dorinţe şi furie

Cântul V

Din starea-ntâi aşa-ntr-a doua stare
venim, în cerc ce loc mai strâmt roteşte,
ci cazne-atât mai mari, stârnind urlare.

Grozav aici stă Minos şi rânjeşte,
judeţ el ţine-acolea-n poartă stând
şi-azvârle-n Iad precum se-ncolăceşte.

Eu zic că rău-născutul duh intrând,
silit e culpa-ntreagă să şi-o spuie,
iar el, cunoscător de rău, văzând

ce loc din Iad e vrednic să-l încuie,
cu număru-nvârtitei cozi pe spate
arată gradu-n care vrea să-l puie.

Mereu stau multe-n faţă-i adunate,
şi una după alta vin cu rândul
şi spun şi-aud şi-n Iad sunt aruncate.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI

Din punte-n punte-aşa trecurăm noi
vorbind de multe câte-aici îmi cată
să nu le cânt, şi ne-am oprit apoi

pe-al punţii vârf, ca bolgia-nvecinată
şi-alt plâns zadarnic să-l vedem acum,
şi-o şi văzui nespus de-ntunecată,

într-al Veneţiei arsenal precum
fierbând vezi iarna smoala cea tenace
spre-a unge luntrii ce-au crăpat pe drum

şi nu mai pot pluti, aşa că-şi face
ici unul vasul nou şi-nfundă stupă
prin coaste celui mai puţin dibace,

şi-aici la proră dreg, dincoa' la pupă,
cioplesc lopeţi şi funii-şi fac, şi sparte
vântrele de catarg cârpind le-astupă.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de :)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIX

– "O, Simon Mage,-o, bieţii tăi ciraci!
Voi sfinte bunuri ce se cad unite
cu sufletele bune, voi rapaci

le vindeţi, pe-aur şi pe-arginţi votrite!
De voi acum trompeta mea să sune,
fiindc-al treilea sac pe voi vă-nghite!"

Acu-n vecinul loc de-amărăciune
urcaţi eram pe-a stâncii acea parte
ce-i punctul cel mai nalt peste genune.

Supremă minte! O, câte-arăţi tu arte
şi-n cer şi pe pământ şi-aici afund
şi cât de drept a ta putere-mparte!

Văzui c-avea şi-n coaste şi pe fund
murdara stâncă găuri, pe-o măsură
la fel de largi şi-având gârlici rotund.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea păcăleală

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit,
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria doreau s-o schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar "prezent",
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că îşi dă sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin'să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (decembrie 2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

"Prin mine mergi la cuibul întristării,
prin mine mergi la veşnic plâns fierbinte,
prin mine mergi la neamul dat pierzării.

Justiţia mişca pe-al meu Părinte,
puterea cea divină m-a durat,
iubirea primă şi suprema minte.

Când eu n-am fost, nimic n-a fost creat,
ci veşnic tot şi-n veci voi fi durată,
să lase-orice speranţă cine-a intrat."

Aşa scria-n coloare-ntunecată
deasupra unei porţi. Şi-am zis: – "Ce scrie,
maestre,-aici e vorbă-nfricoşată."

