râuri şi suflet

Cuvânt Dumnezeiesc

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocări

De-ncercări e plină viaţa şi-ntrebări ce n-au răspuns,
Să le cernem nu-i putinţă, să le trecem nu-i de-ajuns,
De-notăm în voia sorţii fără-a ţine cârma-n frâu
În derivă-am duce anii scurşi la vale ca un râu.

Provocări nemilostive şerpuiesc ispititor,
De tărie-avem nevoie când picăm în plasa lor,
Nu e viaţă fără patimi, nu e moarte fără chin,
Toate-s date spre-a renaşte din cenuşă şi suspin.

Învăţăm cu-nţelepciune din grăbitul nostru mers
Că durerea ne-ntremează şi e leac în univers,
Cel ce-şi poartă cu credinţă sufletul mereu curat
De obstacole va trece şi de rău eliberat.

Preţul ce-l plătim adesea-i unul poate dureros,
Este dijma pământeană a oricărui păcătos,
Cât de grea ne-ar fi povara, să fim buni şi iertători,
În iubire să trăim, noi... umilii trecători.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus creaturii doritoare din mine

I-am spus creaturii doritoare din mine:
Ce este acest râu pe care vrei să-l traversezi?
Nu sunt în calea lui călători – şi nu există cale.
Vezi pe cineva mişcându-se în jur sau căutând adăpost?

Nu există râu – şi nici barcă – şi nici barcagiu.
La fel, nu există nici parâmă de remorcare şi nici edecar.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nici vad!

Nu există alt trup – şi nici minte!
Crezi că se află un loc unde sufletul va fi mai puţin însetat?
În această absenţă mare nu vei găsi nimic.

Deci, fii puternic, intră în propriul trup;
acolo vei găsi teren solid pentru picioarele tale.
Gândeşte-te la asta cu toată atenţia!
Nu pleca în alte locuri.

Kabir spune: Trebuie doar să renunţi la toate gândurile
care privesc lucrurile imaginare

[...] Citeşte tot

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a primit la pieptul ei, pădurea

M-a primit la pieptul ei, pădurea
Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiş mi-a strecurat în suflet
Şi-am rămas, de dragoste pătruns.

Şi m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Şi-am simţit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.

Şi-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viaţa de iubit:

Raza, floarea, drumul şi înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foşnetul, cântatul
Din pădurea vieţii-paradis.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi tu?

Poţi tu măsură adâncimea disperării?
Poţi cântării greutatea faptelor rele?
Poţi poleii cu argint cenuşă ' nserarii?
Poţi varsă paharul tristetilor mele?

Nu încerca să-mi arăţi în faţa doar mila
Nu mă coplesii cu bunătate în zâmbet
Nu vezi ca fiinţă - mi umilă
Are în în suflet doar jale si urlet?

Si urca în mine, tot urca o voce
Soptindu-mi intr-una: indurati destinul
Încerc să-mi inabus durerea atroce
Din suflet, dar şarpele râului îşi varsă veninul

Ce vrea să mă. 'nece în oceanu-i fetid
Himere bizare îşi întind mii de mâini
Să-mi smulgă inima, s-o umple cu vid
Apoi, cu dispreţ s-o arunce la câini.

poezie de Dumitru Segărceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aqua forte

Şi iată că într-o zi nu i-am mai putut duce sufletului meu
nici o bucurie. L-au năpădit întrebările;
toate cerurile, cu toate căldările,
i-au luat zâmbetul şi i l-au dus la Dumnezeu.

Pe urmă viaţa a făcut din mine o sperietoare:
n-am mai glumit, n-am mai plecat, tinereţea s-a dus,
timpu-a trecut –
pe fiecare uşă un necunoscut
intra şi ieşea, ca un râu dintr-o mare.

Brăţările vântului sună pe câmp
şi iată – e seară...
Cu greu îmi potoleam sângele odinioară.
Câteodată mă uit la trecutul meu strâmb.

O inimă aleargă prin această învălmăşeală,
amintirile fumegă şi-alunecă unele-ntr-altele.
Sărutul soarelui încaltele
are un miros greu de-alcool şi de hală.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagă, Doamne

Leagă, Doamne, vântu-n iesle
şi mă-ncuie-ntr-o copită
cu cinci maici de crânguri murge
şi cu jar trosnind sub plită;
Doamne, de-un potop frumos
cu doi miei de câmp de mure
leagă ochii mei să-ndure
dorul ei de vin lutos

Leagă-mă de mine, Doamne
cu tăciune stins pe râuri
cum şi ea pe greabăn frâuri
mi-a tot pus din colţ de ochi
şi mi-a răsucit prin oase
verzi spărturi de lemne coapte
şi-mi tot rupe şi-mi tot coase
ploi de ea prin mâl de nopţi.

