Citate despre viață și zgârcenie, pagina 3
Bălcescu trăind
lui Al. Rosetti
Leagăn amar, săracii mei Bălcești!
Lut simplu, smălțuit ca și o cană,
Pe Topolog culcat nu mai bocești
Azi inima dintâi republicană.
A lui! Căci athanasic au sunat
Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii.
Și peste un făcut, absurd regat
Un palid oaspe calcă, din Sicilii.
O, frate cărvunar, întreg trăiești!
Din moarte ai păstrat doar străvezimea,
Ci din amurgul pajerii crăiești
Cârtește-ntunecat burtăverzimea.
Ai multursuzei tagme, gianabeți
Cu oftica-nțeleși și cu exilul,
Un veac avar te vrură sub peceți,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Personaje și eroi
Ele trăiesc în mod imperativ
Si duc în cârcă strictul necesar
Un gând mă-ncearcă obsesiv
De ce apare peste tot avar?
Atât de mult eroul negativ
S-au înmultit și asta-i, clar
Acei care combină abuziv
Subit apare un iterimar,
Acționînd și el conspirativ
Cu un discurs duplicitar;
Ca să seducă decisiv
Se protestează în zadar
Și totuși pare excesiv,
Cum evităm acest calvar?
Răspunsul mi se pare evaziv.
poezie de David Boia (24 ianuarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm cu cârlionți de aur
Comorile-ngropate, nălucă strălucirii,
Mai bântuie prin codri, ca inorog neprins!
Pe unde-o mai fi scrinul, Damascul amintirii
Cu cârlionți de aur și roș sigiliu, stins?
Risipi de frumusețe, cum amăgiși Iubire,
Pe-o singură tulpină, ca un satrap avar?
Pe-altoiul veșniciei, trup vrut-ai, mănăstire,
Argila să întreacă în cântec pe Olar.
Spun cărțile bătrâne, Numele-Spart se-arată
În vis, țesut din raza Iubirii-n heruvim,
Că mă întreb, dar dacă lumina Ei furată,
N-o fi un semn veciei, ca-ntoarsă s-o trăim.
Chiar iadul făr' Iubire ar fi lipsit de straie,
De n-ai fi fost, de unde ar fi furat văpaie?
sonet de Dumitru Ichim (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciudat... un Dumnezeu care ar fi putut să creeze cu aceeași ușurință copii buni sau copii răi a preferat să creeze copii răi; care i-a făcut să-și prețuiască viața amară și totuși le-a scurtat-o cu zgârcenie; a vorbit despre Legi de Aur și iertare înmulțită de șaptezeci și șapte de ori, și totuși a inventat Iadul; care vorbește altor oameni despre morală, dar nu are însuși niciuna; pe care-l supără delictele, dar le comite pe toate; care a creat omul fără să i-o ceară nimeni, pentru ca apoi să încerce să arunce responsabilitatea pentru acțiunile omului asupra omului, în loc s-o pună acolo unde trebuie, asupra sa; și care, în final, cu o obtuzitate, la urma urmelor, divină, își invită bietul sclav năpăstuit să-l venereze!
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiască România
Dacă ne-nfruntă munții, cu munții ne vom bate
Pentru lumina țării și pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea țării nimic nu-i mai presus
Jurăm credință luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru țară și viața ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România
Trăiască-n fericire și-n liniște poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.
Dar țara nu se face cu lași, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curățăm tot răul din viața României
Că noi suntem partidul și țara omeniei
Nu creadă hoții muncii că ei sunt mari și tari
Noi suntem patrioții revoluționari
Avem contract pe viață cu visul și cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ce rămâi?
Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veșnicie
Ce iei să duci când mergi?
Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?
Ce ce rămâi din câte
podoabe cauți și-mbraci
Când mulți n-aveau nici zdrențe
Ci tremurau săraci?
Cu ce rămâi din slava
Deșartă ce ți-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâșnete și plâns?
Cu ce rămâi din câtă
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am obosit...
Îmi puneți piedici, inventați povești,
Crezând că am să mă opresc,
Am steaua mea, vă spun pentru a ști
Și-n viață am să izbutesc.
Nu vă cer să mă apreciați, nu-mi pasă
De fițele și figurile voastre de aristocrați,
De părerea voastră mediocră și răutăcioasă,
Din partea mea, rămâneți aceiași încuiați.
Terminați cu critica, cu răutatea și prostia,
Cu acuzele, indolența, inferioritatea și ipocrizia,
Am obosit să v-ascult cum urlați din noroi,
Am obosit să mă uit în jos când vorbesc cu voi.
Fac tot ce îmi tresaltă sufletul de bucurie,
Lupt să îi fac pe semenii mei fericiți,
Știți cum arată zâmbetul unui copil trăit în sărăcie?
N-aveți de unde, căci sunteți prea zgârciți.
[...] Citește tot
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Strâng liniștea
Strâng liniștea în mintea mea
Ca un zgârcit de pânză rară
Pictată noaptea pe o stea
Și ziua doar pe-o călimară.
Voi scrie poezii ce mușcă
Veninul morții încleștate
De-o dinamită pusă-n cușcă
Pentru idei purificate.
Strâng liniștea-n cuvântul tău,
Popor, robit cu strășnicie
De cei aleși, crez de dulău
Cu dinți înfipți în veșnicie.
Degeaba strâng în mintea mea
Zgârcita liniște din viață,
Veninul pune orice stea
Să-și verse ofu-n marea piață.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avarul și hoțul
Cum străbătea avarul ceața,
Un hoț strigă: - Punga sau viața!
- Ia-mi viața! Nu mai stăm pe certuri...
