teatrul de păpuşi şi viaţă

Stat...ul quo

Şosele pline de câini morţi,
Căruţe nesemnalizate
Pe drumuri vechi şi sfârtecate...
Trăim... prin tragere la sorţi?!

Ne furăm haine, bani, valori,
Poliţia-i "neputincioasă"...
Ţi-au spus s-ai "body guard" la casă...
Şi crimă nu-i, dacă nu mori!?

Făptaş, tu trebuie să găseşti
Şi să-l predai spre judecată...
De n-ai relaţii... o magistrată
Pedeapsa, tu o ispăşeşti!?

Toţi, "autori necunoscuţi"
Suntem pasibili de ultraj,
Nu mai avem drept la partaj...
Statul, primarii sunt avuţi?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Omul nu rămâne niciodată neatins de ideea că îşi pierde o bună parte din timp încercând să trăiască; totuşi, mobilul care-i lipseşte acestuia din încercarea de a descifra gravitatea situaţiei este starea METAfizică alimentată de frământarea gratuită la care nu va obţine niciodată un răspuns, cu atât mai puţin o pâine pentru a-şi umple... timpul. Trebuie să recunoaştem: un disconfort epidermic nu poate fi decât reconfortant în vremuri de cumpănă. Astfel, ştiind că îşi pierde timpul, având noţiuni vagi despre ceea ce înseamnă "a pierde" şi "timp", atenţia lui este deturnată de la adevărata stare de lucruri: cum ar putea cineva să piardă un bun pe care nu-l are în posesie? Cum ar putea omul să-şi piardă timpul, dacă nu a reuşit încă să pună sub semnul întrebării, nici măcar preţ de o milisecundă, puterea sa de înţelegere a unei himere de-o asemenea anvergură? Dacă nu are timp, omul nu are ce pierde. Dar dacă nu ştie să piardă? Atunci natura timpului va fi pentru el cu atât mai străină cu cât imaginea-i reflectată în oglinda nopţii îi va ascunde umbra care se învârte după soare întocmai ca orele după lumină. Pentru că nu timpul este entitatea care se scurge, ci omul însuşi, cu tot ce are el de oferit seamănului său: sufletul în schimbul unei pâini şi pâinea ca fisă, aflată în mâinile celor care se pot juca ore în şir, zile la rând, ani interminabili la aparatul cu marionete.

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viaţă. Sauron îşi va nimici duşmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetăţii Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns şi la el. Urmaşul lui Numenor este încă în viaţă. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere şi foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ţinutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere şi, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi şi gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influenţa sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman şi Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârşave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Şi faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui şi de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretaţi decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-şi ducă de unul singur misiunea la bun sfârşit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Megapoemul

Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieţii, mai sus şi mai şui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd şi e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp şi nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munţii şi hăul? Ca nebunii cântăm.
Creaţiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ţi spună să râzi şi să pleci.
Aventura aşteaptă, Providenţa-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovaţi fără vină, mereu pedepsiţi,
Culorile vidului, calicii căliţi.
Tăcere nocturnă, final aşteptat,
Prometeu şi Sisif ne-au înşelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

[...] Citeşte tot

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prestaţii lamentabile ...

La Bruxelles, cu trudă, am primit mandatul,
Să ne creştem faima, să uimim tot natul.
Când ai noştri gura prind să o deschidă,
Am trăit regretul că nu sunt omidă.
Premierul ţării, dintru începuturi,
Ia la rost tot plenul, mai să-l ia şi-n şuturi.
Cum că dânsa, care are-atâta şcoală,
N-a batut tot drumul să dea socoteală.
Nu că n-ar şti-o biată socoteală-a face,
Că şi azi abacul în poşetă zace,
Iar sub coafura pusă pe burete,
Are-n loc de creier, două-trei fişete:
Unul cu reţete de gogoşi, sarmale,
Altul care sună-a goluri culturale
Şi vreo două fire, ca marioneta,
Să cânte ca şeful, recte ca flaşneta.
Cu limba română n-are nicio treabă;
Şi-a dat doctoratul lângă o tarabă.
Despre limbi străine nu suflu o iotă.
Cred că ştiţi cu toţii că e poliglotă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea XXL (parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un osman dintre aceia fără neam şi fără limbă,
Ce mânat de vreri meschine patria ades şi-o schimbă,
Se plimba matol, sărmanul, neţinând cărarea dreaptă,
Scărpinându-şi cu ardoare scăfârlia cea deşteaptă.
Dintr-un bloc fără ferestre o gagică se coboară,
După mutra rutinată nu părea deloc fecioară,
Mirosea a vişinată de-acum două primăveri
Iar surâsu-i (cu proteză) provoca la ochi dureri.
Osmanlâul, tip sensibil la atâta frumuseţe,
A-nceput să facă zâmbre şi pe-alocuri feţe-feţe
Şi chiar dacă peste case, nesimţită, cădea bură
Pofticios privea la tipă, fermecat de-a ei natură.
Pipăindu-şi marafeţii, vru să-ngaime tandre şoapte
Cam ceva de genul: "Fato, unde vrei să dormi la noapte?"
Ea, văzându-i poticneala, gât de struţ pe dată-ntinde,
Din cotlonu-i plin de zoaie, ca zvârluga se desprinde:
- Scoate euroii, nene, iar apoi în braţe-mi vino
Eu să îţi alin hormonii, iară foamea-mi tu alino!
Hai, acuşi se face beznă şi apar la streşini stele,
Vin să-ţi prezantez tariful plus serviciile mele!

[...] Citeşte tot

parodie de Rudy Valentino, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

O inimă rănită zace într-un sertar,
petecită toată de un păpuşar...
Suferind, distrusă, de când ai plecat.

Poate într-o zi ne vom întâlni,
Într-o altă viaţă ne vom regăsi.

Poate atunci ne vom iubi,
Poate vom trăi ce-am risipit,
Poate!

poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!