Leagă-mă ca pe o toamnă
de un stâlp de mânăstire

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Camelia Radulian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă-ţi sufletul

Îmbracă-ţi sufletul cu flori şi cu dantele
Să poată să privească, duios, spre multe stele
Învăluie-l în taine, arome şi splendori
Să poată să reziste dogorii multor sori
Ai adunat în el sublime sentimente
Ca să răspundă bine în stările urgente.
Îmbracă-l în lumini ce nu pot să dispară
Spre a simţi din plin un iz de primăvară
Dă-i hrană consistentă; nimicuri să nu-i dai
Din el se nasc scântei ce pot sufla un scai
Din el curg râuri pline de-acea seninătate
Ce îşi întinde braţul spre sfânta Trinitate
O, pune straie scumpe pe sufletu-ţi senin
Fereşte-l de ispită, de ură, de venin
Păzeşte-l de himera ce dă arsuri grozave
Şi de atacul crunt al slovelor bolnave.
Te reprezintă-n lume oriunde te-ai afla,
Îţi dă noi energii spre culmi a te-nălţa
De poţi să înţelegi ce giuvaer e-n tine
Doar străluciri cereşti în sediul lui vei ţine.

poezie de George Cornici (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din străinătate

Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători

Şi inima aceea ce geme de durere
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibile din vale,
Dorminde cu un aer de pace; liniştiri
Ce respirau în taină plăceri mai naturale
Visări misterioase, poetice şoptiri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul morţii

Se-ntinde râul morţii
Precum lanul de grău...
A început secerişul de suflete...
Vuieşte cerul de durerea clopotului
Şi lacrimi de spice cad peste
Carnea pământului.
Riduri de spice se strâng
În nopţi sângerii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi văd viaţa

În ochii tăi văd viaţa mea
N-am crezut nicicând că se va-ntâmpla aşa
O văd, o simt şi tu mi-o ţi în suflet
În timp ce inimile noastre dansează un duet.

Mă simt ca într-un veşnic paradis
Ca stropul de rouă care pe frunză stă prelins
Cu teamă în suflet stau că voi cădea în nesfârşit
Că o altă floare-a iubirii poate a ofilit.

N-am crezut că viaţa poate fi aşa
Mi-ai colorat-o, i-ai dat contur şi-o operă de artă tu ai făcut din ea
Mi-ai dat un sens la dragostea ce-o port în suflet
M-ai atras cu frumuseţea ta cum face un magnet.

Eu te iubesc cu toată inima ce tu mi-o încălzeşti
Asemeni unui fulg de nea tu mă topeşti
Mă vărs în râurile sufletului tău măreţ
Sperând că voi ajunge un val ce-ţi va schimba al vieţii sens.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se surpă sufletul

Mi se surpă sufletul,
Ţi-o păsa sau poate nu,
Mă îneacă plânsetul,
Eu îs aici, unde eşti tu?

Călătoare eşti cu zorii,
Răsai şi pleci în amurg,
Îţi simt lipsa prin toţi porii,
Lacrimi râuri îmi tot curg.

De se vor opri vreodată,
Nu te voi mai căuta,
Va fi lacrima secată,
Ochii-au plâns din vina ta.

Vei trăi cuprinsă fiind
De amar şi-un dor nebun,
Eu aici, patimi scriind
Suferinţei cap să-i pun.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt, cuvinte

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady D

Aş vrea să cuprind o poveste în braţe,
dar povestea mea eşti tu,
aşa te am mereu
în caietul meu cu vise,
nu contează că ne desparte
un ocean de tăcere,
că vârful munţilor
trece dincolo
de ceaţa gândurilor noastre,
că păsările nu mai zboară
dincolo de conturul sufletului tău,
ca râul se transformă în dor,
că eu,
eu exist doar prin privirea ta.
Nu ar conta
că visele noastre
slefuiesc diamantele uitări,
făcând spaţiul dintre noi
să pară o oază de necuvinte,
acolo unde literele

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Coandă (22 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

SPRE APOGEU...

Nu-ţi lăsa în suflet mucegai,
Nici păianjeni de tot felul,
Valorifică tot ce ai,
Atingându-ţi astfel ţelul.

Stăruitor continuă în luptă,
Obstacolele să le ignori,
Orice greutăţi tu le înfruntă,
Cu cer senin fără de nori.

N-am vrut să stau mai liniştit,
În râul vieţii eu m-am avântat,
Orice obstacol am întâlnit,
L-am trecut, în urmă l-am lăsat.

Privesc senin în amintire,
Fără să-mi reproşez ceva,
Mă cuprinde sfânta liniştire,
Care este viaţa mea.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul III (O, întindere de pini)

O, întindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg,
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpuşă,
cochilie în care pământul cântă.

În tine cântă râurile şi sufletul meu se pierde în ele
după pofta-ţi inimii, şi-oriunde îi porunceşti.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranţă,
şi-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeţi.

În jurul meu zăresc o siluetă de ceaţă,
şi liniştea ta răpune clipele-mi de chin;
şi-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăseşti tu cu braţele de stânci, diafane,
şi setea mea îşi cere-n tine estuar.

O, vocea ta misterioasă ce iubeşte truda şi se întunecă
în crepuscul răsunător şi muribund!
Şi-astfel am zărit în profunzimea clipelor,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!