Citate despre parcuri și suflet, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la parcuri și suflet, dar cu o relevanță mică.
Germinare
Magnolia în parc e înflorită
Și adieri vernale se strecoară
Prin geamuri ce-s deschise-ntâia oară
De dragul primăverii ce-i sosită.
Magie este tot ce mă-mpresoară,
În suflet pacea mi-e nemărginită,
Furat de-a frumuseților ispită
Dragi amintiri încep ca să mă doară.
Pământul ud sămânța o așteaptă
Să o clocească până la-ncolțire,
Din ea să crească planta verde, aptă
Să pot avea un dram de mulțumire.
O toamnă care vine-ntârziată,
Întotdeauna cred că e bogată!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sakura fubuki
eram îndrăgostiții unui anotimp timpuriu
iubeam ploile de seară și toboganele din parcurile orașului
în urma noastră
răsăreau
baloane de săpun,
bărcuțe și zmeie din hârtie duse de vânt
carusele cu cai albi și
frezii înmiresmate
eram îndrăgostiții ploii
nesătui de noi înșine și de atâta fericire...
pe atunci
nu știam că vor veni iernile grele
și ghețarii în suflet
nu știam că frumusețea florilor de cireș
poate fi mesagerul unui viscol aprig și adânc,
adânc ca moartea unei iubiri
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul de piatră
Ieri am călcat o piatră și mi-e sete,
De gura ei cu-njurături viclene,
Mi-e-o foame oarbă să fiu luat în pene
Și doar iubirea albă să mă-nbete.
Mi-e dor nespus să beau ca Diogene
Mâhnit c-am ridicat-o de sub ghete;
S-o dau ca pe-o ființă între fete,
Cu sânge-n ea, cu inimă și vene
Și-aș vrea ca din prundișul de pe stradă
Să fac un parc cu tei, o grădiniță,
Ceva durabil, doar cu o peniță;
Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu, de casă și portiță,
E arsă, fără suflet și e fadă...
sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub cerul semantic
liniștesc emoții pe o bancă în parc
atinsă pe umeri de raze măiastre
poveștile trecutului treptat le descarc
în lacul cu nuferi cu unde albastre.
îmi pare că-s sosia salciei plângătoare
sufletul meu este cuib de pescăruși
nu îmi rupe ramul poetic mă doare
în umbra lui timpii sunt recompusi.
primăvara vine în cântec de harpă
muguri șușotesc pe ramurile noi
spactacolul verde curând o să-nceapă
cu iubirea soarelui vibrând în zăvoi.
mierla și cinteza în duet romantic
umplu cu rapsodii cerul meu semantic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În umbră
Eu viețuiesc în parcuri înfundate
În care rodul moare necules,
Eu lîncezesc pe-aleele uitate
În care un lințoliu larg și des
Închide orizonturile toate.
Sălbatice tăceri se strîng în umbră
Ca niște păsări mari ce mă pîndesc,
Sălbatice tăceri se strîng în umbră,
Ca să-mi adoarmă fiorul sufletesc
Și să mă-ngroape-n aripa lor sumbră.
Și din acest mister ce mă pîndește,
Eu, cel ce voi muri neînțeles,
Privesc cu dor albastrul ce mijește
Abia simțit, prin giulgiul larg și des
Sub care viața mea se prăpădește.
poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul de piatră
Ieri am călcat o piatră și mi-e sete,
De gura ei cu înjurături viclene,
Mi-e o foame oarbă să fiu luat în pene
Și doar iubirea albă să mă îmbete!
Mi-e dor nespus să beau ca Diogene, ca d
Mâhnit că am ridicat-o de sub pietre,
S-o dau ca pe o ființă între fete,
Cu sânge în ea, cu inimă și vene!
Și-aș vrea ca în prundișul de pe stradă,,
Să fac un parc cu tei, o grădiniță,
Ceva durabil, doar cu o peniță!
Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu de casă și portiță,
E arsă, fără suflet și... e fadă!....
sonet de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
SONETUL VREMII CE-A TRECUT
Aș vrea să relatez un fapt divers,
Trăit chiar ieri, în sânul lunii mai,
Pe drumul către piață, c-un tramvai
Și-adânc gravat în suflet, de neșters!
