sculptură şi viaţă

Primăvara şi vara e bine în cimitir

Mai e, arar, câte-o statuie,
Da-i plin de păsări şi verdeaţă;
Eu cred că-n tot oraşul nu e
Un loc atât de plin de viaţă.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai poţi pierde?

ce mai poţi pierde
ca să nu te doară fiinţa
cea ridicată întru libertate
deasupra propriilor tale vreri?
finitudinea, când timpul şi-a retras
toate ecourile anotimpurilor dragostei
ce sonorizau infinirea, visele de ieri
ce mi-au băut sufletul mut
aurind pustiul nopţilor, nisipul
în care mi-am cioplit statui de lut,
nepământenile iubiri, ce mi-au tulburat
ordinea în care-am fost înscrisă,
şirul de vieţi ieşite din trupul nud
rămas doar cu umbrele, lumina
în rotocoale intrată prin pâlnia cerului
în mine şi modulându-se ca o flacără,
cuminţenia vieţii sângelui din firide roşii,
catifeaua ochilor, ascunsă după fructul rotund,
amurgul, când cerbul în rut mi-alerga
înflorirea, pe tine, iubite-minotaurul meu

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toţi morţii mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
şi să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reuşesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
şi-aşa, gândind, alunec dintr-o dat'
şi mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mişc spre mâine parcă înapoi,
e ca şi cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Şi, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viaţa ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Şi ziduri vor cunoaşte prăbuşirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ţi şteargă amintirea.
Tu vei călca şi moartea şi vrăjmaşii,
Iar măreţia ta nu va apune
Vor şti de tine-n veacuri toţi urmaşii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândeşte
Trăieşti şi-n vers şi-n ochiul ce iubeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate mamele-s icoane

Toate mamele-s icoane
Ce-au în pântec dumnezeu,
Izvor nesecat de viaţă
Pentru pios sau ateu.

Toate mamele au miere
În palme şi în cuvânt,
Au în mângâiere Raiul
Iar sfatul lor este sfânt.

Toate mamele sunt sacre
În templul vieţii? Statui.
Veşnic rămân călăuze
Pe drumul copilului...

Toate mamele-s divine,
Sunt sacrificiul suprem,
Pentru pruncii lor să treacă
Şi prin foc, că nu se tem.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât în laţul tăcerii...

Când m-am desprins din neantul tău, eram o aripă de înger,
Acum, n-am aripi şi mi-e greu, când lângă cer suspin şi sânger.
Nu-ţi mai încap în galaxii şi ai închis Calea Lactee,
E drum de piatră-n paradis şi ţi-ai sculptat altă femeie,

Ca o cadână din harem, sau o gheişă uncenică,
O Ană-nchisă-ntr-un blestem, o preaiubită mucenică,
Martiră-a tristei dimineţi, supusă chinului tăcerii.
Eu vreau să gust mai multe vieţi, chiar dacă ning pe lună merii.

Aş fi trăit doar o secundă, de mână cu aripa ta-
Eu, anonimă muribundă, ce-n strună, veşnic, îţi cânta.
Dar, eu sunt zbor într-o aripă şi cântec de privighetori
Şi de-aş zbura, m-ai crede zee şi-ai încerca să mă omori.

Mi-ai prinde lanţuri la picioare şi braţele mi le-ai lega,
Mi-ai pune versul sub zăvoare şi muza mi-ai desfiinţa.
Tiran cu jugu-ngenuncherii, rămâi stăpânul nimănui!
Decât în laţul închinării, mai bine-n braţele oricui.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e materie primă. Noi suntem artizani. Avem capacitatea de a ne sculpta existenţa în ceva frumos ori să o corupem în ceva urât.

citat din Cathy Better
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă apatic peste toate,
Destinele sunt slab sculptate,
Viaţa merge, fără roate...
Dumnezeu e prea departe,
Să ne apere de moarte.

Valeria Mahok (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar la Craiova

Centenarul Unirii Craiova serbează
Statuia lui Cuza, de sus ne veghează
Trăim o nesfârşită primăvară:
Magnolia-a-nflorit a doua oară!

madrigal de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începutul lumii povestesc norii, şi au să povestescă pînă la sfîrşitul ei. Uneori, o dimineaţă întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal şi încep să danseze ; împărătese dau viaţă, într-un fast nemaipomenit, moştenitorului mult aşteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumuseţe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca şi cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineţi întregi, ei pot spune numai poveşti de dragoste, apoi, schimbîndu-şi densitatea, ritmul şi culoarea, se prefac în turme de elefanţi ieşiţi din minţi, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coja, Ion

Un val de mare sculptat, umblă prin Bucureşti şi se numeşte Ion Coja. Uneori, de foarte puţine ori, când se apucă să cioplească destine din lutul pe care-l fură stepei, marea dă la iveală vlăjgani ca Ion Coja, care nu imploră niciodată pe nimeni, ci-şi smulg singuri, hotărîţi şi lucizi, bucuriile şi durerea din întâmplările ce alcătuiesc o viaţă de om. Ion Coja aparţine mării ca şi luna, corabia lui de nuntă. Îl respect şi mi-e drag ca o scuturare de meri...!

definiţie celebră de Fănuş Neagu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Tu eşti? Spune-mi, inimă! Picură smirnă, tresare izvorul însetat de mir.
Te ridici coloana infinitului, te răspândeşti în mine, suflare de viaţă.
altar al iubirii, cu braţele plutind în aer în căutarea luminii.
Mă îmbată trupul tău de lapte şi miere,
Îl simt cum îşi deschide floarea vieţii, îşi dăruieşte roua stelelor.
Îşi desface petalele sărutând în priviri soarele, ploaia, fulgerul verii.
Hai să ne întoarcem în copilărie, să mă prinzi de mână
şi să alergăm pe coclauri râzând!
Hai să fluierăm a fericire, să cântăm copacilor,
să ne căţărăm pe vârful trăirii, gata de culesul fructelor!
Tu eşti preaiubitul sculptor de timp,
potirul ce-mi fură şi răsuflare, şi geamăt şi surâs?
Suflete, templu, unul în altul dăltuim urme adânci.

poezie de Iulia Dragomir (29 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul II, nr. 4-5 (1 ianuarie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre Bizanţ

Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stau
Unul în braţele celuilalt; păsările în copaci. Eşti
Aici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.
Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;
Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;
Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieşti
În această muzică senzuală, unde nu se discern
Printre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,
O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,
Cât nu aplaudă şi cântă bucuros
Pentru fiecare clipă de viaţă efemeră.
Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folos
Priveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.
De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,
Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe perete
De veghe în lumina Dumnezeului cel Viu,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galop tîrziu

Un cozoroc opac, de umbră,
îmi atîrna pe frunte:-Hai ( mi-am zis),
eşti un jocheu în văzduhul vieţii tale tîrzii.
Mai poţi fi folositor, chiar dacă nu ţii,
măcar infirmierei cu dinţi de oţel sclipitori.
Şi-am apucat să galopez
prin buruieni, prin păduri, printre iezi veseli
cu botul umed de-atîta igrasie tandră,
printre statui fierbinţi de-atîta soare,
cînd auzii un glas scîncind:
" mă doare, mă doare totul "-
şi totul mă durea, şi am intrat
în grota fără de sfîrşit.
Şi numai botul unei căpriţe
îmi mai era un semn - foarte departe.
Şi asta e totul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scenă pe bancurile Hudson-ului

Frumuseţea deplină, fără leac,
Are viaţă scurtă, poartă-aripă.
Bujorul care trăieşte-o clipă
E mai frumos decat cel sculptat pentru un veac.

poezie de William Cullen Bryant, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut marea şansă de a fi intervievată după plecarea unui regizor. Astfel am beneficiat de un "culoar liber". Nimeni în studioul nostru nu realizase până atunci emisiuni dedicate artelor plastice, pictorilor, sculptorilor, ori eu am trăit în acest mediu fascinant. Bunicul meu sculptorul consacrat Ion Dimitriu–Bârlad, mă folosea frecvent drept model, iar bustul meu lucrat de sculptorul Medrea este şi acum expus în muzeul său din Bucureşti.

Margareta Pâslaru în Un Crăciun de neuitat dăruit copiilor!
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna cu gust de gutuie

Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!
Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

Bea busuioacă din cercuri dinţate.
Pere prin iarbă încearcă să coacă.
Valuri de ceaţă ne latră în fereastră,
Luna, doarme întinsă pe piatră.

Noaptea se tescuie până la ziuă
Cu fructe căzute din sâni de statuie.
Legată – i cu spice sub bolta de vie.
Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!

Haide doamnă, începe – ţi concertul,
Frământă – mi pe buze versuri şi must.
Râde cu mine, urmează – ţi ursita,
Aici, în mine, trăieşte, Nichita!

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!