Citate despre ochi și voce, pagina 3
De șaptezeci de ori câte șapte
îl vedeam din depărtare în spectacolele de stradă cum treceam
grăbită spre grădinile suspendate ale Semiramidei
îi aruncam cu praștia genelor
așchii de vis de la distanța celor
câțiva ani de cenușă care se tot așezaseră
aripi de albine frânte pe umerii mei
auzeam vocea lui zdrobită de muchiile de bronz ale Ereborului
și poteci de lumină mă străbăteau
niciodată nu m-am apropiat mai mult decât
o palmă de pământ de pădure de inima lui
și-atât cât să-i simt mirosul poeziei
se revărsa ca lava din Santa Maria mai mult binecuvântând
decât ucigând rizomii de ferigă din palmele celor din jur
într-o zi m-am hotărât să las
fuga de mine însămi la o parte și să-mi dezrădăcinez ochii
să-i prind de coapsa lui
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Meravei (27 februarie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul III (O, întindere de pini)
O, întindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg,
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpușă,
cochilie în care pământul cântă.
În tine cântă râurile și sufletul meu se pierde în ele
după pofta-ți inimii, și-oriunde îi poruncești.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranță,
și-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeți.
În jurul meu zăresc o siluetă de ceață,
și liniștea ta răpune clipele-mi de chin;
și-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăsești tu cu brațele de stânci, diafane,
și setea mea își cere-n tine estuar.
O, vocea ta misterioasă ce iubește truda și se întunecă
în crepuscul răsunător și muribund!
Și-astfel am zărit în profunzimea clipelor,
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Captiv
Tu ești salvatoarea în viața mea,
Umbra ta mă păzește de a nu cădea de pe o prăpastie ;
Când simt ca nu mai pot, și la pământ mă prabușesc,
Tu apari și ma cuprinzi și o nouă flacără în mine aprinzi.
Ai încredere, îmi șoptești, sunt aici să te păzesc.
O desăvârșire simt, când cuvintele mă cuprind,
Simt că planez în bratele unui chip care după vibrez.
Aud o voce îndepartată care în vis de mult mă caută,
Mă strigă cu voce tare: deschide ochii odată!
Iar ochii îi deschid, și în față vad numai un zid.
Încep să lăcrimez când vad ce vise iluzionez.
O disperare mă cuprinde, și bine-nțeles o nouă zi fără a pretinde!
poezie de Rareș-Mircea Jiga (aprilie 2016)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
(nu știu ce-anume, în ceea ce te privește, se închide privirii
și se deschide doar că ceva-n sufletul meu înțelege, vezi bine,
că vocea ochilor tăi e mai adâncă decât toți trandafirii)
nimeni, nici măcar ploaia nu are mâini atât de fine.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul 1 (Trup de femeie)
Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
ești asemenea unei lumi, așternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
și face o sămânță să răsară în adâncul pământului.
Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
și noaptea m-a doborât cu invazia ei copleșitoare.
Să pot supraviețui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.
Dar vremea răzbunării a apus, și te iubesc!
Trup din piele, din mușchi, din lapte însetat și ferm.
Și cupele sânilor tăi! Și ochii tăi plini de absență!
Și rozele pubisului tău! Și vocea ta tristă și blajină!
Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el.
Setea mea, eterna-mi năzuință, calea mea schimbătoare.
Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,
și truda alături de ea, și durerea fără de țărm.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Te-aș fi iubit
Te-aș fi iubit cu totul.
Ți-aș fi iubit trecutul cu fiecare chip pe care l-ai atins,
cu fiecare gură pe care ai sărutat-o,
cu fiecare corp pe care l-ai pătruns,
cu momentele în care ai scâncit de durere și ți-ai strâns genunchii la piept
și lacrimile ți-au curs în valuri pe obraji.
Ți-aș fi iubit fața schimonosită de durere,
lacrimile din ochi și genele umede,
obrajii lipicioși,
suspinul din gât,
frica și vocea tremurândă,
respirația sacadată și tremurul mâinilor.
Ți-aș fi iubit inima jupuită,
bucată cu bucată,
neagră, prăfuită, fără speranță.
Ți-aș fi iubit zgârieturile,
semnele și cicatricile,
fiecare imperfecțiune,
fiecare fir de păr deranjat,
fiecare strigăt, țipăt, șoaptă,
[...] Citește tot
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!
DE VEI VEDEA UN NEVOIAȘ CÂND STĂ CU MÂNA -NTINSĂ
De vei vedea un nevoiaș când stă cu mâna-ntinsă
Și ochii triști și rugători, cu vocea parcă stinsă,
Nu-l izgoni, iar dacă ai, bănuț să-i pui în palmă,
Să lași în viața lui o mică flacără aprinsă.
rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imagini
Imaginea e o torță aprinsă,
Buzele-s balsam de iubire
Când faptele au vocea stinsă,
Sărutul este rodul de-mplinire.
Gerul iernii coase la ferestre
Visul ochilor sculptând în gând
Scene care-n primăveri albastre
Vor înțărca aripile, zburând!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la ochi și voce, dar cu o relevanță mică.