Cum am urcat, am zis că sunt în Rai:
O mândră-și expunea prin univers
Picioarele perfecte ca un vers
Din Dante sau ca parcul din Versailles!
O-ncing cu vechi ocheade de-amorez
Și, Har Fecioarei, zâna mi-a zâmbit,
Făcând ca tandre intrigi să visez...
Ea, sprintenă-n picioare a zvâcnit,
Cedându-mi locul... însă ripostez:
De te strângeai nițel, l-am fi-mpărțit!!
sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toporași
Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
si anul asta zana primavara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parca-ar fi venit intaia oara.
Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de langa noi.
De mult nu mă-ncercase asa dor
de viata si calcam nerabdatoare;
simteam cum se-nfioara sub picior
pamantul umed, fecundat de soare.
Copacii goi mi s-au parut incantatori -
Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
(trecusem pana-atunci de-atatea ori
pe langa ei si nici nu i-am văzut)
[...] Citește tot
poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Singurătatea
E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,
Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit
Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată
Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit.
Melancolia face în pieptu-mi să tresalte
Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind
Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte
Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,
Zguduitoare patimi cu foc mărturisind.
Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește
La murmurul ei sumbru plutind în depărtări,
Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește
Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește
Într-un noian albastru de mistice visări...
Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă,
De omeneasca fire treptat mă dezrobesc,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testamentul Călătorului prin stele
Am privit viața prin fereastra sufletului
Către inima imensă a românescului dor,
Însoțit de iubire, Pe lângă plopii fără soț,
M-am înscris în vecia Luceafărului călător.
L-am dus pe malul mării, l-am urmărit în larg,
I-am înnoit privirea într-o Floare albastră,
A rămas să fie, în vecie, cinstită dumnezeire,
Călătorind prin stele cu iubirea noastră.
În clipa împlinirii-am simbolizat, în Parcul Copou,
Un tei cu miere sfântă de limbă strămoșească,
Unde și Ceahlăul, la-ndemnul de Poet,
Ar vrea testamentar din cer să ne privească!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărm
am obosit să scriu pe țărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viața
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
țipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetății cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creștea parfum de crini pe aleile din țintirim
eu adunam din colburi cenușa sufletului meu
cânta în taină marea
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ludmila
Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt orașul cu oamenii lui indiferenți
ca pe un vânt la marginea cerului,
și umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătății.
Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulți dezinteresați
care vor lăsa în întuneric copacii
și teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie așteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.
Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lumina lui Isus
lumina toamnei blândă pe oameni îi invită
la plimbări prin parcul plin de crizanteme
prin ambientul lacului o lebădă privită
plutește ca un dans suav pe valuri boeme.
trăiesc în sânul vieții armonii mai presus
de grijile zilei de frământări nebune
mi-am lăsat destinul în veghea lui Isus
căci dragostea Lui nicicând nu apune.
în farmecul credinței eu mai pot să sper
de fapt am moștenit un romantism sublim
beatitudini ample se ridică la cer
până la steaua mea cu care mă anim.
sufletul meu pe tavă lumii îl ofer
cu versuri sublimate de forul intim.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpul iubirii
Eu primăvara sunt îndrăgostit
Și cred că, altfel nici nu aș putea,
În jur pe toate le privesc vrăjit
Și toate sunt vrăjite-n calea mea;
E veselie-n orice colțișor,
Pământu-ntreg e-acum însuflețit,
E anotimpu-n care-nvăț să zbor
Și tot ce-i viu îmi pare fericit.
Iar dacă,-ntâmplător, cam singur ești,
Sau, singur, dintr-o dată, te-ai trezit,
Nu-ți trebuie lanternă sau chibrit,
Pentru-a găsi un suflet să-l iubești.
În primăvară printr-un sfânt mister,
Se nasc idile-n parc și prin zăvoi,
O largă poartă se deschide-n cer
Și plouă cu iubire peste noi.
poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destăinuire în noapte
Bântuit sunt părinte, e noapte-n cetate,
Mi-e suflet castel de griji și păcate,
Și plouă tristețea pe lungi promenade
Dar din sclavul popor nu mai ia nimeni parte.
