Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

religie și știri

Citate despre religie și știri, pagina 3

Textele de mai jos conțin referiri la religie și știri, dar cu o relevanță mică.

Vraja iubirii

Mă simt ademenit de-o vrajă
Sculptată de un glas de fată,-n vânt,
Urechea fermecată îmi stă strajă
La căpătâiul dulcelui ei cânt.

Pășesc ușor pe abur de iubire
Ce îmi îmbată mintea cu povești ;
Un val de fierbințeală-mi dă de știre
Că ruptă ești din slăvile cerești.

Tu ești a frumuseții diademă
Purtată cu mândrie printre zei...
Mi-e mintea încurcată-n grea dilemă:
De te doresc, tu oare-ai sâ mă vrei?

Un chip mai minunat nici că se poate,
Parcă dansează totu-n jurul tău,
Vântul îți duce cântu-n zări, departe -
Se minunează-n cer și Dumnezeu...

[...] Citește tot

poezie de (14 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singură împreună

Spune-mi că algele inimii aduc blândețe
Că răvașul extras spune "până la batrânețe"
Că mareea și amintirile sale se întorc la Dumnezeu
Că Nomadul urmărește vântul mereu

Că mâine dimineața-mi vei spune "ești frumoasă"
Că o vei face doar cât să nu mai fiu întoarsă
Că oglinzile nu au nimic, sunt lac de sare
Că ard ochii și fac doar umbre pe trotuare

Că omida când moare formează Crisalida
Că piatra brută șlefuită formează piramida
Că omul își caută consistența, nu fericirea
Că neghiobia jocului de zaruri dă știrea

Că întregul nostru trecut e doar naștere
Că greutatea sacului înălțat ca o rugă-i cunoaștere

... Că topiți în timp și schimbați în nisip
Eu nu mai am nimic să-ți zic.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Nu m-aștepta!

Nu m-aștepta când nici în depărtări
Nu se mai vede pasul meu ca-n ceață!
În viață poți ierta... dar uneori
Nici din iertări nimic nu se învață.

Nu-ți risipi oceanul din priviri
În lacrimi fiind la unison cu valul,
Eu nu pot fi un buletin de știri
Repetitiv la anul... și la anul.

În catedrala sufletului meu
M-așteaptă iar altarul ființei tale...
Să îngenunchi la el?! Dar tare-i greu
Să mai ofer lumină și iertare.

Întâmpinarea umbrei diavolești
Ce lăcrimează-n urma mea, e falsă.
Nu tu ești cel ce-mi spui că mă iubești
Și dintre toate eu sunt cea aleasă.

[...] Citește tot

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu-ți cer nimic

Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ar fi să-ți cer
N-ar fi ceva ce n-ai putea să-mi dai
Ți-aș cere ziua asta-n care stai
Cu ochii verzi, cuminți și sâni de fier
M-aș mulțumi să-ți fiu chiar și amic...
Și-n plus, nu ți-aș cere nimic.

Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ai vrea să-mi fii
Numai o oră, una cu iubirea
Ne-am contopi-ntr-un foc și am fi știrea
Cea așteptată de toți morții vii
Și-un pergament micuț am pune-n plic...
Iar viața noastră ar pluti un pic.

Nu-ți cer nimic aici, nimic acum...
Dar dacă m-ai simți și ai alege
Ai vede-n mine Raiul bun, cel de poveste
Și mări adânci și munți cu-nalte creste

[...] Citește tot

poezie de din Facebook, 4 aprilie 2018 (4 aprilie 2018)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinți
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare și suspin
în zilele ce curg, ce vin
ești roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai și mântuire
dă-mi surâsul tău și clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic și de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe țărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
și fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de știre

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și azi ne chemi...

Și azi ne chemi la o viață
De adevăr neajustat
Să ascultăm a Ta povață
Și s-o-mplinim imediat.

Și azi ne chemi să dăm de știre
Că ești și Împărat și Fiu
Și că a noastră moștenire
E, sus, la Dumnezeul viu.

Și azi ne chemi la rugăciune
Căci dă putere și avânt
Să-nvingem orice presiune
Produsă de al lumii vânt.

Și azi ne chemi să facem bine
Oriunde-am merge și oricând
Pe drum, prin văi și pe coline
Stindardul luptei fluturând.

[...] Citește tot

poezie de (11 ianuarie 2018)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Făt-Frumos

Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zărește nicăierea,
Oricât și-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Munții pustii, cu piscurile cată
Mâhniți, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puțin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care țara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta și ochiul șoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din șes
Și, goală ca de suflet, tristă, țara
Nu mai găsește parecă-nțeles.
De ce e ziuă și se lasă seara.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Doina Bonescu

Voi îngheța

Voi îngheța de dorul tău, ascunsă, într-o iarnă,
Ce prinde-n degetele lungi toți nasturii la haină.
Și-așa cumva în amorțire visez la zilele senine,
Când înfloreau macii în lunci și zumzăiau în jur albine!

Prin toamnă am trecut rapid, ca trenul într-o gară...
Ce-a fluierat încet, prelung, într-un târziu de seară.
Și-ntr-un cortegiu funerar de frunze-ngălbenite,
În zarea lumii te-ai pierdut cu ultime cuvinte:

-Atât a fost... în rest, rămân o simplă amintire.
Nu aștepta, iubita mea, ca să îți dau de știre.
Se-aplecă cetina de brad cu albul de zăpadă,
Curând și eu voi îngheța, doar cerul o să vadă.

Și-așa departe-n munți bătrâni cu aripile sure,
Spre cer mă-nalț în rugăciuni la margini de pădure.
Voi reveni paranormal poate în zi de primăvară,
Să punem ghiocei în coș, la iazul dinspre moară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vi(v)a(t) Bacovia!

Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins.
E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scâncește pustiul, îi strig că nu-l pot suferi.
În mall-uri se vând frunze moarte, la teatru-au băgat lumânări, în piață găsesc pașapoarte, la poștă... parfum și țigări.
La colț mă așteaptă-ambulanța, (am febră, tușesc și strănut), mă strânge la piept Baba-Cloanța și-mi dă și un tandru sărut.
La știri, moartea râde ca proasta, citind, recitând, declamând, rafale-mi împușcă fereastra, sar cioburi de geam și de gând.
Ce noimă, ce șansă, ce veste? Ce urmă de umbră-i în plic? E frig, e un gri de poveste și-i gri bidiviul la dric.
În cană se-neacă o clipă, pe străzi umblă medici stafii, la tâmplă îmi crește, în pripă, sfârșitul coleric de zi.

poezie de (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Eduard LupascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Grigore Alexandrescu

Uliul și găinile

Ion prinse un uliu și, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteț afară.
De o vecinătate așa primejdioasă
Găini, cocoși și gâște întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obișnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă și să-i vorbească.

Uliul cu blândețe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduiește

[...] Citește tot

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satire si fabule" de Grigore Alexandrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Speranța nu-i pentru înțelepți

Speranța nu-i pentru înțelepți, iar frica este pentru blegi;
Schimbând mersul lucrurilor, noi credem că lumea se va prăbuși.
Cu ochii larg închiși asculți zi de zi știri pe care nu le înțelegi:
Evenimentele-n timp par a produce-un haos continuu, deși

Lucrurile curg mereu în aceeași direcție. Dar acesta-i doar furtuna
Lunii August în acest ev, Noiembrie urmând mai târziu să se prezinte.
Înțelepții nu au speranțe, ei sunt, în mod firesc, singuri totdeauna
Și convinși că Noiembrie-i soră cu luna Aprilie. Ei își aduc aminte

Că Cezar și-Augustulus, ultimul împărat al Romei, au avut urmași,
Iar oamenii au continuat să trăiască; viața a fost înfloritoare
După-îndelungi războaie interne sau la frontiere cu barbari vrăjmași:
Muzică și religie, cultură, demnitate și desfătare.

Viață-și regăsește mereu farmecele, iar dacă-ar fi să dispară
Cu totul, ar rămâne frumusețea pământului sub stele – bunăoară.

sonet de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Selected Poems Paperback" de Robinson Jeffers este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.

Dați de știre c-a-nviat

Dați de știre înc-odat'
Despre tainica lucrare
Domnul vieții a-nviat
Unde e acum Pilat?
A respins a Lui chemare
Ceru-i spune: "vinovat"

Exprimați cu glas voios
Că trăiește Salvatorul
Din robie El ne-a scos
S-avem suflet credincios,
Să știm Cine-i Creatorul
Omului evlavios.

Locul Lui nu e-n mormânt
Fiul a ieșit din moarte
Să intrăm în Legământ,
Să avem spre Rai avânt,
Să trăim ce-i scris în Carte
Chiar când vine asprul vânt.

[...] Citește tot

poezie de din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

S-adormi, iubito! ...

De ce stai trează-n miez de noapte,
Iubita mea?! Cu tandre șoapte,
Te-oi adormi în brațe dârze,
Cu calde sărutări pe buze.
S-adormi iubito, legănată,
Doar de privirea mea vegheată!
Din chipul tău să-mi fac oglindă,
Să văd cum dorul mă colindă.
Să te adorm sub cer cu stele;
Ne vor binecuvânta ele,
Cu blândele sclipiri ferice,
Zâmbindu-ne de sus, complice.
Inima ta, de dor zdrobită,
Doar de iubire-i ostoită.
Să te adorm în cânt cuminte
Șoptind duioase jurăminte.
Și plină de insuflețire,
Să cauți drum spre izbăvire.
Mă înfășoară cu-ndrăzneală,
Într-o iubire ce nu-nșeală,

[...] Citește tot

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Și-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fânețele.
Toate florile șoptiră,
Întorcându-și fețele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coțofană
Fără ocupație
A adus o veste-n goană