Iar el atunci ca unul care ştie:
– "Se cade-aici să stingi orice prepus,
şi-oricare spaimă moart-aici să fie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci... Lucian, Mihai, domnişoara Maria, domnişoara Lia, Alex, Nistor, domnişoara Stela... Dragi tineri de pe Terra, vă rog să-mi permiteţi să mă scuz pentru purtarea mea nu prea prietenoasă de ieri şi poate chiar din ziua în care v-am primit. Bănuiesc că vi s-a părut că n-aş fi prea amabil, prietenos. Cred că nu v-a prea plăcut de mine, dar aţi avut şi motive, recunosc. Aş vrea însă să nu mă judecaţi greşit, prea aspru, să încercaţi să mă-nţelegeţi. Recunosc că atitudinea mea n-a fost tocmai ospitalieră, dar vreau să vă spun că am avut motivele mele, destul de serioase. Am fost foarte supărat. Am avut o problemă pe care cu greu am rezolvat-o, deci am trecut printr-o perioadă mai dificilă, delicată. Din anumite motive, nu vă pot da detalii. Aş vrea foarte mult să mă-nţelegeţi. Aici, pe această planetă, când eşti supărat, sau enervat, nu poţi să te exteriorizezi, să începi să ţipi sau să faci gălăgie. Trebuie să fii mereu calm şi liniştit, să păstrezi liniştea necesară locuitorilor planetei, să reuşeşti să te interiorizezi perfect, să-ţi înăbuşi furia interioară, deşi uneori este foarte dificil să reuşeşti acest lucru. Stresul este foarte mare, dar stăpânirea de sine trebuie să fie cu mult mai mare. Aş dori foarte mult să mă puteţi ierta pentru purtarea mea nu tocmai corespunzătoare. Aş dori să mă scuzaţi, deşi nu vă pot da amănunte.
Lucian: Domnule Kuny, nu trebuie să vă scuzaţi faţă de noi. Noi trebuie să vă înţelegem. Trebuie să ne dăm seama că nu este deloc foarte uşor să ţii socoteala unei întregi planete cum este aceasta, fie chiar cu o aparatură şi o tehnică atât de înaintată şi să-ţi păstrezi mereu calmul. Evident că vă înţelegem şi nu trebuie să vă iertăm.
To Kuny: Bine, Lucian. Deci tu m-ai înţeles, iar asta mă bucură nespus. Sper că şi ceilalţi colegi ai tăi m-au înţeles şi m-au iertat.
Lucian: Eu vă garantez în numele lor, domnule Kuny.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucide-mă iar

A îngheţat întunericul în această noapte
doar aburii calzi mai acoperă cristalele
s-au revărsat apele de pe Styx
şi negrul s-a lăsat în lichid închis
esenţa nocturnă e străpunsă de pumnale
gheare sclipitoare ce aduc cerul mai aproape
stele albe se privesc ca prin oglindă
văzându-şi ochii noi şi reci care stau la pândă,
cum umbrele se întind strivindu-le imaginea plăpândă.
În diamante carbonizate degete fine încearcă
iar şi iar să spargă pereţii ce nici nu vor a se clinti
până când stigmatizate se opresc să guste durerea,
dovada incontestabilă că încă mai sunt vii, dureros de vii…
carcasa îşi cere dreptul la viaţă, înfometată şi însetată
incapabilă să se adapteze, inexistenţa să o savureze
scurgându-i-se prin vene ca un elixir iar fibrele să-i fie hrănite,
sleită însă de ultimele puteri se prăbuşeşte inertă
când nectarul izbăvitor curge prin ea însăşi.
Ce înseamnă o mână fără de întreg
sacrificiul unei părţi pentru ca existenţa să continue…

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgil: Înţelegi că nu pot fi tocmai liniştit ştiind că fiica mea va călători împreună cu dumneata timp de cel puţin 13 ani, chiar dacă eşti comandantul misiunii.
Lucian: Înţeleg, dar vă asigur că nu aveţi de ce vă teme. Eu şi domnişoara Lia, fiica dumneavoastră, am încheiat deja un soi de, să-i zicem armistiţiu, prin care mi-am luat angajamentul faţă de ea că n-am să depăşesc limitele colegialităţii în relaţia dintre noi doi. Şi vă spun că îmi voi respecta acest angajament. În plus, am să vă promit şi dumneavoastră acelaşi lucru, deci, puteţi considera că fiica dumneavoastră va fi în siguranţă mereu, nu va păţi absolut nimic.
Virgil: Nu face asemenea promisiuni, tinere... Sincer, îmi pari un băiat foarte cinstit, onest, dar fata mea e totul pentru mine! Am să te rog doar să nu-i răneşti sentimentele, pentru că e tare sensibilă; deci, să n-o faci să sufere!
Lucian: Eu, domnule?! De ce credeţi că ar putea suferi din cauza mea?
Virgil: Eşti singurul care ar putea să-i cauzeze asemenea neplăceri, de ordin sufletesc, tocmai datorită reputaţiei tale... Încă o dată însă, te rog insistent s-o laşi în pace! Nu vreau ca în momentul întoarcerii să mi se plângă, din cauza ta; nu vreau să sufere!
Lucian: Domnule, vă asigur că n-am nici un interes să-i provoc suferinţă.
Virgil: Te cred. Însă te avertizez: O las să plece în această misiune, chiar împreună cu tine, însă dacă la întoarcere, fata mea îmi va spune că totuşi a avut ceva de suferit de pe urma ta, vei avea de-a face cu mine şi nu-ţi doresc să cunoşti vreodată furia unui tată care-şi apără fiica; nu e deloc plăcut!
Lucian: Nu, domnule; voi fi foarte corect cu domnişoara Lia.
Virgil: Bine, tinere; cam asta ar fi tot ce aveam de spus. Nu uita, te rog! Încearcă să te ţii de cuvânt şi astfel să eviţi eventualele neplăceri pe care le-ai putea întâmpina la întoarcere. În orice caz, îţi doresc mult succes şi tot binele din lume! Eşti comandantul, deci, ai grijă de membrii echipajului; ei depind totuşi de deciziile tale.
Lucian: Puteţi fi liniştit, domnule!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolistică orientală

E zăpuşeală în Bosfor... Vipie de vară, chin,
Adie la Ahmet o undă de răcoare-n baldachin.
Ca belferul, gras între două unduioase cadâne
Ce se-arcuiesc, păcătoasele, al naibii de bine
Leneveşte paşa printre devoratoare feline
Ce şi-l dispută pe rând, ba furioase, ba caline
Biulbul – un rondel, în timp ce Fatmè-i un sonet,
Biulbul, roşeaţă de vulpe, Fatmè păr brunet
Se simte-n văzduh, nu-i chip de-armistiţiu
Între doi poli, echinocţiu unul, celălalt solstiţiu.
Clocotind, disputa s-a schimbat în aspră ură
Sunt prea rele de muscă, dar bune de gură
Roşcata vrea sânge, bruneta smoală de iad,
Şi-s fierbinţi, excitate de arşiţă-n ultimul grad
"Mă jur, frumoaselor, pe Mahomet profetul,
Că vă potolesc" – scoţându-şi de la brâu stiletul
"Pe veci. Fatmè, du-te la Mehmet, ieunucul,
Şi-mpreună cu el adă-mi rahat. Tu ia ciubucul.
Pleacă!"
"Nu vreau!"

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu din Amiază maură, după Ion Luca Caragiale
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saul, Mardoheu, şi... eu

Se aruncă cu furie în luptă Saul, să şteargă numele lui Amalec sub soare.
El trebuia ca tot ce-avea suflare-n ţară să junghie, să taie, să omoare,
În râvna lui pentru poporul său Israel nu observă cum Lucifer, pe ocolite,
Îi strecură dibaci în inimă şi-n gând ispita spre lucrurile-acelea vechi şi otrăvite.
A fost de-ajuns atât pentru Satan şiretul, o clipă doar lui Saul să-i coboare
Privirea de la slava care-n veci n-apune, în jos spre cele blestemate, trecătoare.
O, iată-l cum aleargă-acuma bietul, ca fluturul spre lampa ce-l orbeşte,
Şi singur el, cu propria lui mână, sfârşitul tragic, ruşinos şi trist şi-l pregăteşte.
A fost de-ajuns lui Saul să privească cu ochi fireşti spre lucrurile cele ale firii,
Ca să-şi înceapă goana sumbră, neoprită, pe panta-abruptă, spre prăpastia pieirii.
Şi iată-l astfel cum de Amalec, de boi şi vite trimise prin blestem de Dumnezeu la moarte
În loc să fugă junghiind cu necruţare, el face pact, ba încă îşi păstrează-o bună parte.
O, vai de tine, Saule-mpărate! Tu nu vezi cum tu însuţi pregăteşti
Unealta ruşinoasă cea prin care viaţa-n lepădare-ai să sfârşeşti?
Putut-ai tu să neglijezi porunca lui Dumnezeu cea avertizatoare
Ce spune că de cruţi ce-i dat pieirii, pe tine însuţi te va duce la pierzare?
Ce-a mai urmat, ştim toţi deja prea bine; că-n lupta-aceea aprigă ce-a dat,
Pe împăratul Saul plin încă de viaţă un suliţar amalecit l-a junghiat. O, vai de tine, Saule-mpărate!
Ce mult ai dat doar pentru-o singură-nchinare
La pofta firii vechi ce te-a împins să cruţi cele ce Domnul le dăduse la pierzare!

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matei 25:34-45

Cine nu cunoaşte bine că iudeii au primit
Pe Mesia într-o iesle, când din slavă a venit?
Cine nu cunoaşte astăzi că-n Biserica pe care
A născut-o-n spasmul morţii, nici în grajd loc nu mai are?
Iată-L, stă la uşi închise. Cel ce-i Făcător a toate,
Cel ce zice şi se face, stă ca un milog şi bate!
Este greu să crezi aceasta. Căci îţi zici: cine-L opreşte
Să îşi aibă, dacă-i vorba, că poate tot ce-Şi doreşte?
Ca să înţelegem bine, trebui' explicat întâi
Cum e azi Hristos în lume, cum şi Biserica Lui.
Însuşi Domnul înainte de-a ajunge la Calvar,
În Matei ne-arat-aceasta cum nu se poate mai clar.
Zice El că tot ce-i facem unui foarte ne'nsemnat
Frate din ai Lui în lume, Lui îi e considerat.
Şi ceea ce nu se face oricărui din fraţii Lui,
E ca şi cum n-ai făcut-o, fii atent, chiar Domnului!

Iată încă o dovadă, care-i şi mai grăitoare:
Saul, care e şi Pavel, apucat de-o râvnă mare
Se ducea pân' la Damascus, să întoarcă, zicea el,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă trecerii unei vieţi

Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge
Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge.
Timpul strigă-n depărtări şi se strânge în clepsidră,
Praful se aşterne iar cu secundele-n firidă.
Lin, ceasornicul, bătrân toarce caierul tăcerii...
O bătrână plânge-n prag şi aşteaptă-n faptul serii
De-o zări din depărtări îngerul... E dus de-o viaţă...
În a vremii închisori, singură-i. Ce tristă casă!

Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge
Parcă-n braţe prunc flămând care tremură şi plânge.
Pribegie, teamă, dor, plâns şi lacrimă amară...
Traiul nu i-a fost uşor! Mâncau pâine de secară.
Vântul aspru-i biciuia. Focu-n vatră se stinsese
Şi picioru-i sângera. Haina-n coate se rupsese...
Cu migală a cules şi-a trăit din mila lumii.
Totul are-n lume sens... Chiar şi furia furtunii.

Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge
Şi adoarme nemâncat, visul steag şi imn ajunge.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog

1. Nu-ţi lăsa sufletul să-ţi moară în trup

Ţi-e corpul brăzdat de lovituri de cuţit
şi sufletul îţi zace într-un loc pustiit.
Ţi-e frică să te cauţi, te temi să-l găseşti,
trăieşti viu pentru moarte fără s-apuci să trăieşti.
Lutul vechi şi greu te ţine în lut,
şi-ţi sapă neîndoielnic un rece mormânt.
Încearcă să scapi, fii tu o revoltă,
nu uita că paradisul s-a născut într-o grotă.
Întregul pământ s-a nascut din nimic
şi în nimic ne întoarcem de nu facem nimic.

2. Aminteşte-ţi să iubeşti şi să speri

Doreşte-ţi nimic, doar doreşte-ţi ceva,
şi vinde-ţi tristeţea alergând către-o stea,
cuprinde în palme tot praful de stele,
şi suflă-l pe hârtie în stihuri mai grele,
coboară-napoi şi urcă mai sus,

[...] Citeşte tot

poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eurherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric şi vremuri câinoase

Din întunericul Pământului se ridică azi, Viaţa,
Rădăcinile florilor se împletesc cu putere,
Se-mpart în şuviţe şi-n uscăciunea osemintelor
Ce dau putere de încolţire tuturor seminţelor, plantate.
Din beciurile Pământului se ridică frunţi de lumină
În care se-alintă şi plesnesc boboci de trandafiri
Omuleţi parfumaţi ce-au băut din cupele Împăratului
Ce-a vărsat peste ei toate ploile şi râurile divine.
Din vremuri câinoase se ridică azi lumea cu tine
Cu tine, cerşetorule de bucurii şi minuni Dumnezeieşti,
Pentru care nu face aproape nimic să se arate
Pe setea genunchilor tăi de drumuri, şi nu de-nchinări.
Din vremuri amare se ridică azi lumea şi crânguri
Obosite de suspine şi bocete lungi de oameni străini
Străini de fericirea Celui ce coboară azi pe Pământ
Să miluiască toată suflarea celor întristaţi şi necăjiţi.
O înviere permanentă doreşte să pună în luturi
O dragoste de Hristos şi de recunoştinţă spre El
Spre carnea înflorită în pietrele şi spinii defăimătorilor
De cuvântul şi crucea Tatălui pe care Fiul a fost răstignit.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-a timpului uitată filă...

