sunet şi visare

Trebuie doar să crezi

că ai putea să zbori cum fac
geniile măcar din întâmplare
noaptea pe frica pictată
de goya în uleiuri de măsline
unde şprotul zboară şi oftezi
eşti gata plictisit în lumea
creată de eroii scăpaţi din vis
spovediţi de mântuială pe sunet
de chitară clasică coboară
din abis pe-o rază de soare
trebuie doar să crezi şi să visezi
că o să creşti cu pensula în mână
şi lumea lui goya e lumea ta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Crăciun

Îţi aud mâinile
cum pipăie conturul viselor
şi le aşază pe rafturi în stele
care încă n-au răsărit.

Se aude cum închizi uşa,
cari după tine geamantane -
cu toate înfrângerile de până acum.
Cum te apropii, se scutură ninsorile,
dimineţile albe de aşteptare
îşi lipesc florile de geamul ferestrei,
în tâmple parcă-mi bat clopote surde.

Se deschide poarta destinului
pe care-l poftesc să intre;
Moş Crăciun cu sania nopţii,
Te înconjor cu daruri şi sunete de stele
aflate acum pe acoperiş;
sania pleacă lăsând vraişte atâtea bucurii
în odaia cu brad împodobit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada şi vocea

După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit şeicul comunităţii
şi în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi poveţe.

Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuşi Bestami, să facă astfel.

În fiecare zi, în zori, el mergea şi stătea în faţa gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea şi-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.

Dar într-o zi s-a aşternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.

Bu'l Hasan s-a simţit pierdut.
Atunci a auzit vocea şeicului.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Ceea ce sunt - ceea ce vrei să fiu.
Dă-mi aripi şi sunt înger de lumină
Şi smulge-mi-le, voi fi numai femeie.
Privirea ta mă face făr' de vină,
Dar tot ea poate patimă să-mi dee
Şi de păcat făptura să mi-o lege.
Ceea ce sunt - ceea ce eşti tu însuţi
Copil, suspin, sunt soră şi sunt mamă
Ce va veni zâmbind să-ţi şteargă plânsul.
Iar pentru tatăl, chiar de port năframă
Rămân tot fata scumpă de altădată.
De treci nepăsător sunt trecătoare,
Dar oarba ta credinţă
Mi-a redat eternitatea clipei
Dacă în marea fluidicelor plete te-ai scăldat.
Când porunceşti, eu voi lovi în palme,
Ritma-voi goală dansul baiaderei
Dar dacă vrei voi sta curată în strană
Şi voi fi în sunet de psalmi
Iar sfânta învingătoare a durerii -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul [The soldier]

Dac-o să mor cumva, aşa gândiţi de mine:
Că pe-un ogor străin e o bucată
Ce veşnic Anglia va fi. Şi-acolo bine
Ţărâna mea mereu va sta-ngropată;
O pulbere ce-a fost de Anglia născută,
Ce i-a dat flori şi-alei să hoinărească;
De văi udată mult, de-al ei soare bătută,
Trup englezesc, suflare englezească.

Şi-acest suflet al meu, spălat de orice vină
Un puls, şi-atât, în mintea veşniciei
Va da 'napoi gândirile ei toate;
Şi sunete şi visul de lumină;
Şi râs şi ce-a fost drag prieteniei,
Sub cerul englezesc, cu bunătate.

poezie de Rupert Brooke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima Femeii

În zori inima femeii se-avântă în lumină
Ca o pasăre solitară, planând fără tihnă
Peste munţii şi văile vieţii, departe, de zare atrasă,
Pe urma sunetelor cărora inima le spune acasă.

Noaptea inima femeii se retrage, se-nclină
Pentru-a intra confuză-într-o cuşcă străină,
Încearcă să uite ce-a visat despre stele şi cer,
Şi se îndoaie, se frânge după zăbrele de fier.

poezie de Georgia Douglas Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini de vis

Un vis tulburator, cumplit,
M-a fermecat si m-a-ngrozit.
Mai vad frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.

Parca-o gradina se facea...
Voios, dam sa ma plimb prin ea.
Privit de flori, simteam în zi
Nestavilite bucurii.

Si pasari ciripeau în cor
Senine cîntece de dor -
Si-un soare rosu, auriu
Smaltase flori în licar viu.

Mireasma ierbii sui-n vânt,
Vazduhu-adie lin si blând.
E totul zâmbitor si pur
În frumusetea dimprejur.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Heinrich Heine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

IX (Îmbătat de pini)

Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.

Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.

Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.

În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-am visat
în rotocoale de fum
iubindu-mi zbuciumul
şi luându-mi aerul din plămâni
cu doar o mângâiere pe sânul stâng.
Stăteai şi-mi ascultai bătăile inimii
iar eu
prea aproape
de epicentrul
unui sunet în do major
în braţele Infinitului...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Să mori! Ce înseamnă asta? Visăm când vorbim de moarte. Am văzut pe mulţi murind. Însă omenirea e atât de mărginită, încât nu poate concepe un început şi un sfârşit pentru existenţa ei. Ca şi acuma, de pildă, sfârşitul meu, al tău, iubito! Într-o clipă... despărţiţi, departe unul de altul... poate pe veşnicie!... Nu, Lotte, nu!... Cum pot eu să pier? Cum poţi tu să pieri? Existăm doar! A pieri!... Ce înseamnă asta? E doar o vorbă, un sunet gol pe care inima mea nu-l simte!... Mort, Lotte, una cu pământul rece, atât de strâmt, de posomorât!...
Lotte: Nu mai e oare pe lume nicio fată care să-ţi împlinească dorinţa inimii? Înduplecă-te şi caută, şi îţi jur că ai s-o găseşti. Încă de mult mă nelinişteşte şi pentru dumneata şi pentru noi îngrădirea asta la care singur te supui. Înduplecă-te! O călătorie are să te facă să mai uiţi; trebuie numaidecât. Caută, găseşte o fiinţă demnă de dragostea dumitale, şi pe urmă întoarce-te, ca să putem gusta împreună fericirea unei adevărate prietenii!

replici celebre din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă alcătuiesc din cuvinte

visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospeşte
până i se frăgezeşte miezul

viitorul rupe lacom din speranţe
îşi pune pe masă pâinea coaptă
şi aşteaptă musafirii

uşa rămâne deschisă

mă alcătuiesc din cuvinte
şi prin ele mă înalţ în fiecare zi

urcă nestingherite-n poeme
şi-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut

c-un ochi atent
Dumnezeu priveşte-n tăcere
şi meditează la unele taine

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraşutistul

Sfidează gravitaţia-n planaj de-o umbrelă,
cu mintea în imponderabil. E-o gazelă
sărind din trambulina aripată, mişcătoare,
spre-o sinucidere antrenată, o provocare.

Ce-i zboru-n fond?... Un contemplu al căderii
din visul de înalt, splendoarea, sensul vrerii
peste-un taboo al desprinderii de sol, spre cer;
unde doar temerar întâlneşte sunet în eter.

E-un ireal, de-a face altfel, exibiţionistul
'n cădere liberă, în suflet, cum artistul;
probează fizica în legi cu iz de axiomă
făcând din ceruri, explorare-n loc de dogmă.

Se-apropie ameţitor de solul tare
Sfidând păduri, abisuri, munţi sau mare...
E îngerul sosit din club privat, ce-i Paradisul!
E-un vis semeţ de zbor... căzut, PARAŞUTISTUL.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânători de umbre

Vise de dor ce-mi mor
Sub tălpile cuvintelor...
În diezurile scânteilor
Din vorbele tocurilor...

Dansate răvăşitoare
În adumbrale, letale.
Sunete printre rânduri
Varanice în gânduri...

De măruntaie zdrobite
Viselor cu pas căprior,
Fierte şi îngreunate
De plumbul lacrimilor...

De vânătorul interior
Cenuşiu şi necruţător,
Al minţii cu despicător
Cuţit al judecatelor...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers în toamnă

Versul meu este în toamnă.
Trupul meu este în vânt.
Timpul prihănit de hrană
Mă subjugă pe pământ.

Chipuri văd peste stindarde,
Plete zburdă după gând.
Volburată, iarăşi arde
Mintea-mi rece, pe cuvânt.

Frunzele se duc cu nimfe,
Râurile cresc pe piscuri.
Astigmată cade-n cifre
Amăgirea-mi dintre scrisuri.

Nici durerile nu cresc,
Nicio lună nu răsare.
Doar un zâmbet de ceresc
Mă cuprinde-n disperare.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (8 septembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

[...] Citeşte tot

poezie de George Santayana,1863–1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi soldaţi

Ca un drapel, ideea dansa înaintea noastră;
Sunetul unei muzici marţiale;
Fiorul de a purta o armă;
Pre-sentimentul întoarcerii acasă din lumea largă;
O scânteie de glorie, furie către duşmani;
Un vis cât datoria pentru patrie sau pentru Dumnezeu.
Dar toate acestea erau lucruri în noi, strălucind înaintea noastră,
Nu ele erau puterea din spatele nostru,
Puterea era Omniprezenta mână a Vieţii,
Ca un foc în centrul pământului ridicând munţii
Sau ca forţa apelor dezlănţuite forţând si rupând zăpoare.
Îţi aminteşti cercul de fier
Pe care fierarul, Shack Dye, l-a sudat
În jurul stejarului de pe pajiştea lui Bennet,
De care atârna hamacul
În care fiica lui, Janet, putea să se odihnească
Citind în după amiezile de vară?
Şi că stejarul, crescând,
A rupt banda de fier?
Dar nici o celulă din copacul

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privire la tabloul lui Delacroix: lupta lui Iacob cu îngerul

Steaua era pe sfârşite,
stingerea sunase şi ea,
cerurile deschise cântau.
Ce ştiau despre stingere
cerurile,
ce ştiau
de lacrimi amare?
Ce ştie
Primăvara
de lăcrămioare?

Şi fiind obligat
la spelunca din vale,
am spus cuvinte,
am spus injurii,
am cuvântat cuvântări
despre dezolare,
blasfemii, blasfemii,
despre femeia
Pierzare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă

I

Satisfacţiile oferite de moliciunea capotului, şi cafeaua băută
Mai târzior, şi portocalele savurate pe scaunul însorit,
Şi cacaduul verde de pe covoraş, şi libertatea –
Amestecate pentru a risipi
Sfânta linişte a străvechiului sacrificiu.
În reveria ei simte asediul
Întunecat al acelei vechi catastrofe,
În vreme ce acalmia se-adânceşte printre luminile apelor.
Portocalele aromate şi aripile verzi, strălucitoare,
Par lucruri dintr-o procesiune a morţilor,
Şerpuind deasupra apei întinse, fără sunet.
Ziua-i asemeni apei întinse, fără sunet,
Calmă-n aşteptarea trecerii paşilor ei visători
Peste mări, spre tăcuta Palestină,
Dominionul sângelui şi-al mormântului.

II

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crângul pierdut (fragment)

Recunoştiinţa pentru dragostea ce s-a ivit

Când ai apărut tu,
mă chinuiam în adâncul cel mai ascuns
al unei peşteri fără aer şi fără de ieşire.
Dădeam din mâini în întuneric, agonizând,
auzeam un horcăit, un zbor de aripi
ca pulsul unei păsări nevăzute.
Ţi-ai revărsat asupră-mi părul
Şi am urcat la soare şi am văzut că el era doar aurora
ce acoperea o mare în flux de primăvară.
A fost de parc-aş fi sosit în cel mai mândru
port din miazăzi. Se-necau în tine
priveliştile cele mai strălucitoare:
munţi limpezi, ascuţiţi, încununati
cu zăpada trandafirie, cu izvoare tăinuite
în faldul umbros al pădurilor.
Am învăţat să mă odihnesc pe umerii tăi
şi să cobor prin râuri şi pripoare,
să mă-mpletesc în ramurile-ntinse

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rafael Alberti
Adăugat de Gerra Orivera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigonii

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară ;
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată.
S-a dus Pann, fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!