Că-n gând și-a calculat șoltic:
Din viață-am cheltuit trei sferturi,
Pe când din pungă, chiar nimic.
hexagramă de Filippo Pananti din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea unui avar
A trecut în neființă,
Ieri, pe zi, de dimineață,
Dup-o lungă "suferință",
Ce-a durat întreaga viață;
Ieri avarul a murit,
A murit, dar n-a trăit...
hexagramă de George Budoi din Viața și Moartea în aforisme și epigrame (30 septembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuința viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzație dureroasă?
Urcă și coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferința acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii lor, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut lumea așa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărșită copilăria ca un privilegiu al vieții, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viața cosmică de dinainte și un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără rațiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aștept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni și am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbșirea lor între frământări și obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificația timpului și mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinație albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și n-am mai simțit pământul sub picioare: eram melancolie, speranță, zbor, nevinovăție, transparență, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt moneda convertibilă a oricărui vis.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi cu Dumnezeu
Geme omenirea de boală și durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veșnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.
Tot în jur se plânge... ființe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge... râde ochiul stâng.
Peste tot, copii născuți dintre poveri
Și părinți ce n-au iubit Lumina...
Strămoșii ce dorm și-au lăsat averi
Ca alții pe pământ să le poarte vina.
Neputințe vin ca ploile nebune
Și nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng și vor să se adune
Ca ultima speranță să tot crească.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la viață și zgârcenie, dar cu o relevanță mică.
Am îngânat cândva singurătatea...
Am îngânat cândva singurătatea,
Și un ecou prelung la mine s-a intors,
Fără să vreau prietenia ei.
Tăcută fire, ascunsă, zgârcită și geloasă...
Căpușe lacomă s-a înfipt în pielea mea,
Ca lecții de viață neîntârziat să-mi dea,
neîntârziat să-mi dea.
Și-am alungat din când în când singurătatea,
Ca pe o vechitură uitată într-un colț,
Dar sufocată în spațiu ei de timp neîmplinit,
Jaru-i avid de victime mocnea...
Și de răsfățul călduț ades îmi amintea,
Spre a mă intoarce în leagănu-i comod,
Ce se făcea dorit și îmi plăcea.
Am îngânat cândva singurătatea
Și m-am îndrăgostit de ea lulea,
Ca de un basm din lirica vieții,
Ce mă-îndemna esența pură ai căuta,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (26 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu fi!
Nu fi mândru!
Nu fi trist!
Nu fi prost!
Nu fi lacom!
Nu fi invidios!
Nu fi laș!
Nu fi viclean!
Nu fi fățarnic!
Nu fi avar!
Nu fi răzbunător! -
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărțile sunt indispensabile vieții intelectuale. De aceea, le iubesc așa cum un avar își iubește avutul, un fiu părinții, îndrăgostitul iubita și ca omul de știință pasionat să descopere ceva nou, folositor, spre a aduce o contribuție valoroasă la progresul omenirii.
citat din G.T. Niculescu-Varone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copii cântă în gheare de vultur
Credeți că omul o să devină mai bun
După ce ne trece virusul ăsta nouă nebun
Și-o să cântăm pe la balcoane iar
Cântecul sufletului auzit atât de rar
Precum ai vedea raza unui quasar
Venind spre tine să-ți releveze senin
Că nimeni pe aici nu e rege pe spin
Înfipt ieri aproapelui cu chip de zar
Rotit după interese de omul avar
Copilului-nfometat sfâsiat de vultur
Pentru o nestemată ori pentru aur
Ce acum fără valoare nouă ne par
Cântând din suflet pentru a fii-n viață
În funia acestui virus ce ne învață
Că suntem atârnați precum o paiață
În mâna avarilor care ne înhață:
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecții despre oameni
am învățat de la avari că drumu' anevoios
e un cuțit fără mâner ce taie pân' la os.
am învățat de la stăpâni că lumea nu-i a lor
că întrutotul ei depind de viața sclavilor.
am învățat de la săraci că avuția stă
în germenele dragostei cum a-ul stă în ă.
și am învățat că omul între zi și noapte
peste drumul vieții trece în drum către moarte.
..........................................
dintre lecțiile vieții una este care
m-a-nvățat că din ruine cad mărgăritare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce ferici am fi-preună!
Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; și ochii tăi
De mult așteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.
Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înșire
Din ochi câte ne spunem noi!...
Se sorb, adânci și însetate,
A noastre lacome priviri,
Același gând și dor ne-abate,
Aceleași tainice porniri.
Ș-atâta ți-i de înțeleasă
Cerșirea ochilor mei triști,
Că te roșești, ca o mireasă,
Clipești, nervos buzele-ți miști...
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hârciogii
Pe cruntă exploatare și zgârcenie
azi unii își clădesc înavuțirea;
își poartă ca stindard doar nesimțirea,
iar tinerii ne pleacă în bejenie.
În conștiință nu au *ățenie
și nici n-au auzit de bunul simț,
cuvântul le este fierăstrău cu zimț,
în viață nu au clipă de sfințenie.
Raptul e țelul lor de căpetenie,
ca hârciogii-și cară-n galerii
multele nemeritate avuții.
Omule de rând tu trebuie să știi
că nu le pare viața prea ușoară,
când lasă tot... și trebuie să moară!
sonet de Ioan Friciu (29 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea trece; viața, cu ea. Și-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la ușa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mișca. Și-acum, în urmă, avea niște dureri grozave. Urla. Și mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalți câni, când rămânea singur, numai el și suferința lui, mai ales nopțile îl chinuia boala. Și urla. Mai întâi gemea, înăbușit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca și cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleștau fălcile, și gemetele îi ieșeau mai tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Și dimineața, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcușul lui de paie.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre viață și zgârcenie, adresa este: