Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Ionuț Caragea despre visare

Textele de mai jos conțin referiri la visare, dar cu o relevanță mică.

Ionuț Caragea

Cod roșu de furtună în suflet

tu știi că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu știi că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătății?

tu știi că Moartea
își ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu știi că inima mea
își face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu știi că cerșesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

[...] Citește tot

poezie de din Cod roșu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Ionuț Caragea

Odă poetului fără mască

din țara marelui zid
din țara în care s-au inventat
praful de pușcă, hârtia, busola, furculița
periuța de dinți
zmeul și jocurile de cărți

din țara în care locuiește o cincime
din populația lumii
din țara în care Ai Qing s-a ridicat
cu fața spre soare
pentru a scrie imnul luminii

din țara aceasta minunată
a apărut virusul ucigaș
și odată cu el
omul cu mască a luat locul
omului fără mască

iar vina, știm bine, se împarte la toți
e vina negrelor gânduri

[...] Citește tot

poezie de din Cod roșu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Înviere

omul plecase la drum,
dar revenise acasă,
focul se-ntoarse din fum,
pâinea se-ntoarse pe masă.

ploaia se-ntoarse în nori,
valul se-ntoarse în mare,
omule, tu dacă mori,
te vei întoarce-n visare.

vorba se-ntoarse în gând,
raza se-ntoarse în soare,
dorul se-ntoarse plângând,
umbra culese o floare.

omul se-ntoarse-n pământ,
rogu-te, ține-mă minte,
morțile nu m-au înfrânt,
viii se-ntorc din morminte.

[...] Citește tot

poezie de din Ceasornicarul fără mâini (2022)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Infectat cu iubire

un om, alți oameni
și umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanțele
ce ne separă
desăvârșind absența

o durere, alte dureri
și piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se cațără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morți
și toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie și una
de măști părăsite
de speranțe și vise

[...] Citește tot

poezie de din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Nunta de argint

mă întâlnesc prin vise cu fostele iubite
și le întreb adesea: de ce m-ați părăsit?
și îmi răspund mirate, cu genele lipite:
noi suntem tot aicea, tu însă ai murit...

ce viață este asta, ca vântul și morișca?
de ce îi spunem viață, când nu știm ce e după?
de ce iubirea noastră se joacă-ntruna rișca?
și când suntem pe-aproape, pământul o astupă?

mă întâlnesc prin vise cu fostele amante
și ele mă întreabă... și nu vreau să le mint;
de la atâtea gânduri și gesturi dezarmante
voi celebra cu crucea - o nuntă de argint.

poezie de din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Babylon

tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferență
veritabilă de asemenea
este combinația dintre nevoie și insuficiență
soluția mereu omnipotentă
este virulența
în ecuația determinismului
valența
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetența

certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecția de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morțile sunt certe
și grăbite

incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară

[...] Citește tot

poezie de din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

În inima orașului

În inima orașului
Blocurile păreau niște imense lumânări
Care celebrau căderea nopții de mozaic
Pe arterele nepătrunse de vise

Eu și femeia din lacrimi
Ne desfășuram viața
În fața marelui ecran celest
Undeva în arcuirea Lunii

Ne confesam gândurile clandestine
Timpul ne era dator cu o întâlnire
În care să schimbăm lumea
După bunul plac

Voiam să o invit la cină
Să fie martora sentimentelor mele
Privirea unuia să fie mângâierea celuilalt
Să flirtăm într-un carnaval de cuvinte
Și să ajungem poeți

[...] Citește tot

poezie de din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Femeia doarme

după ce iubești femeia
privește-o cum doarme
în locul acela numai al ei
ascultă ce amintirile-ți spun
nu încerca și visurile să i le iei

rendez-vous între suflete la jumătatea distanței
aripi de înger ce învăluie gâtul lebedei
noaptea se-ncruntă de atâta tăcere
stele răsar din strălucitoare idei

după ce iubești femeia
această făptură minunată ce-ți hrănește imaginația
să îi închini poeme de dragoste
să nu mai rătăcești pe lăturalnice alei

femeia doarme
cât este de frumoasă
fără să-i ceri
fără să speri

[...] Citește tot

poezie de din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Furtuna

spulber visele stinse-n iluzii,
spulber tot ce nu vine din ceruri,
spulber mințile-aflate-n confuzii,
spulber gheața-ntărită de geruri.

spulber frunzele moarte departe,
spulber vorbele fără petale,
spulber toți ucigașii de carte,
spulber zilele pline de jale.

spulber tot ce orbește mirarea,
spulber praful ce-acoperă viața,
spulber tot ce-otrăvește culoarea,
spulber grijile, fumul și ceața.

spulber virușii de pe planetă,
spulber măștile fără de chipuri,
spulber timpul ca praful de cretă,
spulber proștii-n eterne nisipuri.

[...] Citește tot

poezie de din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Iubește-mă cât sunt în viață

Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

[...] Citește tot

poezie de din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Darts la adăpostul megapixelilor

ziare, reviste, situri, bloguri, rețele de socializare
fericirea nu este decât un lanț de servere
prin care orbecăim ca niște somnambuli ai vieții reale
umplem golurile unei lumi virtuale
cu vise care nu mai interesează pe nimeni
în timp ce amintirile contrafăcute
devin amantele noastre cele mai fidele

unii dintre noi au găsit locuri
în care se mândresc cu poze de înaltă rezoluție
încercând să-i convingă pe alții
sau să se convingă pe ei înșiși
că nu trăiesc degeaba pe pământ

și uite așa lumea se depreciază constant
iar cei care se zbat să transmită mesaje
pentru trezirea conștiinței
se apropie de oameni la o distanță
optimă de înțelegere
și ajung ca tablele din jocul de Darts

poezie de din revista Observatorul din Toronto (22 iulie 2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Mai mergi, din nou, la colindat

Un telefon inteligent
Se poate lua cu-abonament,
Dar dacă vrei un om dotat,
Mai mergi, din nou, la colindat

Prin toate cele patru zări,
Pe neumblatele cărări,
Prin cărțile din librării,
Ce-s scrise de cei morți sau vii.

Mai mergi, din nou, la colindat
Și lasă-n urmă viața ta
În care te-ai preocupat
Doar de un rid ce se-adâncea

Și tot îl corectai din soft,
Satisfacându-ți moft cu moft,
Fără să vezi esențialul;
Pierdut-ai timpul cu banalul...

[...] Citește tot

poezie de din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Vis cu azalee

încă mă îmbată mireasma ta pe nesfârșita alee
prinsă de coama vântului
te iei la întrecere cu norii
în timp ce copacii se dezbracă
și fac dragoste
pe covorul de frunze

lângă tine liniștea turbează
închizi ochii și se aprind lumânările
nenăscute dorințe tăinuiesc într-un zâmbet
te sărut la colțul gurii
petale sunt buzele tale
orice atingere este o pildă
despre iubire

boboci înfloresc pe cămașa de noapte
încă te doresc de parcă nu te-aș fi avut niciodată
îmi revin amintiri din altă viață
mă întreb de ce îți face timpul mătănii
iar eu îmbătrânesc

[...] Citește tot

poezie de din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Revendicare

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Preferă cititorul siderat,

Iar eu mă simt de parcă l-am trădat...
Aș fi putut să-l cresc mai mult, în gând,
Să nu ajungă-n lume mic, plăpând?
Scriindu-l, lumii l-am abandonat,

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Ce îmi rămâne-acuma de făcut?
Să scriu un alt poem, ca substitut,
Și să-l invit în lacrimi, la scăldat?

Să-l învelesc cu sufletu-mi curat
În loc să-l vând pe treizeci de arginți,
Și-n locul unei vieți fără părinți,
Să-i fiu în gând și-n vise devotat?

[...] Citește tot

poezie de din Eu la pătrat. Ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Cuvântul

Un sfat ce alungă povara cea grea,
Un gând luminos ce coboară din stea,
Un foc ce se-aprinde din vechi amintiri,
Un zbor de poveste desprins din robiri.

Un fruct pârguit pe ramuri de vise,
Un cânt evadat din glasuri ucise.
Un prunc renăscut în ieslea tăcerii,
Un ochi ignorând puterea durerii.

Un abur ce suie-ntr-un veșnic eter,
Un vechi adevăr adâncit în mister,
Un picur de ploaie când ceru-i senin,
Un leac ce te-nvie, făcut din venin.

Un duh ce ți-arată o oază-n deșert,
Un dor ce transformă incertul în cert,
Un zeu ce-ți vorbește din locul ascuns,
Un mir ce sfințește bolnavul neuns.

[...] Citește tot

poezie de din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

În orice om

În orice om, un suflet se găsește,
Dar cel mai des, acesta-i ignorat;
În orice om, o rază strălucește,
Dar unii văd doar cerul înnorat.

În orice om, o poartă se deschide
Către o lume plină de minuni;
În orice om, un vis se sinucide,
Trăgând un suflet singur spre genuni.

În orice om, iubirea vrea iubire,
Dar, ce primește-n schimb, e un calvar;
În orice om, prea multă amăgire
Se strânge din speranța lui "măcar".

În orice om persistă amintirea
Acelui sentiment nemărginit;
În orice om se face răstignirea
Unui profet, de alții, nedorit.

[...] Citește tot

poezie de din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (17 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am și-un tunet rupt din ceruri când îmi obosește glasul,
am și Soarele și Luna, am și bolta înstelată,
am și-o poză cu o fată cu rochița dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranțe-n depărtare, am și ziduri după ziduri,
am și-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am și stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credința și mă rog la sfânta cruce,
am și vise colorate, am și lacrime caduce,
am și-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am și-un înger și un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morții din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Ne căutăm

ne căutăm adesea
în locurile din care am plecat
suntem ecourile care își caută gura
născătoare de murmur și strigăt
și sufletele care își caută
tainica încăpere a inimii
din care au peregrinat
spre alte temple mai mult
sau mai puțin sfinte

ne căutăm, da, da, îndrăznim
să ne tot căutăm
la fel cum arcușul gândurilor
caută corzile unei viori galactice
cu care doar Dumnezeu poate să cânte
punând materia și viața în mișcare

ne căutăm uneori și cu teamă
la fel cum mâinile tremurânde
caută nemurirea

[...] Citește tot

poezie de din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Constelații

ar trebui să-ți vorbesc
despre oamenii din ziua de azi
cu ură și brutalitate
astfel încât la despărțirea ta
de acest pământ
să nu regreți nimic
să stai cu ochii ațintiți
spre constelațiile în care
ai visat mereu să ajungi
să nu mai privești
niciodată înapoi

în spatele tău nici măcar mormintele
celor dragi n-au rezistat
nici măcar mormintele
ultimilor înțelepți
să nu te mire ce s-a întâmplat
cu noi în această vreme
întreaga planetă a fost profanată
clipă de clipă

[...] Citește tot

poezie de din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Mâncătorii de visuri

Trăim într-o lume de minuni banale
în care răul devine credința cea mai de preț
și te întrebi de ce strig?

Trezește-te, copile,
îți dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea,
încă nestinsă de alizeele dorului!

Te-aștept la statuia ce-și plânge speranța
în fântâna dorințelor,
numai acolo
oamenii sunt fără măști,
o mie de ochi nemișcați
în o mie și una de nopți.

Mă rog să plouă peste dunele planetei albastre,
să încolțească semințele noastre
însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic

[...] Citește tot

poezie de din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 4 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Ionuț Caragea despre visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info