pagubă şi timp

Numai de bine

despre poeţi-mai puţin în ziua de azi
(absolvenţi trişti ai iluziei despre care se
vorbeşte cu pioşenie
la ora când se închid cimitirele)
numai atât cât să poţi afla ceva compromiţător
numai atât cât să te poţi îndrăgosti de o
legendă sau
să înveţi dipreţul suveran ("O, râsul
satisfăcut al proştilor!")
numai atât cât în oglindă să-ţi
batjocoreşti chipul cu o imagine

bat clopotele aici în singurătatea morţii
mi-e a pelin şi a sunete deşucheate
pe aceste pământuri târzii peste care noaptea fluieră a pagubă
mai e puţin şi va bate o altă înviere a
simţurilor
(lămureşte-ţi unghiul adult al naşterii tale!)

în rest numai de bine

poezie de Horaţiu Ioan Laşcu din Înălţarea (1994)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Du-te să te schimbi, Luci, în navă, nu ai unde în altă parte; până la 10.30 să fii gata. Ştiu că ţi-e greu să apari aşa în faţa colegilor tăi, dar ei te vor înţelege, nu-ţi face griji din cauza lor.
Lucian: Şi celularul dumneavoastră?
Traian: Păstrează-l; ce n-ai înţeles?
Lucian: Şi dacă o să-l pierd cumva într-o înghesuială de genul acesteia de mai înainte?
Traian: Nu-i nici o pagubă; plătesc eu toate daunele: abonament, cartelă, tot ce este necesar.
Lucian: Dar dacă mă vor suna persoane care, de fapt, vă vor căuta pe dumneavoastră?
Traian: Am să-i anunţ cât mai curând posibil pe toţi cunoscuţii mei să nu mă mai sune pe numărul acesta. E bine aşa?
Lucian: Da, dar dacă...
Traian: Luci, nu mă mai reţine, te rog! Pierdem amândoi timp preţios. Cât despre celular, ar trebui să-ţi fie totul clar; îl poţi pierde, păstra sau arunca, poţi să vorbeşti oricât doreşti, chiar necontenit, într-una; am să plătesc eu toate convorbirile, sau tot ce este necesar. Acum, dacă-i totul limpede, du-te mai repede în navă! Ne întâlnim la 10.45 la... De fapt, o să vină Eugen să vă ia; tu doar să fii gata echipat şi ai grijă să te cureţi cât mai bine.
Lucian: Am înţeles, dom' director.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul dricarului (I)

Toate care au viaţă trebuie să aibă o moarte;
un sfârşit timpuriu nu înseamnă că ai trăit puţin.
Aseară eram la fel cu ceilalţi oameni;
în această dimineaţă sunt înrolat pe lista morţilor.
Când sufletul şi respiraţia sunt spulberate, unde se duc? –
de ce forma se risipeşte şi este încredinţată golului din lemn?
Băieţelul meu, plângând, îşi caută tatăl;
prietenii apropiaţi mă regretă şi jelesc.
Acum când nu mai ştiu nimic despre pagubă şi câştig;
cum aş putea distinge ce este bun de ce este rău?
O mie de toamne după zece mii de ani
cine va şti dacă-am trăit în onoare sau în ruşine?
Am un singur regret: cât am fost pe această lume
n-am băut niciodată vin pe săturate!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă! Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept; căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat, căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului, când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul; iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înţelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronţăie cuvinte şi se hrăneşte cu poeme,
lumea se miră cum trăieşte din pagubă,
cum stă toată ziua şi noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise şi îngălbenite,
are şi o veioză demodată şi prăfuită
pe care o aprinde din instinct şi uită de ea.
Când oraşul doarme el priveşte pe geam
şi fumează o ţigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis uşa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
şi nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul şi s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranşee
să cucerească oraşul în care se simţea străin,

dar cine ar putea înţelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineaţa fug şi rămân câteva cuvinte frumos scrise

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n noi "e putred mărul"

Prea bine ştim că nu ştim totul,
Dar câţi din noi ar vrea să-nveţe?
‎Puţin pricepem, dar dăm votul
Şi suntem gata de poveţe.

E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubeşte,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne priveşte?