Oare o fi posibil, se-ntreabă ea,
Ca gândul să îţi zboare aşa, cu toata fiinta ta?
Sa te puna pe o fila a timpului, ce mai-nainte usor s-a asternut
In al materiei camp de energie cuantic si complet necunoscut?
Sa-ntoarca a vietii roata, sa-si impleteasca soarta cu al ei nicicand stiut iubit,
Ce-n multe rugi si visuri langa ea tot l-a cersit.

Cand sta si mediteaza, campul ce din materia grea vibreaza, simte cum o cuprinde toata.
Al sau discret si tainic susur o intriga, o fi spre alte lumi apuse o poarta?
Oare putea-va sa-nteleaga acest mesaj emis continuu?
Si sa atinga lumi ce parca o chemau asiduu?
O astfel de enigma o tulbura de-o vreme-ncoace,
Iar mintii ei iscoditoare nu mai avea ce-i face.

Si iat-o in sfarsit sa-ncerce, timpul sa-l descifreze.
Atatea file in al campului rastel, ce mana timpului a apucat sa le aseze
Stau ca-ntr-o carte, e a materiei nestiuta zestre, izvor de viata.
Tot sta si mediteaza, sufletu-i fiind o mare de speranta,
La gandul c-a ei minte o poate-asterne
Pe-a timpului trecut, pagina veche.

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pipăruş modern

A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi şezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări şi post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-şi cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună şi cuminte,
Cum alta nu găseşti în sat,
Şi oablă-n mers şi dreaptă-n stat
Şi rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viaţă-n ei;
Şi-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Şi-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi – poznit itos!-

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardeleană

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal
un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele
ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate
aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis
ca să le pasc hăt pe Dălina

pe-acolo eu mi-am păşunat
mioarele-n frunte cu mieii
ce ades spre seară la jucat

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu numai gloata, Doamne, ci şi eu

Când citeşti atent Scriptura şi te laşi pe gânduri dus,
din dorinţa de-a pătrunde înţelesu-n rânduri pus,
Rătăcind printre mistere, câteodată apelezi
la repere pământene, încercând ce-i scris, să vezi.
Să luăm, ca de exemplu, din Ioan un mic citat,
care însă te-ameţeşte cât de-ntins e şi bogat.
Spune Ioan că de s-ar scrie tot ce Domnul a lucrat
când S-a-nveşmântat în carne să ne scape de păcat,
N-ar cuprinde nici pământul, cât e el de-ntins şi lat,
cărţile-n care s-ar scrie ce-a făcut El şi ce-a dat.
Cugetam cu ani în urmă la versetul cu pricina,
când goneam în miez de noapte înspre casă cu maşina.
... să pui carte lângă carte... şi volum lângă volum,
până umpli casa, podul, tinda, curtea până-n drum...
... să umpli apoi şi strada şi pe-a ta şi celelalte,
tot oraşu-n care stai şi pe cele-nvecinate...
Asta-nseamnă că mulţimea ajutată de Isus
umplea tot Ierusalimul, ţara-ntreagă-n jos şi-n sus.
N-a rămas cămin în care darul bunătăţii Sale
să nu fi intrat să-aducă izbăviri de chin şi jale...

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delirul luminii... în Panteonul tăcerii

Un foc de-artificii... triumfă în suflet
Aprinde Lumina-n Panteonul Tăcerii
Şi vindecă rana durerii din cuget,
Se-nalţă Libertas cu sceptrul Iubirii.

Din cuiul Răbdării... absoarbe rugina,
Ridică coloane... din răni Aşteptarea,
Prin grotele nopţii delirează Lumina
În flacăra stinsă se-aude chemarea.

Diligent să înalţe Panteon Libertăţii
Pe stâncile minţii Virtutea-şi doreşte
Fundamentul din har supus judecăţii,
Stingheră în sânge, pasiunea zideşte.

Prin gânduri subjugă Lumina viclean
Sentimente aride în false veşmânte
Folosindu-se iarăşi de Calul Troian,
Mi-atacă cetatea dorintei din minte.

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!