roboţi şi viaţă

Sub ziduri...

Între zidurile de ciment,
Sunt cărămizi îngropate, anunţând tăcerea
Unei noi lumi.
În cochilia lor, dorm
Sufletele de piatră,
Într-o tăcere asiduă, vinovată...
Fotoni de lumină
Mângâie plângerea nopţilor reci
Căci sufletele de piatră
Dorm în tăcerea
De pereţi îngropată.
Trebuie să devenim stânci,
Cu suflet non-invaziv,
Să nu plângem din orice motiv...
Roboţi visând la expansiune,
Nu capăt de lume.
La containere s-au aruncat sentimentele,
Nu mai există umanitate,
Doar un creier mecanic...
Nu există adevăr, nici dreptate.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, tată!

- Sărut mâna, tată! Mi-era dor de tine!
Stau aici, la cruce, gândul să-mi împart...
Plâng de dor, tăicuţă, dar nu-mi e ruşine.
- Fiule, nu plânge! Uiţi că eşti bărbat?!
.............................................................
Tăcerea mea, mi-a zis Sorin, cândva,
Vine cumva şi de la-nţelepciune...
Eu plâng tăicuţă, în tăcerea mea.
(O boală crudă-a tăbărât pe lume.)
Să ştii, nu mai avem nici oxigen
Şi în spitale zi de zi se moare.
Pământul ăsta este un infern...
Trebui' să-mi dai, tăticule, crezare!
S-au dus în cimitir prieteni buni,
S-au dus bătrâni, femei, copii şi mame.
Mai suntem doar o mână de români
Cu vise şi idei fenomenale.
Suntem batjocoriţi, scuipaţi, supuşi,
Conştiinţa,-n lanţuri, ca un lup se zbate
Şi milogim dreptatea pe la uşi

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt orizont

Cu o sclipire mai intensă decât alţii
am reuşit să ajung primul la liman,
dar nu aşa uşor cum ar crede veleitarii,
ce hrănesc iluziile formate prin timp,
se culcă pe imaginea creată de ficţiune,
fapt devenit pentru toţi un ajutor
venit la sublima poartă a adevărului esenţial.

Din umbră străbate printre nori, lumina purtătoare de viaţă,
întreaga natură se trezeşte din letargie,
se umple cu acel impuls de vervă sălbatică
care te împinge să urci pe creste.

Într-o mare de posibilităţi te scalzi în gol
până capeţi exerciţiul prinderii din zbor al ideii,
se schimbă şi răstoarnă teorii neverificate,
apar punctele de contact cu evoluţia.

Când se dovedeşte că nicio taină nu-i perpetuă
se dezvăluie moartea trecutului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Medicul echipajului, domnişoara doctor Stela Anca Stejăran. Desigur, în cazul dumneavoastră, domnişoară, totul este foarte clar; toată lumea ştie ce înseamnă a fi medicul echipajului şi ce presupune acest lucru. Din momentul în care aţi reuşit să deveniţi membru al echipajului, ne-am interesat mai mult de dumneavoastră, v-am urmărit cu atenţie activitatea desfăşurată în ultimii ani în cadrul Institutului şi am căzut de acord asupra faptului că sunteţi potrivită pentru această funcţie. Vă daţi seama că viaţa şi sănătatea colegilor vor fi în mâinile dumneavoastră, ei vor depinde de dumneavoastră, dar toţi avem convingerea că vă veţi descurca. Ce aveţi însă de spus, domnişoară? Consideraţi obligatorie necesitatea a cel puţin unui ajutor specializat, fie doar chiar şi un robot, un altul decât cei doi destinaţi misiunii?
Stela: Nu, domnule director, mă voi descurca, pentru că, de fapt, nici nu sunt singură, ci cu colegii mei. Oricând va fi nevoie, ei mă vor ajuta, iar dacă nu se pricep, vor învăţa, se vor deprinde.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu de filozofie

În clopoţeii dimineţilor frustrante de alarme
Se-ncântă timpul, petrecând spre trudă...
În fluxul nesfârşit, robotici toţi, cu viziunea nudă
Se scurg în lumea -de-un diurn epuizată- pân-adoarme...

Printre războaie automate, tricotând visări,
Femei îşi scriu în "office" viaţa-n treceri efemere
Pentr-un voiaj, de o vacanţă sau un coş de mere
Şi multele speranţe de-mpliniri şi avansări...

