sacrificiu şi visare

Scrisoare târzie

Stau acasă doamnă
Şi privesc cum bate
Ploaia mea de tomnă
Lucrurile toate

Ca o nălucire
Coborând din vis
Peste-ntreaga fire
Pusă pe-un abis

Oameni cu umbrele
Searbăd sacrificiu
Uzi până la piele
Se duc la serviciu;

Nu merg nicăieri
Stau ca-ntr-o cutie
Cheltuind averi
De melancolie

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce şi-au pierdut chipul pe vecie
Şi copţi bărbaţi, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce şi-au pierdut nepot deodat'
Şi îndrăgostiţi eterni, rămaşi fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Şi cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâţi ştiuţi, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovaţii ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenţi,
Interesaţi doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burţi, de atâta nesfârşită lene
Şi rugi să îndreptăm în sus, să fie morţii cât mai competenţi!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce ştie doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morţi, ei, tagma mişelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paşte... clerul nostru noxă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditatie

ma simt a fi o stanca pierduta in ocean..
din care oceanul smulge bucati, an dupa an,
dar stanca neclintita suporta acest supliciu
caci soarta lor unita-i... si face un sacrificiu.

ma simt a fi copacul de toamna dezgolit,
ce trunchiul isi apleaca in vantul razvratit
si frunzele-si aduna sub el, ca pe-o comoara,
dorind sa le ascunda de timpul ce omoara.

ma simt a fi o pasare captiva-n colivie..
si-a carei existenta e scurta dar n-o stie.
hraneste cu iluzii desarte al ei vis...
sa zboare-n libertate nicicand nu-i e permis.

in fine, ma simt om caci asta imi e soarta...
trecand pe drum strain, cumva... pierdut-am harta...
de-atunci, stau la rascruce si simt ca imi e dor
sa plec la drum, s-ajung din urma un calator...

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

24 Ianuarie

Pe douăzeci şi patru, în luna lui gerar,
Pe plaiul mioritic s-a împlinit un vis,
Ce-n gânduri paşoptiste cu dor a fost înscris
Şi-n rugă,-n sfat de taină de-umil ţăran plugar.

Moldova şi-a dat mâna, cu mare bucurie,
Cu fraţii ei de sânge din Ţara Românească,
Făcând speranţa veche în suflete să crească,
Nădejdea să-nflorească de-atuncea tot mai vie,

Că se va-ntinde-odată şi-odată hora mare,
Plecând din Bucovina, Moldova, în Ardeal,
De la Danubiu, Mureş, la Nistru, peste deal,
De pe la Prut, la Milcov şi până-n depărtare;

Un vis spre-o Românie rotundă, întregită,
Un pas cu hotărâre, făcut spre-Unirea Mare,
Un crez, stindard în veacuri, dorinţă arzătoare
Ce doar cu sacrificii mari fost-a dobândită...

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind muncind...

Cu ce ne distanţăm de animale
De avem zilnic doar un scop;
Să ne-oferim simţuri anale
Mâncând?!... Putând visa în loc!

Planeta vinde totul "free",
De ce plătim mereu orice?
N-avem puterea, să stăm!... Vii
De ce-adunăm, muncim, de ce?

Facem din viaţă maraton
De la început pân' la sfârşit.
Trăim, perpetuu monoton...
Murim şi nu ştim ce-am găsit.

Ne pierdem clipe preţioase
Cosând, şofând, muncind din greu.
Pretinse fiinţe armonioase
De când n-aţi fost, la Atheneu?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea asta ca o serenadă

Noaptea asta ca o serenadă
Să ne-o petrecem amândoi în vis
Iubita mea cu trupul de zăpadă
Iubita mea ca floarea de cais

Gândeşte-te la mine sau măcar
Dedică-mi doar atât: o melodie
La colţul meu de masă, solitar
Să te văd ca prin telepatie

N-are importanţă că noi doi
Unul de-altul suntem azi departe
Tot ce ne-a unit pe amândoi,
Paradoxal, ne poate si desparte

Domnule redactor de serviciu
Viaţa-i ca un joc la o ruletă:
Pierzi, câştigi, faci orice sacrificiu
Oferă-ne şi nouă o casetă!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gustul iubirii

stele sugare revăd aşezându-se la sânul ei
şi cum prin strâmtoarea moale dintre pleoape
moţăie visele insomniace sosite dinspre alei
şi constelaţii obosite i se dau mult mai aproape.

ea-mi vine prin enunţuri de iarbă fără s-o înece.
iarbă ce niciodată prin emoţia nostrului călcâi
de-o vrea, nu poate în goana lumii, goană trece...
ci doar lumea dă în ea dintr-o trăire de vizavi.

privirea-mi mai fierbe încă-n trupul ei lutos.
gândul sprinten se agaţă de alămitul păcat
vrând, nevrând, disloc neantul aurifer şi fibros
din noaptea înşelătoare prin ochiul sacrificat.

prin vine mereu drumul ea şi-l face la inimă dus
bântuită de sângele-mi anapoda dat-n mângâieri
şi ascultă cu teamă bubuitul celulelor de apus
în gustul sonor al iubirii celei de azi ca şi ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesie violet

Maci şi cer, în echilibru, un melanj de ochi şi gură,
De supunere şi toamnă, de tăcere şi furtună,
Orizont de cerc de viaţă, buze ce închid lumina,
Nevăzut mister şi taină din care se naşte vina.

Reverie elevată şi transfigurări în vise
Dincolo de simbolismul primăverilor apuse,
Pod între pământ şi ceruri, patimă şi-nţelepciune
Între simţuri şi-ntre spirit, toate-acestea-n mov, se spune

C-ar avea lăcaş de taină, iar în straiele divine
Patimile-n violete ţesături stau să se-nchine.
Obsedantă oglindire-a sacrificiului de sine,
Nuanţă care,-n ghimpi, renaşte-ntr-o coroană de rubine.

Şi-i atât de rară-n lume, melancolică, regală!
Cine-o poartă-şi lecuieşte orice urmă de sfială.
Sita-zânelor, ce mândră-i, de nimic nu are teamă,
Violet, dumnezeieşte, rabdă fără ca să geamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Femeii

Marie, maica mea divină,
Ce veghezi pururi drumul meu,
În pântec ai purtat Lumină
Şi l-ai născut pe Dumnezeu.

Ană, ţi-ai acceptat destinul,
Ca pentru cel ce îl iubeşti,
Să-nduri şi patima, şi chinul
Iar Lui, pe veci, să te zideşti.

Vitorie, ce luptătoare,
Ce drumuri aspre-ai îndurat,
Să afli: Cine să-l omoare
Pe-al tău ales, iubit bărbat?

Otilie, enigmă-n carte,
Iubirea ţi-ai sacrificat
Pentru a-i da Lui libertate
S-ajungă unde a visat.

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru din Te-am zidit în cuvânt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape toate personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe care le cunosc bine pentru că am lucrat cu ele şi pentru ele ani în şir. Mai mult decât domnişoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi şi pletele lor blonde, mă impresionează femeile din popor, mature, puternice, muncitoare, pământene. Amante înfocate când sunt tinere, apoi stâlpul casei, mame şi soţii de nădejde pentru bărbaţi care adesea nu le merită. Sub aripile lor îşi găsesc adăpost copiii proprii şi străini, prieteni, rude, cunoştinţe. Robotesc pentru alţii, se lasă pe ele la urmă de tot, muncesc fără preget şi îmbătrânesc prematur, dar nu-şi pierd capacitatea de a râde de ele însele, nici romantismul de a visa la alt bărbat şi nici flăcăruia de revoltă din inimă. Majoritatea au vocaţie de martir: se scoală primele ca să-şi servească familia şi se culcă ultimele; se mândresc că suferă şi se sacrifică.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetică

Am aruncat armura alambicată a antitezei,
Blocând bănuielile, bifând bucuria,
Călcând coruptibila cauză crâncenă
Dau de datoria dreptăţii desluşite...
Emană energie, erupe entuziasm!
Freamătă fariseii-n focul fără final!
Găsesc gerul grăunte grimase germinând,
Heliomat hăţiş hrănind hoarde hulite...
Instinctul iniţial inundă isteria;
Juvenile jigniri; juraţii judecaţi;
Katharsis kantian karma kilogramează,
Las liberă lansarea legendei lăuntrice,
Mă minunez molatec mergând marginal.
Nici nu naşteţi norocul, nici nu negaţi neputinţa,
Ori opriţi orgia, ori oprimaţi onoarea,
Pe patul procustian palpită pacea Pământului!
Râdeţi rar, rostind rugi reprobatoare,
Săvârşiţi sacrul sacrificiu sfidând stigmatul sufletesc
Şi şuşotiţi şovăielnice şoapte, şfichiuind
Terna tumoră travestită, tăgăduind treptat;

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu din Labirint de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totu-i iubire