Eminescu
poetului i-am văzut ochii
într-un roi de emoții
deasupra fruntea străbătută
de râuri ca niște gânduri
cu maluri abrupte
peste care trona liniștea sinucigașe
cu sinapse sparte
la libera respirație a timpului
în urmă vocea
străpunsă de singurătate
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul VI
Mi te amintesc așa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenușie și inima liniștită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Și frunzele cădeau în bălțile din sufletul tău.
Întinzându-mi brațele ca o plantă cățărătoare,
frunzele îți împânzeau vocea, calmă și împăcată.
Artificii de venerație în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce și albastră răsucită pe sufletul meu.
Îți simt privirea călătorind, și toamna se îndepărtează:
pălărie cenușie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
și săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.
Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniștite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.
poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
O varianta f. putin diferita: Imi amintesc de tine, in acea ultima toamna. Erai bereta gri si sufletul in pace. [...] | Citește tot comentariul
Schimb de suflete - iubirea
Mi-am urmărit sufletul
Pe gaura cheii.
Mi-am pus la bătaie ochiul
Care se zbătea ca semn.
Camera goală!
Mi-am alipit urechea
Și nasul
Și limba
Și degetele
De gaura cheii:
Nimic.
Din interior mi-a vorbit o voce:
-Măi, sufletul tău nu există,
Iubește!
-Dar tu de unde știi, am întrebat?...
-Păi nici eu nu mai sunt
La locul meu;
Sufletul tău m-a înlocuit!
-Ca să vezi, i-am răspuns vocii
A cărei piele nu o mirosise niciodată
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Allegretto
Se-nfige vârful ierbii în coatele-mi când tu mă
apuci de brațul vânăt - de vremuri necuprins -
și ochii tăi de rouă cu vrere îmi consumă
arzândele sprâncene ce gura-ți le-a încins.
Oboiul crește-n fală și cântă cu amor
un cântec alb în noaptea din cerul vocii tale,
când mă înalț din roze și-atunci când mai cobor
în mări voluptuoase de ronduri și petale.
Eu sunt copac - tu norul ce mi se-așază-n poală
și își revarsă ploaia pe trunchiu-mi lunecos...
Ia-mi scoarța și clătește-o în recea-ți nădușeală,
fă stropii să nu piară de sus și până jos,
iar de recazi pe umbra-mi să o păstrezi în tine
cu amintirea sfântă când îngânai suspine.
sonet de Ionuț Popa (12 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teamă
Mi-e teamă, știi?
Pașii greșiți șchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Și mi-e teamă
Să nu-ți strivesc chipul
Când pășesc...
Mi-e teamă, știi?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Și mi-e teamă
Să nu-ți uit parfumul
Când le strâng....
Mi-e teamă, știi?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Chișcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă sunt oameni fericiți pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-și strige bucuria în țipete nebune și neîncetate? De unde atâta discreție și atâta rezervă? Dacă aș avea conștiința unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziții interne înspre plăcere, și dacă aș simți o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aș putea trăi numai în mine acele momente, ci le-aș împărtăși într-un elan fără margini tuturora, m-aș risipi de bucurie în văzul celorlalți, mi-aș consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încântător și debordant. N-aș regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguși, ochii ar orbi și mersul s-ar împletici, n-aș regreta dacă funcțiile și posibilitățile organelor s-ar epuiza și focul din mine și-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiți n-au conștiința fericirii lor?
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viță veche, viață nouă
Duminecile-n care nu vorbim,
Altare fără slujba liturghiei,
Le dăm la schimb, să nu păcătuim,
Ca pe grijanie, doar poeziei.
Zilele-n care ne-auzim, dumineci
În care tu, în loc de liturghie
Și acatist, voind să mă cumineci,
Îți dai potirul buzelor doar mie
Din care gust ca dintr-o limbă veche
Un vin la fel de tânăr ca noi doi
Când mă săruți cu vocea pe ureche
Și-nchidem ochii vremii... amândoi.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (5 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintește-ți, trupul meu
Amintește-ți, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci și acele dorințe
care-ți străluceau în lumina ochilor
și-ți tremurau în voce și pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.
Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ți s-au împlinit aievea
acele dorințe amintește-ți
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaț;
amintește-ți cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și, dacă ți-aș spune...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai frânge degetele-n mâini
Și ți-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Și poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Și ți-ai strânge sufletul în resemnare,
Știind,
Și poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Și ți-ai opri ecoul în distanțe,
Simțind,
[...] Citește tot
poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mormântul lui Aron Pumnul
Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge- antică fruntea ta;
Acuma din pleiada-ți auroasă și senină
Se stinse un luceafăr; se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!
Metalica vibrândă a clopotelor jale
Vuiește în cadență și sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale
Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Colo unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!
Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul cu ochi frumoși
când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
și nu se auzeau voci
niciodată
și grădina era plină de
bambuși
și nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuși
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era și
un lac cu pește
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peștișori aurii
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Eros urzise-n jurul ei ispite
Și-avea un farmec, vocea ei divină,
Cânta rar triluri, ce păreau venite
Din sferelw celeste, de lumină!
Se știe doar, totu-i vremelnicie
Și vom pieri-n neant, cu toate cele,
Culoarea sfântă, alb-trandafirie
Și raza ochilor ruptă din stele!
poezie de Ștefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre ochi și voce, adresa este: