arheologie

Pace vouă!

(IN MEMORIAM - Mamei mele, pe care am divinizat-o, Maria Duduveică)

Pace vouă
Şi fiţi bineveniţi!
Călători însetaţi
De lumina din slove;
De-am căpătat trecere
Înaintea voastră,
Rogu-vă,
Sub acoperişul cortului robului vostru
Să poposiţi.

Eu, cel ce vin
Din negura vremii,
Romantic vagabond,
Ca un boem,
În cale vă ies
Şi depun la picioarele voastre
Ofranda
Cuvintelor-flacără,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre Ioana B

Cât de puţin mă interesează lucrurile pe care nu le înţeleg,
cât de puţin m-a lovit în suflet curiozitatea, fiindcă suntem
frumoşi şi schimbători şi asemenea miracolelor
şi eu vă iubesc, şi nu ne trebuie arheologie şi psihanaliză,
dar voi nu mă iubiţi, fiindcă sunteţi ca şi mine,
fără interesul de a vă gândi la lucruri pe care nu le înţelegeţi,
da, e şi vina mea.

Odată treceam printr-un tunel lung cu trenul, era noapte
în lumea călătorilor şi Ioana B. printre ei,
schimbam macazul, venea soarele roşu ca sângele în zori,
dar fiecare zi e o capodoperă la finalul ei şi fiecare viaţă,
e la fel, obişnuiam să spun.
Fusese odată o luntre a lui Caron, eram sigură de asta,
eram sigură că existaseră Olimpul şi Pythia
şi mai apoi lada de zestre a bunicii şi cufărul cu vechituri,
şi toate frunzele care pier strivite şi ude pe asfalt.

Odată voi aluneca şi eu.
Am şi eu pădurea mea care nu a răsărit şi nu va răsări niciodată,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire + Părăsire = Îndurare

(După Proverbe 28:13 şi Iacov 5:16)

Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o foloseşti,
Nu poţi-nainta către ceruri şi nici milă n-ai să găseşti.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am ştiut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu ştiam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aştepţi.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primeşti
Pe-o cale aparte de rugă şi-anume: să te înjoseşti
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ţi mărturiseşti.

Am stat cu doi soţi pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soţia voia să conducă, bărbatul zicea: "Şef sunt eu".
Făcea lucruri rele soţia, mâhnindu-l pe soţ ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie şi scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierţi. Te iubesc, eşti un scump, te-am pupat."
Şi-apoi se ducea liniştită duminica la adunare,
Ca lunea să-şi ia de la capăt păcatul cu neruşinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!