Încartiruiţi în dogmele de-a fi sau de-a nu fi
Bărbaţi-şi topesc muşchi şi nervi într-un grotesc
De rupere de inimi, mâini, coloane... minţile-şi sfârşesc
Pentr-un simbol de stâlp... Ocrotitorii de copii.

Ce anticrist explică tot efortul silnic în exces
Şi unde ascunde-un inutil de plus valoare evidentă,
De nu-i pretenţia nebună a unei nedreptăţi extrapotentă;
Că singurul succes e-n ban, iară credinţa-i un eres.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să credem în LUMINĂ!

Să nu ne împăcăm cu primăvara dezolată,
Cu spaima ce-i inundă plămânii înverziţi,
Tu, lume, nu îngenunchea, de moarte speriată,
Ce râde sub mustaţă, să ne lăsăm zdrobiţi...

Trăim cu azi, de ce ne doare ce-o fi mâine,
Prezentul e răsplata la paşii-ne greşiţi,
Când otrăveam şi apa, şi sfintele ţărâne,
Nu ne păsa, că mâine vom fi şi pedepsiţi?

Să punem lacăte pe veştile flămânde,
Că ne-au robotizat, să nu fim răvăşiţi!
Sub hoardele de verde, ce năvălesc plăpânde,
Să ne ascundem orbul din ochii zăpăciţi...

Cu fruntea însorită să ducem talpa dreaptă,
Să mulţumim Luminii de Soare fără dungi,
O fi ea spaima-ceasta de turbulenţă aptă,
Dar noi suntem cocorii porniţi pe zboruri lungi!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vorbe

Cum să scrii adevărul pe note muzicale
Când creierul tău e plin de muşte şi ţânţari
Frici, rate la banca, intrigi şerpeşti, şeful zapciu
O picătură de cerneală care otrăveşte paharul cu apă
Prin care nu poţi să mai vezi florile de cireşe amare
Alergi spre nicăieri tăune fără cap
Grăbit la întâlniri de la care abia aştepţi să pleci
Ras, tuns, frezat, parfumat, impecabil
Într-un costum care nu-i al tău
Un nor de vorbe şi râsul isteric forţat
Schimonosirea fericirii mimate prost şi absurd
Te simţi rotiţă, roboţel, piesă de schimb
În corpul infernal al unui străin
O păpuşă prinsă-n aţe de mâini dibace
Eşti iute şi eficient dar nu te mişti deloc
Asta îţi contaminează fiecare celulă
Cum să-ţi crească muguri de trandafir din cap
Când tu eşti bolnav fără măcar să ştii
Nu poţi să zbori înaripat cu maşina ultramodernă
În urmă ta rămân potop de hârtii împrăştiate

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aoleu, bătrâne... Ştiai cât e de severă?
Alex: Nu. Însă dacă tot am aflat acest lucru, n-aş vrea s-o supăr vreodată.
Lucian: Nu cumva să îndrăzneşti!
Stela: Luci, ştiu că tu eşti comandantul nostru şi nu eşti obişnuit să primeşti ordine, dar acum eşti doar pacientul meu şi trebuie să te conformezi situaţiei. În privinţa lui Alex, nu-i nevoie să-şi facă griji. După cum a observat şi el, în viaţa de zi cu zi, nu sunt deloc exigentă, nu-mi impun punctul de vedere; asta se întâmplă doar în activitatea profesională, pentru că, fiind medic, răspund de viaţa celor pe care-i tratez, însă sper să găsesc înţelegere din partea acestora; în cazul de faţă, voi, colegii mei. Nu mă pot juca cu voi de-a doctoriţa.
Lucian: Înţeleg, doctore. Dar cu Alex, glumeam doar. Şi... Spune-mi, te rog, când pot căpăta acea supă bogată în vitamine pe care tocmai mi-ai promis-o?
Stela: Imediat. Ştiu că te-ai neglijat în ultimul timp, dar nu fi prea nerăbdător. Ai s-o capeţi de îndată. Plec chiar acum să le spun roboţilor ce şi cum au de făcut, iar când supa va fi gata, ţi-o va aduce unul dintre ei, în cantitatea pe care le-o voi indica. Alex, rămâi tu aici, cu el?
Alex: Sigur. Rămân.
Lucian: E grozavă!
Alex: Cu siguranţă!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nebunilor

Nebuni cu sufletele goale, pictate-n negru sau în gri,
Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Nebuni copii, purtând în suflet lumină, taină şi candoare
Neştiind durere, nici tristeţe, neştiind de ce mereu se moare,
Nestingheriţi, în lumea voastră, muriţi cu fiecare clipă
Şi altă lume, în tăcere, în suflet vi se înfiripă,
Vegheaţi de-a pururi nebunia însămânţând nebuni precoce,
Pictând cu alb uitatul negru al armei celei mai feroce.

