sclavie şi suflet

Taina Crăciunului

O mare taină ni se dezvăluie în Ajun
E taina cea de preţ a Sfântului Crăciun.

E-o taină mai presus de fire
Taina Cuvântului jertfire.

E taina Duhului ce prinde trup,
Taina păstorului care păzeşte oile de Lup.

E taina Împăratului care devine rob
Şi taina trandafirului care răsare dintr-un bob.

E taina Soarelui ce stinge nopţi,
Taina Luminii şi-a dreptelor dreptăţi.

E taina păcii ce se aşterne peste lume
Şi taina iubirii ce ne poartă nume.

E-o taină a patimilor pe cruce îndurate
Taină a milei şi a păcatelor iertate.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Artene din Colindător la porţile cerului (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsele comori

Tu laşi lumina-nveşnicită
Să ardă-ntr-un vremelnic ciob,
Nu într-o candelă-aurită,
Ci-n cel de bunăvoie rob.

Ascunzi comori în vas de humă
Nepreţuit şi ne-nţeles,
Nu-n erudita lumii "spumă"
Şi nici în cei de neam ales.

Îţi pui pecetea bucuriei
Pe sufletul neprefăcut
La isprăvirea datoriei,
Răsplată binelui făcut.

Saturi cu-a Ta bunăvoinţă
Pe-al celui slab apărător,
Ce cu aleasă chibzuinţă
De pace e făuritor.

[...] Citeşte tot

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (29 ianuarie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Cum ne-am iubit ca doi războinici!
Şi amândoi eram destoinici
Ca să izbim unul într-altul,
Să dăm atacul şi asaltul.

Am rupt suliţi, am spart scuturi
Am devastat atunci ţinuturi
În suflete unul altuia,
Şi-adeseori mi-am zis că nu-i Ea
Iar bătălia-i fără ţel!
Şi tu spuneai gemând:,, Nu-i El! "

De unde-atâta încleştare?
Acuma plouă plumb în zare
Şi stăm plouaţi, zdrobiţi şi uzi
Şi tu mă-ntrebi:,, Tu nu auzi?"

Zic:,, Da..." Şi-mi dârdăie toţi dinţii
Pe creştet mi-au picat arginţii
Ori poate că e numai coiful

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue - şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Tu singură-ai rămas, străină,
Amară sub amarul cer,
Sărmano, soarta îţi e haină!
Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi
Fugiră fraţii de furtună,
Şi tu a trebuit să-i cauţi
Şi să-i aduni iar împreună.
Şi noaptea-n jurul tău au stat
Să-ţi plângă,
Maică Preacurată,
De spaima lor i-ai scuturat
Ca de o pleavă blestemată.
Şi, Maică Sfântă, iar la loc
Ai pus nădejdea să se-mbrace
Cu visul tău cuvânt de foc
În sufletele lor sărace.
Şi le-ai turnat cuvântul sfânt,
Să prindă-n inimă tărie.
O, pentru sfântul tău cuvânt,
De-a pururi laudă, Marie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Taras Şevcenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e robia grea

toată lumea o ştie
şi persist să mă îndrăgostesc
fac aceeaşi greşeală
pentru o clipă de fericire
îmi vând inima şi sufletul
mintea se-nceţoşează
sunt un zombi care păşeşte
orb tras de lanţul sclaviei
mă calc în picioare
mă sprijin de val şi călătoresc
pe norii duşi de vânt
mă-ngrop în frunze sau în mâl
fac cum îmi comandă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul rătăcit (sonet)

DORUL RĂTĂCIT
(sonet dedicat dorului)

Se rătăceşte doru-n pribegie,
Când sentimentele pe lacrimi se scurg,
Iar Soarele se ascunde în amurg,
Căutând iubirea prin veşnicie.

De iubire arde dorul ca pe rug
În sufletul condamnat la sclavie,
Că trădarea ce-a lăsat anarhie,
Distruge inimi cu-al sorţii tăvălug.

Privesc iubirea ostatică în zori,
Cu aşteptări de dor încărunţite
Şi îngheţate de-ai dragostei fiori.

Iar sentimentele nefericite
Se-aud suspinând în viscol de ninsori,
Cu dorul în speranţe troienite.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete afective (13 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vorbit cu Henry despre gelozie, despre cât de recunoscător este el că nu folosesc gelozia ca să-l tiranizez. Fac atât de mult ca să-i menţin siguranţa, căci în siguranţă lucrează, se dezvoltă, îşi găseşte echilibrul şi se găseşte pe el însuşi. S-a găsit pe sine pentru că eu n-am făcut din el un sclav. I-am respectat entitatea - simte că nu i-am încălcat niciodată libertatea. Şi de aici s-a născut forţa lui. Şi cu această forţă mă iubeşte, total, fără război sau ură sau rezerve; lui am putut să-i fac cel mai mare dar: acela de a nu-l ţine prizonier, de a păstra sufletele noastre independente şi totuşi unite. Cel mai mare dar al dragostei înţelepte. Şi tot asta îmi oferă şi el.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Sufăr în tăcere legat cu amintiri,
În juru-mi îndreptate sunt sute de priviri,
Se-nfing în al meu suflet, şi-ndurător în sânge,
E trupul meu uscat, ce nu mai ştie-a plânge,
Să ştii c-ai ce vărsa, atunci când ai ce strânge,
Dar cum nu ai prea strâns din tristele iubiri,
N-ai şansa să transformi scaieţi în trandafiri,
Ci ai să lupti ca orbul cu lumea în zadar,
Să le arăţi că-i dulce aşa un trist amar,
De te-ai lupta şi tu cu cineva măcar,
Vezi bine... da eşti singur luptând cu amintiri,
N-au mai rămas alături nici câteva priviri....
şi sclav al neputinţei zadarnic vreau să sar,
În numele credinţei şi-n numele iubirii,
Dar prea târziu încerc, uscaţi sunt trandafirii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinarea la idoli e o credinţă a uitării şi rătăcirii. Profesarea ei conştientă sau inconştientă generează sclavia sufletului, dependenţa de circumstanţe, bigotismul, fundamentalismul, terorismul, fanatismul. Cine a trăit în comunism ştie că puterea sovietică a fost o religie pe dos care subjuga conştiinţele prin utopia egalitarismului vulgar, prin cultul personalităţii supreme, prin cinstirea cadavrului îmbălsămat în mausoleul din Piaţa Roşie etc. Astăzi, venerarea vedetelor de tot felul, microbismul sportiv exagerat, ecologismul sau feminismul împinse până la extreme nu-s decât formele moderne ale aceluiaşi chip cioplit.

Petru Bogatu în revista "VIP Magazin" (mai 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul II (Lumina te învăluie)

Lumina te învăluie în flacăra ei caducă.
Bocitoare palidă şi distrată, stând în acea direcţie
contra vechilor elice ale amurgului
care se învârt în jurul tău.

Fără cuvinte, prietenul meu,
retras în singurătatea acestor ore ale morţii
şi cuprins de pulsaţiile focului,
urmaşul pur al zilei ruinate.

O creangă de fruct alunecă din soare pe veşmântul tău.
Grozavele rădăcini ale nopţii
se ridică, subit, din sufletul tău,
şi lucrurile care se ascund în tine se redescoperă
ca oamenii palizi şi melancolici,
naşterea-ţi recentă, să găsească hrana.

O, magnific şi roditor şi atrăgător sclav
al orbitei care se-nvârte şi trece în negru şi auriu:
răsari, fii călăuză şi stăpâneşte o creaţie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunci pentru suflet (Sonet XXX)

Să nu răspunzi la nume, când patima te strigă,
Să nu-ţi adapi cu lacrimi neşansa de a fi
Un sclav printre nemernici, anemic printre vii,
Şi nu culege lauri din frunze de ferigă...
Un rob, demult se spune, (robit fără temei)
De viaţă - nu de oameni - s-a aruncat în tihnă,
Şi, negăsind în carte pretextul de odihnă,
A vrut, se pare, cerul puternicilor zei.
Cu-n ochi să judeci clipa, cu altul să-i plăteşti,
Şi-n adevăruri apa cu care-ţi uzi gâtlejul
S-o rupi în adâncimea ce urcă în prilejul
De a-ţi scălda cu ploaia lacunele cereşti.
Când vei răspunde, palid, la orice rugăciune,
Atunci să ştii că moartea se-adapă din genune.

sonet de Ionuţ Popa (13 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi oameni sunt sclavi ai pântecelui şi ai somnului, îşi petrec viaţa fără învăţătură şi educaţie asemenea vagabonzilor, şi totodată, împotriva firii, corpul le serveşte pentru desfătare, iar sufletul drept povară.

citat din Sallustius
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,

[...] Citeşte tot

rugăciune de Octavian Goga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este în continuare lucrul pe care-l preţuiesc cel mai mult pe lume. Sigur ca asta m-a determinat să beau vinuri care nu-mi plăceau, să fac lucruri pe care nu trebuia să le fac şi pe care nu le voi repeta niciodată, să am multe cicatrice în trup şi-n suflet, să-i rănesc pe unii cărora am sfârşit prin a le cere iertare, într-o perioadă în care am înţeles că puteam să fac orice în afară de a obliga pe cineva să mă urmeze în nebunia mea, în setea mea de a trăi. Nu mă căiesc pentru clipele în care am pătimit, îmi port cicatricele ca şi cum ar fi nişte medalii. Ştiu că libertatea este foarte scumpă, la fel de scumpă ca şi sclavia, singura diferenţă este că o plătesc cu plăcere şi cu un zâmbet, chiar dacă zâmbetul este udat de lacrimi.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reunire

Tu îmi săruţi o privire,
Eu - o şuviţă în vânt,
Tu ai, în ochi, strălucire,
Eu am, în suflet, avânt.

Tu-mi dai sărutul fierbinte,
Eu, într-un vis, te urmez
Şi, la picioare, cuminte,
Sclav să îţi fiu, mă aşez.

Tu mă priveşti cu iubire,
Eu te alint înmiit,
Noi însemnăm reunire,
Suflete ce s-au găsit.

Zborul ne este-mpreună,
Viaţa - o parte din drum,
Inima pare să-mi spună:
Raiul îţi este acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea 'ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea'n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Şi' n văi şi munţi şi 'n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot aşa învie
Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândeşte
Pe cei ce stau pierduţi în letargie,

Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte,
Că el e creator nici el nu ştie,
Dar singur Domn el totul stăpâneşte.

sonet de Carmen Sylva din Cântece şi sonete
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!