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Daniela Luminița Teleoacă

Prejudecăți

[lucrurile sunt mult mai simple]


nu, dragostea nu este
câmpia aceasta nesfârșită de maci
nici măcar amprenta ei lăsată pe o pagină
într-o după-amiază generoasă de mai
când artistul a făcut suprema concesie imaginației... dorului
bolnav, copil, neajutorat și-a pierdut mințile într-un roșu concentrat
pentru clipa aceea de eternitate
a alergat mai apoi gol că să dea de știre
înnebunind frumos mai toate împrejurimile

nici rochia amplă a ei balansând încremenirea
nu este dragostea
felul lui gentil de a-i prinde fluturi pentru a stârni metafore
termeni de comparație de soi
nici lanul de grâu foșnind euharistiile

[...] Citește tot

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste

Poveste
Adunată de prin lume, despre predestinare, destin și coincidențe.
Într-o zi, fără de veste,
Un bărbat a întârziat,
Pe drum spre casa sa.

Văzând că ora e târzie,
Cu mult din cale afară,
A vrut ca soția sa să știe,
Și a sunat-o-prima oară.
Pentru că n-a răspuns, întârziatul domn,
A repetat apelul, cuprins de foc și pară.
La care soția îi răspunde, trezită greu din somn.
-Te-am mai sunat, de ce nu ai răspuns?
Își ceartă el femeia.
-E primul tău apel ajuns,
Și am răspuns. Te aștept cu cheia.

Ajuns acasă supărat,
Bărbatul ridică telefonul,

[...] Citește tot

poezie de din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (15 martie 2019)
Adăugat de Marck NesselSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul VIII

Era pe timpul care-aduce dor
și inima-n vâslași de jale-o frânge,
în ziua când le-au zis "drum bun" ai lor,

când sufletu-ntr-un nou hagiu să strânge
când cânt-un clopot dulce-n depărtare,
ce-a zilei moarte-acolo parc-o plânge,

când eu simții c-auzul îmi dispare
și-un duh văzui nălțându-se-ntre ele,
făcând cu mâna semn ca de-ascultare.

Și,-unite palme ridicând spre stele,
privea spre răsărit, ca și zicând,
spre Dumnezeu: "Ce-mi pasă de-alte celei"

"Te lucis ante", așa de dulci sunând,
încât simțeam din simțuri că mă scoate,
cuvinte-a spus cucernice, și,-n rând

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.

Balada ultimului drum

Cocoșii stau sa cânte agale-n dimineață
Când singur-cuc mă trec din astă viață

Căci nimeni nu-i, la creștet să-mi vegheze,
Nici lumânare n-am, puțin să-mi lumineze

Cărarea care duce de-a pururi către Domnul…
Mi-e teamă, doar, să nu mă prindă somnul

Și-n somn să mă îndrept spre veșnicie…
Halal mi-ar fi de-așa călătorie!

Că-ntâia oară e când plec de-acas㠖
Călătoria asta vreau s-o am frumoasă.

Mă simt ușor și parcă nu mi-e frică…
Curând o să mă-nalț în zbor de rândunică

Să-mi pară rău că plec?! Ei, na, aiurea!
Sunt liniștit precum sub nea pădurea

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Angi Melania Cristea

Blue Monday

dacă oamenii sunt triști
înseamnă că terapia prin artă este un îndulcitor cu aspartam iar iubirea o coloană a infinitului
această diluție a clipelor în servituți
ne transformă în roboți megatronici
dar până și ei au eșecuri și dezechilibre financiare
într-o lume de voyeuriști

jucăm poker cu nestările noastre
pentru că emoțional suntem pe meridianul zero
lunea este ziua pentru decodificat sentimente
însă niciodată nu vom începe
să ne îndrăgostim cât vom fi răsărit delfin sau autism

numai roșul ne va vindeca de monologul albastru al decepției
roșul celor ce se nasc mai tineri în cuvânt
necatapultați în iubiri fără acele fibrilații
numite sentimente
fără ozonul care ție îți lipsește
când te reinventezi și inspiri în mod automat
pinkemoji

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Un șobolan s-a omorât în fața papetăriei "direct office"

o știre înspăimântătoare a fost transmisă în această seară
pe toate canalele mass-media
propagând o undă de șoc în întreaga societate românească

se pare că în cursul zilei de azi
a fost descoperit cadavrul unui șobolan
de dimensiuni medii
în fața unui magazin de papetărie
dintr-un cartier bun al orașului

primele cercetări ale poliției confirmă o ipoteză greu de imaginat
purtătorul de cuvânt al inspectoratului de poliție a declarat în urmă cu o oră
abia stăpânindu-și lacrimile de durere
că toate indiciile conduc spre o sinucidere a șobolanului
pe motive de dezgust existențial

imaginile video au surprins pentru câteva clipe
corpul neînsuflețit al sinucigașului șobolan
ce stătea întins pe spate
cu botul larg deschis

[...] Citește tot

poezie de din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre religie și știri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook