Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Marian Florentin Ursu despre iubire

Textele de mai jos conțin referiri la iubire, dar cu o relevanță mică.

Ruine de nisip

[pentru Raluca]

încă aștept ca steaua ta să-mi bată în ferestre
pe-o plajă sfârtecată de corăbii și destine
să scot din călimările de-argint a nopții zestre
să mai refac castelul de nisip dintre ruine

am așteptat un rai și-un iad prin zările marine
și valuri reci s-au înspumat cu flori de cuarț pe creste
când albatroșii vin să se închine lângă tine
aștern pe-un țărm de suflet o iubire de poveste

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geometria infinitului

degetele mele alergau peste tine
în spirale

pe la mijlocul trupului s-au odihnit puțin
ca să privească sărutul
și semnele astrelor
apoi au alunecat înspre coapse
să desăvârșească iubirea

în timp ce dormeai într-o clepsidră
eu am luat formă de lotus,
ți-am desenat apusul pe pielea spatelui
și zodiile în palmă
ca să poți memora geometria infinitului
din noi
când mă aștepți noaptea
pe marginea orizontului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă mă vei mai iubi

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
De la toamnă până la cealaltă toamnă,
Poate zilele nu se vor mai grăbi,
Spre-un sfârșit de an, ce mă condamnă.

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
Până vin frunzele să mă colinde,
Poate nimeni nu va mai deosebi,
Două trupuri ce nu se pot desprinde.

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
Până va fi coama munților ninsă,
Vino înainte să mă poată zdrobi,
Cavalerii albi din apocalipsă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Interioare

vreau să fiu singur
să mă închid într-o baladă
de dragoste
să-i explorez interioarele fragile
și tapetele de emoții

vreau să fiu singur
să mă încui într-o baladă
de toamnă
să-i pot evoca picioarele goale
și discrepanțele
de tristețe

vreau să fiu singur
să mă ferec într-o baladă
a tăcerii
să mă zăvorăsc între cei patru pereți
ai sinelui
să-mi pot admira în liniște
inexistența

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cocorii nu se mai întorc

rândunelele nu se vor mai întoarce.
se vor fi înfipt cu aripile lor
ascuțite într-o avalanșă de iubire,
undeva prin Sudul îndepărtat.

cocorii nu se mai întorc,
am auzit.
se vor fi pierdut printre dafini și
alte mirodenii înmiresmate,
pe undeva,
pe unde destinele nu apun
niciodată.

nici oamenii nu se vor mai întoarce.
am auzit că vor mai pribegi mult timp
în căutarea unui cuib,
rătăcind
de la o depărtare
la alta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trecerea scarabeului

ceasornicul meu scoate sunete vechi
scrâșnite
mi-arată ipocrit niște numere fatale
cu degete scheletice de tablă
spre toate colțurile zilei

mă fac să mă simt vinovat
de trecerea ierbii
de calendarele pe pereți
de anii de școală
de prima dragoste

sunt doar broșa pe care o porți
toamna
un scarabeu prins o clipă
pe reverul fatidicului prezent

apropo,
porți astăzi un pardesiu strâns pe talie
acoperind strident

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răsărit de ocean

azi dimineață îmi păreai senină
nu știam de unde să încep să te am
te jucai cu o rază de soare
de-a iubirea
te-ascundeai
după zâmbetul tău diafan

pe la amiază te-ai înnourat a furtună
tocmai când aș fi vrut
picătură cu picătură să te beau
miroseai încă a sâmburi de gutuie
a nisip sărat
a mărgean

mai spre seară te dezbrăcai de cuvinte
mă împresurai cu tăcerea
trupului tău
niște șoapte înroșeau răsăritul
cu un geamăt adus
de ocean

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femei petale

femeile se piaptănă-n oglinzi
de ape rotunde
blestemând zodiile potrivnice
se împurpură
dezvelind glezne subțiri
de mătase

femeile se osândesc a doua zi
definitiv
la singurătate
se întâlnesc noaptea ca ielele
uneltind
cu ochii înfipți
în spinarea bărbatului
până la prăsele

femeile fac copii frumoși
din fâșii înalte de iubiri
până în zori
se scurg printre degete de aer

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Capăt de vrajă

pentru ce atâta iubire
te întrebam într-o tăcere de ocean
încercând să-ți aprind
privirea
cu un sfârșit de cometă
cu un amurg

pentru ce atâta dorință
te întrebam într-o noapte de zodii
încercând să-ți ridic
genunchii
deasupra unui gând

pentru ce atâta adio
întrebam eu la un capăt de vrajă
încercând să șterg
o lacrimă efemeră
din ochii unui pustiu

pentru ce atâta destin

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțire după amiază

mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste,
îți răspundeam,
așa cum fredonai tu răzleț
într-o după amiază.

mă întrebai dacă florile
plâng,
nu, îți răspundeam,
doar le mai cad petalele puțin
după o ploaie răzleață
ca aceea care stătea ascunsă în ochii tăi
într-o după amiază,

mă întrebai dacă oamenii
înnebunesc la despărțiri,
nu, ți-am răspuns,
doar sufletul li se ascunde puțin
într-un pustiu,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mare a nimănui

marea e a nimănui
și a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandrețe
singurătatea unor țărmuri
și nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeților
în lumina pustie a lunii
și urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deșertului

cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor

și pescărușii aceștia albi
care despică orizontul
care sfâșie stâncile
și sarea valurilor
și insulele din oameni

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Buclă atemporală

așteptăm noul an cu stupoare,
cu dragoste,
unii cu emfază, alții vexați sau
anxioși,
așteptăm cu toții această centrifugă viitoare
a vremurilor
să ne mixeze unii
în alții,

așa este de fiecare dată
când busola timpului ne arată
aceeași nefastă și inevitabilă direcție,

an după an așteptăm o buclă atemporală
care să ne aspire spre alt spațiu,
un vortex spre alt univers,
să ne trimită pe altă lume,
în altă poveste
poate mai bună ca aceasta,
sau într-o noapte absolută

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmbracă-mă cu ziua de ieri

caută prin dulapuri iubito,
azi m-aș îmbrăca cu ziua de ieri,
zilei de azi nu-i mai găsesc toți
nasturii,
să mă închei până sus,
să pot zâmbi lumii cu toți dinții
din față,
când oasele de plumb
abia le mai târâi prin
societate,

oamenii se pândesc între ei
cu ochi galbeni de lup,

eu mă simt lejer în hainele ponosite
din anii trecuți,
cu apucăturile mele de schimnic,

caută-mi hainele acelea
iernatice, iubito,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Închipuire de dragoste

stropi de petale
de lună,
vise de nisip,
norii timizi risipesc negura
nedeslușită a părerii de rău,
nimic nu mai contează când
renaștem dintr-o înfiripare
a cocorilor tineri,
marea e o mătase
care așteaptă cuminte
fiorii furtunilor,

se vor deschide aripi noi
spre șoapte de fluturi albaștri,
ne vom preface în stânci de soare,
iubindu-ne incognito în mijlocul
lumii dezlănțuite,

câteodată o zi de primăvară
înseamnă cât o viață,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar ochii

Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de șoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.

Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Și prin cenușa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea și furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii și-amăgiri deșarte.

Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Și graiul meu va amuți curând în lumea fără șoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adio

Îmi spui adio,
Este ușor să te joci cu cuvintele,
Când plouă.
E ușor a spune adio,
Cuvântul de ploaie,
Cuvântul de plumb,
Cuvântul nenorocit
Care risipește culorile,
Care transformă curcubeul în ceață,
Într-o negură a sufletelor pierdute,
Care transformă iubirea în ură.
Este ușor a spune adio,
" Adio", este legitimația de călătorie
Spre infern,
Este biletul de tren către nicăieri,
Pe care mi-l pui noaptea în poștă,
Biletul ieftin de autobuz către niciunde,
Este biletul doar dus,
Pe care,
Mi l-ai cumpărat cu banii tăi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gioconda

stăteai așa, ca Gioconda
cu mâinile încrucișate
pe marginea lumii
aveai și zâmbetul acela
jumătate de zână, jumătate de drac
parcă nu aveai nimic de pe pământ
nici un loc al tău
nici inimă
nici țară
nici dragoste
nici copaci

fiindcă erai ca un abur
de seară
o închipuire barocă
o enigmă biblică
un început de renaștere

toți te-ar fi vrut
ca pe un trofeu

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vara arzând

am rămas cu un gust dintr-un secol trecut
prezentul ascunde tăcut niște idei
viitor nu mai e, doar minutul acut
și-un apus infinit printre tei

erai dulce ca apa în vremea de sete
ca sărutul de plecare într-un amurg
ca strugurii negri serviți la ospețe
ca fecioara răpită pe-un murg

te-așteptam într-un veac de iluzii arzând
într-o vară în care mor toți copacii
vedeam ultima oară doi plopi fremătând
și pământul cu toți săracii

mă rugai niște umbre de păsări s-ascult
erai o vioară în trup de femeie
îmi spuneai că o vară durează mai mult
iubirea e doar o idee

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu nu mai stau aici

eu nu mai stau aici
o spun cu discernământul
celui părăsit de vrajă

poate nici nu am stat vreodată
am fost doar o altă pană de fluture
fără destin
descriind o parabolă din aduceri aminte
pe aburii unei ferestre
pe pereții odăii
pe o inimă înaltă de copac

eu nu mai sunt aici
în camera alb-albastră
nici tu nu ai fost lângă mine
desenând în întuneric
singurătatea

ai fost doar o altă închipuire
de dragoste

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cărări în vreme

Tot mai des mângâi scoarța copacilor,
Obrazul vremii,
Îmi sunt dragi pietrele reci de pe drum,
Cerul care a căzut pe mine,
Pământul care s-a deschis și m-a înghițit,
De-atâtea ori,
Stâncile acestea care mi-au stat în cale,
Care mă împiedică mereu
Să escaladez o existență abruptă,
Cărarea înfrigurată care duce la tine.
Mângâi fina mătase a ierbii,
Florile de câmp,
Macii de pe rochia ta purtată.

Iubesc tăcerea țărânii,
Țărâna asta care mă împresoară,
Care tace când eu îi vorbesc
Din ce în ce mai des,
Care tace când o îmbrățișez,
Și îmi curge din pumni

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 4 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Marian Florentin Ursu despre iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook