toamnă şi viaţă

Lumina soarelui este precum respiraţia vieţi către splendoarea toamnei.

citat din Nathaniel Hawthorne
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă tomnatică

M-aşteaptă pe vecie somnul,
Că-n viaţa mea sosit-a toamna,
Dar nu vreau pace întru Domnul,
Ci vreau nelinişti întru Doamna!

epigramă de Valentin David din Şarjele unui Don Quijote
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

E pretutindeni toamnă despletită
E brumă şi sunt pomi fără culoare,
Şi tu îţi pui aceeaşi întrebare
Şi-acelaşi dor de viaţă te despică.
Şi mă întrebi de ce sunt iarăşi frunze
Pe străzile călcate de boemi,
Eu ştiu că-aştept rutina unei ierni
Şi miezul tău, însângerat, din buze.

poezie de Adrian Abrudan (2011)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-AM CURAJUL
N-am curajul să privesc în fiecare zi în oglindă: îi simt ironia crăpându-i pe buze.
Îi întorc spatele cu bucurie, nu-i cunosc pe cei din urma mea: de ce-mi răsfoiesc amprentele ca pe frunzele toamnei?
Doamne, îmi beau cafeaua ca pe o cupă cu otravă: revigorantă!
Între timp, lumea se spală pe mâini cu acest verde târziu de toamnă.
Şi bucuria, şi tristeţea dau în clocot ca mustul în butoi. Bulele de aer îi măsoară viaţa... Efemeride de doi bani...
Aveţi dreptate, până la urmă, restul e totul!

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Donul liniştit

*

Iarba creşte peste morminte, timpul vindecă durerea.
Vântul a şters urmele celor care nu mai sunt;
vremea alină durerea sfâşietoare, iar amintirea
celor care n-au trăit pentru a-i vedea din nou pe cei dragi
nu va dăinui, pentru că scurtă este viaţa omenească
şi nu pentru mult timp fiecăruia dintre noi i-i dat să calce pe iarbă.

**

Iar peste sat au alunecat zilele, trecând în nopţi;
săptămânile se scurgeau, lunile se furişau, vântul hăulea
şi, oglindă cerului de toamnă, translucid, verde-azuriu,
Donul curgea liniştit către mare.

poezie clasică de Mihail Şolohov, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Pe umerii toamnei,
Calina romanţă valsează-n amintiri dorite.
Viorile inimilor oftează-n colţuri umbrite.
Frunzele ruginii se strecoară ca gândul
Printre copacii aleii cu ramuri putrezite
Şi cad obosite pe asfalturile dospite,
Împiedicând grijile visătoarelor grăbite.

Luna aţâţă mereu nostalgii,
Soarele cochet schimbă des pălării.
Iubirile cu braţe de crizanteme
Încearcă mereu să alunge dileme,
Iar vântul răsfăţând des aripi şi plete
Flutură-n zări vele de gânduri cochete.

Sărutând pătimaşă crizantemele toamnelor
Îngân romanţe de viaţă trăite,
Pentru voi domnilor şi doamnelor.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cules de vii

Podgoria şi-a tras un văl august.
De purpură, rugină şi văpaie,
Iar strugurii par ugere bălaie
Cu sfârcurile doldora de must.

Culegătorii toarnă din hârdaie
Şi-mi dau din veselia lor să gust, —
E-al vieţii bogat holocaust
Şi-un dar tomnatic râsu-mi întretaie.

Podgorie rodind cu prisosinţă,
Tu viaţă, poamă nesdrobită lin,
Aş vrea cu o năprasnică voinţă,

Ca strugurii într-un pahar de vin
Să te strivesc pe toată-ntr-o credinţă
Şi-n ea să sting al lumilor suspin!

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea toamnei mele

Iubirea mă cheamă, de mână, s-o ţin,
Când zburdă pe dealuri, primăvăratec.
Îi spun că mi-e toamnă şi prin păru-i lin,
Vârtejuri de frunze s-au prins, nebunatec.

Dar ea, nu mă ascultă, are visele ei
Şi vesel mă-ndeamnă spre creste.
Îi spun: vine iarna şi-n păr şi pe-alei!
Ea trece, râzând, peste toate aceste.

Iubirea mă cheamă şi cu ochii închişi
Mă las purtată de mâna-i arzândă.
Mă duce-n înalturi, mă plimbă-n abis,
I-accept nebunia şi trăiesc un vis!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leliţă Ioana, hai să ne trăim clipa: ştiu eu de-oi mai duce-o pân'la toamnă?

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corn de timp vrăjit

Toamna asta schimbătoare, mohorâtă ca o babă
Nu credeam să-mi intre-n casă şi-n ăst an aşa degrabă;
"Între verde şi albastru" toată vara am trăit
Şi-acum toarnă-mi ea în suflet, galben pal şi obosit.

Toamna asta, o problemă pentru mulţi va fi să fie
Că n-au prea ieşit bucate şi pe masă-i sărăcie;
Şi-astfel pân la primăvară nu se ştie ce va fi,
Poate-un rege o să vină să putem şi noi trăi.

"Într-o lume a iubirii" am visat c-om vieţui
Şi un corn al abundenţei tot pământul va hrăni
Dar acum amurg coboară şi uitarea bate-n porţi
N-avem corn al abundenţei, însă coarne avem toţi!

poezie de Lucian Perţa din Antologiile revistei SINGUR-POEZIE (noiembrie 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de artist

Eu te-am inventat
şi-acum îţi rupi frumuseţea ca pe o pâine
în faţa tuturor,
eu te-am inventat - şi iată-mă agrafă măruntă
în părul tău aducător de toamnă.
Odinioară locuiau în tine iepuri de casă,
închideai ochii şi mi se făcea somn.
Astăzi călătoresc în tramvaie
aproape mi-e ruşine să scriu poezii
şi de mi-aş putea împacheta viaţa în lăzi
le-aş abandona la marginea oraşului
fericit ca un biciclist tânăr.

Şi iată ca-n basme îmi bate la uşă cititorul
în stelele contoarului electric
amintindu-mi că trăiesc,
tu nu vii
şi parcă zâmbetul prostesc din oglindă
îmi strigă-n locul tău:

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu din Fluierături în biserică (1998)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile tinereţii sunt ca stropii de rouă pe petalele de trandafir în timp ce lacrimile pe un chip încărunţit sunt asemeni frunzelor galbene de toamnă pe care le împrăştie vântul şi le duce cu sine, când iarna se apropie de viaţă.

citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie trecută vorbeşte cu toamna

(....)

Te aşteptam si astăzi, ca ieri,
Cu-aceeasi vagă
Tristete-n care nu stiu daca mai am
vreun ţel, —
Căci nu mă-ntreb
De-o viaţă trăită in alt fel
Mi-ar fi părut mai tristă
Ori mi-ar fi fost mai dragă
Dar iată că din glastră o alba tufanică
Se-ntinde peste masă până pe fruntea mea.
Se-ntinde si m-atinge
de parc-ar vrea să-mi zică
De ce te las să intri în casă peste ea
Si iată ca din cripta celui răpus de tine
Ma cheamă iaraşi, toamna,
De parca-ar fi acum
El singurul cu care puteau să-mi fie altcum
Toţi anii ce trecură de-atuncea peste mine.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbându-mă-n toamnă

S-a-ntroienit aleile sub frunze,
pe cer trec norii,
brazde arate adânc în plumb.
şi tot merg-înot, înainte,'napoi,
prin oceanul înfrunzit
de frunzele desfrunzite
de pomii şi de verdele lor,
căutând pe sub ele
o vară demult trecută şi dragă mie...
o vară cât viaţa.

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe când cei morţi sunt vii, -
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii...
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare...

Şi-mi fură somnul spaima de pământ...
Şi mor mereu cu clipa care moare...
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...

sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeş - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place natura toamnei

Poezia ei plină de culori,
aromele ei picante,
adierea ei caldă şi liniştitoare
aduc mângâiere sufletului nostru.
Ar trebui să ne confruntăm
cu toamna vieţii noastre
ca şi copacii,
care pierd frunze,
rezistă frigului,
dar înăuntru rămân în viaţă.
Pentru că datorită lor trăim,
iar ei se vor întoarce la viaţă...

poezie de Eugenia Calancea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am scris cu sufletul

ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi şi iubirea noastră
cu noi şi dragostea
a existat
eu şi tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furişat la noi în fire
şi sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esenţe
de cord trufaş
ca un zbor
fecund şi dureros
veghind vrăjmaş
la echinox
în ploi sinucigaşe

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic şi uitat
Ca poezia lui Prevert.
Şi mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n faţa uşii
Şi îngropată sub frunzar.

M-aş mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Şi-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăşi toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep să plâng şi să mă tângui
Şi să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aş mai începe,
Viaţa mea a fost cândva,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de Serge Gainsbourg, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!