rochii şi timp

Mărţişor

Vioi ca un mâţişor,
Ne zâmbeşte Mărţişor,
Cu un vânticel în plete,
Şi cu păsări în cuplete,
Cărăruşi bătătorite,
Freamăt, zile însorite.

Colţul ierbii l-a simţit,
S-a foit, s-au înmulţit,
Şi împing solul să-l crape,
Vor din beznă ca să scape,
Să-nverzească ca în Rai,
Câmp şi deal, iubitul plai!

Pomii, cu o dulce teamă,
Rămurelele îşi cheamă,
Să le dea rochiţe noi.
"Şi eu vrea să mă înnoi!"
Strigă un gândac roşcat,
Stând în scoarţă nemişcat.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Auzind că iubitul meu pleacă la Yang-chou,
L-am însoţit până departe, la Ch'u-shan.
Pentru câteva secunde, cât m-a ţinut în braţe,
Fluviul şi-a oprit curgerea, iar timpul a încremenit.

Îmi voi mai ridica vreodată iarăşi rochia pentru tine?
Perna mea îţi va mai mângâia oare
Vreodată faţa fermecătoare?

poezie de Tzu Yeh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe acordurile Cântecului Păcii

An de an, prin ultima ninsoare subţire,
am cules flori de prun,
intoxicată de frumuseţea lor.
Atingându-le cu mare îndrăzneală,
Lacrimile lor translucide mi-au udat rochia.
Anul acesta m-am întâlnit cu mine în colţul
dintre mare şi marginea orizontului.
Tâmplele mi-au devenit argintii.
Judecând după vântul înserării,
cu greu aş mai avea încă o şansă
să mă bucur de înflorirea prunilor.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate e un timp al bărbaţilor. Al ştiinţei, al războaielor, al afacerilor... Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim şi rolul vechi, acela de a fi femei, mame, soţii, de a fi un vis-a-vis agreabil. Un vis-a-vis care pune umărul alături de ei la tot ce e de făcut. Paradoxală situaţie... Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecinţele egalităţii, cu limitele ei cu tot. Şi pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea noastră de a ne face viaţa frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretenţioase. Ne mulţumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanţă la mare, cu o primăvară. Putem fi mult şi bine egale cu ei (bărbaţii)! Pot să ne ceară să fim deştepte, instruite, să fim la nivelul lor, pot să ne ceară şi leafa, pot să ne ceară orice! Nouă ne rămâne primăvara. Sau rochia cea nouă. Sau vacanţa la mare. Noi putem şi să muncim şi să arătăm bine — dacă trebuie — să îngrijim un copil, să-i îngrijim pe ei, să-i iubim, să-i cicălim, să fim bune, rele, insuportabile, generoase, egale cu noi şi egale cu ei. Nu credeţi că suntem formidabile?

citat clasic din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii zilei

Sunase deşteptarea pe la cazărmi, şi-o boare
Din vântul dimineţii sufla în felinare.
La vremea asta, visuri, cu jocul lor drăcesc
Pe-adolescenţii oacheşi în pat îi răsucesc.
Şi lampa, ochi cu rană, începe să se zbată,
Punând pe luciul zilei o sângerie pată,
Iar sufletu-n robie dat trupului şi silei,
Imită lupta lămpii cu strălucirea zilei.
Cum un obraz în lacrimi e şters de vânt, văzduhul
E-nfiorat de lucruri ce-şi dau în umbră duhul.
Şi-i frânt de scris bărbatul, femeia de iubit!

Prindeau ici colo hornuri să fumege grăbit..
Femeile de stradă, cu-nvineţite pleoape,
Plecaseră în somnul lor tâmp să se îngroape.
Calicele, târându-şi uscaţii, recii sâni,
Suflau s-aţâţe focul, şi îşi suflau în mâini.
Ca un oftat ce-l curmă un val de sânge roş,
Tăia departe pâcla un cântec de cocoş.
Mormane mari de ceaţă zăceau pe edificii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe două tocuri

Iubirea nu are timp, anotimp
Ore fixe, zile precise in braţele femeii
Înfuriat timpul începu să macine
Lumea iubirii fără timp
A ingenuncheat femeia
Luând nisipul in căuşul palmei
Cu lacrimi in palme frâmântându-l
In fard la răsfirat pe obraji
Şi mai nebun timpul
A ars totul in cale
Graţioasă a suflat din cenusă
Rimel peste genele ei
Ahtiat şi necruţător timpul
A revărsat potopul
Femei la înmiresmat cu flori
Şi-a inebunit mai tare timpul
Cu parfumul adiat in zare
Au răsărit spini peste tot
Să-i insângereze talpa, timpul..
A fost nevoie doar de doi

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima secundă

Totul se grăbeşte.
Melcii ocolesc o curbă lâncedă
cu semne apocaliptice
inundând o linie dreaptă,
meduzele se ascund în mare,
luna fuge mai repede pe cer.
Inima sare peste minute,
grăbindu-se.
Iubirea se agaţă în cui sub o haină tăcută
şi o rochie ce-şi stinge culoarea.
Mâinile răstoarnă mângâierile în poală,
din degete curg stele peste balcon.
Gândul se retrage în neant
coborând de pe culmile bucuriei.
Cuvintele îşi dizolvă înţelesul
în ultima secundă.
Un gol acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina vâlcelei aurii

Poveştile iubirilor mele înalţă pulberi dulci;
Ape liniştite, ierburi nonşalante.
La asfinţit, când păsările strigă-n vânt, cad petale
Ca rochia de pe o fată acum mulţi, mulţi ani.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fashion

zori-s înveşmântaţi cu salopetă roz
pictează pe tapet o zi însorită
vântul vesel scutură praful de rogoz
timpul îşi etalează mintea iscusită.

pleoapele naturii sunt fardate cu verde
inima-i surâde sub rochia cu fluturi
monotonia zilei în modă se pierde
cerul rezonează cu albe alăuturi.

culori curcubeice am îmbrăcat şi eu
zâna primăverii mă ţine de mână
albine şi flori poartă în decolteu
fiorii fericirii ţin câte-o săptămână.

focul dragostei mi-e dat de Prometeu
adânc în mine vreau să rămână.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.

Unu şi jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Priveşte la femeia aceea
Cum şovăie înspre tine în lumina uşii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e

[...] Citeşte tot

poezie clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furatul miresei

Îşi etalează iarna, în babe, garderoba,
Cojoacele miţoase, broboada, pelerina,
Ciorapii groşi de lână, opincile şi roba
De promoroacă dalbă, căciulile şi fina
Rochiţă de dantelă, frumoasă ca lumina...

Cu ţoalele în care sosit-a, pe o mână,
Purtându-le pe cele păstrate de plecare,
Mai mult cu două zile decât o săptămână,
Probând ca pentru nuntă, cum face fata mare,
Prin multe magazine, rochiţa de plecare...

Am vrut să spun, fireşte, rochiţa de mireasă,
Dar vântul îmi şopteşte să nu suflăm din casă...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţi străini şi noi

rochia stă puternic pe ea
pensula-i stă unealtă în mână
e lună
în Senta e o lună de mucava
nu e wi-fi după miezul nopţii
poate
că mâine ea va lupta va lupta
cu bărbaţii înfăţişaţi peste zi
fără pori
ca soldaţi beton ai imperiului
fricii de stăpânirea maghiară
e lună
de iunie şi e anul când apele
se adună puţin se adună

