Citate despre Dumnezeu și cuvinte, pagina 34
Textele de mai jos conțin referiri la Dumnezeu și cuvinte, dar cu o relevanță mică.
Și poeții se mai înșală uneori
nu se pot întoarce spre ce nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
acolo unde Dumnezeu rotunjește cuvintele
pot să cadă în genunchi și să ceară
pâine și apă
ca toți oamenii de rând
și poeții mai greșesc uneori
nu pot să locuiască
în inimi locuite de alte inimi
dar pot să-și deschidă pieptul
prezentului generos
călcând în picioare strigătele înșelătoare
ce nu se mai opresc
pentru că nu-i așa
măsura lucrurilor
e măsura lucrurilor
și măsura iubirii...
e fără măsură
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Globe-trotter
vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă așez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toți călătorii
și să îți descalți imaginația lângă un hublou
călătoriile sunt asmatice îți inundă plămânii și tușești ai alergie la drumuri
nu poți pleca fără spray-ul care te scoate din șoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poți plia și așa minusculă
poți intra într-o dragoste mare șleampătă o dragoste de călătoare
am auzit că mă aștepți cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru Grigore Vieru
Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă și nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă și Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Știi cum sunt necuminții.
Cunoști istoria bine.
Ești lângă Dumnezeu și le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinții".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost și eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Știi, părinte, noi suntem c-am creduli
Și sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
[...] Citește tot
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitectura mamei
Te-ai mișcat, și inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, și fațada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, și podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, și toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoștință
dar știi oare cum e ca o singură mișcare
să-ți schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ți se prăbușească
vechea structură de rezistență
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
și turnuri de iluzii și scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ți întinzi brațele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări și alte cupole se înalță
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale și mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colțuri
atunci când va cădea.
Ai țipat, și vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, și la pervazul ferestrelor mele au amuțit privighetori
ai plâns, și draperii de neliniște le-au umbrit
ai râs, și sufletul meu și-a găsit cântecul de leagăn
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinele e veșnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind și se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine și acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poți să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca și cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a înghețat. El nu este desprins de ocean și nici nu poate pleca din el.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te du cu bine!
Nu ți-am mai scris de mult, măicuță,
Despre pădurea de goruni,
Despre livada de sub munte
Și despre casa din străbuni.
Nu ți-am mai spus ce e prin lume,
Ce dor îmi e de amândoi,
Căci zeci de ani ne-au despărțit
Și de acuma mă îndoi
Și eu de griji și de povară,
De boli, de nedreptăți, de frig,
Dar geaba lacrima-mi se uscă,
Degeaba dorul meu îl strig.
Îl știu doar eu și-l tac în mine,
Îl știe Dumnezeu cel Sfânt,
Dar câte-o dată ți-l trimit
Și ție, mamă, în cuvânt.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad visele din nopți de iad...
S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-și aripile-n vânt... și sfinți și îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Își poartă crucea printre leșuri, sunt multe vise la pământ și ce orfan fără vocale îi ține doliul un cuvânt!
N-are-nțeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Și vinovate fără vină, cad visele din nopți de iad și prinde spaima rădăcină și cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase și temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoșare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă și crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte și nu mai e niciun mormânt...
Numai cenușa se așază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase și Dumnezeu e compromis...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunteți doar oameni
i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îți spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că așa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca și florile. toate sunt frumoase.
îți plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau și fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
și partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preț,
te vrea și ea, dar ești liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veșnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotrivești
vrei să vă iubiți ca doi amanți,
să vă cântați unul altuia cântece de amor,
dar eu ți-aș cânta altceva,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Assisi
Piticul cu mâini uscate și chircite,
povârnit precum un sac pe jumătate gol,
tremura pe picioarele-i subțiri și răsucite, din care
parcă se scurgea rumeguș,
lângă marea catedrală ridicată-n amintirea
Sfântului Francisc*, fratele tuturor sărmanilor,
cel care vorbea cu păsările și față de care
milogul avea avantajul de-a nu fi încă mort.
Un preot explica pedant oamenilor
cât de ingenios a fost Giotto
când a făcut frescele să spună povești
și să dezvăluie celor analfabeți bunătatea
Domnului și suferințile
Fiului Său. Am înghițit
explicația și actualitatea
acelei ingeniozități.
Valuri de turiști, cotcodăcind mulțumiți,
îl urmau aclamând entuziasmați pe cel care împrăștia
[...] Citește tot
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsată singură
iubirea o să țipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuții pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecințele lipsei zborului
starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie și frică
cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uși-către-mamă din nou ignorând
mutațiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale
anxietățile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiți... cu simulacre de ochi mimând viață vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis
vom păstra din încăperile sufletului pivnița
șopârlele mov/ sângele înghețat al disprețuitorilor de metafore
în loc de ființă, alienare va rosti pământul din dreapta!
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani!
De ziua ta ți-aș dărui o viață,
De-ar fi posibil însăși viața mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe față,
Zeiță-Lună și Zeiță-Stea!
Și-aș vrea să fiu din viața ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta și zâmbetul tău rar
Să mă topească și să mă pătrundă...
Să pot măcar s-apuc să strig și eu
Că știu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc și cu privirea.
Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind și moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ține,
Cât amintirea-ți nu poate dura.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie singur printre umbre
băiete,
nu lăsa gurii tale de celuloză
rostirea degeaba,
îți va geme urletul
cuvintelor interioare
udând cu cerneală de clipă
nefericirea unui timp zăvorât,
când s-or zidi toate la singur Dumnezeu Tatăl,
tată,
sunt bătrân, sărutmâna dumitale
mama are osteoporoză
nu mai poate ridica să-ți verse voma
din ligheanul cu ebrietate
sângele cristului te așază pe crucea beției
tot mai des,
invers
făceai o beție cruntă
cu laptele mamei tale,
ironic decedată de inimă
când de fapt îi urla
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Egoistul
Comentează! | Votează! | Copiază!
