adolescenţă şi frumuseţe

Piano-forte serenissimo

nu ştiu dacă muzica asta este
ca să-mi amintesc... ca să te uit
şi câţi pescăruşi în mine s-au înecat
câţi şi-au liniştit moartea luându-mă
drept marea albastră şi bună

rămasă într-o aşteptare în plin centru
ţinta perfectă a imperfecţiunilor ploii
intuiesc cum te încrunţi.. cum zâmbeşti
resimt trecutul meu... asemănarea noastră absolută
strămoşii comuni... jocurile copilăriei adolescente...

déjà-vu-ul are legile lui de nimeni vreodată cunoscute
în singurătate arţarii se umplu cu vrăbii...

fac eforturi... mă autosugestionez
că n-am iubit o nălucă

întâmplarea ta prada perfectă
a ecranului devorator fără scrupule

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia elegie

Cine, dac-aş striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? şi chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aş pieri înaintea
prezenţei prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
şi-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Cumplit e orişice înger.
Şi astfel mă stăpânesc şi înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, şi cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
şi isteţele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
şi răsfăţata credinţă a unei obişnuinţe
căreia la noi i-a plăcut şi-a rămas şi nu s-a mai dus.
O, şi noaptea, noaptea, când vântul plin de spaţiile lumii
ne mistuie faţa – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersecţii de vorbe

Nu sunt atât de romantică, moşule, tâmplă albă, vecinule,
care nu ştii cum duc zi de zi scrisorile dimineaţa la poştă,
cât plângeam pentru ele,
de fapt,
nu am mai modelat de mult timp pe oale din lut,
roata putredă e încă acolo,
ştiţi,
am învăţat pe de rost cum se ajunge cu mâinile,
cum se răscoleşte brazda, cu degetele, şi lut era destul
făcut din pământ şi din apă şi încă din tot felul de rămăşiţe vegetale adunate în timp,
roata mă chemase pe nume,
ştia cine sunt,
că împrumutasem numele Elisabetei,
nişte păsări frumoase mi-au spus
şi iubitul meu aşa să fi zis:
Lisabeth,
poate pe-o roată s-a făcut mai ales dreptatea Domnului,
bărbatul şi femeia, crescând de copilaşi din mâinile Lui de foarte departe
zbenguindu-se
doi

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ileana

1.
Pesemne, stele am visat,
– Pe-un cer, din timpuri grele,
La tini' pe trup s-au arătat
Tulpini prea vechi de stele.

2.
Şi, poate, vremuri de-început
Spre spaţii să te cheme
Şi ai scăpa, din azimut
Spre-întâile lor gheme.

3.
Care sunt stele ce se nasc,
De mult, se scrie vreme,
Şi poate, încă, stele pasc
Lumini ce cresc, devreme.

4.
Din apă, este dorul meu,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşita toamnă

Banca fusese aşezată prost, cu faţa înspre peretele
casei, şi nu înspre în afara ei, înspre câmp.
Se vedea puţin, fără perspectivă: peretele casei,
două geamuri, uşa de intrare, burlanul, streaşina
acoperişului; lateral-dreapta, după casă ‒ drumul,
puţin înălţat, porumbul, nişte dovleci şi uneori
Mutu, sau altcineva, care trecea în căruţă sau pe jos.
Stăteam pe bancă amândoi, într-o tăcere desăvârşită,
ne iubeam, ne ţineam mâinile una într-alta şi, cu faţa
la peretele acela, ne gândeam la treaba asta cu banca ‒
cum fusese ea aşezată de nu puteam să vedem nimic.
Şi nici de mutat nu puteai s-o muţi, era o bancă
extrem de grea, solidă, de pe vremuri, parc-ar fi fost
înfiptă în pământ, cimentată cumva, ‒ nu se mişca deloc.
În toţi anii aceia fierbinţi am trăit cu convingerea că trebuia
să ascundă un sistem de prindere, ceva. De fapt, şi
îmbătrâniserăm amândoi iubindu-ne, ştiam multe, sau ni se
părea că ştim, dar odată cu noi a trăit liniştit şi nedezlegat
şi misterul acestei bănci, el ne-a legănat copilăria,
adolescenţa şi, acum, maturitatea, şi cine ştie ce va mai fi...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ocoli Gândirea...

Nu ocoli Gândirea, Bertrand!
Ea nu e urâtă, nici grea
Tot aşa cum nici numele tău nu e Melchisedec
ci Bertrand, cum ziceam.
Nu te purta ca un mitocan.
Uită-te la ea şi după ea:
E frumoasă, cu pasul uşor,
invit-o la masă, vorbeşte-i de-amor,
ia-o cu tine în dormitor.

Căci nu Gândirea e de vină pentru chinurile tale Bertrand
Deşi, nici eu nu cred ce spun acum,
(când singura rimă din minte-i "săpun").

Deşi stau pe marginea unei prăpăstii
privind în gol, în jos, în hău, în beznă
privind cu ochii şi urechile şi cu nările
ca să văd ce vreau să spun...
şi-n loc de asta spun...
Săpun!

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

15 aprilie 2006

Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul musteşte de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…
Pereţii bisericii au mucegăit
Adolescenţii se sărută, se ceartă
Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puştoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învaţă copiii să meargă?
Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea
Şi nu-şi sapă forma în piatră
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!