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,
Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

mă-nvăluie toamna
cu umbre cărămizii
şi frunze veştede
mi se zbat lângă tâmplă
lasă-mi timp
doamna mea
între noapte şi zi
o răsuflare şi alta
curând
voi îmbrăca
rochia neagră a iernii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osgood: Am sunat-o pe mama. Era aşa de fericită că a început să plângă! Vrea să porţi rochia ei de mireasă. E din mătase albă.
Daphne/Jerry: Mda, Osgood, nu pot să mă mărit purtând rochia mamei tale. Pentru că... nu avem aceeaşi constituţie fizică.
Osgood: Putem s-o modificăm.
Daphne/Jerry: Nu! Te rog, Osgood. Uite ce e, noi nu ne vom căsători. Nu putem.
Osgood: De ce nu?
Daphne/Jerry: Păi în primul rând, nu sunt blondă naturală.
Osgood: N-are importanţă.
Daphne/Jerry: Fumez! Fumez în continuu!
Osgood: Nu-mi pasă.
Daphne/Jerry: Am un trecut îngrozitor! În ultimii trei ani, am locuit cu un saxofonist.
Osgood: Te iert.
Daphne/Jerry (disperat): Nu pot avea copii!
Osgood: Putem adopta unul.
Daphne/Jerry (îşi drege vocea şi îşi scoate peruca): Nu mă înţelegi, Osgood! Sunt bărbat!
Osgood (îl priveşte lung după care răspunde, neperturbat): Nimeni nu-i perfect!

replici din filmul artistic Unora le place jazz-ul (29 martie 1959)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei nopţi de toamnă

Sub secera încovoiată-a lunii roua uşoară şi rece
I-a umezit rochia, dar ea nu merge să şi-o schimbe –
Mângâie strunele lăutei argintii toată noaptea,
Înfricoşată să se întoarcă în camera goală.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cu împăratul

El, împăratul slovei
cu litere de aur întinse dinainte
castelul lui miroase a ceară
topită de cu seară din cuvinte.

Eu – cheia cetăţii atărnată la gât
Păşesc pe covorul de stânci
Port pe umeri lebăda visând
În ochi ape adânci
Şi timpului caiele ruginite
Îi scoate potcovarul din copite.

Iau cina cu împăratul
În cupele de aur spumegă cuvinte
Şoptite servitoarei cu o seară înainte
În miezul pâinii înveliţi cu aluatul
Frământat de mâini de sfinţi
Îşi fac culcuşul bunii lui părinţi
Şi păcătoşii fierţi în sânge de balaur
Îşi fac culcuş în porumbei cu cioc de aur

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Improvizaţie

Rochia ei - un nor.
Obrazul - floare.
Vânt înmiresmat, uşor,
Primăvară - dor!
Sus, la munte, de-ar fi ea,
Nu mă-ncumet a-l urca.
Lunii când se va-nclina,
Eu departe m-oi afla,
Primăvară - dor...

poezie de Li Tai Pe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina

Străluceşte-n grădină,
în frunzişul alb al castanului,
pe borul pălăriei tatălui meu
care calcă pe pietriş.

În grădina suspendată-n timp
mama stă pe un scaun din pin roşu;
lumina umple cerul,
pliurile rochiei,
tufişul de trandafiri de lângă ea.

Iar când tata se apleacă
să-i şoptească ceva la ureche,
când ei se ridică să plece
şi rândunelele săgetează,
şi luna şi stelele
cad pe gânduri, grădina străluceşte.

Chiar acum când tu te apleci pe acestă pagină,
singur în ora târzie, străluceşte: acum,

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa splendoarei

Stă-ntr-însa Evanoe,
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare - din aur sunt şi ele.

Şi-am văzut-o pe Doamna mea în lumina soarelui,
Păru-i era răsfirat în jur, un snop de aripi,
Iar soarele roşu, îndărătul a toate.

Şi-am văzut-o acolo în casa ei,
Cu şase mari safire de-a-lungul peretelui,
Cu rochia toată din aur palid,
Joasă, c-o garnitură pân-la genunchi.

Sunt multe-ncăperi şi toate de aur
Cu pereţi lucraţi adânc în email,
În metal forjat; şi prin roşiatica piatră
Anume cizelată, năvăleşte lumina aurie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!