timp şi vişine

Cele ce (nu) se cuvin

o s-o acopăr
cu o frunză –
făcuseşi tu repetiţie o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"

încercaseşi o variaţie...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vişină în drumul ei către

drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăţi vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble aşa... acoperită
printr-o frază cu toamnă şi subordonate
o să-ţi iei fraza la tine... aşa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simţi galben stins
vei avea aproape-certitudine

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbire pe messenger dintr-o parcare din liverpool

fusese o noapte neobişnuită david linch începând să facă rânduială printre coşmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă psiholoagă din beverly hills meg ryan prea tânără ideal intangibil muslim si totusi foarte aproape de piatra kaaba superbia trupului înainte de a muri fără să anunţe dialogul desculţ al lui feodor mihailovici dostoievski cu zosima ciorba aruncată pe fereastră înainte de a scrie demonii
în memoria toamnei foarte lungă a ţarului care l-a condamnat la moarte
cu nopţi siberiene şi volgi învolburate
se ascunseseră săteni devotaţi pulberii cosmice
rând pe rând oraşele dispăruseră până la jumătatea inimii prin vene de primitiv
urcând pieptiş l-am revăzut o clipă l-am revăzut pe
cel mai bun tată
desemnat de mine de dinainte de mine
jucând baseball cu cei douăzeci de copii semănându-i leit
a mea e luna atârnând de cerul plumburiu din poemul suprarealist
david linch designer de amenajări ale unui fel de interioare umane
mărturiseşte pe covorul roşu
prea târziu pentru mine prea devreme pentru el
foarte ferm afirmând interiorul oricărui coşmar
e chestie de dulce gust de geamăna clipă
gemele gemene gemând în gene
truc masochist însuşit la despărţirea de bb &de mine
de tot ceea ce cred eu că aveam mai bun în mine nestinse lumine
pulverizând bruma de stele căzând peste vişinul în care dumnezeu a făcut duş
zei inspăimântaţi migrând din regn în regn

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada feciorului bun la inimă (refăcută)

1.

Nu-i timp să zac, căci moartea, după mine,
Să-mi iau un cal, să plec, de-aici, oleacă...
Din prispa fetei, tare mi-e zurlie:
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine,
Şi de ştergare,
Şi o să beau din apa ei săracă;

De stăruiesc, ca să despoi frunzarul,
În pieptul vechi, să-ţi vâru' ani de lapte!
Să-l ţin pe tata, să-l îmbăt în floare,
Petalele-aprinse, ca şi jarul,
Culege-oi macul vremilor răscoapte...
La bătrâneţe leac, să fie, oare?
A-bătrânit tătuţa, ăst "amarul"!
Sculptez trudirea fiului, în fapte,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize din Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua Ei

Natura pentru ea a inventat cerceii
Cu primăvara în cozi de vişin, de cireş
Şi florile la fel, să-i facă fără greş
Miresme ce-i adulmeci; misterele femeii!

Şi trupu-i de chitară şi sol, volupta, cheia,
Îşi aşează lied pe strune ciupindu-şi coarde fine
Să încânte-n unde lungi coralele divine
Trecând sunet sublim peste Univers; femeia!

E amanta nesfârşită, păşit în zbor pe alee,
Degete fine în păr cu mângâieri de griji.
E caldul pat ce aşteaptă să vindece din schiji
Iertând o părăsire. Tot ea-i un nimb, femeie!

Deliciul nici n-ar fi de n-ar fi ea scânteia
Să aprindă sori din zâmbet, să nască dor ideii
De-a atinge fremătând, rug, buzele femeii!
Cu ea-n nopţi de voiaj şi-n zi visând femeia!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada feciorului bun la inimă

De stăruiesc ca să despoi frunzarul
în pieptul vechi îţi vâră ani de lapte
Să-l ţin pe tata să-l îmbăt în floare
Petale sclipitoare ca amnarul
De sub culcuşul merelor răscoapte
La bătrâneţe leac să fie, oare,
A-bătrânit tătuţa, ăst i-amarul
Sculptez trudirea fiului în fapte,
Spre floarea dintr-un lan de vindecare!

Eu ţiu la tata, viaţa să mi-l ţie!
Nu-i timp să stau, cu moartea după mine,
Să-mi iau un cal negruţ, să plec oleacă...
Din palma fetei, tare mi-e zurlie
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine
Şi de ştergare,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente de mijloc

aşa începuse sfârşitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacţie lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorinţa de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forţa
să neg existenţa răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineaţă
singur
îmi aparţineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceaţă
de vişine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea faţă de semeni atât de instinctivă

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De picoteală

Îmi spuneai că e frig dacă deschizi fereastra înainte de ora doisprezece,
râdeai,
mă luai în răspăr, eşti un vrăjitor, aşa e, doar tu ai baghetele magice aurite şi mâna de doisprezece tăciuni
ora aceea, doisprezece,
prefaci teama în cupa aceea de vin pe care n-o înţelegeam niciodată,
în Levant strugurii se coc mai repede decât aici,
aşa cum se coace floarea de vişin primăvara şi se face la urmă acrişoară apoi parfum,
cu frunzele vii de aşezat într-o carte proaspăt tipărită, prostia rămâne necumpărată de nimeni,
nu se cumpără nu se vinde,
în şi din prostie, doar cărţile singuraticilor răzbat...
sfârâiau pe undeva melcii, ar fi cerut să se işte, să se împrimăvăreze odată ierburile şi animalele
către Levant, se mănâncă de vie carnea şi în sânge multă carne de oaie şi miel qui prodest
oile şi mieii se taie vinerea
iar în ol pregătesc coca pentru plăcinte cu ierburi străbătute încă de seve
qui prodest
nu mai vrem legături
e felul lor de a se lega de ierburile care cresc pe lângă pietrele altfel prea văduve
şi de animalele singuratice, de turmele care încă le rămân.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul nimănui

Abia când te simţi integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viaţă. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populaţii care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiţi
de senzaţia că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-şi vomează biciul,
sau bastonul de vişin, supte de trup.

Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinţi, întotdeauna
aceiaşi, unul măcelar şi altul preot, la fel de bine
crescuţi, la fel de mucaliţi. Le convenea frecvenţa
câmpului, rezona bine în răşina miruită a bârnelor.
Vorbeam puţin, beam vin şi ascultam în urechile altora,
uscate, încreţite ca nişte scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!