Nebuni cu sufletele goale pictate-n negru şi în gri,
Lăsaţi în urmă, ca un doliu, etern uitate armonii.
Trudnic, grădinile Gheenei, fără odihnă şi popas
Lăsaţi să strălucească încă sub jarul clipelor ce-au ars.
Clepsidra spartă, sub nisipul vieţii mereu mai insipidă,
Nebuni cu sufletele goale, vouă vă este dăruită.
Şi gâzi hipnoticelor semne, poeme aţi îngenunchea.
Lumină-n gândurile nopţii, cu iz de crin de catifea.

Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Ca un buchet de ne-lumină, sub umbre reci veţi răsări

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboţii?
Lucian: Aş vrea să-i programezi în aşa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboţii se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi şi vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana şi apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l ţină mai mult în casă, chiar şi ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinţii mei la veterinar, bineînţeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Şi de ce ţi-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu ştiu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic şi o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Şi Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreţ şi isteţ; la nevoie îşi cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că oboseşte repede. Şi dacă nu e înţeles, e considerat gălăgios şi e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniştit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuţ, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenţia necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar şi mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Ştii, poate o să-i programez şi pe ai mei de acasă, să pot fi liniştit în privinţa lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboţii tăi, deşi cred că asta ar putea face şi tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va şi face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero şi nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboţilor.
Mihai: Bine; îţi închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Eşti flămând şi însetat? Mamă, ce i-aţi făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-aţi dat sau nu apă şi mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine ştie? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-aţi neglijat, deşi ştiaţi foarte bine cât de mult ţin la el. Nu numai că nu i-aţi dat să mănânce şi să bea, dar în plus, l-aţi mai şi lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, linişteşte-te! De Nero roboţii trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă şi mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboţii trebuiau programaţi, sau cel puţin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-aţi spus măcar aşa ceva?
Diana: Nu ştiu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; ştii ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeaţi? Nu... Nu ştiu nimic.
Lucian: Deci aţi uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu ştiu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ţinut în viaţă. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Linişteşte-te, fiule; doar n-a păţit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ţi se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul domestic

omul cu înţelepciune a inventat domesticirea
animalelor
crescute pe lângă casă, hrănite, muncite, exploatate
în final sacrificate
apoi a descoperit ceva mai interesant
domesticirea omului de către om
crescătoriile în mari oraşe, cuşti în apartamente
jugul la biroul unde soarele e desenat pe tavanul liftului
mâncarea furaj concentrat din supermarket
şi cea mai tare realizare, libertatea
din mintea oamenilor domesticiţi
cu filme, cu ştiri, cu reclame, cu vacanţe scurte
în resorturi corespunzătoare
omul domestic se reproduce controlat în laboratoare
dă naştere altor oameni domestici educaţi despre libertate
când se trezeşte unu, cu amintiri
de când oamenii migrau în toată lumea
evadează din morala comună pe câmpiile posibilului
colectivul ia atitudine, îl marginalizează din crescătorie la abator
un nebun, inadaptat, neînţeles, decăzut, paria

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Father

încă e intuneric / o clipă mă opresc
şi şterg lacrimile unui câine de pluş / astă noapte am visat că mă urmăreau ei / câinii
am salvat visul ca pe un draft m-am trezit spunând cuvinte ca un
robot dintr-un call center dragă tată dragă tată
dragă tată / astea sunt cuvinte care nu se rostesc
tata a plecat într-o vănătoare fără întoarcere

// dacă rostesc father mă simt mai detaşată //

s-a întors totuşi când pe ecran se derulau imagini de la
campionatul mondial de patinaj artistic
era o figură plină de sânge şi pământ
preinfarctul îi făcuse inima mai slabă
l-am luat în braţe / era un animal rănit ce m-a strivit sub greutatea lui
atunci am învăţat că mila e un sentiment inutil
de fapt nici nu era tatal meu
era father
un străin uitându-se la mine de la o altă fereastră
în care tot timpul e întuneric

