simt bizon vânat
Sufletul meu, atârnat între Machu Pichu şi Huayna Pichu
Dă zborului din vise un indiciu
Iar despre daci nu m-aş opri din gând şi povestit
De n-aş avea o viaţă de trăit
În care totul, de la stele şi până la vorbe, mă doare.
Destinul stă-n a ochilor culoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (18 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul tău

Dacă ne referim la energiile care ne domină
La mine e ceva de pomină
Forţele nevăzute ale cristalelor solide
Mă dau cu tâmplele de piramide
Mesajele secrete din Manuscrisele de la Marea Moartă
La Porţile de Porţelan mă poartă
Soldaţii de teracotă şi Marele Zid Chinezesc
De spirite vecine mă păzesc
Stratigrafia perfectă a Defileului Olduvai
Îmi schimbă viziunea despre Rai
Vânătorii de elefanţi adunaţi în Tabăra din TerraAmata
I-au lăsat o urmă de urmaş lui tata
Blestemul vânătorii, pe tavanul peşterii din Altamira pictat
Mă face să mă simt bizon vânat
Sufletul meu, atârnat între Machu Pichu şi Huayna Pichu
Dă zborului din vise un indiciu
Iar despre daci nu m-aş opri din gând şi povestit
De n-aş avea o viaţă de trăit
În care totul, de la stele şi până la vorbe, mă doare.
Destinul stă-n a ochilor culoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (18 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergeam în pustiu

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, am scos inima, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, aşa cum eram, fără inimă,
am trăit o viaţă, aceasta era partea superioară a machetei.
Duioşia este un act de agresiune, viclean,
Urăşte-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu acelaşi, neîmblânzit ca lupul,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al şarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea fiinţă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-aţi recunoscut?
Privirea lui este blândă şi adâncă.
Pleoapele lui însoţesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, a venit o hienă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen XXI

de la o vreme
aveam o singură problemă
mai sus tot mai în sus
de călcâiul lui achile
inexplicabil
în acea zi
doctoriţa plecase de la servici
cu două ore
doare
dacă l-aş fi ascultat pe dinescu în interpretarea mortuară
a moţului pittiş
zi-mi moţul
presque
morţii morţi în decembrie de tanchişti pe tancuri ucişi
ucisă fost-a
şi dragostea mea
vei şti
mă voi şti
te vei şti
împărat

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea păresimilor

I
Pentru că nu sper să mă întorc din nou
Pentru că nu sper
Pentru că nu sper să mă întorc
Să-mi doresc ce e dat unuia sau libertatea altuia
Nu mă mai căznesc să mă căznesc cu astfel de lucruri
(De ce şi-ar mai întinde aripile bătrânul vultur?)
De ce să mai jelesc
Ştearsa putere a unui obişnuit ţinut regesc?

Pentru că nu sper să mai cunosc
Neputincioasa glorie a unor vremuri bune
Pentru că nu cred
Pentru că sunt sigur că nu voi avea parte
De singura putere adevărată şi trecătoare
Pentru că nu mă pot adăpa
Acolo, unde copacii înfloresc şi apele izvorăsc, căci totul
este nimic iarăşi.

Pentru că timpul este numai timp

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!