In memoriam, Ionel Arădoaie
Cum pot să merg prin viață fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...
Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munți nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea ușor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.
Odată îmi spuneai că mă iubești,
Prin mii de versuri mi-ai șoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbești,
Că nu-ți voi mai vedea nicicând privirea?
Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aș război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.
[...] Citește tot
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Disconnect
și dacă pică serverul mai sunt poet?
și dacă pică brusc internetul în toată lumea
cine va mai auzi de mine?
mi-ar plăcea să se dea o lege
prin care să se interzică poezia în locurile publice
să te duci în locurile special amenajate
cu un creion și o foaie de hârtie
să scrii numai pentru tine
ca și când poezia ta
ar fi un inel de logodnă
sau o promisiune de iubire
mi-am rănit sufletul pe hârtie
într-o baltă de cuvinte
tu îi spui clișeu
deșeu
sau pur și simplu
vorbărie
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din M-am născut pe Google (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Cuvântul
CUVÂNTUL
"La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu,
și Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)
Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală și-a croit
veșmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibrații ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existențial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.
Și exprimând cuvintele redefinești
o atitudine prin care se consacră
avutul moștenit prin genele firești,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spațiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie cu maci
izgoniți din lan macii ard și se scutură pe asfalt
într-un paradis arid și secetos fără nici un râu
un fur a băut în întregime apele
să rămână numai otrava și exilul spre cer
și pălăvrăgelile despre fericire
ca să-l pipăi cu mâinile sfârșitul e coborât în stradă
predicatorii morții tac nu mai amintesc de moarte
nu umblă cu flacăra aprinsă în mână li s-ar stinge
cuvintele lor ar suna un amestec grețos de salive
hrană pentru cancerul timpului de neadevăruri
macii au fost izgoniți din lan
înăbușiți de junglă
n-au apucat să viseze să fie mântuiți
avuseseră de trăit bucuria tinereții doar o vară
Dumnezeu însuși e tulburat și descumpănit
de ce atâta exil și izgonire de pe pământ
de ce atâta plânset al celor ce-și strigă disperați
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acel paradis fără de margini
Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să pășim spre noua dimensiune,
în urmă lasă
muntele durerilor și
țipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din abisuri. Ești ca în visul meu,
până unde am ajuns să te simt,
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simțirilor
care să ne străpungă tăcerea!
Avem nevoie de noi,
în mine iubești cântecul
și cascada lui care-ți împrăștie zeii negri... Strânge-mă-n brațe, dragul meu,
strânge-mă-n brațe,
cu moartea pre moarte ne-am căutat,
cu viața pre viață ne-am regăsit. Sunt lumi ce se-ating prin mesaje
transmise în forme noi, dintr-o viață în alta,
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce pe mine aici,
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
La întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Daniel la Palatul Patriarhal din București, azi, 31.05.2019, m-a izbit contrastul dintre modestia și smerenia papei și trufia patriarhului nostru. Papa Francisc a purtat la gât o cruce modestă de argint, subțire, agățată cu un lanț tot de argint, doar atât de gros cât să nu se rupă sub greutatea crucii, pe când patriarhul Daniel a purtat un pandantiv de aur cu o mulțime de diamante, mare cât un cap de copil, agățat la gâtul lui cu un lanț de aur atât de gros încât ai putea priponi cu el un armăsar, la păscut, fără să-ți fie teamă că-l va rupe. Patriarhul Daniel a fost atât de vanitos încât și-a aranjat de numeroase ori pandantivul, ca să arate bine în fața camerelor de filmat și în poze, pandantiv care aluneca într-o parte sau alta a burtoiului lui ghiftuit cu fazani și vin bisericesc, în timp ce papei nu i-a păsat câtuși de puțin că modesta lui cruce de argint alunecase sub faldurile veșmintelor sale albe și abia se mai zărea. Gândurile patriarhului Daniel au fost mai mult la pandantivul lui decât la Dumnezeu. Vorbind despre sărăcie, cuvântul papei vibra și te cutremura. Vorbind despre sărăcie, cuvântul patriarhului Daniel suna fals, contrastând cu marea bogăție pe care o purta la gât.
George Budoi în Vanitatea și Modestia în aforisme, epigrame, pamflete și satire (31 mai 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-și facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului! În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei națiuni. O dată strivit spațiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte. Doamne, binecuvântează și păzește gândul nației române și să nu mai auzim pe la porțile Europei cuvintele: Român, caut țară! Iubiți tineri, visați și ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie și nu uitați că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârșit a neamului nostru românesc.
citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noutatea cuvântului
Noutatea cuvântului-doar suflarea vântului,
Un jet necurmat din abisul spart,
Armonios, cumpănit doar un ciripit,
Cu tine eram în țara lui Ham,
Cărămidă, omidă, să nu te ucidă,
Tu, aleasa mea, mătase de nea,
Neagră ca o noapte, a mea jumătate,
Ne-am iubit, fuziune, nuclee nebune,
Noi am fost strămoși multor feți frumoși,
Multor prea-frumoase fecioare lăptoase,
Fecioare de miere, până la durere,
*************************
Da, respectăm soarele, icoanele săracului,
cu veselie amară, de anghinară.
Respectăm și tăcerea, e moartea, e viața, e vrerea,
Culorile vidului, noaptea, din ziua a șaptea.
Vid, vid, vid, Dumnezeu a murit?
Nu a murit, e surd, pare absurd,
halebarda a luat-o Sandra.
Mersul, singurul mod real de existență,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Dumnezeu și cuvinte, adresa este: