viaţă şi zgârcenie

Bălcescu trăind

lui Al. Rosetti

Leagăn amar, săracii mei Bălceşti!
Lut simplu, smălţuit ca şi o cană,
Pe Topolog culcat nu mai boceşti
Azi inima dintâi republicană.

A lui! Căci athanasic au sunat
Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii.
Şi peste un făcut, absurd regat
Un palid oaspe calcă, din Sicilii.

O, frate cărvunar, întreg trăieşti!
Din moarte ai păstrat doar străvezimea,
Ci din amurgul pajerii crăieşti
Cârteşte-ntunecat burtăverzimea.

Ai multursuzei tagme, gianabeţi
Cu oftica-nţeleşi şi cu exilul,
Un veac avar te vrură sub peceţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personaje şi eroi

Ele trăiesc în mod imperativ
Si duc în cârcă strictul necesar
Un gând mă-ncearcă obsesiv
De ce apare peste tot avar?
Atât de mult eroul negativ
S-au înmultit şi asta-i, clar
Acei care combină abuziv
Subit apare un iterimar,
Acţionînd şi el conspirativ
Cu un discurs duplicitar;
Ca să seducă decisiv
Se protestează în zadar
Şi totuşi pare excesiv,
Cum evităm acest calvar?
Răspunsul mi se pare evaziv.

poezie de David Boia (24 ianuarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm cu cârlionţi de aur

Comorile-ngropate, nălucă strălucirii,
Mai bântuie prin codri, ca inorog neprins!
Pe unde-o mai fi scrinul, Damascul amintirii
Cu cârlionţi de aur şi roş sigiliu, stins?

Risipi de frumuseţe, cum amăgişi Iubire,
Pe-o singură tulpină, ca un satrap avar?
Pe-altoiul veşniciei, trup vrut-ai, mănăstire,
Argila să întreacă în cântec pe Olar.

Spun cărţile bătrâne, Numele-Spart se-arată
În vis, ţesut din raza Iubirii-n heruvim,
Că mă întreb, dar dacă lumina Ei furată,
N-o fi un semn veciei, ca-ntoarsă s-o trăim.

Chiar iadul făr' Iubire ar fi lipsit de straie,
De n-ai fi fost, de unde ar fi furat văpaie?

sonet de Dumitru Ichim (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat... un Dumnezeu care ar fi putut să creeze cu aceeaşi uşurinţă copii buni sau copii răi a preferat să creeze copii răi; care i-a făcut să-şi preţuiască viaţa amară şi totuşi le-a scurtat-o cu zgârcenie; a vorbit despre Legi de Aur şi iertare înmulţită de şaptezeci şi şapte de ori, şi totuşi a inventat Iadul; care vorbeşte altor oameni despre morală, dar nu are însuşi niciuna; pe care-l supără delictele, dar le comite pe toate; care a creat omul fără să i-o ceară nimeni, pentru ca apoi să încerce să arunce responsabilitatea pentru acţiunile omului asupra omului, în loc s-o pună acolo unde trebuie, asupra sa; şi care, în final, cu o obtuzitate, la urma urmelor, divină, îşi invită bietul sclav năpăstuit să-l venereze!

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce rămâi?

Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?
Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Îmi puneţi piedici, inventaţi poveşti,
Crezând că am să mă opresc,
Am steaua mea, vă spun pentru a şti
Şi-n viaţă am să izbutesc.

Nu vă cer să mă apreciaţi, nu-mi pasă
De fiţele şi figurile voastre de aristocraţi,
De părerea voastră mediocră şi răutăcioasă,
Din partea mea, rămâneţi aceiaşi încuiaţi.

Terminaţi cu critica, cu răutatea şi prostia,
Cu acuzele, indolenţa, inferioritatea şi ipocrizia,
Am obosit să v-ascult cum urlaţi din noroi,
Am obosit să mă uit în jos când vorbesc cu voi.

Fac tot ce îmi tresaltă sufletul de bucurie,
Lupt să îi fac pe semenii mei fericiţi,
Ştiţi cum arată zâmbetul unui copil trăit în sărăcie?
N-aveţi de unde, căci sunteţi prea zgârciţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng liniştea

Strâng liniştea în mintea mea
Ca un zgârcit de pânză rară
Pictată noaptea pe o stea
Şi ziua doar pe-o călimară.

Voi scrie poezii ce muşcă
Veninul morţii încleştate
De-o dinamită pusă-n cuşcă
Pentru idei purificate.

Strâng liniştea-n cuvântul tău,
Popor, robit cu străşnicie
De cei aleşi, crez de dulău
Cu dinţi înfipţi în veşnicie.