Motto: Iubirea e sacrificiul suprem

În prima mea clipă pe lume,
M-am îndrăgostit, ireversibil,
De mamă, de braţele-i calde,
Ca orice pruncuţă de om!
De-nvăţător, de profesor, de mentor!
Apoi, la un semn al iubirii zglobii,
Ca orice copilă sprinţară,
Graţioasă şi pură,
M-am îndrăgostit, efemer,
De-o mlădiţă asemenea mie!
Adolescentul timid, inocent,
M-a sedus!
Nevinovat m-a sedus,
Cu incandescentu-i obraz,
Cu privirea-i ucigând-o pe-a mea,
Cu mâini tremurânde, fierbinţi
Şi buze cuminţi, sângerii,
Nesărutatele încă!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (21 mai 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ane pentru zidurile Europei

te sui în autocar şi pleci. nici măcar nu mai întorci capul. să vezi ce?
că toată jalea şi sărăcia s-au strâns la uşa vieţii tale?
îţi vine greu să pleci. dar şi mai grele sunt necuvintele din ochii ce te petrec
o să mă întorc. o să le arăt eu cât poate munci o femeie ca să scape
sărăcia e un blestem, o povară ce te striveşte
şi urli. în adâncul tău, în hăul ăla numit sacrificiu sau supliciu sau cum dracu l-o mai chema
mama îmi spune: du-te mamă. dar să ai grijă de tine. tata îmi spune doar du-te
Ilincuţa plânge iar Dodu tace. mă priveşte ca pentru ultima oară.
plecatul ăsta e ca o rană, îţi aduni pansamentele
le-înfunzi să nu picure şi te târâi
ştiu. toată lumea moare. dar puţini sunt cei ce îşi pun capăt zilelor.
de Crăciunul asta voi trimte bani. cât o să pot.
de Paşte o să trimit cadouri
iar de Crăciunul celalt o să le duc eu darurile
să pot să mă bucur de bucuria lor
...
visele nu mor decât dacă nu sunt hrănite
dar puţine, foarte puţine ajung să se crească, să dea roade.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule, te iubesc (Dedicaţie domnilor de pe Citatepedia)

Într-o noapte de Crăciun...
de magie şi vis, printre steluţe-argintii
ce vin tainic din eternitatea iubirii,
se opresc doar o clipă în inima mea
şi-ncărcate, spre tine aleargă,
într-o noapte a Crăciunului vis,
eu vreau să-ţi declar: domnule, te iubesc!
Te iubesc fiindcă ştiu -în adâncul fiinţei-
că, pentru mine-acceptaşi prihănita felie,
din mărul oprit...
Iar Tatăl, de dragul sacrificiului tău,
ne-ngăduie-acum noaptea de magie şi vis,
de Lumină, de steluţe-argintii şi iubire...
Domnule, tu, cel de-aici -lângă mine-
sau tu, de acolo, departe, oriunde vei fi,
Crăciunul, o veste mă-ndeamnă să-ţi dărui
în gând, în colind...
că Fiul te-alese-ntrupării
şi-n credinţă te naşti în fiece an,
eu, smerită-ngenunchi şi ţie mă plec:

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (25 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamica

Te-am cunoscut cand erai mica,
Si n-am crezut ca ai sa-mi fii,
La baietel asa mamica,
Si poate si la alti copiii...

Asa te simt eu de puternic,
Prezenta chiar, desi nu esti,
Si ma consider un nemernic
Ca azi copilul nu ti-l cresti.

Tu lupti acolo pentru el,
Eu lupt aici dar e.. degeaba,
C-asa-i romanul.. mititel,
Si nu-ntelege cum sta treaba.

In tara-i sunt doar cu prezenta,
Ma lupt dar nu stiu pentru ce,
Copilul meu are de toate,
Dar mama lui departe e...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte copii, aşa-s bătrânii noştri

Cu ochii calzi, miraţi, percepţii mai slăbite,
Cu glasul tremurat şi pasul poticnit,
Îşi duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.

Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Şi-au înfrânat dorinţe, vise, poate vicii,
Şi unii sunt uitaţi, în lume, undeva...

Şi scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi şi gânditori, cer vieţii un răgaz...

Şi uită tot mai des, şi te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deşi ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origini incerte

Din două universuri, care ţi-e cel mai sfânt;
Necunoscutul nimeni râvnit din neştiinţă
Sau semenii ce-i ştii culcaţi demult, pământ,
Rămaşi de rădăcini, să ne sorbim conştiinţă?

La praf stelar ţintim ne căutând origini
Şi apăsat călcăm strivind uitate vise
Sub tălpile-n oglindă, pe luciul spart de spini
De la săgeţi solare se răcorind 'n abise...

Ne retopim perpetuu din sevele străfunde
Resuscitând nutriţi de-un însămi canibalic,
Ne pogorând la rând meteorite arzânde
Înfrăţind zbor cu scormon de sapiens animalic.

Nici nu-i mister, în esenţă e punctul de plecare
De unde raza-ncepe se percepând privire
Ce-ar releva ce suntem; noi, Univers se pare!?...
Arar ne amintind că-i suntem contopire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!