‎E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
‎Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar ‎arătăm doar partea bună...

Murim din clipa când ne naştem
‎Câte puţin, cum arde-o iască,
‎Din ale vieţii mulţi cunoaştem,
Dar ce puţini ştiu să trăiască!

[...] Citeşte tot

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamflet în izolare

Foaie verde de cicoare,
De când stau în izolare,
Am ajuns să cred, parol,
(Vă zic franc, fără ocol!)
Nu-i virus pă lumea asta,
Mai al dracu' ca nevasta!
Ziua-ntreagă? Taca-taca,
... De i s-a pocit şi moaca!
Mereu calcă, mereu spală,
Mereu mestecă prin oală,
Musai, timpul să-şi ocupe,
Îmi ia chiloţii... mi-i rupe...
Şi-apoi, să vedeţi, nebuna,
Râzând, coase, căpcăuna.
Mă trimite... să-i fac piaţa,
Îmi pune-n primejdie viaţa,
Fără mască, sau mănuşi,
Parc-ar vrea să crăp acuş.
"Tu? Nu iei nici o Corona!",
Zici c-a studiat la Sorbona.

[...] Citeşte tot

pamflet de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri a plouat cu elefanţi

Ieri, la tine a fost furtună şi pe dinafară şi dinăuntru.
Deasupra ta s-au adunat nori cenuşii şi a plouat din ei cu elefanţi, tot cenuşii.
Au căzut din cer peste tine şi peste gândurile tale şi le-a făcut muci.
Tu te–ai supărat pe elefanţi, dar n-au nici o vină.
I-a luat şi pe ei vântul pe sus şi i-a paraşutat în mintea ta.
Au nimerit în povestea asta, nu din voia lor.
Cădeau săracii de la înălţime cu fundul în gândurile tale profunde şi ascuţite.
Unii nu se mai ridicau deloc.
Alţii se sculau cu fundul zdrobit, urlând de durere şi alergau disperaţi în toate direcţiile pe la tine prin cap, până au dărâmat tot.
Te-au ciuruit. N-a mai ramas neuron pe neuron.
Dar, ca după fiecare furtună, acum e soare.
Poţi să te apuci să reconstruieşti. O să-ţi ia ceva timp.
O gândire relxată, calată pe activităţi domestice ar fi mai potrivită.
Fără idei profunde şi chestii ascuţite, care să le rupă fundul la elefanţi.
Există reviste, există radio, există TV, ai de unde alege. În fond, ai atâta cacao în jurul tău.
Şi poate, următoarea furtună nu va mai fi daună totală.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portal

când pietrele depăşesc rezistenţa picioarelor
de sunetul vocii mele
atipic
meridional
mă bucur
cu izbucniri guturale ca în preajma unei femei
ce-mi aduce croasantul la pat
frica de timp - rezultat al reflecţiei şi al studiului
împreună cu boabele din arabia împiedică
normalul să devină de nesuportat

precum oamenii şi realizările lor
pervers de neruşinate
un pic de mândrie îmi face bine
sub acoperişul călcat de tâlhari
ţintesc punctul unde va coborî soarele
pe frânghia iubitei rahav
astfel încât lumina să nu pricinuiască vreo pagubă
memoriei noastre de celuloid

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă, spre exemplu, vom sosi pe 29 ianuarie 2101?
Traian: N-ar fi convenabil pentru voi, pentru că misiunea planificată în căutarea voastră ar fi fost deja demarată cu o zi înainte; v-aţi putea chiar întâlni pe drum... Desigur, dacă nu v-aţi întâlni, cei porniţi în căutarea voastră, ar putea fi anunţaţi să se întoarcă acasă, la acea dată încă putându-se păstra legătura cu ei; însă voi aţi fi faliţi; fără banii din conturi, care odată scoşi, nu vor mai putea fi recuperaţi aşa de uşor.
Alex: Lăsaţi, dom' director, că nu pentru a ne îmbogăţi plecăm noi. N-ar fi nici o pagubă!
Nistor: Desigur; ce-am avut şi ce-am pierdut?!
Lucian: Totuşi, ar fi preferabil să ne întoarcem înainte de acea dată, nu din considerente materiale, pentru că nici unul dintre noi nu se gândeşte la bani.
Traian: Luci, cu tine la conducere, în funcţia de comandant al misiunii, am convingerea că vă veţi întoarce toţi teferi şi la timp, nu veţi întârzia, deşi nu din interese financiare; ştiu că nu acesta-i scopul vostru. Dar ştiu sigur că-ţi vei face datoria aşa cum trebuie şi că-ţi vei conduce colegii spre un succes garantat.
Lucian: Mulţumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există...