Degeaba strâng în mintea mea
Zgârcita linişte din viaţă,
Veninul pune orice stea
Să-şi verse ofu-n marea piaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avarul şi hoţul

Cum străbătea avarul ceaţa,
Un hoţ strigă: - Punga sau viaţa!
- Ia-mi viaţa! Nu mai stăm pe certuri...
Că-n gând şi-a calculat şoltic:
Din viaţă-am cheltuit trei sferturi,
Pe când din pungă, chiar nimic.

hexagramă de Filippo Pananti din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unui avar

A trecut în nefiinţă,
Ieri, pe zi, de dimineaţă,
Dup-o lungă "suferinţă",
Ce-a durat întreaga viaţă;
Ieri avarul a murit,
A murit, dar n-a trăit...

hexagramă de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme şi epigrame (30 septembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu Dumnezeu

Geme omenirea de boală şi durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veşnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.

Tot în jur se plânge... fiinţe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge... râde ochiul stâng.

Peste tot, copii născuţi dintre poveri
Şi părinţi ce n-au iubit Lumina...
Strămoşii ce dorm şi-au lăsat averi
Ca alţii pe pământ să le poarte vina.

Neputinţe vin ca ploile nebune
Şi nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng şi vor să se adune
Ca ultima speranţă să tot crească.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îngânat cândva singurătatea...

Am îngânat cândva singurătatea,
Şi un ecou prelung la mine s-a intors,
Fără să vreau prietenia ei.
Tăcută fire, ascunsă, zgârcită şi geloasă...
Căpuşe lacomă s-a înfipt în pielea mea,
Ca lecţii de viaţă neîntârziat să-mi dea,
neîntârziat să-mi dea.

Şi-am alungat din când în când singurătatea,
Ca pe o vechitură uitată într-un colţ,
Dar sufocată în spaţiu ei de timp neîmplinit,
Jaru-i avid de victime mocnea...
Şi de răsfăţul călduţ ades îmi amintea,
Spre a mă intoarce în leagănu-i comod,
Ce se făcea dorit şi îmi plăcea.

Am îngânat cândva singurătatea
Şi m-am îndrăgostit de ea lulea,
Ca de un basm din lirica vieţii,
Ce mă-îndemna esenţa pură ai căuta,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (26 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fi!

Nu fi mândru!

Nu fi trist!

Nu fi prost!

Nu fi lacom!

Nu fi invidios!

Nu fi laş!

Nu fi viclean!

Nu fi făţarnic!

Nu fi avar!

Nu fi răzbunător! -

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt indispensabile vieţii intelectuale. De aceea, le iubesc aşa cum un avar îşi iubeşte avutul, un fiu părinţii, îndrăgostitul iubita şi ca omul de ştiinţă pasionat să descopere ceva nou, folositor, spre a aduce o contribuţie valoroasă la progresul omenirii.

citat din G.T. Niculescu-Varone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii cântă în gheare de vultur

Credeţi că omul o să devină mai bun
După ce ne trece virusul ăsta nouă nebun
Şi-o să cântăm pe la balcoane iar
Cântecul sufletului auzit atât de rar

Precum ai vedea raza unui quasar
Venind spre tine să-ţi releveze senin
Că nimeni pe aici nu e rege pe spin
Înfipt ieri aproapelui cu chip de zar

Rotit după interese de omul avar
Copilului-nfometat sfâsiat de vultur
Pentru o nestemată ori pentru aur
Ce acum fără valoare nouă ne par

Cântând din suflet pentru a fii-n viaţă
În funia acestui virus ce ne învaţă
Că suntem atârnaţi precum o paiaţă
În mâna avarilor care ne înhaţă:

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii despre oameni

am învăţat de la avari că drumu' anevoios
e un cuţit fără mâner ce taie pân' la os.

am învăţat de la stăpâni că lumea nu-i a lor
că întrutotul ei depind de viaţa sclavilor.

am învăţat de la săraci că avuţia stă
în germenele dragostei cum a-ul stă în ă.

şi am învăţat că omul între zi şi noapte
peste drumul vieţii trece în drum către moarte.

..........................................

dintre lecţiile vieţii una este care
m-a-nvăţat că din ruine cad mărgăritare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ferici am fi-preună!

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi!...

Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârciogii

Pe cruntă exploatare şi zgârcenie
azi unii îşi clădesc înavuţirea;
îşi poartă ca stindard doar nesimţirea,
iar tinerii ne pleacă în bejenie.

În conştiinţă nu au *ăţenie
şi nici n-au auzit de bunul simţ,
cuvântul le este fierăstrău cu zimţ,
în viaţă nu au clipă de sfinţenie.

Raptul e ţelul lor de căpetenie,
ca hârciogii-şi cară-n galerii
multele nemeritate avuţii.

Omule de rând tu trebuie să ştii
că nu le pare viaţa prea uşoară,
când lasă tot... şi trebuie să moară!

sonet de Ioan Friciu (29 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!