spaimă şi viaţă

E destul să privesc cerul (într-o noapte cu stele fără lună) şi braţele îmi cad în jos de neputinţă, de tristeţe. Dacă oamenii ar privi mai des cerul şi foarte atent, ar muri de disperare şi umilinţă. Putem trăi fiindcă îl uităm. Nu ne întristează numai; ne înspăimântă, ne înnebuneşte, ne sfâşie.

citat clasic din Eugene Ionesco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cresc obişnuinţele în jurul tău ca ciupercile şi te sufocă, te paralizează, te fac prudent, te fac laş, te îmbătrânesc. Marea perfidie a ordinii în care trăim e să facă din fiecare din noi un servitor inconştient al ei. Şi ne cumpără ieftin, pe nesimţite. Mă uit la voi şi mă înspăimânt, mă, înţelegeţi? mă înspăimânt. Aveţi cu toţii situaţiile voastre, micile voastre situaţii, micile voastre chestii, micile voastre aranjamente.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nebuni în familie; altfel, în ce spaimă aş mai trăi!

Emil Cioran în Caiete I. 1957-1965
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Ei vor veni. Stând după colţ.
Au poate gândul să-i întoarne?
Eşti numai spaimă, eşti de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonţ.

Cu toate simţurile goarne,
Trăieşti uciderea de bolţi.
Ei au copite şi au coarne,
Au puşcă şi în puşcă gloţ.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunţii lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Şi două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaima lui doi

de câte vieţi dispun
şi câte morţi îmi trec
prin mâini
câte schelete
şi cărnuri fumegând
după impactul unor stele
pot raporta la doi?

de ce trăiesc
în trupul unui iepure?

dansul acestei lumi
va fi insaţiabil
atâta timp cât soarele
va ocoli luna
chiar milioane de ani
vor trebui să înţeleg
cum s-a născut copacul
spre care pasărea spin
zboară în cercuri concentrice

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zobail

La miez de noapte morţii-n cor
Îşi cântă jalnic imnul lor,
Iar albele giulgiuri bătute de vânturi
Dau tact tânguioaselor cânturi.

Ei sunt războinicii oşteni
Ai regilor asirieni —
Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă,
Cu biciul bătându-i din urmă.

Ce fericit e cine-i viu!
Noi putrezim într-un sicriu!
Ni-e dragă şi nouă viaţa şi-averea,
Dar regii ne-o iau cu puterea.

Frumos e, sfânt e să trăieşti
Când pentru ai tăi tu suflet eşti;
Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul
La regi care omoară poporul!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul, fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?

citat celebru din George Enescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A încerca să-ţi depăşeşti frica este mai puţin înspăimântător decât a trăi cu teama iscată de sentimentul de neputinţă.

citat din Susan Jeffers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul sensibil la artă se află faţă de realitatea visului în acelaşi raport în care se află filosoful faţă de realitatea vieţii; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îşi tălmăceşte viaţa tocmai prin aceste imagini; astfel îşi face ucenicia vieţii. "Atotînţelegerea" lui nu prinde numai imagini plăcute şi surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neaşteptate, capriciile hazardului, aşteptările anxioase, pe scurt toată "comedia divină" a vieţii cu "infernul" ei îi trece prin faţa ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci şi el participă cu toată firea şi durerea sa la aceste scene – dar păstrând totuşi acea impresie fugară că totul e aparenţă; poate că mulţi îşi amintesc, ca şi mine, cum au reuşit să se îmbărbăteze, în spaimele şi primejdiile visului, spunându-şi: "Este un vis! Să visăm înainte!".

Friedrich Nietzsche în Naşterea tragediei din spiritul muzicii (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Afară din mintea uriaşă şi prodigioasă
Dumnezeu îşi aruncă în bronz gândurile
Forme ale vieţii formidabile şi eterne
Aruncă şi se născu lumea
Oamenii îl adoră beţi
De sucul aspru al vieţii verzi
Au trăit şi au căzut sub ochiul înspăimântător
În seara zilei de miracol
S-a ivit gândul în rasele istovite
Cei vii au suspinat, luna
A sărutat mormântul şi trezi o beţie
Până când gândul coborât în infern
Îi bău văpăile minunate
Pe care în faţa morţii şi a zeilor
Sublim le azvârli carul destinului.

poezie clasică de Dino Campana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil - pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!). Să se încreadă în Cel nevăzut, să nu se supună cerinţelor semeţe şi spaimelor negre făurite de o regie abilă, dar în fapt superficială, aparentă, care-i în funcţie de durată, adică val care ca valul trece.

Nicolae Steinhardt în Dăruind vei dobândi, Încrederea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele zile...

Grădini mereu schimbătoare
desfăceau cozi de păun.
Eram ucenicul cuminte
al unui demiurg nebun.
Cerul îmi spunea basme,
etern nevăzut moşneag,
raze îmi botezau fruntea
ca pe un steag.
Alaiul năzdrăvan
trecea pe cai de lemn şi de oase,
minunile mă adulmecau
cu boturi credincioase.
Apa somnului
se tulbura în uragane;
zorile spaima o tăiau în albe iatagane.
Fluturi auriţi
mă visează în muzee de ceară.
Plăpânzi, noi am trăit
doar o primăvară.

poezie de Dumitru Popescu din Rază de cobalt (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt din ce în ce (şi din ce în ce) mai singur. Mă simt aproape la fel de singur ca la 20 de ani şi sigur la fel de singur ca la 40. Mi-e greu să mai trăiesc, să mă mai gândesc la vreun motiv pentru care aş mai respira, aş mai gândi şi-aş mai scrie. Viaţa mea se-nchide din nou, înconjurată de răceală şi nepăsare. Total justificate, de altfel. Tot ce fac acum, de dimineaţă până seara, e să mă palpez cum îşi palpează o femeie înspăimântată sânii: mai sunt eu? N-au apărut în trupul meu, sub piele, alţi bărbaţi îmbătrâniţi şi singuri?

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.

Andrei Pleşu în Despre frumuseţea uitată a vieţii (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie.

citat clasic din Alexandru Pesamosca (15 mai 2013)
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sunt preliminarii şi semne ale ratării.

Andrei Pleşu în Despre frumuseţea uitată a vieţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om care nu s-a implicat, care nu face tot ce-i stă în putinţă, care nu joacă pe miză mare şi nu trăieşte la un standard de excelenţă este la un nivel profund un om cu spaime care trebuie vindecate. Acum, trebuie să fiu clar: nu există niciun suflet pe planetă care să nu aibă o frică, ceva care-l împiedică să trăiască la adevăratul lui potenţial. Repet, însăşi condiţia de fiinţă umană este una a imperfecţiunii şi o mare parte din această imperfecţiune apare din cauza spaimelor pe care le-am acumulat atunci când am părăsit perfecţiunea naturii noastre originare şi am intrat în lume.

Robin Sharma în Descoperă-ţi destinul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul II, nr. 4-5 (1 ianuarie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!