Nu există-n lume viaţă, există doar existenţe,
cu târguieli ca la piaţă poţi obţine noi licenţe!

Nu e-n lume bun prieten, există doar profitor,
face sluj şi sare sprinten până te lasă cu dor!

E o mare amăgire să crezi că banul rezistă,
îl cheltui cu bună ştire, altă cale nu există!

Nu există fericire cât să dărui şi-ţi doreşti,
primeşti doar despăgubire atât cât să te-amăgeşti!

Nu există nici iubire, este doar un moft păgân,
trece timpul în neştire, umilit ajungi bătrân!

Nu există nici amanţi, sunt doar nişte-ndrăgostiţi,
ei galanţi, focoşi, culanţi, ele pure şi cuminţi!

Nu există vreo povară care nu provoacă sila,
flămânzim, răbdăm ocară, însă Dumnezeu cu mila!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos... ce frumos este atunci când credinţa nu se negociază, nu se vinde, nu se "foloseşte" cu fudulie şi rea voinţă şi nici nu devine o povară ori mai rău, o anatemă în mâinile slujitorilor Domnului... nu avem nevoie mereu de intermediari, biserica nu este o instituţie şi nici un drept al celor ce-şi înfoaie staturile crezând că sufletele se păstoresc cu biciul şi cu ameninţările urgiilor cerului, e locul sacru în care intri să-ţi primeneşti sufletul şi să-ţi găseşti liniştea. Îmi pare că pe zi ce trece, credinţa devine un bestseller de care uiţi să-l mai reciteşti, fiind practic siluită de cei ce cred în adevărul propriu, în dauna iertării fără de patimă... în nemernicia mea, nedus de mulţi ani la biserică, am îndrăznit să-l caut în gânduri pe Dumnezeu, simţind mereu un înger păzitor pe umărul stâng... nu cred că cineva - oricine ar fi el - îmi poate interzice să-L doresc în fiinţa mea pe Dumnezeu, cu sau fără biserică între noi... Dar nu afirm că trebuie ocolită biserica ca şi instituţie, fanatismul însă şi mai ales, falsitatea cu care ne este "servită" credinţa, văzând făţărnicia celor numiţi să răspândească cuvântul Domnului (mai mult sau mai puţin) asta mă omoară! Clerul - dacă-l pot numi aşa - este cel care mie nu-mi inspiră încredere. Nu la monahi mă refer, realitatea este că cei din faţa norodului au POS-ul la purtator, nu degeaba se spune să faci ce zice popa şi nu ce face el!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta Sahara

Băi ecologiştilor, ce vă mai lamentaţi
ca nişte snobi limitaţi şi frustraţi.
Ce, atâta jale pe voi,
că mai puşcăm şi noi câte un cioroi, doi,
că mai învârtim pe proţap câte-un negru berbec,
ca să meargă mai bine vinul sec.
Parcă sunteţi nişte babe plângăcioase,
ce trag a rău, ca nişte păguboase.
Natura e mare şi are de unde,
Că ş-aşa sunt animale prea multe.
Prea multe capre negre stricau peisajul
şi ne costa mereu să reparăm pasajul.

Apoi domnii capitalişti au dreptate,
dacă moare un urs prea picaţi pe spate.
Da uitaţi că noi v-am scos din noroi
şi am aruncat cu dolarii pe voi,
iar acu vă plângeţi că nu mai aveţi ploi.

