schimbare şi şefi

Întotdeauna m-am întrebat dacă îngerii au contract part time

sau lucrează pe bonus
sunt totuşi buni de figuranţi ca şi chinezii
parcă toţi încep şi se termină cu li
dar la naiba cu toate întrebările existenţiale
e o altă dimineaţă de treisprezece
şi mai e mult până apune soarele
chiar aşa
de ce să apună soarele
cine doamne-iartă-mă a făcut scenariul ăsta imposibil
starleta de ce ţipă şi nu-şi vede de supt laptele
(poate e pila producătorului)
aş fi adus o supernovă în rol principal
m-am cam săturat de meduzele şefului
dar tac şi filmez
doar setea asta mă leagă de tine ca de o minune
oricum o altă dublă nu se mai trage azi

nu e aşa că e mai bine să spargi nuci de cocos
decât să schimbi ochelarii?
e o întrebare deocheată

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumez pipă

braţ la braţ cu moartea
ne zâmbim cu subînţeles
mi-am vândut caii
pe un ford răblăgit găsit
la un târg de cravate şi pălării
i-am arătat pistolul
cu butoiaş un colt
şi-a scos o bărdiţă
achiziţionată de la un şef
de trib indian cu nume ciudat
din buzunarul mic am extras
o candelă de la o cuvioasă
cu faţa de drac jefuită
din greşeală după o seară
de chef cu femei fatale
a clătinat din cap îngânând
un şlagăr din arizona
cu stafii sexy şi provocatoare
coasa mecanică a pus-o la bătaie
era o sculă din alt secol

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, aşa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea şi lui. Putea însă măcar să rămână liniştit? Nu, bineînţeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezenţa; se văzu din nou încolţit de mai multe domnişoare, toate din Institut. Le cunoştea pe toate, deşi nu-şi amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Şi din nou această scenă se petrecu în faţa domnişoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-şi putea da seama cum i se părea. Reuşi totuşi să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârşi sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el şi body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că păţea mereu astfel, mai ales în prezenţa ei. Uşor ruşinat, se şterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, îşi dădea şi singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaştri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-şi dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." îşi repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu păţise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (1)

Plecaseră, din trib, de-un an,
Ea tânără, el cam golan,
Cu aere de şef de clan.

Găsiseră, cu greu, un loc,
O grotă mare - ce noroc -
În care şi-au aprins un foc.

O vreme s-au iubit din plin
(V-aş povesti, dar mă abţin)
Până-ntr-o zi când, din senin,
Nu ştiu prea sigur, dar înclin
Să cred c-a prins-o un vecin
Mai vajnic şi de-atunci, ce chin!

Că, după ce-a simţit ceva
Ce nu simţise, nu credea
Că-n grota ei mai poate sta
Cu unul ce nu-i poate da
Decât mâncare, c-altceva

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal(1)

Plecaseră, din trib, de-un an,
Ea tânără, el cam golan,
Cu aere de şef de clan.
Găsiseră, cu greu, un loc,
O grotă mare - ce noroc! -
În care şi-au aprins un foc.

O vreme s-au iubit din plin
(V-aş povesti, dar mă abţin)
Până-ntr-o zi când, din senin,
Nu ştiu prea sigur, dar înclin
Să cred c-a prins-o un vecin
Mai vajnic şi de-atunci, ce chin!

Că, după ce-a simţit ceva
Ce nu simţise, nu credea
Că-n grota ei mai poate sta
Cu unul ce nu-i poate da
Decât mâncare, c-altceva
E clar: nu are ce vrea ea.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia porni înciudată spre clădirea principală a Institutului, dar nu urmă drumul către biroul directorului, pentru a-l anunţa pe acesta că preferatul său dăduse iarăşi peste "belea", din cauza nenumăratelor sale admiratoare. Urcă în schimb hotărâtă la etaj şi se opri drept în faţa uşii Comisiei de Disciplină a Institutului. Iar dacă tot ajunse până aici, nu mai stătu pe gânduri, ceru un formular, pe care-l completă rapid, semnându-l, apoi o declaraţie, depunând ambele acte la secretariat; scrisese o reclamaţie împotriva colegului ei, Enka Lucian, către Comisia Disciplinară a Institutului, care va demara în curând o investigaţie amănunţită în cazul tânărului comandant. Deşi iniţial nu dorise deloc să procedeze astfel, acum părea împăcată cu gândul. În plus, nu mai putea da înapoi, deja depusese cele două acte, semnate de ea, să fie îndosariate, apoi xeroxate în mai multe exemplare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci...
Lucian: Dom' director... Ce ţinută! Vă stă bine.
Traian: Crezi? E duminică seara; îmi permit să nu arăt a director. De mâine, lucrurile se schimbă iar... Mă mai bucur de puţinul timp rămas.
Lucian: Cum? Completând la hârţoage?
Traian: Trebuie să mă ocup şi de ele; n-am încotro. Acum însă, că ai venit tu, dă-le încolo... Văd că l-ai adus şi pe prietenul tău înaripat.
Lucian: Da; vă deranjează?
Traian: Deloc. Pe cine sau de ce ar deranja? Nu înţeleg însă de ce tot vrea chei de la mine?!
Lucian: El vrea chei de la oricine. Dar în cazul dumneavoastră, e vorba de cheile maşinii. Rikky, cheile directorului sunt la mine; nu ţi le dau!
Traian: Drăguţ papagal.
Lucian: Rikky? Întotdeauna.
Traian: Hai, Luci! Să mergem!
Lucian: Unde, dom' director?
Traian: Oriunde, numai aici nu; să nu rămânem în acest loc. Ce zici de "Pacifis"?
Lucian: E bine. Haideţi şi-n "Pacifis"...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Aiud am avut deziluzia de a vedea cum mari generali, ofiţeri, profesori, şefi de organizaţii, în momentul în care îşi rupeau chietudinea de toate zilele a porţiei de arpacaş, ezitau. Din nenorocire, instinctul de conservare este de multe ori mult mai puternic decât cultura, educaţia şi alte virtuţi. Dispoziţiile temperamentale sunt cu totul altceva decât caracterul. Caracterul se educă, cu dispoziţiile temperamentale te naşti. Oameni învăţaţi se pot forma într-un număr de ani, începând din şcoală, trecând prin liceu, facultate, doctorate... Dintr-un cioban poţi face un om cult. Este, de exemplu, cazul lui Grigore T. Popa sau al lui Fichte. În schimb, oameni buni nu se pot fabrica, aici e vorba de o dispoziţie temperamentală cu care te naşti. Nu poţi fi rău şi să devii bun, e o dispoziţie temperamentală pe care n-o poţi educa. De aceea, oamenii buni sunt mult mai rari decât oamenii culţi. Sunt nepreţuiţi.

Tudor Greceanu în Drumul celor puţini, Rasplata (noiembrie 1994)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar era oare îndreptăţit patriarhul să creadă că revelaţiile din ce în ce mai numeroase ale lui Tozgrec aveau ca rezultat să învenineze relaţiile deja extrem de problematice dintre ţările lumii? Nu neapărat. Aceste relaţii fuseseră dintotdeauna întemeiate pe neîncredere şi minciună şi doar imbecilii puteau fi de altă părere. Din moment ce nimic nu se schimbase în natura relaţiilor dintre state, acestea încercară mai întâi să se descotorosească de Tozgrec, însă, neizbutind, hotărâră pur şi simplu să-şi schimbe tactica spre a nu se mai lăsa contrazise de el. Reprezentanţii puterilor începură acum să comunice lucruri adevărate ce semănau într-atât cu minciunile că nimeni nu remarcă schimbarea. Din când în când, Tozgrec dezvăluia dedesubturile unor afaceri cu deosebire de scabroase şi viaţa marilor tâlhari deveni din ce în ce mai grea. Milioane de oameni înarmaţi până-n dinţi erau peste tot în căutarea lui Tozgrec, pe care iar nu-l găseau niciunde. În această căutare armată, sute de bătrâni, maiestuoşi sau zdrenţăroşi, îşi pierdură viaţa din pricina asemănării lor, reale sau aparente, cu Tozgrec. Un şef de stat declară la televiziune că cea mai grea condiţie de la începutul secolului al XXI-la era fără îndoială aceea de bătrân.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de poveste cu berze şi copii...

Povestea sumbră ce s-a petrecut
În noua Românie democrată,
Pe raza unui sat puţin ştiut –
O spun acum cu inima-ntristată

A început ca joaca-a doi copii
Cu-a lor nenorocită jucărie –
Primită-n dar de la părinţi zurlii –
Şi s-a schimbat curând în tragedie...

Cei doi, odrasla şefului de post,
Un răzgâiat, un viitor coţcar,
Cu-amicul – mototol, obez şi prost –
Dar fiu al preamăritului Primar,

Cum n-au rămas în vară repetenţi,
Culanţi, tăticii lor le-au procurat,
Iresponsabili, dar omnipotenţi –
O armă sport – cu aer comprimat

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu eu, şefu'; eu n-am uitat nimic. Dar tocmai mi-am amintit că nici Ly, nici Nick n-au dat banii pentru consumaţia noastră. Deci ei au uitat ceva, pentru că n-au plătit.
Nick: Ce n-am dat?! "Banii"?! Ce "banii"?
Nistor: Cum adică, "ce bani"? Banii!
Nick: Nu înţeleg... Ce sunt ăia, "banii"? Nu ştiu ce înseamnă, nu cunosc termenul. Ce înţelegeţi voi prin "banii" şi la ce vă folosesc?
Nistor: Dar mă uimeşti! Banii sunt folosiţi pentru a plăti obligaţiile şi datoriile. Dacă voi nu folosiţi bani, atunci cum sau cu ce veţi plăti acum consumaţia noastră?
Nick: Să plătim?! Şi asta ce mai înseamnă?
Nistor: Ce vrei să spui? Cum să nu ştii ce înseamnă să plăteşti?
Nick: Păi... Serios că nu ştiu! Altfel, aş fi "plătit", cu "banii", cum spuneţi voi.
Nistor: Să plăteşti înseamnă să dai ceva în schimb, să achiţi consumaţia. Iar noi am primit multe bunătăţi, dar nimeni n-a dat nimic în schimb, ceea ce înseamnă că n-am plătit.
Nick: Aha, înţeleg... Dar de ce să dăm ceva în schimb?
Nistor: Pentru că aşa se procedează de obicei, aşa e corect. Nu poţi primi ceva, fără a da altceva în schimb, altfel rămâi dator.
Nick: Deci voi daţi în schimbul a ceea ce primiţi "banii".
Nistor: Da, noi dăm bani, căci ei sunt făcuţi pentru aşa ceva.
Nick: Aha; deci "bani".

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei interesaţi

artur paz semedo nu e - spune saramago -
nici burlac nici căsătorit nici
divorţat nici văduv
ci pur şi simplu separat
de nevasta care nu face sarmale
pentru a primi un
sărut mâna pentru masă
ci fiindcă aşa a dorit ea
o militantă pacifistă care nu poate
să împacheteze sarmale
legată de contabilul unei fabrici
producătoare de arme
şi-a schimbat numele ne
dorind să poarte până la moarte
povara aluziei directe
sau in
directe a tunului german dus
cu trenul să bombardeze
parisul de la o distanţă
de o sută douăzeci de kilometri

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula poporului de boi

Cum îşi dorise-o corcitură
De lup german,
Şef mare-n sat
Ce se voia încă o tură
Ca Preşedinte instalat,
A reuşit, cum a visat
Să aibă un guvern al lui,
Condus de un cocoş,
Cam beat
Dar care-n Parlament, tehui,
Dând de băut,
A dărâmat,
Guvernul vacii care-a vrut
Şi care chiar a ridicat
Nivelul traiului, scăzut,
Pentru toţi boii-acelui sat.
Cocoşul însă le-a cântat
Că el le va schimba destinul
Şi corcitura de-or vota,
El le va face la toţi plinul,

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosirea votului

De când partidul de porcine
Avea şef nou, îi mergea bine.
Cel vechi, dintr-un motiv anume,
Plecase de nebun prin lume,
Deci, cu acest şef nou de rasă,
Le-a dat altor partide clasă,
În lupta grea electorală.
Partidul porcilor, cu fală
A-nflăcărat ograda mare
Cu un program de guvernare,
Ce prevedea schimbări majore
În viaţa tuturor, pe ore;
Urma să aibă de mâncare
Oricare necuvântătoare,
Cu mult mai mult decât ea poate
Că spor va fi de-acum în toate.
Şi-a fost partidu-nvingătorul
La vot, cum a dorit poporul.
Mulţimea necuvântătoare
Avea de-acum speranţă mare,

[...] Citeşte tot

fabulă de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

You have the power don't leave us

tata e îmbrăcat în hăinuţele mele
când face pe el râdem împreună îmi da impresia că îşi
apreciază organoleptic fecalele sau le strânge în mâini ca pe un fel de argilă
după ce îl schimb preferă laptele de vacă refuză sânul matern
plânsul neînţeles şi nesomnul lui mai ales noaptea
trecerea revoluţionară de pe un picior pe altul să aibă
oare efectul unui vacccin anti-frică în gâtul posterităţii?
lucrez în şantierul naval e falimentat la 3 decenii de când mă angajasem
atunci îi mângai gardul
în pauza de masă sau în timpul liber
mai bat câte-un cui în pătuţul de fier odată finalizat
îl ridic pe umeri până acasă
ştiu că tata va bara prin plâns fulgerul lui dumnezeu chiar
dacă nu sunt supărat sau obosit şi nu-l pălmuiesc fundul
rămas pur de care creierele se ţin lanţ azi şi se întreabă de ce -chiar de ce?
ocup un post de şef la gold mă ofer muncitoresc neajutoraţilor nu privesc ceasul
aparţin generaţiei 56 în prezent am coloana vertebrală ca tulpina unei viţe bolnave
tata la cei 43 de ani se mândreşte cu forşa de spalier şi inimile familiei în el.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vorbe

Cum să scrii adevărul pe note muzicale
Când creierul tău e plin de muşte şi ţânţari
Frici, rate la banca, intrigi şerpeşti, şeful zapciu
O picătură de cerneală care otrăveşte paharul cu apă
Prin care nu poţi să mai vezi florile de cireşe amare
Alergi spre nicăieri tăune fără cap
Grăbit la întâlniri de la care abia aştepţi să pleci
Ras, tuns, frezat, parfumat, impecabil
Într-un costum care nu-i al tău
Un nor de vorbe şi râsul isteric forţat
Schimonosirea fericirii mimate prost şi absurd
Te simţi rotiţă, roboţel, piesă de schimb
În corpul infernal al unui străin
O păpuşă prinsă-n aţe de mâini dibace
Eşti iute şi eficient dar nu te mişti deloc
Asta îţi contaminează fiecare celulă
Cum să-ţi crească muguri de trandafir din cap
Când tu eşti bolnav fără măcar să ştii
Nu poţi să zbori înaripat cu maşina ultramodernă
În urmă ta rămân potop de hârtii împrăştiate

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: De atunci şi până acum lucrurile s-au schimbat drastic.
Traian: Da; sunt directorul aceluiaşi Institut, dar ce folos? Ea încă e cu blondul, în timp ce pentru mine e ca un obiect tabu... Eu sunt doar cu Institutul. Şi atât! Asta-i tot ce mi se cuvine, tot ce mi-a rămas.
Eugen: Nu! De ce eşti pesimist?
Traian: Aş zice, mai degrabă, realist. Trebuie să mă mulţumesc cu ceea ce am; poate nu-i foarte mult, poate nici prea puţin, dar asta e. Oricum, nu sunt chiar atât de ghinionist: Chiar dacă nu se ştie, am totuşi un fiu minunat şi cel puţin un prieten foarte bun, adică tu. Şi-n tot timpul ăsta, erai atât de aproape de mine, dar eu nu ştiam...
Eugen: Ah, mă flatezi! Nu cred că sunt singurul tău prieten.
Traian: Nu crezi?! Mai gândeşte-te, Eugen... Cât despre Diana... Un singur cuvânt din partea ei şi... Aş fi în stare să renunţ la tot; n-aş avea ce pierde... Dar nu cred că se va întâmpla vreodată aşa ceva; nu va renunţa ea la blondul ei, iar eu n-o pot obliga. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că din cauza ei am păstrat tăcerea în cazul lui Luci, ca nu ea să sufere, ci eu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ziceai că o să mă scapi de body-guarzi.
Lucian: Da; în schimb, am să-ţi cer o favoare.
Lia: Favoare?! La ce te-ai gândit?
Lucian: Vreau să te rog să-mi permiţi să te conduc până acasă, cu maşina directorului; încă mai am cheile de la dânsul, mi le-a lăsat până pe 27 iunie. În plus, scap rapid şi de body-guarzii mei...
Lia: Să mă conduci până acasă? Nu cumva mă confunzi; cred că altcuiva doreai să-i faci această propunere... Spre exemplu, poate colegei noastre Maria, domnişoara blondă.
Lucian: Nu! Ce vrei să spui, de fapt?!
Lia: Doar n-ai de gând să susţii că ieri n-ai condus-o pe ea, cu aceeaşi maşină?
Lucian: Nu, n-am să te contrazic; dar cum aşa, mă urmăreşti?
Lia: Nici gând; v-am văzut ieri, nu ştii? Aţi trecut pe lângă mine.
Lucian: Aşa-i; n-ai vrut să vii şi tu cu noi.
Lia: Poate aş fi fost în plus; v-aş fi încurcat.
Lucian: Tu nu ne-ai fi încurcat deloc; de acest aspect s-au ocupat cei patru body-guarzi care ne-au însoţit tot drumul.
Lia: De ce n-ai scăpat şi de ei?
Lucian: N-am vrut.
Lia: Dar acum, de aceştia, cum şi de ce ai de gând să scapi?
Lucian: Hai cu mine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!