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect

Toţi în jurul tău aleargă după bani
Mertzul şi gagica îţi atrag mulţi fani
Luptă să ajungi şi tu acolo, sus
Vremea hipioţilor a cam apus

E mişto să-ţi faci vacanţa în Dubai
E la modă să fii mai tot timpul high
Nu contează câtă carte-ai învăţat
Fă pe şmecherul să nu pari un ratat

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
Respect

Toată ziua nu ştii decât să munceşti
Eşti ca un robot şi o să rugineşti
Poate într-o zi o să-nţelegi că nu
Timpul nu se-nvârte după cum vrei tu

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de roboţi

Trăiesc într-o lume plină de roboţi,
Programaţi de acelaşi soft,
A căror existenţă este total dependentă
De gadgeturi,
De universul rece al tehnologiei,
O lume-n care inteligenţa artificială deţine controlul,
Şi-n care căldura umană se pierde-n "like-uri", "sms-uri",
Prietenii şi interacţiuni virtuale.

Cerneala, tuşul, instrumentele de scris
Au primit un şut în fund de la tastaturile performante,
De la touch screen-uri şi comenzile vocale.

Emoţia dragostei
Nu se mai măsoară în bătăile inimii,
Ci-n conturi, cifre, impresii materiale ori coduri de bare.
Şoaptele pline de tandreţe
Nu se mai spun în parcuri ori în îmbrăţişarea unui dans.
Ele se scriu pe mess, WhatsApp, twitter ori instagram.
Sintagma "a face dragoste" este desuetă;

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea speranţei

Ea nu-şi pierde speranţa în timp ce
se roagă. Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălţa
dar nu se înalţă, ci se scufundă.

Un ţipăt poate însemna
un coşmar sau o frontieră pentru sfinţenie
atunci când infinitul este în interior.

Viaţa este o iluzie sau
o mască a unui ego şi poate că această disimulare
are scopul de a rostogoli acest ego
într-un haos mai mare decât Mare Imbrium numită şi Marea de Lacrimi. Ea crede că atât cât are este suficient pentru ea.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş (3 noiembrie 2023)
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putin şi poporul rus

Putin şi poporul rus
Sunt mai răi decât s-a spus:
Calcă totul în picioare,
Fără milă, remuşcare.

Putin este un barbar,
Chiar mai rău, e-un măcelar,
Nu de oi sau alte-asameni,
Ci-i un măcelar de oameni.

În Ucraina, cu război
A pornit acest gunoi
Şi distruge totu-n cale,
Chiar aziluri şi spitale.

Moartea parcă-i un robot
Şi coseşte peste tot
Vieţi de tineri şi bătrâni,
De copii, părinţi, frăţâni.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de George Budoi din Rusia şi ruşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (27 februarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendula şi ceasul de perete

O pendulă şi-un ceas de perete,
În revistă trec fapte concrete.
Deşi nu-i venea la socoteală,
Ea stătea să-i facă el morală.
El, copleşit de mai vechi regrete,
Hotărî să le ia pe-ndelete.
Nici ţipenie nu era-n casă;
Numai ticăind, un ceas de masă.
Şi prinzând curaj şi-n glas putere,
El strigă spre a ei încăpere.
Şi vă jur că nu-i o utopie;
Ceasul a găsit pretexte-o mie:
Tu eşti de stăpâni altfel tratată,
La curent cu bârfe, informată
Şi tronând peste sufragerie,
Cu toţi te privesc cu simpatie.
Aşa cum se ştie-n legea firii,
Poţi s-auzi ce spun şi musafirii.
Cât gazda platouri pline cară,
Mai asculţi şi-o vorbă de ocară,

[...] Citeşte tot

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus igitur

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr iraţional,
fiindcă şi copiii din şcoala preliminară ştiu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecţionate şi funcţionarea lor simultană,
sinergică şi mondială,
poate să fie îmbunătăţită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură şi altor roboţi extrem de inteligenţi.
De mult timp am ajuns să măsurăm şi timpul cu inexactitate.

Învăţăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim aşezaţi pe toate celelalte simţuri ale celorlalţi oameni ai secolului 23,
şi totuşi simţim pământul de sub noi,
aşa precum prinţesa lui Andersen simţea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Ştim că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiştii consideră că nu ne apropiem de sfârşitul lumii,
mai ales fiindcă am renunţat la pretenţia că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă şi timpul este o categorie a materiei şi spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spaţiul.
Până şi copiii cei mai mici care ştiu să vorbească deja

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!