E calm, totul doarme. În solitara Cetate
Oroarea prăbușe bătrâne iatace
Bântuit sunt părinte, e noapte-n cetate;
Mi-e suflet castel de griji și păcate.
Și parcul stă-n iarnă; sub crivăț tenace
Diavol dă raită și Spaima îmi tace.
Voi, Nebuni!... Suicidul ascute pumnale!
Și vrea să se-anine de crengile-nalte
..................................................................
Te roagă părinte, e noapte-n cetate!...
rondel de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Beneficiile tehnologiei
Mai știi când ne-ntâlneam sub nuc
Și-n raze de-aur ne scăldam?
Azi ne vedem doar pe Facebook,
Tu n-ai curaj, eu, timp nu am!
O zi dacă nu ne vedeam,
Eu nu mă mai opream din plâns,
Ore în șir vorbeam, râdeam,
Acum un like îți e de-ajuns!
Prin parc, ne plimbam, visători,
Tu îmi furai câte-un sărut,
Din ochi, ne dăruiam comori...
Dar toate-au rămas în trecut!
Ce ți-a făcut oare-acest "book"?
Din câte știu, nu prea citeai,
Ori fetele-acum dau buluc
Și ai uitat cum mă iubeai?
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă aștepți
simt mare suferință, tu, iubita mea viață
cred că mă simt atârnat, ca de un fir de ață
simt cum inima sufletul și gândul mă doar
cred că nu știi, eu nu mai am mult timp și zbor
simt așa mai demult de un timp încoace
că iubesc și inima nu-mi mai stă cu pace
simt că tu ești acolo, în tramvai, în parc sau pe-o bancă
cred că stai cu o carte-n mână și gându-ți citește-n viață
simt că mă astepți, așa senină, că voi veni la tine
cred că timpul a fost deajuns și va face o minune
simt că voi veni și mă voi așeza, liniștit și cuminte lângă tine
și cred că împreună cartea vieții vom citi-o fără cuvinte
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul bardului
A fost de mult un mândru castel, cu vâlfă mare,
Strălucitor departe pân' la albastra mare,
Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee,
Săltau fântâni vioaie în joc de curcubee.
Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut.
În tron de fier sta palid și de supuși temut;
Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui urgie,
Și bici e tot ce spune, și sânge-i tot ce scrie.
Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte,
Cu plete blonde unul, iar celălalt cărunte.
Bătrânul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit;
Pășea alături sprinten tovarășul iubit.
Copilul meu, fii gata, grăi bătrânul lin,
Adânc din pieptu-ți smulge și cântă viers deplin.
Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el,
Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel.
[...] Citește tot
poezie de Ludwig Uhland, traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu voi fi
(Sunt pe niște rafturi de cărți)
Nu voi fi unde trebuie
în sertarele-n care cauți
cu nume uitate.
Sunt pe niște rafturi de cărți
unde mi se odihnesc poemele
în cuvinte șlefuite-n suflet
uitate și ele
cum statuile prin parcuri,
pecete rămasă pe umărul vremii.
Când îmi moi tocu-n călimară
cerneala amară și subțire
prinde coaje pe liniile spirale,
dospește cum aluatul în freamăt,
sedimentează mierea-n fagurii copți
zidește dulcele în straturi suprapuse
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seri autumnale
Și iată laleaua, te uită la roze,
Sub gesturi masive de bronzuri și marmori,
În parc unde Eros se joacă sub arbori,
Cum cântă-n lungi seri, monotone și roze.
Iar în seri bucuria înalță cântări
Bucuria salonului sub raze de lună
Și vânturi mari suflă-n melancolica strună
Răvășind visul alb al solitarelor păsări.
Și iată laleaua, te uită la muguri
Și crini cristalini împurpurați de amurg,
Trist strălucesc prin soarele-n pârg,
Durere-aducând spre ființe și lucruri.
Și dragostea mea, carne-nsângerată,
Își vindecă rana, calmează nevroze.
Și iată cum crinii, laleaua și roze
Plâng amintiri unde-al meu suflet se scaldă.
poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre parcuri și suflet, adresa este: