spaţiul cosmic şi stele

Acolo

Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă şi ramurile lui să-mi fie acoperiş,
liniştea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iţi mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.

Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.

Vreau să plec acolo în pustietăţi deşarte
unde lumina de alamă nu cruţă niciun gând
topeşte minţi mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viaţa ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...

Vreau să plec acolo unde chipul nopţii îmi surâde

[...] Citeşte tot

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul secolelor din nou şi din nou, descoperirile cosmice ne-au retrogradat imaginea de sine. Cândva Pământul era considerat din punct de vedere astronomic ca fiind unic, până când astronomii au aflat că Pământul este doar o altă planetă care orbitează în jurul soarelui. Apoi, noi am presupus că Soarele este unic, până când am aflat că stelele nenumărate de pe cerul nopţii sunt şi ele sori. Apoi am presupus că galaxia noastră, Calea Lactee, era întregul univers cunoscut, până când am stabilit că nenumăratele lucruri difuze de pe cer sunt alte galaxii care împânzesc peisajul universului cunoscut de noi. În prezent, cât de uşor este să presupunem că un singur univers este tot ce există. Totuşi, teoriile emergenete de cosmologie modernă şi continua reafirmare a improbabilităţii că ceva este unic, ne cer să râmânem deschişi la ultimul asalt asupra pledoariei noastre pentru unicitate: universuri multiple, altfel cunoscute drept "Multivers", în care universul nostru este doar unul din nenumăratele baloane care se desprind mai departe din structura cosmosului.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârşit,
Când se –ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuş pe drumu-i lung şi calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfinţire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieţi.

Pământul îl îmbrăţişează cu ale Lui braţe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfaşoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui încălzeşte văzduhul şi natura,
Şi stimuli calzi, optici şi dinamici,
Fac ca viaţa să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria şi împlinirea omenească.

Proiecteză-n lungu-I drum neântrerupt,
Respectând proporţii fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului universal,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noua elegie

De ce oare când e dat răspasul existenţei să-l petreci
în chipul unui laur, puţin mai întunecat
decât orice alt verde, cu vălurele
pe marginea fiecărei frunze (ca un surâs de zefir) –: de ce
eşti legat atunci să fii om,
să jinduieşti după destin, ocolind destinul?...

O, nu, nu fiindcă fericirea există,
acest pripit câştig al unei grabnice pierderi.
Nu din curiozitate, nici spre deprinderea inimii
ce s-ar afla şi în laur...

Ci fiindcă a fi aici e mult, şi, pesemne,
tot ce-i aici are trebuinţă de noi, pieritorul acesta
ce-n chip ciudat ne este hărăzit. Nouă, celor mai pieritori.
O singură dată totul, numai o dată. O dată, nu mai mult.
Şi noi, aşijderea, o singură dată. Nicicând încă o dată. Da această
o singură dată să fi fost, chiar dacă numai o dată:
pământeneşte să fi fost,
nu pare cu putinţă s-o retrăieşti din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lettre a un ami d'autre temps ajungerea la impalpabilul dialog al sinelui cu sinele

vremea miracolelor se sfârşise
şi eu te conduceam pe ultimul drum al fiinţei
exact aşa cum parmenide a definit fiinţa
mi-a fost greu să nu plâng atunci
ştiind că nu te voi mai revedea
decât printre marile canoane
care formează un om
îl dărâmă
& -l fac să rămână pentru veşnicie
aşa cum blaga a definit veşnicia
nu ştiu de ce noica se îndeletnicea cu blaga
servind o supă cu tăieţei de casă la cantina pe care tu ţi-o doreai
ca fiind a săracilor pe atunci eram bieţii studenţi din regie
acum e facultatea de filosofie pe care eu mi-o imaginez cu mintea îndrăgostitului
de –atunci când de la 5.10 dimineaţa îmi exersam
marţial
ca şi cum nu m-aş pregătit să nu mor pământean
un fel de gimnice genii împins de o forţă cu mult mai mare
pentru mine facultatea de filozofie fiind cea mai frumoasă
clădire din lume cu patru aripi planând peste princeton

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste de vară de demult poem de dincolo de sistemul solar sau despre felul în care poezia străbate cosmosul

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el
numai pentru el am început să scriu istoria lumii
prietenii mei de demult au venit la mine
s-au aşezat în juru-mi şi am început să le citesc poezii
polina se bătea cu geraldine
se trăgeau de părul verde şi o poezie romantică
se-ntorcea în lesbos
eu nu eram de acord cu ele
şi le-am măsurat cosiţele
până când ele şi toate fetele de care mă îndrăgostisem
cândva mărşăluiau prin viaţa-mi cu pas vioi
un om este egal cu un om
un poem este egal cu un poem
dar un om şi un poem nu este egal cu un om şi cu un poem
se ia o carte de pe primul rând din biblioteca maharadjahului
şi se observă felul în care lumina plăpândă a poeziei devine farul din Alexandria
după aceea după ai văzut de foarte departe lumina care ţi s-a oprit în gene şi nu mai poate înainta decât exact aşa cum spune un mare campion escaladând un muşuroi de furnici
stabilind felul în care furnicile îşi fac provizii pentru suflet
te odihneşti puţin
îţi tragi sufletul la perfectul simplu

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!