Ce dacă-i mereu tot mai cald

[...] Citeşte tot

poezie de Dorel Bîrsan (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Dorel Bîrsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacrele pe scara Richter. Soacrele pot fi notate pe o scară de la 1 la 10, precum cutremurele:
1: Nemaipomenite: cele cu care trăieşti liniştit şi nici nu simţi că ai soacră.
2: De treabă: aproape la fel ca cele de la punctul 1.
3: Obişnuite: uneori simţi priviri chiorâşe, dar nu îndrăznesc să ridice tonul la tine şi nu-ţi produc daune materiale.
4: Obişnuite, aproape ca cele de la punctul 3, dar ale căror priviri chiorâşe sunt mai dese, care uneori ridică tonul la tine, cu care uneori te cerţi, dar care încă nu-ţi produc daune materiale;
5: Moderate, cele cu care te cerţi deseori, care încep să te bârfească, faţă de care începi să simţi o ură slabă;
6: Tolerabile, cele cu care te cerţi zdravăn, care te bârfesc deseori, faţă de care simţi o ură moderată;
7: Intolerabile, cele cu care te cerţi tot timpul, care te bârfesc tot timpul, faţă de care ura este puternică;
8: Cumplite, cele cu care certurile sunt interminabile şi insuportabile, care te bârfesc peste tot, care uneori îţi pun viaţa în pericol, faţă de care ura este foarte puternică;
9: Groaznice, cele care ţi-ar face orice rău, care ţi-ar lua tot sau aproape tot ce ai, care nu ezită să-ţi ia viaţa, cele faţă de care simţi o ură teribilă;
10: Fatale, cele cu care nicio noră şi niciun ginere nu rezistă, care ţi-ar lua tot ce ai fără să clipească, cărora nu le pasă de nimic chiar dacă pământul s-ar crăpa în două, cele cu care viaţa ta e terminată, faţă de care simţi o ură neîmpăcată.

George Budoi în Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada încornoratului pirpiriu

Omul bun e păgubos şi pe faţă şi pe dos
Şi pe dunga banului şi-n gura băcanului
Cum o dă şi cum o-ntoarce cum o strânge cum o stoarce
Tot el cade pe nasoale cu flitu din sarsanale

C-aşa se-ntâmplă cu mine tocmai când dădui de bine
Şi când făcui şi eu cheag din care să bag la jgheab
Halimos de zile mari cu languste şi homari
Şi şampanii cu fâs-fâs din spume de jos în sus

Hopa hopa Europa-i naşul!

Asta la prima vedere că langusta mea-i muiere
Şi homarii-s turnători când îţi bagă strâmba mori
Că te dă pe mâini umblate când pe date când pe luate
Când date peste muian când luate din caraiman

C-a rămas şampania paştii şi grijania
Lu Pandele lui acolo care m-a dublat în solo
Ca să mi-o soarbă-nspumată când o scarpină la noadă

[...] Citeşte tot

poezie de George Astaloş din Pe muchie de şuriu (1999)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul II

Era-n amurg, şi-ntunecata zare
scăpa de truda sa pe tot ce-i viu
pe-acest pământ; eu singur fost-am care

făceam gătire ca-ntr-armat să fiu
şi grelei căi şi milei petrecute,
pe care-acum din minte le descriu.

Înaltul geniu, Muze,-aci mi-ajute:
şi-a ta nobleţe-aci să ţi s-arate,
tu, minte-a mea, ce-ai scris cele văzute!

Şi-am zis: – "Tu, cel ce mă conduci, poete,
să-mi vezi puterea de e-n stare-ori nu-i
să intre-n căi atâta de secrete.

Părintele lui Silviu-a mers, cum spui,
la cei nemuritori nu doar în minte,
ci el aievea, cu-ntreg trupul lui.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri... în cioburi

Mi-am scos din suflet la mezat
Cu gând să facă toţi la fel
Şi doar mă simt ostracizat
Mă pedepsind, fără vreun ţel.

N-am ascunzişuri de substanţă,
Trăiesc în limita ruşinii,
Am crez de minimă importanţă
La tot... Că-s parte omenirii.

Aştept cu sufletul la gură
-De când din naştere sunt parte-
S-avem aceeaşi aventură,
Că-n fond nimic nu ne desparte.

Dar nu-i răspunsul pe măsură,
E lumea toată mitomană...
Se practică ades "arsură"
Justificând-o "cleptomană"?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!